ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1950/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 08 mai 2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, anularea Deciziei nr. 1000/10.07.2018, de angajare a răspunderii solidare prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 și a Deciziei nr. 97/12.12.2018, privind respingerea contestației formulate de acesta împotriva Deciziei 1000/2018 privind atragerea răspunderii solidare, ca fiind nelegale și netemeinice.

Prin sentința civilă nr. 193/CA/2019 din 20 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamant.

Au fost anulate Decizia nr. 1000/10.07.2018 de angajare a răspunderii solidare prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 207/2015, emisă de pârâta A.J.F.P. Bihor, precum și Decizia nr. 97/12.12.2018 de soluționare a contestației administrativ fiscale, emisă de pârâta D.G.R.F.P. Cluj Napoca.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței și respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a încălcat prevederile art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală și, totodată, ceea ce a reținut cu privire la calitatea reclamantului de administrator al societății nu corespunde realității, întrucât acesta a avut calitatea de administrator pentru o parte din perioada analizată de controlul fiscal. Astfel, nu se poate reține că în sarcina reclamantului nu poate opera răspunderea solidară.

A apreciat recurenta că faptul că instanța reține că prin ordonanța de clasare s-a decis că fapta reclamantului nu există are relevanță doar în ceea ce privește fapta penală de evaziune prevăzută de Legea nr. 241/2005, acest aspect este cu totul irelevant în ceea ce privește fapta de nedeclarare a obligațiilor fiscale de către reclamant, faptă care a condus la atragerea răspunderii solidare și la prejudicierea bugetului de stat.

A mai susținut recurenta că instanța de fond a constatat, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie și a stării de fapt, aspectul că nu poate fi reținută în sarcina reclamantului săvârșirea faptei de determinare cu rea-credință a nedeclarării și/sau neachitării la scadență a obligațiilor fiscale ale S.C. B. S.R.L..

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, anularea Deciziei nr. 1000/10.07.2018 de angajare a răspunderii solidare prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 207/2015 și a Deciziei nr. 97/12.12.2018, privind respingerea contestației formulate de reclamant împotriva Deciziei 1000/2018 privind atragerea răspunderii solidare, ca fiind nelegale și netemeinice.

Instanța de fond a admis cererea reclamantului, apreciind că, prin raportare la probațiunea administrată în cauză, a fost răsturnată starea de fapt ce rezultă, potrivit deciziei atacate, din Procesul-verbal nr. x/2017 încheiat de inspectorii antifraudă din cadrul DRAF6 Oradea, pe baza notei explicative dată de numitul C., astfel că nu poate fi reținută în sarcina reclamantului săvârșirea faptei de determinare cu rea-credință a nedeclarării și/sau neachitării la scadență a obligațiilor fiscale ale S.C. B. S.R.L..

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a criticat sentința instanței de fond pentru încălcarea dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală, apreciind că faptul că instanța reține că prin ordonanța de clasare s-a decis că fapta reclamantului nu există are relevanță doar în ceea ce privește fapta penală de evaziune prevăzută de Legea nr. 241/2005, acest aspect fiind irelevant în ceea ce privește fapta de nedeclarare a obligațiilor fiscale de către reclamant, faptă care a condus la atragerea răspunderii solidare și la prejudicierea bugetului de stat.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte reține că instanța de fond și-a argumentat soluția de admitere a acțiunii doar prin prezentarea unor remarci referitoare la inexistența infracțiunii de evaziune fiscală, neanalizând în concret existența sau nu a condițiilor de atragere a răspunderii solidare, astfel cum sunt acestea redate în conținutul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

A reținut instanța de fond că, în urma anchetei penale finalizate prin Rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015, s-a stabilit că S.C. B. S.R.L. este o societate care nu funcționează la sediul social, aparent este administrată de cetățeanul italian D. și împuterniciți să reprezinte societatea au fost inculpații C. și E.. Se reține în actul de inculpare și că sumele de bani virate către această societate au fost ridicate în numerar de către cei doi inculpați, respectiv de alte persoane fizice, fără să fie plătiți furnizorii și o singură dată banii s-au transferat la firma fantomă S.C. F.. De asemenea, la fila x din același rechizitoriu se arată faptul că G. a dobândit numerar de la C., printre altele de la S.C. F. iar la fila x este inculparea lui C. pentru activitățile acestuia în legătură cu S.C. F..

