ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3196/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin Decizia nr. 6706 din 20 decembrie 2020, Înalta Curte a respins cererea de repunere în termen formulată de recurenta-reclamantă, a admis excepția de tardivitate a recursului și, pe cale de consecință, a respins recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 157/CA din 11 octombrie 2018 a Curții de Apel Oradea – secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv.

În argumentele expuse în susținere soluției, instanța a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului, că sentința recurată a fost legal comunicată reclamantei la data de 15.11.2018, la sediul procesual ales în București, str. x . Față de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, iar potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (2) C. proc. civ., când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează, deși ultima zi de formulare a cererii de recurs este sâmbătă, 1 decembrie, zi liberă națională, termenul s-a prelungit, ultima zi de formulare a cererii de recurs fiind luni, 3 decembrie 2018.

A mai reținut instnța că recursul a fost formulat la data de 4 decembrie 2018, conform stampilei oficiului poștal aplicate pe plicul de corespondență, astfel că este tardiv, termenul legal de formulare a recursului împlinindu-se luni, la data de 3 decembrie 2018.

În subsidiar, a observat că recursul este tardiv și față de data comunicării hotărârii la sediul din Oradea, județul Bihor, 14.11.2018, ultima zi a termenului fiind vineri 30 noiembrie 2018, zi liberă nationala, prelungit potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (2) C. proc. civ., ultima zi de formulare a cererii de recurs fiind tot luni, 3 decembrie 2018.

În ceea ce privește modalitatea de realizare a comunicării sentinței recurate, susținerile recurentei sunt nefondate, din examinarea celor două dovezi de comunicare rezultă că a fost efectuată în conformitate cu dispozițiile art. 154 și 163 C. proc. civ., iar susținerile privind citarea la termenul de judecată din 11.10.2018 nu privesc comunicarea hotărârii recurate și termenul de formulare a recursului.

A conchis instanța în sensul că potrivit art. 186, partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, iar în acest scop va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen.

Susținerile formulate de recurentă prin cererea depusă la dosar nu atrag incidența dispozițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., nefiind invocate potrivit acestora și dovedite motive temeinic justificate pentru neformularea cererii de recurs în termenul legal prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin cererea înregistrată, la data de 1 februarie 2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, revizuenta A. a solicitat revizuirea decizie nr. 6706 din 10 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, susținând nulitatea absolută a Deciziei nr. 6706/2020, pronunțată la data de 10 decembrie 2020, întrucât instanța de recurs nu a asigurat și a încălcat un drept fundamental protejat de articolul 47 al doilea paragraf din cartă și de articolul 6 paragraful 1 din CEDO. Din analiza articolul 6 alin. (1) TUE și articolul 47 din Carta, acestea garantează dreptul la un proces echitabil, prin necomunicarea sentinței nr. 157/CA/2018 din 11 octombrie 2018 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la adresa aleasă pentru actele judiciare, pe care a indicat-o, respectiv adresa în București, str. x, sentința fiind trimisă la Oradea, str. x, adresă care are destinația de mănăstire.

În continuare revizuenta a susținut că, instanța de recurs a procedat din oficiu să comunice Decizia nr. 6706/2020 din 10 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție— secția de contencios administrativ și fiscal, la adresa aleasă pentru actele judiciare și anume în București, str. x sector 2, la data de 21 decembrie 2020 (data primirii 23 decembrie 2020) și nu la Oradea, str. x. care are destinația mănăstire, poate fi considerat crucial pentru admiterea prezentei revizuiri, în temeiul articolul 21 din Legea nr 554/2004 care prevede că: "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art, 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.(2) Sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la alin. (1), și hotărârile definitive care nu evocă fondul."

Mai susține revizuenta că instanța de recurs nu a fost legal alcătuită, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil, în a cărui sfera de garanții intră și acela de a fi judecată de o instanță imparțială, care să analizeze situația de fapt și să pronunțe decizia cu respectarea valențelor principiului nemijlociții, hotărârea instanței supreme adoptate nu este motivată de către judecătorii care au pronunțat-o ci de către magistratul-asistent. În această situație, sunt încălcate dîsp.art. 426 alin. (1). C. proc. civ., dar și standardele convenționale și constituționale care guvernează dreptul la un proces echitabil, fiindu-mi încălcat dreptul la o justiție independentă și imparțială. Jurisprudența CEDO referitoare la art. 6 din Convenție include multiple soluții prin care s-a statuat că hotărârea trebuie și motivată de judecătorii în fața cărora s-a derulat procedura și care au asistat în mod nemijlocit la procesul de administrare a probelor.

