ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3427/2023

Ședința publică din data de 22 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, anularea Deciziei nr. 29/24.06.2019, emisă de D.G.F.P. Cluj-Napoca, și a Deciziei nr. 1126/04.03.2019 de angajare a răspunderii solidare, emisă de A.J.F.P. Bihor în Dosarul de executare nr. x/2012, fiind nelegale și netemeinice.

Prin sentința nr. 10 din data de 4 februarie 2020, Curtea de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca nefondată.

Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1603 din data de 17 martie 2022 a admis recursul formulat de reclamant împotriva sentinței nr. 10 din data de 4 februarie 2020, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, apreciind că se impune să se analizeze și hotărârile judecătorești depuse de către reclamant din perspectiva unei eventuale incidențe a dispozițiilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., iar în ipoteza în care ar considera că nu este incidentă autoritatea sau puterea de lucru judecat, să analizeze pe fond pretențiile deduse judecății, cu examinarea tuturor motivelor invocate prin cererea de chemare în judecată, precum și să aibă în vedere procura depusă de către reclamant, dată domnului B..

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019*.

Curtea de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 113 din 27 iunie 2022, pronunțată în fond după casare, a admis acțiunea formulată de reclamant și a anulat Decizia de soluționare a contestației administrative fiscale nr. 29/24.06.2019, emisă de pârâta D.G.R.F.P. Cluj-Napoca, și Decizia nr. 1126/04.03.2019 de angajare a răspunderii solidare, emisă de pârâta A.J.F.P. Bihor.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentele-pârâte susțin încălcarea de către prima instanță a prevederilor legale ale art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., apreciind că în prezenta cauză există autoritate de lucru judecat, raportându-se la sentința nr. 398/F/2021 pronunțată de Tribunalul Bihor, în Dosarul nr. x/2019, prin care numitul B. a fost obligat să aducă la masa credală a S.C. C. S.R.L., suma de 7.367.399 RON.

Recurentele-pârâte arată că nu există o identitate între problema juridică soluționată definitiv și problema juridică dedusă judecății în prezenta cauză.

Prezentul litigiu și cel anterior nu s-au soluționat între aceleași părți și nu există identitate de obiect.

Faptul că s-a atras răspunderea specială a administratorului B., în cadrul procedurii insolvenței, nu exclude faptul că recurentele-pârâte au obligația de a atrage răspunderea solidară a intimatului-reclamant, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 25 din Codul de procedură fiscală, deoarece suntem în prezența a două proceduri paralele și complementare, care nu se exclud reciproc și care sunt reglementate prin legi speciale.

Recurentele-pârâte susțin și încălcarea de către prima instanță a prevederilor art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta, administratorii care, în perioada executării mandatului, cu rea-credință nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței (lit. c) și administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale (lit. d).

Intimatul-reclamant avea obligația solicitării deschiderii procedurii de insolvență în termen de 30 zile de la apariția stării de insolvabilitate, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. c) din Legea nr. 85/2006 și art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Reaua-credință, susțin recurentele-pârâte, reiese din comportamentul fiscal al intimatului-reclamant, de neachitare la scadență a obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat de societatea C. S.R.L., în condițiile în care aceasta înregistra disponibilității bănești.

De asemenea, intimatul-reclamant avea posibilitatea solicitării revocării din funcția de administrator.

Totodată, administratorul, cu rea-credință, nu și-a îndeplinit obligația legală de a declara veniturile realizate rezultate din tranzacțiile efectuate, pentru care societatea datora obligații fiscale, cu scopul de a se retrage de la plata acestora.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare și, pe fond, a solicitat respingerea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare Prima critică ce vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ. este nefondată.

Înalta Curte reține că prima instanță a găsit întemeiată excepția puterii de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 59/F/30.01.2020 pronunțată de Tribunalul Bihor – secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin Decizia nr. 304/24.09.2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă și de contencios administrativ, prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de Casa de Insolvență Crișana S.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. C. S.R.L. împotriva pârâtului A., pentru suportarea de către acesta a prejudiciului adus masei credale a societății, până la concurența datoriei către creditori.

În motivarea acestei soluții, Curtea de Apel Oradea a constatat că pârâtul nu a săvârșit fapta ilicită prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d) teza I din Legea nr. 85/2014, aceea de a emite, în numele societății C. S.R.L., facturi fictive către diferite societăți, în schimbul unui comision, pentru a se putea eluda obligațiile fiscale ale celor implicați.

De asemenea, s-a reținut că nu este realizată nici fapta ilicită prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, nepredarea documentelor contabile ale debitoarei către lichidator, în condițiile în care acestea nu erau deținute de către A., reținându-se și împrejurarea semnării unei procuri pentru administrarea societății de către B..