A constatat instanța de fond că organul fiscal a formulat o plângere penală împotriva reclamantului pentru săvârșirea faptei de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

A mai avut în vedere instanța de fond că, prin Ordonanța de clasare dată în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, rămasă definitivă prin neatacare, s-a dispus clasarea cauzei pe motivul că "fapta nu există", pe considerentul că nu pot fi identificate cu certitudine actele materiale ce intră în conținutul infracțiunii și, totodată, calculul prejudiciului nu are caracter cert. Organul penal a avut în vedere la pronunțarea soluției de clasare și declarația de suspect dată de numitul C. care este o persoană interesată și care, prin prisma calității lui de inculpat pentru activitățile derulate în numele F. și inclusiv S.C. B. S.R.L., are tot interesul să se disculpe. De altfel, prin soluția de clasare, s-a constatat că faptele ce îi sunt atribuite reclamantului, pe baza declarației date de numitul C., nu există.

A reținut instanța de fond, referitor la faptul că după cedarea societății către D., reclamantul a rămas împuternicit pe contul bancar al societății, acest aspect nu îi poate fi imputat reclamantului, deoarece modificarea persoanelor în relația cu banca este atributul noului administrator. Totodată, a apreciat judecătorul fondului că este justificată afirmația reclamantului în sensul că acest aspect este irelevant din moment ce relevant este cine a efectuat operațiunile respective în numele B. S.R.L. pe contul societății. Prin Rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015 s-a stabilit, în urma cercetărilor, că nu reclamantul, ci numiții H. și E. au fost persoanele care au extras banii din conturile S.C. B. S.R.L..

Cum s-a arătat anterior, a concluzionat instanța de fond că, prin raportare la probațiunea administrată în cauză, a fost răsturnată starea de fapt ce rezultă, potrivit deciziei atacate, din Procesul-verbal nr. x/2017 încheiat de inspectorii antifraudă din cadrul DRAF6 Oradea, pe baza notei explicative dată de numitul C., astfel că nu poate fi reținută în sarcina reclamantului săvârșirea faptei de determinare cu rea-credință a nedeclarării și/sau neachitării la scadență a obligațiilor fiscale ale S.C. B. S.R.L..

Înalta Curte reține că, prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/10.07.2018 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor s-a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantului A., în calitate de administrator în perioada 21.08.2013-24.12.2013 și asociat în perioada 21.08.2013-30.12.2013 la S.C. B. S.R.L., în vederea realizării în tot a creanțelor fiscale, în limita sumei de 5.005.600 RON.

Prin Decizia nr. 97/12.12.2018 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de A., în calitate de fost administrator al S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/10.07.2018.

Decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă în baza prevederilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora:

"(2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale".

Situația arătată anterior implică reaua-credință a administratorului societății sau a oricăror alte persoane în îndeplinirea obligațiilor menționate de dispozițiile legale. Astfel cum rezultă din textul anterior citat, condiția relei-credințe trebuie să aibă legătură cu nedeclararea/neachitarea obligațiilor fiscale, ceea ce a condus la insolvabilitatea persoanei juridice debitoare.

Însă, din lecturarea sentinței, se constată că prima instanță și-a fundamentat soluția de admitere a cererii de chemare în judecată pe prezentarea unor remarci referitoare la inexistența infracțiunii de evaziune fiscală, din considerentele hotărârii pronunțate nereieșind că instanța a aprofundat chestiunile de drept și de fapt supuse dezbaterii, întrucât nu a analizat efectiv condițiile prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în baza cărora a fost emisă decizia de angajare a răspunderii patrimoniale solidare a reclamantului cu societatea debitoare.

Concluzionând, întrucât prima instanță nu a procedat la analizarea condițiilor răspunderii solidare impuse de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, aspecte care țin de judecarea fondului litigiului, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest context, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, soluție de natură a nu priva părțile de un grad de jurisdicție.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva sentinței nr. 193/CA/2019 din 20 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva sentinței nr. 193/CA/2019 din 20 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 30 martie 2022.