Revizuenta arată, totodată, că principiul independenței judiciare, consacrat la articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf al TUE și la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale, precum și în jurisprudența Curții, trebuie interpretat în sensul că, în lumina articolului 267 TFUE, se aduce atingere acestui principiu atunci când s-ar aprecia că alcătuirea nelegala a instanței pentru data de 10 decembrie 2020 ar putea fi invocata doar în fata instanței de recurs, deși în cazul de fata cazul de alcătuire nelegala a putut fi constatat doar după lecturarea deciziei nr 6706/2020. Pe cale de consecință va rog să luați act ca prin prezenta invoc neconstituționalitatea acestui text de lege în măsura în care ar permite o interpretare ce contravine dispozițiilor articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE și la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale, precum și în jurisprudența Curții.

Mai susține revizuenta că, în condițiile în care hotărârea judecătorească ar fi redactată/motivată de o altă persoană decât judecătorul cauzei, justițiabilul este lipsit tocmai de aceste garanții. în consecință, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, contravenind dispozițiilor art. 21 alin. (3), art. 124 și art. 126 alin. (1) din Constituție.

În opinia revizuentei, față de motivele enunțate anterior, motivul de revizuire reglementat de art. 21 din Legea nr. 554/2004 este incident în cauză sens în care solicită admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a deciziei atacate.

Totodată, revizuenta a solicitat, în temeiul art. 512 C. proc. civ., suspendarea Decizia nr. 6706/2020 pronunțată la data de 10 decembrie 2020 de către înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, până la pronunțarea cererii de revizuire.

În susținerea acestei cereri revizuenta a arătat că, în temeiul principiului fumus boni iuris, a principiului periculum în mora, până la soluționarea prezentei cerere de revizuire, și a celui privind echilibrarea intereselor contradictorii, deoarece UAT Municipiul Oradea cu aprobarea tacită a pârâtei Comisia Specială a promovat în fața Consiliului Local al Municipiului Oradea proiectul de Hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici revizuiți la faza DALI în vederea realizării obiectivului de investiții: Reabilitarea Colegiului National Mihai Eminescu, corp clădire D+P+2E- inclusiv sala de sport. Oradea, str. x. [...JCaracteristici principale și indicatori tehnico-economici ai obiectivului;

Intimatul-pârât Statul Român prin Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de litispendență, având în vedere că prezenta cerere de revizuire are același conținut cu obiectul dosarului nr. x/2020, dar și cu obiectul dosarului nr. x/2020, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 alin. (1) C. proc. civ. și excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte constată că în calea extraordinară de atac a revizuirii, sediul materiei - în ceea ce privește cererea incidentală a suspendării executării hotărârii a cărei revizuire se solicită - este reprezentat de prevederile art. 512 C. proc. civ.

Potrivit acestui text: "Instanța poate suspenda executarea hotărârii a cărei revizuire se cere, sub condiția dării unei cauțiuni.

Așadar, în ceea ce privește cererea de suspendare a punerii în executare a deciziei civile nr. 6706 din 10 decembrie 2020, Curtea nu o apreciază ca fiind inadmisibilă urmare a neplății cauțiunii la care face referire art. 512 C. proc. civ., aceasta deoarece revizuentei i s-a pus în vedere de către instanță obligația de plată a unei cauțiuni, prin adresa comunicată în data de 11 mai 2021(fila nr. x ds).

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată de către intimată, prin întâmpinare, aceasta nu poate fi reținută.

Potrivit art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 30 din Legea nr. 262/2007:

"(1) Împotriva soluțiilor definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de contencios administrativ se pot exercita căile de atac prevăzute de C. proc. civ.

(2) Constituie motiv de revizuire, care se adăuga la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

În privința dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 1039/2012, că sunt neconstituționale, în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs, cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.

În considerarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, se constată că revizuirea întemeiată pe art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 poate fi exercitată și împotriva hotărârilor care nu evocă fondul.

Prin urmare, din perspectiva obiectului revizuirii, prezenta cerere de revizuire este admisibilă, decizia civilă nr. 6706/2020 din 10 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, fiind susceptibilă de revizuire, chiar dacă nu suntem în prezenta unei situații în care se evocă fondul.

În continuare, Înalta Curte, pentru a da consecință prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004 și a garanta eficiența principiului priorității dreptului comunitar, consacrat la nivel european și constituțional, constată că cererea de revizure este nefondată.

