ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4488/2023

Ședința publică din data de 12 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 06.10.2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor-Serviciul Fiscal Orășenesc Beiuș și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare a societății nr. x/09.09.2022, în situația atragerii răspunderii solidare prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. b) și c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare.

Prin sentința civilă nr. 266 din 8 noiembrie 2022, Curtea a admis acțiunea și a dispus suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare a reclamantei, în situația atragerii răspunderii solidare prevăzute de art. 25 alin. (3) lt. b), c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, având număr de înregistrare x/09.09.2022, până la pronunțarea instanței de fond asupra contestației formulate de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate cu consecința respingerii cererii de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

A susținut recurenta-pârâtă că instanța a aplicat greșit prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, a reținut greșit faptul că nu ar fi incident motivul de atragere a răspunderii solidare prevăzut de art. 25 alin. (2) lit. b) și c) din Codul de procedură fiscală și că punerea în executare a actului administrativ atacat și obligarea reclamantei să achite suma de 9.795.572 RON ar perturba grav activitatea societății, aspect care ar contura condiția pagubei iminente.

Nu s-a produs o pagubă iminentă în patrimoniul reclamantei, întrucât actele administrativ-fiscale au fost emise pentru sume care reprezintă obligații deplată pe care aceasta le are în condițiile legii, bucurându-se de prezumția de legalitate. În cazul unei eventuale executări silite, pentru recuperarea banilor încasați nu este necesară promovarea unei acțiuni de întoarcere a executării silite.

A apreciat recurenta că nu există împrejurări legate de starea de fapt și de drept din care să rezulte aparențe de nelegalitate care să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Suspendarea executării actului administrativ este o situație de excepție, care poate interveni numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel cum sunt definite de art. 2 lit. ș) și t) din lege. Pentru constatarea îndeplinirii acestei condiții, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care țin de legalitatea unui act, îndoiala serioasă asupra legalității actului trebuind să rezulte cu ușurință și în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului și să fie în măsură să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ.

Paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material și viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Suspendarea executării se justifică sub acest aspect numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului. Or, executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăși producătoare a unei pagube iminente, cu atât mai mult cu cât nu rezultă din actele depuse de reclamantă că această vătămare este ireparabilă.

Astfel, a concluzionat recurenta-pârâtă că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, impunându-se admiterea recursului, casarea hotărârii cu consecința respingerii cererii de suspendare.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de recurs constată că, referitor la condiția cazului bine justificat, recurenta-pârâtă aduce în discuție aspecte generale referitoare la îndeplinirea acestei condiții, conform căreia actele administrative emise de autoritățile publice se bucură de prezumția de legalitate și că, pentru instituirea măsurii suspendării executării lor, trebuie să existe argumente care să conducă la o îndoială serioasă asupra legalității acestora.

De asemenea, în ceea ce privește îndeplinirea condiției pagubei iminente apreciază că instanța de fond a greșit când a constatat a fi incidentă ipoteza textului legal, de vreme ce actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate.

Înalta Curte apreciază că aceste critici nu sunt fondate, în raport cu analiza efectuată cauzei deduse judecății de către instanța de fond.

Pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Această condiție este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Așadar, partea care solicită suspendarea executării unui act administrativ are obligația să prezinte instanței argumente din care să rezulte că asupra actului contestat planează o îndoială serioasă în privința legalității sale.

Or, în cauză, în mod corect a apreciat instanța de fond că există o serie de indicii care fac ca asupra actului contestat să planeze o îndoială rezonabilă asupra legalității sale.

Cu privire la îndeplinirea acestei condiții, prin sentința ce face obiectul recursului s-au reținut chestiuni punctuale privind dispozițiile art. 25 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, referitoare la raportarea organului fiscal exclusiv la o perioadă de o lună, în care ar fi fost depășită proporția de 50% prevăzută de lege, în condițiile în care, din declarațiile VIES 390 și 394 și balanța analitică de verificare la sfârșitul luni decembrie 2021, rezultă că livrările către clientul B. S.A. au fost de numai 27,19%.

În ceea ce privește art. 25 alin. (3) lit. c) din aceeași lege, instanța a constatat că organul fiscal a revenit asupra constatării inițiale, că persoanele angajate în cadrul C. S.R.L. ar figura ca salariați în cadrul A. S.R.L. în proporție de peste 50%, și a reținut că angajații în cauză au fost preluați de reclamantă de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor. Or, condiția impusă de legiuitor presupune existența unei concomitențe a raporturilor de muncă/sau civile ale angajaților.

Aceste aspecte nu au fost combătute prin cererea de recurs, ci, după cum s-a reținut anterior, recurenta-pârâtă s-a limitat la a expune generalități privind condiția cazului bine justificat, fără a se referi în concret la considerentele hotărârii recurate.

În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, potrivit art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege "prejudiciul material viitor și previzibil, sau după caz perturbarea gravă a funcționării unei autorități publice sau un serviciu public".

Înalta Curte, analizând argumentele primei instanțe ce urmăresc îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente, în raport cu critica recurentei-pârâte, apreciază că instanța de fond a interpretat corect cauza și sub acest aspect, având în vedere că decizia de angajare a răspunderii solidare ce face obiectul acțiunii instituie în sarcina reclamantei o obligație fiscală în cuantum de 9.795.572 RON, o sumă considerabil de mare.

De altfel, și sub acest aspect, recurenta-pârâtă s-a limitat la a susține că executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăși ca producătoare a unei pagube iminente.

Or, executarea deciziei atacate, care, după cum s-a reținut, este aparent nelegală, ar pune societatea intimată în imposibilitate de a-și onora obligațiile contractuale asumate față de alți profesioniști și clienți, dar și față de angajații societății, ceea ce, evident, ar conduce la o perturbare previzibilă gravă a funcționării acesteia.

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă în susținerea căii de atac exercitate nu este întemeiat, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva sentinței nr. 266 din 8 noiembrie 2022 a Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.