ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5767/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 februarie 2022, pe rolul Curții de Apel Oradea, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, printre altele, suspendarea Deciziei de impunere xnr. 571/30.07.2020, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor până la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Sentința instanței de fond Prin sentința nr. 52/CA/2022 - PI din 23 martie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finațelor Publice Bihor și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere xnr. 571/30.07.2020, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală xnr. 473/29.07.2020, până la soluționarea definitivă a cererii de anulare.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și în rejudecare, respingerea cererii formulată de reclamantă. În motivarea recursului pârâta arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.), respectiv a prevederilor art. 14, 15, art. 2 alin. (1) lit. t), ș) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Recurenta critică sentința raportat la faptul că instanța de fond face referire la o suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendare pronunțată într-un alt dosar care are ca obiect suspendare măsuri asiguratorii și nicidecum suspendarea deciziei de impunere care constituie obiectul prezentului dosar. Faptul că reclamanta a obținut o suspendare provizorie în temeiul art. 14 din Legea 554/2004 a actelor administrative contestate care fac obiectul prezentului dosar, nu poate atrage admiterea exceptiei autorității de lucru judecat și neanalizarea de către instanța de fond a apărărilor formulate de subscrisa. Apreciază recurenta că instanța a pronunțat sentința cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material întrucât nici măcar nu a pipăit fondul, fapt ce implică analizarea unor documente și administrarea unor probe în vederea stabilirii stării de fapt și identificării normelor de drept aplicabile cauzei. Faptul că o alta instanță ar fi analizat deja aceste aspecte nu poate fi reținut cu putere de lucru judecat în prezenta cauză. De asemenea, executarea silită a obligațiilor fiscale stabilite prin actele administrative fiscale ajunse la scadență nu reprezintă un caz bine justificat în accepțiunea legiuitorului, arată recurenta. Condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care reclamanta aduce argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ care să nu presupună o analiză a fondului cauzei, precum împrejurări de fapt/de drept atât de vădite încât să nu implice o administrarea de probe necesare lămuririi stării de fapt și care au capacitatea prin ele însele să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. De asemenea, din dispozitiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul de față, susține recurenta. Or, executarea unui act administrativ nu poate fi considerata prin ea însăși producătoare a unei pagube iminente, cu atât mai mult cu cât nu rezultă din actele depuse de reclamantă că această vătămare este ireparabilă pentru aceasta, concluzionează recurenta.

Apărările formulate în cauză Intimata- reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Preliminar, Înalta Curte, în ceea ce privește excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă, apreciază că argumentele de ordin critic formulate de recurenta-pârâtă, din punct de vedere formal, se pot circumscrie motivelor de casare referitoare la greșita interpretarea a legii, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că va respinge excepția. Analizând recursul în limitele stabilite de recurentă și prin prisma criticilor invocate, raportat la considerentele sentinței pronunțate în fond, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Prin Decizia de impunere nr. impunere xnr. 571/30.07.2020, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. xnr. 473/29.07.2020, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în cuantum de 7.095.245 RON. Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a formulat contestație, respinsă prin Decizia nr. 23/07.01.2022 a ANAF. S-a reținut că în cuprinsul deciziei a cărei suspendare se solicită că în perioada verificată, din 01.01.2016 - 31.12.2020, reclamanta a desfășurat activitate de colectare, în principal deșeuri metalice feroase și neferoase, a aliajelor acestora și alte tipuri de deșeuri de la persoane fizice. În urma inspecției fiscale efectuate, organele de inspecție fiscală au constatat că societatea nu respectă prevederile art. 6 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, privind organizarea și conducerea analitică a contabilității, respectiv în perioada verificată, societatea nu a organizat și condus evidența contabilă pe fiecare persoană fizică și nu a condus evidența achizițiilor pe fiecare categorie de deșeuri. Conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond. Conform art. 14 din lege, suspendarea executării actului se poate cere în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare. Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantul (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice. Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată. Din această perspectivă, Înalta Curte arată că, în mod corect, prima instanța a reținut puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 97/09.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. x/2021, prin care s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Oradea, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor și s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere xnr. 571/30.07.2020, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală xnr. 473/29.07.2020, până la pronunțarea instanței de fond. Or, este evident că nu despre o suspendare a măsurilor asigurătorii este vorba, contrar celor afirmate de recurentă, ci de însăși suspendarea deciziei de impunere xnr. 571/30.07.2020. Astfel, principalul motiv reținut de instanța de fond în aprecierea caracterului întemeiat al cererii a vizat împrejurarea că, aplicând prezumția de lucru judecat, în speță trebuie să se țină cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept dedusă judecății care a mai fost odată dezlegată prin sentința civilă nr. 97/09.09.2021 menținută prin decizia civilă nr. 769/10.02.2022 a Înaltei Curți de Casației și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2021. Cu privire la acest acest aspect, Înalta Curte reține că sunt întemeiate cele arătate de instanța de fond, întrucât, în măsura în care prin cererea de suspendare întemeiată pe art. 15 nu sunt deduse judecății aspecte noi față de cele pe care s-a fundamentat cererea formulată în temeiul art. 14, sunt aplicabile prevederile art. 430 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului, ceea ce presupune pe cale de interpretare per a contrario că, în ceea ce privește o nouă cerere vizând luarea aceleiași măsuri provizorii, îi sunt recunoscute efectele puterii de lucru judecat. Înalta Curte constată că a fost reținut cu caracter definitiv prin sentința anterior menționată că, din analiza raportului de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii deciziei de impunere a cărei suspendare s-a solicitat, reiese că sunt îndeplinite cerințele art. 14 din legea nr. 554/2004, existând o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ fiscal atacat și fiind îndeplinită și condiția pagubei iminente. Așadar, sub aspectul verificării aparenței de legalitate a actelor administrative contestate, s-a reținut că aparența dreptului este în favoarea reclamantei, susținerea reclamantei privind lipsa unui suport legal privind considerarea primirii deșeurilor din partea persoanelor fizice doar în limita unei valori de 5.000 RON/persoană fizică, nefiind combătută în concret de către pârâtă, nici măcar la nivelul aparenței, prin întâmpinarea formulate. Și în ceea ce privește paguba iminentă s-a constatat îndeplinită această cerință, având în vedere cuantumul foarte ridicat al sumei contestate ca fiind datorate, respectiv 7.095.245 RON, sumă de care dacă ar fi lipsită reclamanta activitatea acesteia ar fi blocată și nu și-ar mai putea onora angajamentele contractuale. Ca atare, constatând că, prin cererea de suspendare dedusă judecății în prezentul dosar, întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 54/2004, au fost invocate aceleași apărări de către reclamantă în justificarea cerințelor cazului bine întemeiat și a pagubei iminente, care au fost dezlegate definitiv prin anterior citată se constată că, deși procedura soluționată anterior a reprezentat aplicarea prevederilor art. 14 din același act normativ, sunt aplicabile în cauză prevederile art. 430 din C. proc. civ. privitoare la puterea de lucru judecat, în raport de împrejurarea că art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată explicit că suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004. Or, în soluționarea cererii întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004 trebuind să fie analizate aceleași aspecte care probează, în opinia reclamantei, cerințele cazului bine justificat și pagubei iminente, care au fost anterior dezlegate definitiv în procedura prevăzută de art. 14, la care art. 15 face trimitere, se constată că măsura provizorie adoptată anterior produce efectul pozitiv al lucrului judecat care se impune cu caracter de prezumție în prezenta cauză care, deși întemeiată pe un alt temei legal, are o strânsă legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, iar motivele de fapt anterior analizate necunoscând o modificare. Ca atare, pentru cele anterior arătate, Înalta Curte constată că în mod legal a apreciat instanța de fond că se impune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. xnr. 571/30.07.2020 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor până la soluționarea definitivă a cererii de anulare, în prezenta cauză, în raport de cele arătate nemaiimpunând-se a se analiza celelalte susțineri deduse judecății de către recurentă, în raport de împrejurarea că se urmărește înlăturarea celor statuate definitiv prin sentința civilă nr. 97/09.09.2021 menținută prin decizia civilă nr. 769/10.02.2022 a Înaltei Curți de Casației și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2021. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva sentinței nr. 52/CA/2022 - PI din 23 martie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.