ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 192/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la dată de 14 iulie 2016, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Finanțelor Publice Bihor, solicitând că prin hotărârea ce se va pronunță să se dispună admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x din dată 29.03.2016 până la pronunțarea instanței de fond.

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 172/2016-P.I. din 15 septembrie 2019, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor și, în consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere x emisă de pârâtă la data de 29 martie 2016 în baza Raportului de inspecție fiscală x din 29 martie 2016, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Suspendarea executării actului administrativ este o situație de excepție, care poate interveni numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, așa cum sunt ele definite în art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Astfel, "cazul bine justificat, îl reprezintă împrejurarea legată de starea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în timp ce "paguba iminentă" reprezintă în viziunea legii prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Or, în cauză este evident că nu s-a demonstrat îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de textul legal mai sus menționat.

În ceea ce privește cazul bine justificat instanța de fond a invocat motive care vizează fondul cauzei, respectiv aprecieri ce converg spre împrejurări ce sunt de natură a fi apreciate ca indicii de nelegalitate a actului administrativ.

Instanța de fond a procedat tocmai la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuia să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

De asemenea, instanța de fond a reținut susținerile reclamantei cu privire la nelegalitatea actelor administrative pentru înfățișarea cazului bine justificat. Or, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea unui act întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul unei acțiuni în anulare.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului trebuie să rezulte cu ușurință și în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, îndoieli care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ.

Instanța de fond a reținut ca îndeplinită condiția "cazului bine justificat" prin simplul fapt că reclamanta a susținut faptul că inspecția fiscală s-a efectuat cu încălcarea normelor procedurale privind anunțarea inspecției, cuprinsul avizului, durata efectuării inspecției fiscale, lipsa de acces la dosarul administrativ și vătămarea dreptului la apărare prin imposibilitatea exprimării unui punct de vedere cu privire la toate aspectele reținute în sarcina sa. Aspectele invocate mai sus reprezintă apărări pe fondul cauzei, fapt ce excede obiectului și temeiului de drept al prezentei cauze și nu este de natură să aducă atingere prezumției de legalitate a actului administrativ.

Intimata SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes este întemeiată, motiv pentru care va admite excepția și, pe cale de consecință, va respinge recursul ca rămas fără interes.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru nemotivare, Înalta Curte constată că recurenta și-a întemeiat în drept cererea de recurs pe motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, dezvoltând critici subsumate acestui motiv. Susținerea intimatului din întâmpinare, în sensul că recurentul nu indică normele de drept material încălcate de judecătorul fondului pentru a se încadra în ipoteza motivului de recurs prevăzut de art. 488 punctul 8 din C. proc. civ., republicat, nu echivalează cu "nemotivarea recursului", astfel cum această noțiune este avută în vedere de dispozițiile art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.

Astfel fiind, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.

În speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x din dată 29.03.2016 până la pronunțarea instanței de fond.

Prin Sentința nr. 147/CA din 7 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor - Activitatea de Inspecție Fiscală, și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Serviciul Soluționare Contestații 2 prin care se solicita anularea Deciziei nr. 831 din data de 23.12.2016 privind soluționarea contestației depusă de aceasta și exonerarea reclamantei de la plata obligațiilor fiscale în sumă totală de 1.587.656 RON, anularea în tot a Deciziei de impunere cu nr. de înregistrare F-BH-232 din data 29.03.2016 privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice precum și Raportului de inspecției fiscală nr. x din data de 29.03.2016, și anularea dispoziției de măsuri nr. 220 din data de 28.03.2016.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

În cauza de față, cererea a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond.

Cum instanța de fond s-a pronunțat asupra acțiunii în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită la data de 7 noiembrie 2017, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să își producă efectele.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția lipsei de interes, excepție care face inutilă în tot cercetarea în fond a recursului, motiv pentru care, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., o va admite și va respinge recursul ca rămas fără interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă.

Admite excepția lipsei de interes, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva Sentinței nr. 171/2016 - P.I. din 15 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV