ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1973/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2019 la data de 20.05.2019, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, contestație împotriva Deciziei nr. 19934/06.05.2019, solicitând anularea deciziei nr. 19934/06.05.2019, obligarea pârâtului Fondul de Ganatare a Asiguraților să emită o nouă decizie prin care să soluționeze pe fond cererea de plată (în totalitate) și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin sentința civilă nr. 943 din 10 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților.

A fost anulată decizia nr. 19934/06.05.2019 emisă de pârât.

A fost obligat pârâtul să emită o decizie prin care să soluționeze pe fond cererea reclamantului.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 20 din Norma nr. 16/2015, art. 13 din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015, art. 2548 C. civ.

A susținut recurentul că obligațiile FGA nu au ca izvor contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul în faliment, ci intrarea în faliment a asigurătorului. Doar la momentul deschiderii procedurii falimentului se nasc dreptul asiguratului și, corelativ, obligația FGA la plata despăgubirilor, însă acest drept este condiționat de parcurgerea unei proceduri clar stabilite prin lege, care debutează cu formularea unei cereri de plată în condițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, cu respectarea procedurii și termenelor legale corelative.

A mai arătat recurentul că petentul are posibilitatea continuării acțiunii civile, în condițiile reținute de instanța de fond, însă nu față de FGA, având în vedere că acesta este un terț față de raportul de asigurare, situație consfințită de ICCJ prin decizia nr. 26/20.11.2017 publicată în M.Of nr. 162/21.02.2018. Fondul nu se substituie asigurătorului în nicio situație și nu preia funcțiile unui asigurător, putând fi obligat la plată numai cu privire la creanțele de asigurări, astfel cum sunt definite de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 și doar cu respectarea procedurii și condițiilor stabilite de această lege.

În condițiile în care petentul a optat pentru obținerea de despăgubiri din fondurile FGA, acesta este ținut de respectarea condițiilor impuse de legea specială, inclusiv a termenului de 90 de zile.

Deschiderea procedurii de faliment împotriva B. S.A. s-a dispus la 16.02.2017, devenind definitivă la 17.03.2017, termen de la care încep a se calcula cele 90 zile pentru creanțele născute anterior rămânerii definitive. Termenul de 90 de zile este un termen de decădere, iar sancțiunea nerespectării acestui termen este decăderea din dreptul de a obține despăgubiri din disponibilitățile Fondului.

A susținut recurentul că, în speță, dreptul de creanță s-a născut la data producerii riscului asigurat, adică la data producerii accidentului rutier, iar cererea de plată către FGA putea fi depusă cel mai târziu la data împlinirii termenului de 90 de zile, prevăzut de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, coroborat cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma 16/2015. Împrejurarea că pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele a existat un dosar penal finalizat prin Ordonanța de clasare din 24.07.2017, comunicată reclamantului la 27.07.2017, nu are nicio relevanță din perspectiva stabilirii momentului nașterii dreptului de creanță, întrucât acesta coincide cu data producerii accidentului rutier.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În motivare, a arătat că, simultan cu cererea de despăgubire pentru autoturismul avariat a formulat și cerere de plată pentru daunele materiale și morale suferite, cerere respinsă de FGA, iar instanța de judecată, în cadrul dosarului nr. x/2019, a anulat decizia FGA.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 19934/06.05.2019 emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea pârâtului să emită o nouă decizie prin care să soluționeze pe fond cererea de plată (în totalitate) și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată și a anulat decizia FGA, reținând că prin ordonanța din 24.07.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele s-a dispus clasarea cauzei privind pe C. (conducătorul autoturismului x) sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de 196 alin. (2), (3), (4) C. pen. deoarece fapta nu este pedepsită de legea penală, întrucât fapta nu a cauzat vreuna dintre consecințele prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen.. Ordonanța a fost comunicată reclamantului la data de 27.07.2017, iar acesta a formulat o cerere de plată la data de 09.08.2017 (data poștei) prin care a solicitat plata despăgubirilor materiale și morale suferite în accident în urma vătămării corporale, precum și plata despăgubirilor pentru avarierea în același accident a autovehiculului D. cu numărul de înmatriculare x.

Prin decizia nr. 19934/06.05.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, ce formează obiectul acestui dosar, cererea de plată depusă de reclamant referitoare la plata despăgubirilor pentru autoturismul a fost respinsă ca tardivă, pârâtul apreciind că nu au fost respectate termenele prevăzute de art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 și respectiv art. 14 din Legea nr. 213/2015 raportându-se la data intrării în procedura insolvenței a S.C. B. S.A (16.02.2017) și respectiv la data accidentului auto (24.06.2016), arătând că reclamantul a depus cererea la 09.08.2017, peste termenul de 90 de zile de la intrarea în faliment a S.C. B. S.A. (16.03.2017), pârâtul apreciind că termenul s-a împlinit la 16.06.2017.

Instanța de fond a constatat că decizia FGA este nelegală, deoarece a fost dată cu ignorarea principiului "penalul ține în loc civilul" și dispozițiilor din C. proc. pen. ce reglementează faptul că "Acțiunea civilă se soluționează în cadrul procesului penal" (art. 19 alin. (4) din C. proc. civ.), iar în situația în care instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, potrivit art. 27 alin. (2) din C. proc. pen., persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acțiune la instanța civilă.

A avut în vedere instanța de fond faptul că, potrivit art. 25 din C. proc. civ. având denumirea "Rezolvarea acțiunii civile în procesul penal" "(1) Instanța se pronunță prin aceeași hotărâre atât asupra acțiunii penale, cât și asupra acțiunii civile . . . . . . . . . .(5) În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) și j), precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă."

A apreciat curtea de apel că, față de lăsarea nesoluționată a acțiunii civile în cadrul dosarului penal nr. x/2016, reclamantul are dreptul de a se adresa pentru soluționarea acțiunii sale civile ce se referă la daunele ce i-au fost produse în urma accidentului de circulație din 24.06.2016 Fondului de Garantare a Asiguraților în termenul de 90 de zile (prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015) ce curge de la data comunicării ordonanței de clasare date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, respectiv din data de 27.07.2017.

Raportat la data de 27.07.2017, a concluzionat instanța de fond că cererea de despăgubire depusă de reclamant la data de 09.08.2017 este formulată în termen, rezultând că decizia nr. 19934/06.05.2019 este nelegală, cererea reclamantului fiind formulată în termenul legal de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Instanța de control judiciar nu împărtășește această opinie, iar soluția primei instanțe de admitere a acțiunii este nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material.

Este adevărat că dispozițiile din C. proc. pen. reglementează faptul că "Acțiunea civilă se soluționează în cadrul procesului penal" (art. 19 alin. (4) din C. proc. civ.), iar în situația în care instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, potrivit art. 27 alin. (2) din C. proc. pen., persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acțiune la instanța civilă. Însă, în speța de față, este vorba despre o procedură administrativă de plată instituită prin Legea nr. 213/2015, iar nu despre o acțiune civilă.

Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior."

Prevederi similare sunt și în art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, potrivit cărora: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată (…). Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări (…)".

Conform prevederilor art. 2199 alin. (1) din C. civ.:

"Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asiguratorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizație, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit."

Instanța de control judiciar apreciază că, în speța de față, dreptul de creanță ia naștere odată cu obligația asiguratorului de a plăti indemnizația de asigurare terțului păgubit, respectiv la data producerii riscului asigurat stipulat în contractul de asigurare, așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 2199 alin. (1) din C. civ.. Aceasta în condițiile în care creanța la care fac referire dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este creanță de asigurări, după cum este definită de art. 4 alin. (1) din același act normativ, respectiv creanța creditorului de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare.

Prin urmare, dreptul de creanță al reclamantului s-a născut la data producerii riscului asigurat, respectiv data de 24.06.2016, data producerii evenimentului rutier. Cum această dată este anterioară datei rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment a societății B. (17.03.2017), termenul de 90 de zile, prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 curge de la data de 17.03.2017 și se încheie la data de 16.06.2017. Ca urmare, după cum în mod corect s-a reținut în decizia administrativă dedusă judecății în prezenta cauză, la data depunerii cererii de plată adresate Fondului de Garantare a Asiguraților (09.08.2017, conform poștei), reclamantul era decăzut din dreptul de a formula o asemenea cerere.

În ceea ce privește susținerea intimatului-reclamant din cuprinsul întâmpinării în sensul că, simultan cu cererea de despăgubire pentru autoturismul avariat a formulat și cerere de plată pentru daunele materiale și morale suferite, cerere respinsă de FGA, iar instanța de judecată, în cadrul dosarului nr. x/2019, a anulat decizia FGA, Înalta Curte constată că această soluție nu este definitivă la data pronunțării prezentei decizii, dosarul având termen de judecată în recurs la 17.05.2022.

În consecință, instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond a interpretat și a aplicat eronat dispozițiile normative anterior citate, fiind fondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În condițiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru achitată în recurs.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 943 din 10 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și va obliga intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 943 din 10 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Obligă intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 31 martie 2022.