ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3605/2023

Ședința publică din data de 28 iunie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022 reclamantul Sindicatul Equitas din Penitenciatul de femei Ploiești, în contradictoriu cu pârâta Penitenciarul de femei Ploiești - Târgșorul Nou, a solicitat:

Prin sentința civilă nr. 65 din data de 02.02.2023, Tribunalul Prahova – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect calcul drepturi salariale, formulata de reclamantul Sindicatul Equitas din Penitenciatul de femei Ploiești în numele membrului A., în contradictoriu cu pârâta Penitenciarul de femei Ploiești - Târgșorul Nou, în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său..."

Competenta stabilită de textul de lege mai sus menționat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

Potrivit înscrierilor depuse la dosarul cauzei reclamanta A. are domiciliul în raza teritorială a Județului Bacău.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar "reședința" este locul unde persoana fizică are locuința secundară. Cele două noțiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, iar dovada fiecăreia se realizează prin mențiuni diferite în actul de identitate.

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăsește utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalității procedurii de citare, respectiv înștiințării corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii.

În ceea ce privește înțelesul noțiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea de "reședință", precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată, astfel cum s-a reținut și de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3744/17.06.2021 pronunțată într-un regulator de competență: "în materia contenciosului administrativ, legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege prevăzut de art. 10 alin. (3) referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia. Cum dispozițiile art. 10 alin. (3) anterior menționate sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competența teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe."

Întrucât în cauza de față domiciliul reclamantei A. este în Județul Bacău, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Bacău.

Cauza a fost înregistrată la data de 28.02.2023 pe rolul Tribunalului Bacău – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 233 din data de 07.04.2023, Tribunalul Bacău – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect calcul drepturi salariale, formulata de reclamantul Sindicatul Equitas din Penitenciatul de femei Ploiești, în numele membrului A., în contradictoriu cu pârâta Penitenciarul de femei Ploiești - Târgșorul Nou, în favoarea Tribunalului Prahova – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Bacău a reținut că potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

Art. 132 alin. (1) C. proc. civ., prevede că atunci când în fata instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă sau organul cu activitate jurisdicțională competent. Conform alin. (3) din același articol daca instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau organului cu activitate jurisdicțională competent.

Prin Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, stabilindu-se că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 21.11.2022 în dosarul nr. x/2022, din care a fost disjunsă prezenta cauză, Tribunalul Prahova s-a declarat competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere și a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar.

La termenul de judecată din data de 02.02.2023 Tribunalul Prahova a disjuns capătul de cerere privind pe reclamanta A. și formarea unui nou dosar, fiind înregistrat sub nr. x/2023.

Având în vedere faptul că, la termenul de judecată din data de 21.11.2022 la Tribunalul Prahova, fiind primul termen de judecată și cu procedura legal îndeplinită, părțile putând pune concluzii, a constat că este competent general, material și teritorial cu privire la soluționarea cauzei, inclusiv cu privire la membru de sindicat A., cu privire la care s-a dispus disjungerea la termenul din data de 02.02.2023, Tribunalul Prahova era obligat să-și verifice competența, prin urmare să invoce excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, trebuia invocată și soluționată cel mai târziu la termenul din data de 21.11.2022, nu ulterior după ce se declarare deja competent teritorial să soluționeze dosarul, având în vedere și caracterul interlocutoriu, conform art. 13 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Față de cele de mai sus, în baza textului legal sus-menționat și a dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bacău - secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru ca aceasta să hotărască asupra conflictului ivit.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalului Prahova – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, cererea de chemare în judecată vizează recalcularea diferențelor rezultate din neacordarea drepturilor salariale pe perioada concediilor de odihnă de la data de 01.01.2019 până la 28.09.2021 și acordarea în continuare, pe toată perioada raporturilor de muncă, calcularea și plata diferențelor salariale rezultate dintre suma plătită în perioada efectuării concediului și cea cuvenită în mod legal, ca urmare a recalculării drepturilor salariale pentru perioada concediului, actualizate cu rata dobânzii legale până la data efectivă a plătii, precum și actualizarea sumelor datorate cu rata inflației de la data scadenței fiecăreia până la data efectuării plății.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe se referă la stabilirea competenței teritoriale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut Tribunalul Bacău dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. 31/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că, "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.."

În raport de aceste dispoziții, Înalta Curte constată că potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

Art. 132 alin. (1) C. proc. civ., prevede că atunci când în fata instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă sau organul cu activitate jurisdicțională competent. Conform alin. (3) din același articol daca instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau organului cu activitate jurisdicțională competent.

Or, în cauza dedusă judecății, Tribunalul Prahova, la termenul de judecată din data de 21.11.2022, s-a declarat competent general, material și teritorial să soluționeze dosarul nr. x/2022.

Faptul că, la termenul de judecată din data de 02.02.2023 Tribunalul Prahova a disjuns capătul de cerere privind pe reclamanta A. și a dispus formarea unui nou dosar, ce a fost înregistrat sub nr. x/2023, nu-i poate conferi posibilitatea de a se mai pronunța cu privire la competența teritorială a instanței, atât timp cât această verificare a competenței trebuia invocată și a fost soluționată la termenul din data de 21.11.2022, indiferent de măsura disjungerii unui capăt de cerere.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Equitas din Penitenciarul de Femei Ploiești în numele membrului A. și pârâtul Penitenciarul de Femei Ploiești Târgșorul Nou în favoarea Tribunalului Prahova – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 iunie 2023.