ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1603/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 18.07.2019 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei nr. 29/24.06.2019 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și a Deciziei nr. 1126/04.03.2019 de angajare a răspunderii solidare conform art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, emise de AJFP Bihor în dosarul de executare nr. x/2012, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 10/CA/2020-PI din 04 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administratia Județeană a Finantelor Publice Bihor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj Napoca, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 10/CA/2020-PI din 04 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea contestației formulate împotriva Deciziei nr. 1126/04.03.2019 de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzute la art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Legea 207/2015, emise de AJFP Bihor, și împotriva Deciziei nr. 29/24.06.2019 emise de DGRFP Cluj Napoca, în sensul anulării deciziilor contestate ca nelegale și netemeinice, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului arată că prin decizia nr. 1126/04.03.2019, AJFP Bihor a dispus angajarea răspunderii sale solidare în vederea realizării în tot a creanțelor fiscale datorate de S.C. B. S.R.L., în limita sumei de 7.367.399 RON, organul fiscal considerând că sunt îndeplinite condițiile art. 25 alin. (2) lit. c) din Legea 207/2015, întrucât nu a depus la instanță o cerere de deschidere a procedurii insolvenței societății, deși de administrarea în fapt a societății s-a ocupat domnul C., dovadă în acest sens fiind împuternicirea notarială din dosarul de urmărire penală în care societatea B. S.R.L. a fost cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Arată că împotriva Deciziei nr. 1126/04.03.2019 a formulat contestatie administrativă, înregistrată la AJFP Bihor sub nr. x/09.05.2019, prin care a învederat că nu a fost administratorul de fapt al acestei societăți, recurentul-reclamant apreciind că, în raport cu sentința civilă nr. 1614/2017, pronunțată de Judecătoria Oradea la data de 27 februarie 2017 în dosar nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1909/2017, pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 18.09.2017, se impunea reținerea autorității/puterii de lucru judecat, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care instanța a dispus admiterea în parte a plângerii contraveționale formulate de recurent împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. x/20.09.2016, dispunând înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 2.000 RON cu avertismentul.

Precizează că a făcut demersuri în vederea radierii societății, sens în care a anexat cererea adresată Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin care a solicitat să i se comunice în copie certificată în conformitate cu originalul toate actele societății B. S.R.L., în vederea efectuării demersurilor pentru radierea societății, comunicându-i-se că acest lucru este posibil numai dacă declară că a pierdut actele solicitate. Apreciază că în acest mod a făcut dovada demersurilor efectuate în vederea radierii societății, însă a fost în imposibilitate obiectivă să finalizeze procedura, întrucât actele și ștampila societății erau în posesia numitului C., astfel că nu poate fi vorba de o rea-credință a sa.

Consideră că la dosar au fost depuse și alte înscrisuri ce dovedesc faptul că nu a fost administratorul de fapt al societății.

Mai arată că prin Ordonanța din 08.12.2017, procurorul de caz a dispus clasarea cauzei în ceea ce privește societatea B. S.R.L., reținând că fapta nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 privitor la 12 societăți comerciale care în cursul anului 2013 au înregistrat în evidențele contabile facturi fictive care atestă achiziția de mărfuri sau servicii de la societatea tip fantomă B. S.R.L., iar din referatul cu propunere de clasare reiese că de activitatea societății s-a ocupat numitul C..

De asemenea, consideră că niciuna dintre condițiile prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Legea 207/2015 nu sunt îndeplinite în cauză.

Pe de altă parte, ca efect al neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 25 lit. c) și d) din Legea 207/2015, consideră că se impune verificarea existenței și/sau întinderii prejudiciului cauzat bugetului de stat de către societate. Analizând Ordonanța de clasare, apreciază că acest prejudiciu nu există în materialitatea lui, întrucât statul a fost prejudiciat de societățile beneficiare.

Precizează că prin Decizia nr. 29/24.06.2019, DGRFP Cluj-Napoca - Comisia de Analiză a Soluționării Contestațiilor împotriva deciziilor de angajare a răspunderii solidare a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată împotriva Deciziei nr. 1126/04.03.2019.

