ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3799/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3799/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 18 iunie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, și declinată prin sentința civilă nr. 6284/2018/19 octombrie 2018 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 13112/13.02.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților prin care s-a respins parțial cererea de plată nr. x/16.11.2016 depusă de reclamant în dosarul de daună nr. x deschis la B. S.A. - în faliment și preluat de Fondul de Garantare a Asiguraților solicitând instanței de judecată anularea în parte a Deciziei nr. 13112/13.02.2018 și obligarea pârâtului și la plata diferenței de sumă neacceptată la plată solicitată prin cererea de plată, respectiv suma de 1.818,92 RON reprezentând diferență din contravaloarea reparației efectuată la auto x
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 295 din 29 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității contestației și a respins contestația formulată de reclamantul A. ca tardivă.
Cererea de recurs formulată
Împotriva sentinței nr. 295 din 29 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea dosarului la prima instanță care a judecat cauza fără a intra în cercetarea fondului.
Apărările intimatului-pârât
În cauză a formulat întâmpinare intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților prin care a invocat excepția nulității recursului susținând că motivele invocate nu se cricumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar a solicitat și respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând cu prioritate excepția tarvidității formulării cererii de recurs, astfel cum prevăd dispozițiile art. 248 alin. (1), aplicabil în virtutea normei de trimitere de la art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este tardiv formulat.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:
"Hotărârea pronunțată în prima instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)"
În ceea ce privește recursul formulat de recurentul-reclamant, se constată că sentința recurată a fost comunicată acestuia la data de 18 aprilie 2019, iar recurentul A. a formulat recurs la data de 08 mai 2019 așa cum rezultă din ștampila aplicată de oficiul poștal pe plicul de comunicare a recursului.
Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.
Astfel, în raport cu data comunicării sentinței recurate - 18 aprilie 2019, termenul de declarare a recursului se împlinea la data de 03 mai 2019, zi care conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu intră în calcul, astfel că ultima zi de formulare a recursului era data de 06 mai 2019.
Cum recursul a fost formulat la data de 08 mai 2019, rezultă că acest act procedural a fost declarat și motivat cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen care s-a împlinit pentru recurentul-reclamant la data de 06 mai 2019.
De asemenea, se reține că la dosar nu a fost formulată o cerere de repunere în termen de către recurentul-reclamant, potrivit dispozițiilor art. 186 C. proc. civ., și nici nu s-a contestat sau justificat depunerea tardivă a cererii de recurs.
Prin urmare, având în vedere că termenul de 15 zile de la comunicare era împlinit la data declarării recursului (08 mai 2019), în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 295 din data de 29 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția tardivității declarării recursului invocată din oficiu.
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 295 din 29 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2021