ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.01.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 350/2023

HOTĂRÂRE
26.01.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 350/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 7.08.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a Deciziei Fondului de Garantare a Asiguraților nr. 20605/04.07.2019 și obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale, reprezentând despăgubiri garantate ca urmare a falimentului B. S.A..

Prin sentința civilă nr. 700 din 24 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea atacată este pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, întrucât instanța de fond a reținut că este corectă raportarea pârâtei la sumele stabilite prin procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare, această interpretare fiind de natură să conducă la încălcarea dispozițiilor art. 1349, 1385, 1391 din C. civ.

A susținut recurentul că stabilirea în abstract a prejudiciului moral prin raportare la metodologii, acte interne și, în general, la documente a căror temeinicie nu poate fi verificată nu pot fi izvoare de cuantificare a acestuia, întrucât este necesar a se verifica în concret prejudiciul moral încercat de creditorul obligației de reparare.

Stabilirea daunelor morale constituie atributul exclusiv al instanței judecătorești care, în lipsa unor criterii legale, urmează a efectua o judecată în echitate, potrivit propriei aprecieri subiective a circumstanțelor particulare ale cauzei.

A mai arătat recurentul că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii. Astfel, deși prima instanță evidențiază în cuprinsul motivării că pentru determinarea cuantumului moral trebuie avute în vedere o serie de criterii, consideră totuși că FGA a stabilit corect cuantumul daunelor morale raportându-se la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite în actele medico-legale.

A apreciat recurentul că acest raționament este contradictoriu celui afirmat anterior, în care instanța a enunțat anumite criterii ce trebuie avute în vedere pentru determinarea cuantumului daunelor morale.

A mai susținut recurentul că hotărârea instanței de fond cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât aceasta a argumentat că, deși contestă valoarea despăgubirilor morale, reclamanta nu critică legalitatea acesteia decât prin raportare la faptul că se acordă despăgubiri mai mari în cadrul jurisprudenței românești, și nu prin arătarea concretă a consecințelor suferite.

A arătat recurentul că în speța de față este vorba despre un reclamant, iar nu despre o reclamantă, precum și faptul că în cuprinsul motivării au fost enunțate consecințele negative concrete asupra stării fizice a reclamantului și a stării psihice, toate aceste aspecte fiind probate prin audierea martorului.

Intimatul-pârât a depus concluzii scrise prin care invocat nulitatea recursului, solicitând în subsidiar respingerea acestuia.

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a formulat contestație împotriva Deciziei Fondului de Garantare a Asiguraților nr. 20605/04.07.2019, solicitând anularea acesteia și obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale, reprezentând despăgubiri garantate ca urmare a falimentului B. S.A..

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurentul-reclamant a criticat sentința instanței de fond, invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

În cadrul acestui motiv, a susținut recurentul că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii și motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

De asemenea, Înalta Curte constată faptul că în cadrul sentinței atacate nu se regăsesc considerente contradictorii.

Acest motiv de nelegalitate are în vedere atât situația în care între considerentele instanței de fond există contradictorialitate, în sensul că unele susțin dispozitivul hotărârii, iar altele îl contrazic, cât și cazul în care considerentele instanței converg spre o anumită soluție, însă prin dispozitivul hotărârii se concretizează o altă soluție.

În cadrul acestui motiv, recurentul a susținut că, deși prima instanță evidențiază în cuprinsul motivării că pentru determinarea cuantumului moral trebuie avute în vedere o serie de criterii, consideră totuși că FGA a stabilit corect cuantumul daunelor morale raportându-se la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite în actele medico-legale.

A apreciat că acest raționament este contradictoriu celui afirmat anterior, în care instanța a enunțat anumite criterii ce trebuie avute în vedere pentru determinarea cuantumului daunelor morale.

Analizând aceste critici, Înalta Curte reține că ceea ce îl nemulțumește pe recurent este de fapt soluția pronunțată de instanța de fond, modul în care a interpretat și aplicat legea la situația de fapt, acest motiv fiind încadrat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Referitor la susținerile recurentului cu privire la faptul că sentința recurată conține motive străine de natura cauzei, este de observat că acest motiv conduce la casarea hotărârii atunci când aceasta cuprinde numai motive străine de natura cauzei, situație care nu se regăsește în prezentul dosar. De fapt, și din această perspectivă, criticile recurentului se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În consecință, nu este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privește daunele morale, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că stabilirea cuantumului acestora nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorității învestite cu cererea petenților, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, iar în lipsa unor criterii și limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite printr-un certificat medico-legal.

Astfel, s-au avut în vedere consecințele negative suferite de reclamant, atât pe plan fizic, cât și pe plan psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-au fost afectate viața socială și familială, criteriul echității, care presupune existența unei corespondențe între prejudiciul încercat și dimensiunea despăgubirii.

Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurentul-reclamant îl consideră insuficient, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentului-reclamant, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, se reține că în procedura de evaluare a despăgubirilor morale, intimatul-pârât FGA a procedat la aplicarea Procedurii de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016, dat fiind că nu există dispoziții legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar această procedură utilizată de intimatul-pârât FGA în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care acest act intern a fost elaborat la rândul său prin raportare la evoluția practicii judiciare în materie.