Consideră că, în speță, Comisia de Contestații nu a luat în considerare apărările sale din contestația administrativă, respectiv faptul că prin sentința civilă nr. 1614/2017, pronunțată de Judecătoria Oradea la data de 27 februarie 2017 în dosarul nr. x/2016, instanța a stabilit cu putere de lucru judecat, că nu recurentul-reclamant s-a ocupat de administrarea societății; că prin Ordonanța de clasare din 08.12.2017 din dosarul nr. x/2015, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că de activitatea societății B. S.R.L. s-a ocupat numitul C. și că societatea nu avea obligația de a înregistra în evidența contabilă operațiunile cu societățile beneficiare, precum și faptul că societatea B. nu a prejudiciat bugetul de stat, prejudiciul de peste 7 milioane de RON urmând a fi recuperat de la societățile beneficiare. Apreciază că și Ordonanța de clasare se bucură de autoritate de lucru judecat.

Consideră că sentința recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, precum și cu o greșită analiză a probatoriului administrat.

Astfel, consideră că sunt incidente dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la autoritatea/puterea de lucru judecat în ceea ce privește faptul că recurentul-reclamant nu a fost administrator faptic al societății, o altă persoană desfășurând activitate folosind denumirea și actele societății, considerentele sentinței civile nr. 1614/2017 pronunțate în dosar nr. x/2016 fiind clare sub acest aspect.

Mai arată că instanța de fond nu a făcut niciun fel de trimitere la demersurile întreprinse de către reclamant în vederea deschiderii procedurii insolvenței societății, deși a făcut dovada acestor demersuri, precum și a faptului că o altă persoană, și nu recurentul-reclamant, a înființat efectiv societatea.

Precizează că, după pronunțarea sentinței recurate, a intrat în posesia procurii autentificate sub nr. x/24.09.2012 de BNP D., prin care recurentul l-a împuternicit cu puteri depline în activitatea societății pe numitul C..

Susține că, deși a mandatat un terț să se ocupe de administrarea societății, nu a urmărit prejudicierea bugetului de stat; că nu există o legătură de cauzalitate între culpă și prejudiciu; că nu a cunoscut că societatea B. S.R.L. a derulat operațiuni intracomunitare decât la momentul audierii sale, în calitate de martor, de către organele statului; că la momentul înființării societății B. S.R.L. era elev, iar la momentul derulării activităților comerciale de către societatea B. S.R.L. lucra pe un șantier ca muncitor necalificat, ulterior studiind la Facultatea de Energetică și angajându-se ca funcționar cu statut special în cadrul Penitenciarului Oradea.

4.1. Deși au fost legal citate, intimatele-pârâte nu au formulat întâmpinare.

4.2. Recurentul-reclamant A. a depus note de ședință, prin care arată că, de la momentul declarării recursului, s-a admis apelul pe care l-a formulat în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Oradea și s-a dispus respingerea cererii de atragere a răspunderii sale patrimoniale prin decizia nr. 304/C/2021. În acest sens, invocă excepția autorității de lucru judecat a considerentelor și a dispozitivului acestei decizii, sens în care a depus la dosar sentința și decizia din acel dosar, precum și sentința din dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Oradea, prin care pentru întreaga sumă s-a dispus atragerea răspunderii numitului C..

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 29/24.06.2019 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și a Deciziei nr. 1126/04.03.2019 de angajare a răspunderii solidare, conform art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, emise de AJFP Bihor în dosarul de executare nr. x/2012.

