Decizia nr. 2661/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal, la data de 21.04.2020, sub numărul de dosar x/2020, reclamanții A. S.A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Hotărârii nr. 861/27.11.2019 emise de pârât și și obligarea acestuia din urmă la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București – secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 448 din 01.04.2021: - a admis în parte acțiunea reclamanților: - a anulat în parte Hotărârea nr. 861/27.11.2019 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și anume, în privința constatărilor, precum și a sancțiunii aplicate C.; - a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată, respectiv cu privire la reclamantul B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantul B. și pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. 3.1. Reclamantul B. a solicitat casarea acesteia și, în rejudecare, admiterea acțiunii și anularea Hotărârii nr. 861/27.11.2019 emise de pârât în integralitate. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurentul a menționat faptul că prima instanță nu a sancționat încălcarea dreptului său la apărare ca urmare a faptului că nu a fost citat în cadrul procedurii derulate în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru termenul acordat după repunerea cauzei pe rol, termen la care s-au administrat probatorii despre care nu a avut cunoștință; totodată, nu i-a fost comunicată nota de autosesizare motivată, după cum impun prevederile art. 13 din Procedura aplicabilă în cauză. În altă ordine de idei, recurentul susține că nu există la dosarul cauzei probatoriu care să demonstreze că se face vinovat de săvârșirea faptei de discriminare reținute în sarcina sa prin decizia contestată. În acest context, partea arată că raportul de traducere din limbaj mimico-gestual întocmit de expertul interpret D. nu are valoarea unei expertize de specialitate, iar acesta a fost întocmit pro-causa. 3.2. Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat casarea sentinței exclusiv sub aspectul admiterii în parte a acțiunii și anulării hotărârii deduse judecății în privința constatărilor și sancțiunii aplicate intimatului A. S.A. și, în rejudecare, respingerea acțiunii. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, partea arată faptul că răspunderea C. în legătură cu fapta de discriminare analizată în cauză poate fi privită dintr-o dublă perspectivă juridică. În primul rând, este vorba despre răspunderea obiectivă fundamentată pe ideea sau obligația de garanție obiectivă, care își are suportul în riscul de acțiune al celui față de care se nasc responsabilități, corelativ principiului garantării securității terților în legătură cu activitatea in extenso pe care clubul sportiv, cu personalitate juridică, organizează și desfășoară, activitate condusă în interesul direct, indirect sau implicit, imediat sau mediat al acestuia. În al doilea rând, este vorba despre răspunderea directă a Clubului Sportiv pentru fapta proprie, în virtutea obligației implicite de a se organiza în sensul preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării sau, după caz, al estompării efectelor lezatoare a unor drepturi, precum dreptul la demnitate personală în contextul organizării și derulării unor evenimente sportive prin intermediul propriilor sportiv cu care are un raport juridic.

Soluția instanței de recurs 4.1. Considerații generale Așa cum s-a precizat la pct. 1 al prezentei decizii, recurentul B. și intimata A. S.A. au dedus controlului de legalitate al instanței specializate, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare, republicată, coroborate cu cele ale art. 8 și art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea nr. 861/27.11.2019 emisă de recurentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Prin această hotărâre, emitentul a reținut faptul că recurentul B., în timpul desfășurării meciului de fotbal dintre FC Viitorul și C. a adresat injurii și a făcut afirmații rasiste cu privire la un jucător străin, ceea ce reprezintă săvârșirea unei fapte de discriminare și încalcă dreptul la demnitate, conform prevederilor art. 2 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare, republicată. În consecință, prin hotărârea în discuție s-a dispus aplicarea unor amenzi contravenționale: - în sumă de 10.000 RON față de recurentul B., jucător al C., în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și ale art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor; - în sumă de 10.000 RON față de intimatul C., în baza dispozițiilor normative anterior arătate. După cum s-a arătat la pct. 2 al deciziei de față, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamanților și, în consecință, a anulat în parte Hotărârea nr. 861/27.11.2019 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și anume, în privința constatărilor, precum și a sancțiunii aplicate C.. Instanța de control judiciar împărtășește doar parțial soluția pronunțată de instanța de fond după cum se va releva în cele ce preced. 