Înalta Curte reține și dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora: "Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5"

Rezultă așadar, din textul legii, că în aplicarea dispozițiilor legale, intimatul-pârât FGA are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale și, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, Înalta Curte observă că Procedura aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016 reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate în ceea ce privește sentința recurată sau actul administrativ atacat, prin care s-au stabilit despăgubiri morale în cuantumul menționat, având în vedere că din cererea de plată depusă de reclamant și înscrisurile doveditoare depuse nu rezultă că acesta s-ar afla într-o situație diferită de petenți cărora li s-au acordat despăgubiri în cuantum similar și nu poate pretinde o situație mai favorabilă față de alte persoane îndreptățite la despăgubiri din partea FGA.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 49 pct. 1) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, stabilirea despăgubirilor pentru daune morale se face în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În ceea ce privește legislația din România, astfel cum reiese din art. 1381 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar potrivit art. 1385 alin. (1) din C. civ., repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără însă ca acordarea despăgubirii să ducă la îmbogățirea fără justă cauză a victimei.

Astfel, faptul că pârâtul a elaborat o procedură internă de cuantificare a daunelor morale, pentru a realiza o stabilire echitabilă raportat la alte persoane vătămate în incidente similare nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în fața instanței de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri. Având în vedere, din perspectiva autorității administrative, necesitatea existenței unor repere care să poată fi cuantificate raportat la multitudinea și varietatea cererilor de despăgubiri, Înalta Curte nu poate însă să dea întâietate sumelor stabilite automat și formalist conform acestei proceduri, în măsura în care într-o anumită cauză se aduc argumente solide ce antamează criterii din practica judiciară relevantă a stabilirii și acordării daunelor morale și denotă greșita stabilire a acestui cuantum.

Însă, în cauza de față, Înalta Curte nu poate reține existența unei astfel de situații, aspectele teoretice invocate de către reclamant privind rigiditatea procedurii în cuantificarea daunelor morale nereprezentând un argument solid care să determine destabilizarea finului echilibru pe care autoritatea pârâtă încearcă să îl stabilească în cadrul soluțiilor date multiplelor cereri cu care este învestită.

Cu alte cuvinte, practica internă administrativă a pârâtului este un reper de avut în vedere, care, chiar dacă este un reper relativ, nu a fost răsturnat prin administrarea de probe în fața instanței de judecată, în sensul că în mod evident și neîndoielnic, sumele stabilite de pârât sunt derizorii, recurentul-reclamant susținând doar că procedura utilizată de FGA care are în vedere doar numărul de zile de îngrijiri medicale este una rigidă și nu operează cu criterii de natură să conducă la individualizarea în concret a prejudiciului moral încercat de recurent.

În cauza de față pârâtul a apreciat că este suficientă acordarea către reclamant a sumei 450 RON/zi de îngrijire medicală, aceasta fiind justificată prin raportare la prevederile Anexei nr. 2 la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016, act emis chiar de pârât. Astfel, în raport de prevederile stabilite chiar de pârât, reclamantul, care a suferit o vătămare corporală gravă, leziunile traumatice necesitând 75-80 zile de îngrijire medicală, perioadă ce include și recuperarea funcțională și extragerea materialului de osteosinteză, este îndreptățit la despăgubiri morale în valoare de 210-500 RON/zi de îngrijire medicală (pragul 2).

Așadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurentului-reclamant potrivit cărora despăgubirile primite au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraților făcându-se abstracție de individualizarea în concret a prejudiciului moral încercat și că această procedură internă reprezintă un punct de vedere arbitrar care nu ține seama de jurisprudența și practica instanțelor, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire nu a fost exercitat discreționar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice creditor de asigurare. Astfel, tocmai pentru a nu lăsa loc arbitrariului, Directorul General al FGA a emis Decizia nr. 142/2016, prin care a determinat o medie a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, prin raportare nu doar la jurisprudență, ci și la modalitatea de soluționare pe cale amiabilă, în trecut, a unor astfel de situații de către asigurătorul în insolvență.

Tocmai pentru că recurentul-reclamant nu a făcut dovada acesta s-ar afla într-o situație diferită de petenți cărora li s-au acordat despăgubiri în cuantum similar, a reținut instanța de fond că suma stabilită de pârât, de 450 RON/zi de îngrijire medicală, este rezonabilă în raport cu suferințele acestuia.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 700 din 24 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 700 din 24 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 26 ianuarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-05-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2441/2022
Ședința publică din data de 4 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 18.07.2019 pe rolu
ÎCCJ 2023-01-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 352/2023
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – se
ÎCCJ 2021-10-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5105/2021
Ședința publică din data de 28 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la 5.09.2018 pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2023-03-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1345/2023
Ședința publică din data de 9 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Cur
ÎCCJ 2022-02-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 816/2022
Ședința publică din data de 11 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, se
Sursă