ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 769/2022

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată, la data de 12.08.2021, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/30.07.2020 emise în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/29.07.2021 până la pronunțarea instanței de fond.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 97 din 9 septembrie 2021, Curtea a admis acțiunea reclamantei și a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. x/30.07.2020 până la pronunțarea instanței de fond, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 20 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantei.

A susținut recurenta că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 14, art. 15 și art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004.

Contrar celor reținute de prima instanță, aspectele invocate prin cererea reclamantei nu sunt în măsură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Referitor la condiția cazului bine justificat, reclamanta a invocat împrejurări legate de starea de fapt și de drept cu privire la stabilirea de către organul fiscal a obligațiilor de plată, motive care vizează în fapt fondul cauzei, respectiv nelegalitatea actelor ce fac obiectul cererii de suspendare, aspecte care nu pot fi analizate în cadrul cererii de suspendare, întrucât nu se poate antama fondul cauzei. În concret, instanța a analizat motive de nelegalitate a actului, fapt care se poate efectua doar la soluționarea acțiunii pe fond.

Potrivit celor reținute în Raportul de inspecție fiscală nr. x/29.07.2021, a fost încălcată legislația fiscală, constatându-se că reclamanta, în perioada 2016-2020, nu a reținut la sursă impozitul pe veniturile obținute de către persoanele fizice din predarea deșeurilor, la momentul plății veniturilor și nu a completat și depus la organul fiscal Declarațiile D205, încălcând prevederile art. 114 alin. (2) lit. g) și art. 115 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Din analizarea unor astfel de aspecte se ajunge, practic, la analizarea fondului cauzei, ce implică analizarea unor documente și administrarea unor probe în vederea stabilirii stării de fapt și identificării normelor de drept aplicabile cauzei, contrar art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Ori, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care reclamanta aduce argumente juridice care nu presupun o analiză a fondului cauzei.

Referitor la condiția pagubei iminente, suspendarea executării actelor se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.

Este adevărat că, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar, din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată de o diminuare ilicită a patrimoniului, care trebuie dovedită.

Instanța a aplicat eronat dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, reținând că cheltuielile reclamantei cu salariații, plata clienților nu ar mai putea fi susținute dacă s-ar proceda la executarea actului administrativ contestat. Ori, decizia a devenit executorie din data de 05.09.2021, societatea nefiind închisă pe considerentul că a solicitat eșalonarea obligațiilor fiscale, fiind apărată de executarea silită, în mod eronat instanța reținând că prejudiciul material pe care l-ar suferi reclamanta este previzibil și imposibil de recuperat.

A mai arătat recurenta-pârâtă, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, că nu se poate reține nicio culpă a sa, respectiv că, prin atitudinea sa în cursul procesului, ar fi determinat aceste cheltuieli.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că cererea de recurs nu se încadrează în motivele prevăzute expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ., criticile recurentei reprezentând exclusiv critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii recurate.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.1. Preliminar, Înalta Curte, în ceea ce privește excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă, apreciază că argumentele de ordin critic formulate de recurenta-pârâtă, din punct de vedere formal, se pot circumscrie motivelor de casare referitoare la greșita interpretarea a legii, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că va respinge excepția.

4.2. Înalta Curte, analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/30.07.2020 prin care Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor a stabilit pentru perioada 2016-2020 un impozit pe veniturile din alte surse suplimentar în sumă de 7.095.245 RON în sarcina S.C. A. S.R.L. Oradea.

Prima instanță a admis acțiunea și a suspendat executarea actului administrativ-fiscal contestat până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare, soluție împărtășită și de instanța de control judiciar.

Recurenta-pârâtă susține că hotărârea primei instanțe ar fi dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 referitoare la suspendarea executării actului administrativ, invocând, în esență, prejudecarea fondului cauzei prin constatarea existenței cazului bine justificat, precum și neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, argumente invocate de altfel și în fața primei instanțe, care le-a analizat în mod corespunzător, ajungând în mod corect la soluția admiterii cererii de suspendare.

Astfel, măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care corespund recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei R89/13.09.1989, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În aceste condiții, Înalta Curte, împărtășind opinia judecătorului fondului, constată că, fără a antama fondul dreptului dedus judecății, argumentele intimatei-reclamante vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale referitoare la constatările echipei de control, în sensul reținerii unui prag valoric de 5.000 de RON, în raport cu care s-ar putea califica deșeurile de fier achiziționate ca aparținând patrimoniului personal al persoanelor fizice, sunt de natură a crea o serioasă îndoială cu privire la obligațiile fiscale reținute în sarcina sa prin decizia de impunere contestată, apreciind că în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru a dispune suspendarea executării.

Or, atunci când aplică norma pentru determinarea obligatiei fiscale organului fiscal îi revine sarcina să nu ajungă la interpretări arbitrare, fără să ia în considerare toate circumstanțele cazului, dar și să stabilească în mod precis de ce procedează la schimbarea regimului fiscal al unor sume de bani, dând astfel posibilitatea contribuabilului să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce îi revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. și Comisia CE, prin care s-a reținut că cerința cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existența "cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, Înalta Curte amintește că, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă este definită de legiuitor ca fiind "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".

Condiția pagubei iminente presupune însă producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Având în vedere considerentele antereferite precum și cuantumul sumei în discuție, cuantum stabilit printr-un act aparent nelegal, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a concluzionat cu privire la îndeplinirea și a acestei condiții.

Argumentele recurentei-pârâte, în sensul că societatea intimată-reclamantă ar fi precizat că decizia a devenit executorie din data de 05.09.2021 și că nu a fost închisă pentru că a solicitat eșalonarea obligațiilor fiscale, nu fac altceva decât să confirme iminența producerii pagubei și eventualele efecte greu de înlăturat asupra funcționării acesteia.

Prin urmare, nu pot fi primite alegațiile recurentei, reținându-se că prezumarea unor consecințe viitoare produse de actul administrativ-fiscal contestat asupra activității reclamantei nu echivalează cu o susținere ipotetică, lipsită de suport probator, raportată la o pagubă viitoare și incertă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile Legii nr. 554/2004.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, soluția pronunțată de prima instanță fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă, și va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L..

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva sentinței nr. 97 din 9 septembrie 2021 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.