În cererea de revizuire se critica modalitatea în care instanta a ajuns la concluzia că cererea de recurs este tardiv formulată, respectiv modul în care a apreciat susținerea recurentei în sensul că hotărârea instanței de fond a fost comunicată doar la sediul din Oradea, județul Bihor, nu și la sediul procesual ales din București, str. x., este neîntemeiată, având în vedere că, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că sentința recurată a fost legal comunicată reclamantei la data de 15.11.2018, la sediul procesual ales în București, str. x .

A subliniat revizuenta că instanța de recurs nu a fost legal alcătuită, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil, hotărârea instanței supreme adoptate nu este motivată de către judecătorii care au pronunțat-o ci de către magistratul-asistent. În această situație, sunt încălcate dîsp.art. 426 alin. (1). C. proc. civ., dar și standardele convenționale și constituționale care guvernează dreptul la un proces echitabil, fiindu-i încălcat dreptul la o justiție independentă și imparțială.

Conform art. 509 din C. proc. civ., revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și numai pentru motivele expres și limitativ reglementate de lege.

Conform prev. art. 21 alin. (1) din C. proc. civ.:"Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată."

Conform acestui text de lege, " Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată (…) ".

Potrivit art. 148 alin. (2) din Constituția României, " Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ", iar art. 20 alin. (2) " Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile " .

Înalta Curte constată că prezenta cale de atac extraordinară este întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, care reglementează un caz de revizuire specific materiei contenciosului administrativ, constând în încălcarea, prin hotărârea definitivă atacată cu revizuire, a priorității dreptului unional, prevăzut de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituție.

Totodată, Înalta Curte reține că, deși acest caz de revizuire este prevăzut de legea specială, procedura de soluționare a cererii este cea stabilită de C. proc. civ., ceea ce presupune examinarea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., a condițiilor de admisibilitate a revizuirii, prin prisma cerințelor prevăzute de art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Din această perspectivă, reținem și indicația Înaltei Curți de Casație și Justiție expusă cu ocazia pronunțării unei hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie conform art. art. 521 alin. (3) d in C. proc. civ. . Astfel, prin decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se menționează că " (…) este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunțate de CJUE sau dispoziții de drept unional neinvocate în cauză sau, deși invocate, netratate de instanță), se urmărește revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorității dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorității de lucru judecat.

Aceste considerente sunt similare celor reținute de CJUE în hotărârea pronunțată la 16 martie 2006, în cauza C – 23/2004 - Rosmarie Kapferer c. Schlank & Schick Gmb H, prin care s-a arătat că: "dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să reia în discuție fondul litigiului și să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri".

În consecință, Înalta Curte constată că, în analiza admisibilității cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, trebuie avute în vedere, pe de-o parte, hotărârile pronunțate de CJUE sau dispozițiile de drept unional pe care revizuenta apreciază că le-a încălcat hotărârea atacată, iar, pe de altă parte, împrejurarea dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost analizată de instanța de recurs, respectiv dacă problematica legată de aplicarea principiului priorității dreptului unional a primit o dezlegare în faza procesuală anterioară.

Analizând criticile revizuentei, Înalta Curte reține că aceasta deși a fost invocat ca și motiv de revizuire dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 nu arată în mod clar cum a fost încălcat principiul priorității dreptului unional, respectiv care sunt normele din dreptul național care ar fi fost aplicate cu prioritate, contrar art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României.

În concret, din modalitatea în care este redactată cererea de revizuire, rezultă cu claritate că revizuenta nu invocă o incompatibilitate a prevederilor din legislația internă aplicată de instanța de recurs cu ordinea juridică a Uniunii Europene și nici nu aduce vreo critică hotărârii ce face obiectul prezentei revizuiri din perspectiva încălcării dreptului comunicar, ci, în realitate, tinde la o nouă judecare a recursului, situație incompatibilă cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.

Or, în cauză, așa cum reiese din argumentele prezentate prin cererea de revizuire revizuenta își declară nemulțumirea față de modul în care instanțele judecătorești au analizat cererea sa, atât pe fond, cât și în calea de atac.

Practic, revizuenta nu aduce nicio critică hotărârii ce face obiectul prezentei revizuiri din perspectiva încălcării dreptului comunitar, ci reiterează aspecte susținute în fața instanței de recurs.

În plus, a recunoaște părților posibilitatea de a contesta hotărârea dată în recurs sub aspectul modalității de interpretare și de aplicare a unor texte legale ar echivala cu asimilarea revizuirii unei căi ordinare de atac, cu consecința unui recurs la recurs, care ar urma să fie soluționat de aceeași instanță.

