ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1345/2023

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a la data de 06.09.2017 sub nr x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 8591/17.06.2017 emise de pârât.

Prin sentința civilă nr. 171 din 7 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii și, după rejudecare, admiterea contestației.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 33 din C. proc. civ., precum și cu încălcarea art. 4 și art. 15 din Legea nr. 213/2015.

Raportat la situația de fapt și de drept prezentată, a apreciat recurentul că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că cererea de plată a fost depusă după expirarea termenului.

A susținut recurentul că instanța de fond s-a raportat doar la momentul deschiderii procedurii de faliment a S.C. B., respectiv la 28.04.2016, și la data formulării cererii de plată, respectiv 11.08.2016, pentru a reține nerespectarea termenului, dar textul de lege incident stabilește și un alt termen de la care curge termenul de 90 de zile, respectiv de la data nașterii dreptului de creanță.

Astfel, a susținut recurentul că instanța de fond a omis să analizeze și acest moment, în condițiile în care este evident că acesta a fost după producerea evenimentului și este legat de momentul în care creanța a devenit certă, lichidă, exigibilă.

A concluzionat recurentul că, în speță, data de la care curge termenul de formulare a cererii de plată este termenul la care au fost efectuate reparațiile și stabilită valoarea acestora, fiind logic faptul că aceste sume nu puteau fi pretinse înainte de a fi stabilite și datorate, iar astfel cererea de plată a fost efectuată înăuntrul termenului de 90 de zile.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 8591/17.06.2017 emise de pârât prin care a fost respinsă cererea de plată nr. x/11.08.2016.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților stipulează că: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări . . . . . . . . . ."

Înalta Curte constată că prin încheierea pronunțată la data de 03.12.2015 în dosarul nr. x/2015 de către Tribunalul București, secția a VII-a civilă s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva B. S.A., hotărârea devenind definitivă la data de 28.04.2016.

Astfel, în raport de prevederile legale antereferite, instanța de control judiciar reține, în acord cu opinia judecătorului fondului, că în speță este vorba despre o creanță născută anterior rămânerii definitive a hotărârii de faliment, accidentul în urma căruia s-a produs prejudiciul a cărei reparare se solicită având loc la data de 13.07.2015, astfel că termenul de formulare a cererii privind despăgubirea era de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

În aceste condiții, cererea de plată adresată de reclamantă prin reprezentant C. la data de 11.08.2016 este formulată cu depășirea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților.

Așa fiind, constată Înalta Curte că prin formularea cererii de plată cu depășirea termenului prevăzut de lege, recurenta-reclamantă nu a fost suficient de diligentă pentru conservarea drepturilor sale, astfel că interpretarea proprie dată momentului de la care ar curge termenul de formulare a cererii de plată nu poate fi reținută, termenele pentru exercițiul drepturilor subiective ale părților având ca scop stimularea activității procesuale a acestora prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este și cazul de față.

Prin urmare, având în vedere că decizia contestată a fost emisă de pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 și ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care s-a respins contestația formulată împotriva acesteia, ca neîntemeiată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 171 din 7 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 171 din 7 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 martie 2023.