Cu titlu preliminar, se constată că la termenul din data de 17 martie 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dat fiind faptul că recurentul-reclamant prin cererea de recurs a formulat critici ce se circumscriu și acestui motiv de nelegalitate, susținând că instanța nu i-a analizat toate susținerile din acțiune, fără a-l invoca însă în mod expres, astfel că apreciază că se impune analiza hotărârii recurate prin prima acestui motiv de nelegalitate, pe care instanța de recurs îl apreciază a fi fondat.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că, în speță, considerentele hotărârii recurate reprezintă o redare fidelă a susținerilor din întâmpinarea formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finantelor Publice Bihor, din cererea de chemare în judecată și din referatul cu propunerea de clasare din dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Astfel, paragrafele 8-12 din pagina 7 a sentinței recurate sunt preluate din întâmpinarea formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finantelor Publice Bihor, aflată la dosarul de fond; paragraful 1 din pagina 8 a sentinței recurate sunt preluate din aceeași întâmpinare; paragrafele 3-8 din pagina 8 a sentinței recurate sunt preluate din referatul cu propunerea de clasare din dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, depus la dosarul de fond; paragrafele 9 și 10 din aceeași pagină, pagina 9, precum și primele 5 paragrafe ale paginii 10 din hotărârea recurată sunt preluate din întâmpinarea formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în considerentele sentinței recurate nu se regăsesc argumente proprii ale instanței, care să susțină soluția pronunțată.

Cu alte cuvinte, hotărârea recurată nu cuprinde elementele logico-juridice ce au condus instanța la soluția pronunțată și care să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc, singurul motiv invocat prin cererea de chemare în judecată, analizat de către instanța de fond, fiind cel referitor la puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1614/2017, pronunțate de Judecătoria Oradea la data de 27 februarie 2017 în dosarul nr. x/2016.

Deși instanța de fond a analizat puterea de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 1614/2017, pronunțată de Judecătoria Oradea la data de 27 februarie 2017 în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1909/2017, pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 18.09.2017, ulterior, în recurs, recurentul-reclamant a depus la dosar alte două sentințe, rămase definitive după pronunțarea hotărârii recurate, respectiv sentința nr. 59/F/2020 din 30.01.2020, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia nr. 304/C/2021-A din 24.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 și sentința nr. 398/F/2020 din 01.04.2020, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin neapelare, conform mențiunii aplicate pe hotărâre .

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligația motivării hotărârilor judecătorești într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de dovezi ale părților, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanței de control judiciar să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță și pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

Or, preluarea aproape integrală în considerentele hotărârii recurate a argumentelor din cererea de chemare în judecată, din întâmpinarea formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finantelor Publice Bihor și din referatul cu propunerea de clasare din dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, fără prezentarea considerentelor logice și juridice ce au fundamentat soluția din dispozitivul hotărârii, precum și neanalizarea anumitor susțineri ale reclamantului din cererea de chemare în judecată, nu pot fi considerate că răspund cerinței privind motivarea soluțiilor pronunțate de către instanțele judecătorești, în condițiile în care aceasta nu poate răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și ale art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În consecință, se constată incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că vătămarea procesuală cauzată nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Înalta Curte constată că în recurs, recurentul-reclamant a depus la dosar sentința nr. x/2020 din 30.01.2020, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia nr. 304/C/2021-A din 24.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de E., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. B. S.R.L., împotriva pârâtului A. pentru suportarea de către acesta a prejudiciului adus masei credale a societății până la concurența datoriei către creditori.

De asemenea, cu aceeași ocazie recurentul-reclamant a depus la dosar sentința nr. x/2020 din 01.04.2020, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin neapelare, conform mențiunii aplicate pe hotărâre, prin care s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de E., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. B. S.R.L., împotriva numitului C., pe care l-a obligat să aducă la masa credală a societății debitoare suma de 7.367.399 RON, reprezentând pasivul acestei societăți.

Instanța de recurs apreciază că se impune ca instanța de fond, în rejudecare, să analizeze și aceste hotărâri judecătorești din perspectiva unei eventuale incidențe a dispozițiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., iar în ipoteza în care ar considera că nu este incidentă autoritatea sau puterea de lucru judecat, să analizeze pe fond pretențiile deduse judecății, cu examinarea tuturor motivelor invocate prin cererea de chemare în judecată.

Pe de altă parte, odată cu cererea de recurs, recurentul-reclamant a depus la dosar copia procurii date numitului C. pentru a-l reprezenta cu puteri depline în activitatea societății și în relațiile acesteia cu alte entități și cu organele fiscale, instanța de fond urmând ca în rejudecare să aibă în vedere și această procură.

De asemenea, în raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentul-reclamant, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, apreciind că aceste fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 10/CA/2020-PI din 04 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 10/CA/2020-PI din 04 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 martie 2022.