ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1817/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.03.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei nr. 22772/18.02.2020 și obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să reanalizeze pe fond cererea. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 436 din 30 martie 2021, Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 22772/18.02.2020, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 436 din 30 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe fond, admiterea contestației, cu consecința anulării deciziei emise de pârât și obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii. În esență, recurentul a susținut că principiul greșit interpretat de instanța de fond care deformează întreaga analiză juridică succesivă este cel referitor la pozițiile și interdependența celor două proceduri, respectiv procedura insolvenței și procedura specială instituită de Legea nr. 213/2015. Interpretarea privind paralelismul celor două proceduri, a lipsei unei interdependențe și caracterul opțional al celor două proceduri statuat de prima instanță sunt total greșite, în condițiile în care, se poate stabili în mod cert că: procedura insolventei primează fata de orice alta procedura civilă prioritizare pe care leguititorul o impune in cadrul legii 85/2014 suspendându-se orice procedura judiciara civila; calitatea de creditor de asigurare, dobândirea acestei calități coincide cu momentul începerii curgerii termenului de 90 de zile are doua componente pe de o parte rămânerea definitiva a deciziei in materie penala (vocația), dar si declanșarea procedurii de notificare prevăzuta de art. 329 din Legea 85/2014, fără parcurgerea acestei proceduri prealabile reclamanta nu putea dobândi in cadrul acestei proceduri speciale calitatea de creditor de asigurare cu toate exigentele procedurale impuse de legea specială. De altfel, chiar dacă legatura juridică dintre reclamantă și dreptul de a primi indemnizația se bazează pe o răspundere delictuală, însă aceasta nu poate pleca decât tot de la o răspundere civilă delictuală a asiguratului cu asigurătorul prin polița de asigurare, situație juridică care nu poate fi ignorată în prezenta cauză, aceasta răspundere contractuală care reprezintă baza pretențiilor reclamantei trebuie respectată ca procedură, respectiv procedura și termenele în cazul societății aflate în faliment. 1.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a invocat, în principal, excepția nulității recursului. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală. 1.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 30 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul de judecată din data de 16 februarie 2023, cauza s-a amânat în vederea citării părților litigante cu mențiunea de a-și exprima poziția procesuală în raport de excepția tardivității recursului, invocată de instanță, din oficiu. La data de 13 martie 2023, intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei note scrise prin care a solicitat admiterea excepției tardivității recursului, raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004. Recurentul-reclamant nu a depus la dosar punct de vedere cu privire la excepția tardivității recursului. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția tardivității recursului dedus judecății în prezenta cauză, conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este tardiv, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "Hotărârea pronunțată în prima instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare". Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează. În ceea ce privește recursul formulat de reclamantul A., se constată că sentința atacată a fost comunicată acestuia la data de 16 septembrie 2021, astfel cum se menționează în dovada de înmânare aflată la dosar de fond, iar recursul a fost înaintat, prin email, la data de 5 octombrie 2021, astfel cum reiese din dovada atașată la dosarului de recurs. Așadar, în raport cu data comunicării sentinței atacate, respectiv 16 septembrie 2021, termenul de declarare a recursului se împlinea la data de 4 octombrie 2021. Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că reclamantul A. a formulat cererea de recurs cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, se reține că la dosar nu a fost formulată o cerere de repunere în termen de către recurentul-reclamant, astfel cum permit dispozițiile art. 186 C. proc. civ. Prin urmare, pentru considerentele anterior arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 248 C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția tardivității, invocată din oficiu, și respinge recursul ca tardiv formulat.