ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 561/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.04.2017, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, solicitând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/27.02.2017 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice, emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, a Dispoziției nr. 154/22.02.2017 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, a Procesului-verbal nr. x/15.02.2017 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/27.02.2017, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare.

Prin Sentința nr. 1724/CA/2017 din data de 08 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017 s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, în favoarea Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința nr. 107/CA/2017 - PI din 11 septembrie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. x/27.02.2017 de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice, a Dispoziției nr. 154/22.02.2017 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, a Procesului-verbal nr. x/15.02.2017 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/27.02.2017, emise de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestor acte administrative.

Împotriva Sentinței nr. 107/CA/2017 - PI din 11 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

În motivarea recursului arată că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 554/2004 și că aspectele reținute de instanța de fond nu sunt în măsură să justifice suspendarea executării actelor administrative din litigiu și, mai mult, consideră că motivarea vizează fondul cauzei, respectiv nelegalitatea actelor ce fac obiectul cererii de suspendare a executării și că instanța a anticipat soluția ce urmează a fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se la o prejudecare a fondului, ceea ce contravine dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-pârâtă arată că suspendarea executării actului administrativ este o situație de excepție, care poate interveni numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, situație ce nu se regăsește în speță, câtă vreme îndeplinirea condiției cazului bine justificat nu poate fi argumentată prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului, ci îndoiala serioasă asupra legalității acestuia trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, arată că susținerea instanței că prin punerea în executare a deciziei de impunere s-ar produce o pagubă iminentă în patrimoniul reclamantei încalcă prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța făcând aprecieri pe fondul cauzei, fapt ce excede obiectului și temeiului de drept al prezentei cauze, nefiind de natură să aducă atingere prezumției de legalitate a actului administrativ.

Recurenta-pârâtă susține că executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăși producătoare a unei pagube iminente, cu atât mai mult cu cât nu rezultă, din actele depuse de reclamantă, ca această vătămare este ireparabilă.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a opera suspendarea executării actelor atacate.

II. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/27.02.2017 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice, emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, a Dispoziției nr. 154/22.02.2017 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, a Procesului-verbal nr. x/15.02.2017 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/27.02.2017, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare.

În practica judiciară s-a reținut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege, și anume: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

Cazul bine justificat, ca cerință indispensabilă pentru a obține protecția juridică a măsurii suspendării executării unui act administrativ contestat, reprezintă, conform definiției cuprinse la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, "acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ."

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

Or, Înalta Curte observă că, în speță, considerentele hotărârii recurate vizează însăși nelegalitatea actelor contestate, referindu-se în realitate la aspecte de nelegalitate în fond cu privire la acestea.

Astfel, prima instanță a analizat atât legalitatea pe fond a actelor administrative a căror suspendare a executării s-a solicitat, cât și temeinicia obligațiilor suplimentare de plată și a măsurilor stabilite de organele de inspecție fiscală în sarcina intimatei-reclamante, pronunțându-se în sensul nelegalității impozitul pe profit pe anii fiscali 2014 și 2015, stabilirii nelegale a unor creanțe suplimentare în sarcina societății, în condițiile în care instanța a apreciat că documentele îndeplinesc calitatea de document justificativ, conform Legii nr. 82/1991 și a OMFP nr. 1802/2014, iar facturile conțin elementele prevăzute de art. 155 din Legea nr. 571/2003.

De asemenea, instanța a mai reținut faptul că potrivit practicii Curții de Justiție a Uniunii Europene, agentul economic nu are obligația de a efectua verificări suplimentare față de cele stabilite prin lege și, mai mult, a făcut chiar o analiză a raporturilor economice derulate de către intimata-reclamantă cu alte societăți comerciale, precum și a aspectelor stabilite de către organul fiscal în urma controlului încrucișat, concluzionând că toate aceste aspecte de nelegalitate sunt, în opinia instanței, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare a fost solicitată de către reclamantă, fiind îndeplinite cerințele art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În atare situație, motivele de nelegalitate circumscrise de către prima instanță cazului bine justificat depășesc limitele procedurii sumare a suspendării de executare, aceste aspecte neputând fi decelate doar printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare de fond, precum și administrarea unui probatoriu adecvat, care să dovedească aspectele litigioase ale cauzei, presupunând o analiză aprofundată a întregului ansamblu de fapte și prevederi legale invocate de către părți.

Analizând aspectele invocate de către reclamantă prin cererea de suspendare a executării, Înalta Curte constată că nu pot fi identificate argumente care să confere aparența de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită, pentru a fi îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Prin urmare, având în vedere cele anterior reținute, se constată că în cauză nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, cerută de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 ca o primă condiție pentru suspendarea executării actului administrativ.

Având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care impun îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, inexistența cazului bine justificat face inutilă analizarea aspectelor referitoare la condiția pagubei iminente.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva Sentinței nr. 107/CA/2017 - PI din 11 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; va casa hotărârea recurată și, rejudecând: va respinge cererea de suspendare formulată de SC A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva Sentinței nr. 107/CA/2017 - PI din 11 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de suspendare formulată de SC A. SRL.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 februarie 2019.

GGC - GV