4.2. Referitor la recursul promovat de B. Cu titlu prealabil, instanța de control judiciar reține că printre principiile statuate în prevederile art. 3 din Ordinul nr. 144/2008 pentru aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor se regăsesc: transparența procedurii, contradictorialitatea, precum și asigurarea dreptului la apărare. Înalta Curte apreciază că este fondată critica recurentului referitoare la încălcarea dreptului său la apărare în procedura administrativ-jurisdicțională derulată în fața recurentului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare, republicată: "Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenței discriminării, cu citarea obligatorie a părților. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părților nu împiedică soluționarea sesizării." Conform prevederilor art. 17 din Ordinul nr. 144/2008: "Citația va fi transmisă părților cu cel puțin 5 zile înaintea termenului pentru ședința de audiere a Colegiului director. Termenul poate fi și mai scurt, în funcție de aprecierea Colegiului director." Din actele dosarului, rezultă faptul că recurentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat cu privire la posibila faptă de discriminare săvârșită în data de 30.09.2019, în timpul desfășurării meciului de fotbal dintre FC Viitorul și C. prin adresarea de injurii și afirmații rasiste la adresa unui jucător străin. Într-adevăr, prin intermediul adreselor nr. x/02.10.2019 și nr. y/21.10.2019, Consiliul l-a citat pe recurentul B. pentru termenele din 11.10.2019 și, respectiv, 01.11.2019. Însă, persoana de naționalitate olandeză, jucător de fotbal profesionist legitimat la E. S.A., care a reclamat că a fost discriminat de către recurentul B., a depus la Consiliu concluzii scrise înregistrate sub nr. x/08.11.2019, la care a anexat și probatorii, respectiv: 2 CD-uri, declarații pe propria răspundere date de fotbaliști care activează la aceeași echipă și care s-au aflat pe teren la momentul săvârșirii pretinsei fapte de discriminare, precum și un raport tehnic de limbaj mimico-gestual realizat după proba video 1. Partea a solicitat Consiliului încuviințarea administrării probei video și a probei cu înscrisurile depuse . La pct. 15 din Hotărârea nr. 861/27.11.2019, recurentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării consemnează depunerea concluziilor scrise, precum și a probatoriilor anterior prezentate și își argumentează existența faptei de discriminare prin raportare la proba video și proba cu înscrisuri. Înalta Curte apreciază că recurentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a încălcat prevederile art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare, republicată, întrucât nu a procedat la repunerea cauzei pe rol, la citarea părților implicate în procedură pentru termenul ce urma a fi acordat, precum și la punerea în discuția părților a admisibilității mijloacelor de probă depuse la dosar de către persoana de naționalitate olandeză. De asemenea, recurentul a eludat și dispozițiile art. 20 alin. (6) din același normativ în care se precizează următoarele: "Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament. În fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice." În consecință, Înalta Curte reține că este fondat recursul promovat de recurentul B., iar încălcarea dreptului său la apărare determină sancțiunea nulității Hotărârii CNCD nr. 861/27.11.2019. 4.3. Referitor la recursul promovat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării Recurentul critică înlăturarea sancțiunii contravenționale aplicate C. de către prima instanță pe considerentul că nu există elemente care să susțină răspunderea sa pentru fapta de discriminare săvârșită de altă persoană, indiferent care ar fi pretinsele raporturi juridice dintre aceasta și jucătorul de fotbal care a săvârșit fapta de discriminare. Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, răspunderea contravențională este personală. Analizând conținutul Hotărârii CNCD nr. 861/27.11.2019, instanța de control judiciar constată că emitentul acesteia nu indică care este fapta de natură contravențională reținută în sarcina C.. În mod indiscutabil, simpla negare a existenței faptei de discriminare, în cadrul procedurii derulate în fața CNCD, nu poate reprezenta o faptă de discriminare. Toată argumentația prezentată în cadrul memoriului de recurs face referire, în realitate, la răspunderea comitetului pentru fapta presupusului, ceea ce nu poate fi primit atunci când se analizează săvârșirea unei fapte de discriminare ce poate antrena aplicarea unei sancțiuni contravenționale.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat, va admite recursul promovat de reclamantul B., va casa în parte sentința atacată și, în rejudecare, va admite acțiunea în integralitate, va anula în tot Hotărârea nr. 861/27.11.2019 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și îl va obliga pe acesta din urmă să reanalizeze sesizarea formulată împotriva reclamantului B..