ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2177/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanții S.C. A. S.R.L. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 3572 din 19.07.2021.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 123/CA/2021 din 13 octombrie 2021, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.I.I. C., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor și a dispus suspendarea efectelor Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 3572 din 19.07.2021 până la pronunțarea instanței de fond, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că prin sentință, se reține în mod greșit, faptul că:"nu ar fi incident motivul de atragere a răspunderii solidare prevăzut de art. 25 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură fiscală.." și că " începând cu momentul instituirii stării de alertă reclamantul nu era obligat să solicite deschiderea procedurii insolvenței,...", aspect care ar contura cazul bine justificat,. Recurenta mai arată că nu s-a produs nicio pagubă în patrimoniul reclamantului, întrucât actele administrativ fiscale au fost emise pentru sume care reprezintă obligații de plată pe care acesta le are conform legii, bucurându-se de prezumția de legalitate. Cu privire la condiția pagubei iminente, arată faptul că, în cazul unei eventuale executări silite, pentru recuperarea banilor încasați, nu este necesară promovarea unei acțiuni de întoarcere a executării silite. În opinia recurentei, cele reținute de instanța de judecată în prezenta cauză, nu au nici o legătură cu îndeplinirea celor două condiții prevăzute de lege pentru acordarea suspendării executării actului administrativ fiscal. Astfel, consideră că nu există împrejurări legate de starea de fapt și de drept, din care să rezulte aparențe de nelegalitate care să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ. Totodată, precizează că, până la anularea de către o instanță judecătorească, actele administrative se bucură de prezumția de legalitate. Prin urmare, în mod evident, cele reținute de instanța de fond prin sentința atacată nu sunt de natură a antrena suspendarea executării, punerea în executare a actului administrativ neputând fi considerată prin ea însăși producătoare a unei pagube iminente. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimatul B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/19.07.2021 i s-a atras reclamantului, în calitate de administrator, răspunderea solidară cu debitorul S.C. A. S.R.L., pentru suma totală de 9647608 RON, în temeiul art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Codul de procedură fiscală. S-a reținut că reclamantul, în calitate de administrator, a fost de rea-credință deoarece a achitat cu precădere furnizorii de servicii/furnizorii de materii prime în detrimentul obligațiilor bugetare și că deși a constatat starea de insolvență prezumată nu a depus la instanță o solicitare pentru deschiderea procedurii insolvenței. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinic și legal a dispus suspendarea deciziei de angajare a răspunderii solidare emisă în cauză. Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond". Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs. Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că începând cu momentul instituirii stării de alertă pe teritoriul României reclamantul nu era obligat să solicite deschiderea procedurii insolvenței în caz de insolvență prezumată, astfel că, în lipsa unei astfel de obligații, nu ar fi incident cazul de atragere a răspunderii solidare prevăzut de art. 25 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură fiscală. Chiar din cuprinsul deciziei de atragere a răspunderii solidare rezultă că reclamantul a îndeplinit funcția de administrator al debitorului insolvabil numai începând cu data de 01.07.2019. Pe de altă parte, din cuprinsul procesului-verbal de audiere reiese că obligațiile fiscale totale ale debitorului insolvabil sunt de 9.647.708 RON și că acestea sunt aferente perioadei 25.09.2018-25.04.2021. Așadar, în mod corect s-a apreciat că aparent, reclamantului i s-a atras răspunderea inclusiv pentru creanțe născute anterior datei la care acesta a devenit administrator al debitorului insolvabil, fără ca organele fiscale să arate motivat în cuprinsul actului administrativ fiscal a cărui suspendare se cere care sunt temeiurile de fapt și de drept care justifică o astfel de măsură. Deci, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat. De asemenea, instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză. Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Se poate aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere. Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond, temeinic și legal a reținut că o astfel de punere în executare, ținând seama de cuantumul ridicat al totalului obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantului, ar fi de natură să producă efecte greu de reparat cu privire la situația patrimonială a reclamantului, acesta făcând dovada că deja s-a început executarea silită împotriva sa. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.