Cu privire la susținerea revizuentei în sensul că hotărârea recurată ar fi lovită de nulitate, întrucât nu au fost respectate normele de procedură prevăzute de art. 426 C. proc. civ., referitoare la redactarea hotărârii, în sensul că aceasta nu a fost redactată de către un judecător care a participat la soluționarea dosarului.

Revizuenta tinde să circumscrie motivelor prevăzute de art. 21 din legea nr. 554/2004, atât faptul că decizia atacată a fost redactată de magistratul-asistent, cât și faptul că procesul de deliberare este secret inclusiv pentru magistratul-asistent, invocând încălcarea dreptului de acces la un judecător, ca formă a dreptului fundamental de acces la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituie și în raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și încălcarea dispozițiilor art. 395 alin. (2) din C. proc. civ. .

Criticile formulate din această perspectivă nu pot primi relevanța propusă de revizuentă, având în vedere că participarea magistratului-asistent la deliberări și redactarea hotărârii de către magistratul-asistent sunt reglementate prin dispozițiile lipsite de orice echivoc, după cum urmează: art. 71 din Legea nr. 303/2004 privind statul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispune expres în sensul că "Magistrații-asistenți care participă la ședințele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție [...] participă cu vot consultativ la deliberări și redactează hotărâri, conform repartizării făcute de președinte pentru toți membrii completului de judecată"

- art. 401 alin. (2) din C. proc. civ., conform căruia:

"Minuta, sub sancțiunea nulității hotărârii, se va semna pe fiecare pagină de către judecători și, după caz, de magistratul-asistent [...]."

- art. 426 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia:

"Hotărârea se redactează de judecătorul care a soluționat procesul. Când în compunerea completului de judecată intră și [...] magistrați-asistenți, președintele îl va putea desemna pe unul dintre aceștia să redacteze hotărârea."

Atât timp cât funcția de magistrat-asistent este reglementată prin Legea nr. 303/2004, ca funcție specifică sistemului judiciar, iar magistratul-asistent se bucură de stabilitate (art. 66 alin. (1) din lege), îi sunt impuse condițiile generale de numire prevăzute pentru funcția de judecător și procuror (art. 66 alin. (3) din lege) și i se aplică dispozițiile legale privind incompatibilitățile și interdicțiile, formarea profesională continuă și evaluarea periodică, drepturile și îndatoririle, precum și răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor (art. 66 alin. (4) și are vot consultativ la deliberări (art. 71 din lege), se reține că, prin activitățile pe care le îndeplinește în activitatea de judecată, este asigurat părților dreptul de acces la instanță, în sensul Convenției, în componenta sa referitoare la independența și imparțialitatea instanței, așa cum s-a reținut în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Campbell și Fell/Regatul Unit, nr. 7819/77 și 7878/77, 28 iunie 1984, pct. 81; Ibrahim Gürkan/Turcia, nr. 10987/10, 3 iulie 2012, pct. 18).

În condițiile în care revizuenta formulează veritabile critici referitoare la soluționarea recursului, rezolvat definitiv prin decizia atacată, se reține că analiza acestora excedează cadrul procesual în calea extraordinară de atac a revizuirii, restrânsă la motivele expres și limitativ reglementate de art. 503 din C. proc. civ., întrucât, a realiza în actuala fază procesuală o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, ar aduce atingere principiului res judicata (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23 - 24).

Totuși, nu se poate face abstracție că în cauză se pune în discuție o hotărâre irevocabilă, definitivă în accepțiunea Curții E.D.O., și prin aceasta se pune în discuție principiul securității raporturilor juridice. Acest principiu se opun e printre altele, chiar în condițiile lipsei de reglementare din partea legiuitorului național, lăsării în suspensie a dreptului judecat printr-o hotărâre definitivă, prin posibilitatea contestării acestuia sine die prin intermediul căilor extraordinare de atac, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția E.D.O. și art. 21 din Constituția României.

Așa fiind, în lipsa unui conflict dintre dreptul intern și dreptul european, nu se pune problema aplicării prioritare a dreptului comunitar și, pe cale de consecință, nici a incidenței motivului de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de suspedare ca inadmisibilă, va respinge excepția inadmisibilității cererii de revizuire și, pe cale de consecință, va repinge cererea de revizuire declarată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 6706 din 10 decembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca nefondată.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspedare ca inadmisibilă.

Respinge excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 6706 din 10 decembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.