În aceste condiții, prima instanță a invocat prevederile art. 413 alin. (1) și (2) C. proc. civ., dar a reținut efectul lucrului judecat prevăzut de art. 413 alin. (2) C. proc. civ., considerând că în cel de-al doilea proces nu este necesar să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză, fiind necesară doar probarea identității între problema soluționată definitiv și problema dedusă judecății.

Astfel, prima instanță a constatat că atât lichidatorul, cât și organul fiscal își întemeiază încercarea de atragere a răspunderii patrimoniale a reclamantei pentru o pretinsă faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție și pentru același pretins prejudiciu creat, astfel că sunt întrunite cerințele art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenții-pârâți, referindu-se la modul de interpretare și aplicare a disp. art. 430 alin. (2) C. proc. civ., consideră, pe de o parte, că și în această situație este necesar a se întruni tripla identitate de părți, obiect și cauză, iar pe de altă parte, că procedura atragerii răspunderii solidare întemeiate pe disp. art. 25 C. proc. civ. este diferită de cea cuprinsă în Legea nr. 85/2014.

Înalta Curte apreciază că recurenții-pârâți, prin motivele de recurs au avut în vedere dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum s-a apărat intimatul-reclamant, prin întâmpinare.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor impuse de disp. art. 430 alin. (2) C. proc. civ., acestea țin de existența unui al doilea proces și de existența unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată într-un alt litigiu, care are legătură cu soluționarea acesteia din urmă.

Prin urmare, în această situație, oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

În prezenta cauză, prin Decizia nr. 1126/04.03.2019 de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală s-a apreciat că societatea are datorii în sumă de 7.367.399 RON, administratorul nu și-a îndeplinit obligația de a se adresa tribunalului cu o cerere pentru a fi supus dispozițiilor Legii nr. 85/2014.

S-a mai reținut că administratorul, cu rea-credință nu a declarat obligațiile fiscale cu scopul de a se sustrage de la plata datoriilor, nu se prezintă documente din care să reiasă că a existat o împuternicire notarială prin care numitul B. îl reprezintă, nu s-a făcut dovada că documentele societății au fost ridicate de către organul de poliție și astfel nu poate furniza informații.

Prin Decizia nr. 304/C/24.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a constatat că apelantul-pârât A. nu a săvârșit fapta ilicită prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d), teza I din Legea nr. 85/2014 și anume de a emite în numele societății facturi fiscale fictive către diferite societăți, în schimbul unui comision.

S-a mai reținut că apelantul-pârât l-a mandatat pe numitul B., prin procura autentificată nr. x, să se ocupe de toate operațiunile debitoarei.

De asemenea, prin aceeași decizie s-a apreciat că nu sunt întrunite nici disp. art. 169 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 85/2014, respectiv nu este dovedită fapta de deturnare/ascundere din activul persoanei juridice ori mărire în mod fictiv a pasivului societății.

Înalta Curte, contrar celor reținute de prima instanță, apreciază că este obligatorie numai dezlegarea referitoare la existența procurii nr. 2040/24.09.2012 și la faptul că numitul B. a administrat societatea, acesta fiind obligat la aducerea la masa credală a societății debitoare a sumei de 7.367.399 RON, reprezentând pasivul societății.

Totodată, se reține că prin Decizia nr. 304/24.09.2021 a Curții de Apel Oradea nu s-a oferit nicio dezlegare în privința săvârșirii de către intimatul-pârât din prezenta cauză a săvârșirii faptelor ilicite prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, iar faptele ilicite reținute în temeiul Legii nr. 85/2014 sunt diferite față de cele imputate prin decizia emisă în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.

Cea de-a doua critică, prin care se invocă aplicarea greșită a disp. art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală este nefondată.

Potrivit acestor prevederi legale, administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, precum și administratorii care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, răspund solidar cu debitorul declarat insolvabil pentru obligațiile de plată restante ale acestuia.

Astfel, pentru angajarea răspunderii solidare a administratorului, în condițiile sus-menționate este obligatoriu să se dovedească reaua-credință, care nu poate rezulta din însăși fapta de a nu cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței sau din neachitarea la scadență a obligațiilor legale.

Reaua-credință se poate desprinde din anumite fapte sau acte ale administratorului care conduc la un comportament incorect/ilicit, or intimatul-reclamant a dovedit contrariul, prin intermediul existenței procurii autentificate nr. x și a neexecutării niciunui act de administrare a societății.

Față de acestea, nefiind întrunite motivele de nelegalitate invocate, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ. coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinței nr. 113 din 27 iunie 2022 a Curții de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.