ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1604/2023

Ședința publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 ianuarie 2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA", "Fondul"), a solicitat anularea Deciziei nr. 21681/18.11.2019, emisă de pârât.

Prin sentința civilă nr. 939 din 15 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității acțiunii și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 939 din 15 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

Recurentul-reclamant susține că, deși instanța de fond a constatat în mod corect că acțiunea este formulată în termen, respingând excepția tardivității invocată de intimatul-pârât, totuși, pe fond, a respins în mod nelegal acțiunea. Aceasta întrucât data rămânerii definitive a deciziei penale este 25.02.2019, când s-a putut legaliza hotărârea, astfel că, la data reținută de instanța de fond - 05.12.2008, decizia nu putea fi pusă în executare, existând o eroare materială în cuprinsul său, referitoare la prenumele recurentului-reclamant. Or, după legalizarea hotărârii penale, reclamantul s-a adresat Casei de Insolvență Transilvania Filiala Cluj, în termenul legal de 90 de zile.

Având în vedere aceste aspecte, apreciază recurentul-reclamant că există o contradicție între soluția de respingere a excepției tardivității acțiunii și soluția de respingere a acțiunii pe fond.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși reclamantul a încadrat recursul în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile expuse se subsumează pct. 8 al aceluiași articol, urmând a fi analizate din această perspectivă. În esență, argumentația expusă contestă modalitatea de calcul, de către autoritatea pârâtă și de către instanța de fond, a termenului de 90 de zile stabilit de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, iar argumentul existenței unei contradicții între soluția de respingere a excepției tardivității acțiunii și soluția de respingere a acțiunii pe fond se circumscrie tot greșitei aplicări/interpretări a normelor de drept material incidente cauzei.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.", precum și a art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care dispune în sensul că: "(...) Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări."

Așadar, conduita oricărui creditor de asigurare este precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condițiile și termenele în care își poate exercita dreptul de a obține despăgubirile la care se consideră îndreptățit. Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, care începe să curgă de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări.

În cazul recurentului-reclamant, acest drept s-a născut la data deschiderii posibilității executării dreptului de creanță recunoscut prin hotărâre judecătorească, respectiv la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 391/05.07.2018, pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr. x/2016, în urma soluționării apelurilor de către Curtea de Apel Bacău – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, conform deciziei penale nr. 1441/05.12.2018. Așadar, reclamantul se află în ipoteza expres prevăzută de art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) teza a III-a din Norma ASF nr. 16/2015, a nașterii dreptului de creanță ulterior declarării falimentului asigurătorului, termenul de 90 de zile calculându-se de la data de 05.12.2018, data stabilirii pe cale definitivă, prin hotărâre judecătorească, a existenței dreptului de creanță și a cuantumului acestuia.

În ceea ce privește susținerile conform cărora recurentul-reclamant s-a aflat în imposibilitatea de a formula cererea de plată în lipsa unei copii legalizate a deciziei penale pronunțate de Curtea de Apel Bacău, precum și pentru că a fost necesară îndreptarea unei erori materiale din cuprinsul acestei decizii, Înalta Curte le consideră neîntemeiate, în condițiile în care titlul de creanță este reprezentat de sentința penală a Judecătoriei Moinești, care, în apel, în ceea ce-l privește pe recurentul-reclamant, a fost modificată doar în sensul majorării cuantumului daunelor de la 10.000 RON la 20.000 RON. În raport de prevederile art. 552 alin. (1) și art. 553 alin. (3) C. proc. pen., această sentință avea caracter executoriu de la data pronunțării instanței de apel, astfel că putea fi legalizată și depusă la FGA împreună cu cererea de plată și cu un certificat de grefă al soluției pronunțate în calea de atac, fără a fi necesară motivarea, comunicarea și legalizarea deciziei din apel și nici pronunțarea încheierii de îndreptare a erorii materiale, care puteau fi prezentate ulterior.

Înalta Curte mai reține că îndreptarea erorii materiale în cuprinsul unei hotărâri judecătorești, civile sau penale, nu schimbă momentul de la care sentința instanței de fond rămâne definitivă, în speță litigiul penal fiind soluționat în mod definitiv la data la care Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat asupra apelului declarat împotriva sentinței nr. 391/2018, respectiv la data de 05.12.2018.

Cum recurentul-reclamant a depus cererea de plată la data de 25.06.2019, termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) teza a III-a din Norma ASF nr. 16/2015, calculat de la data de 05.12.2018, era împlinit, astfel că în mod legal intimatul-pârât FGA a respins cererea, ca tardiv formulată, iar instanța de fond a menținut în mod corect această decizie.

Nefondată este și critica recurentului-reclamant referitoare la pretinsa contradicție dintre soluția de respingere a excepției tardivității acțiunii și soluția de respingere a acțiunii pe fond, cele două situații vizând ipoteze legislative diferite.

Astfel, în cazul termenului de depunere a acțiunii formulate împotriva deciziei FGA, este incident termenul de 10 zile stabilit de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, raportat la art. 19 din Legea nr. 503/2004, calculat de la data comunicării deciziei contestate către reclamant. Pe de altă parte, în ceea ce privește termenul de 90 de zile de formulare a cererii de plată adresate FGA, sunt aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) teza a III-a din Norma ASF nr. 16/2015.

Prin urmare, cele două termene vizează situații distincte și modalități diferite de calcul, astfel că respectarea termenului judiciar de depunere a acțiunii în anularea deciziei FGA nu prezintă relevanță în ceea ce privește calculul termenului administrativ de depunere a cererii de plată adresată FGA.

Mai trebuie menționat că în recurs reclamantul a făcut trimitere și la argumentul depunerii cererii de plata la lichidatorul judiciar desemnat în procedura falimentului asigurătorului. Or, în speță este lipsită de importanță data la care reclamantul s-a adresat lichidatorului judiciar în procedura falimentului prevăzută de Legea nr. 85/2016, ceea ce interesează fiind data depunerii cererii de plată adresată FGA în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 213/2015, întrucât obiectul acțiunii îl reprezintă controlul de legalitate al Deciziei nr. 21681/18.11.2019.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 939 din 15 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.