ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2422/2023

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII –a contencios administrativ și fiscal la data de 10.01.2017, sub numărul x/2017, reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a solicitat în principal anularea deciziei pârâtului nr. 51/10.08.2016 în tot sau în parte și, implicit, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia (inclusiv a Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. 1115/19.11.2012 și a Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. 70/20.02.2013 prin care au fost declanșate procedurile de investigare, precum și a Raportului asupra investigației astfel declanșate), în partea privitoare la sancțiunile aplicate societății reclamante; în subsidiar, retrimiterea cauzei către instituția publică intimată în vederea refacerii investigației si emiterea ulterioară a unei decizii noi în baza administrării probatoriului solicitat pe durata investigației/în cursul judecații de către reclamanta; în subsidiar admiterea excepției de nulitate/nelegalitate absolută a Ordinului nr. 1115/19.11.2012 de declanșare a procedurii de investigare, disjungerea prezentei cauze prin soluționarea cu celeritate a motivelor de nulitate absolută a ordinului de declanșare a investigației; în subsidiar, anularea în parte a deciziei pârâtului nr. 51/10.08.2016, în sensul reindividualizării sancțiunii aplicate prin înlocuirea amenzii cu avertisment; fie prin reducerea cuantumului amenzii contravenționale aplicate raportat la criteriile legale de individualizare, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 4732 din 19 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII –a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, ca neutilă, a respins cererea, astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiat, a încuviințat în parte cererea de majorare a onorariului specialistului, pentru suma de 20.000 RON, a obligat reclamanta la plata către specialist a sumei de 20.000 RON reprezentând diferență onorariu expert.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 4732 din 19 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta societatea A. S.R.L. solicitând în principal admiterea recursului și casarea hotărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, casarea hotărârii și în rejudecare admiterea acțiunii așa cum a fost formulată sau admiterea în parte a acțiunii cu consecința reindividualizării sancțiunii aplicate.

Hotărârea pronunțată în recurs. Prin decizia nr. 1279 din data de 03 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4732 din 19 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII –a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut că Autoritatea de concurență a aplicat legea în vigoare la data emiterii deciziei contestate, apreciată în mod just mai favorabilă, întrucât cu caracter de noutate legislativă s-a prevăzut circumstanța atenuantă specială, a recunoașterii exprese a faptei, de natura a determina diminuarea cuantumului amenzii cu un procent de pana la 30% din nivelul de bază stabilit și circumstanța atenuantă specială a cărei care prevede reducerea cu până la 25% a nivelului de bază al amenzii în cazul în care "cifra de afaceri realizată pe piața/piețele pe care a avut loc încălcarea reprezintă o parte relativ redusă, de până la 20% din cifra de afaceri totală a întreprinderii".

Contestația în anulare. Împotriva deciziei nr. 1279 din data de 03 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare reclamanta A. S.R.L. invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a arătat că instanța de recurs nu a cercetat toate motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă. În primul rând, instanța de recurs nu a analizat motivul de casare ce privea excepția puterii de lucru judecat invocată cu privire la hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2012, opozabilă recurentei, autorității portuare și unora din reclamanți (B. S.R.L., C. SRL). În cadrul judecății acestei cauze s-a determinat cu putere de lucru judecat faptul că toate criteriile impuse de Consiliul Concurenței sunt legale sub toate aspectele, inclusiv din punct de vedere competițional. Firmele menționate ca fiind reclamante în fața autorității de concurență au formulat pe cale judiciară aceleași pretenții ce au format obiectul dosarului nr. x/2012 soluționat definitiv de către Tribunalul Constanța/Curtea de Apel Timișoara unde au căzut în pretenții. Din acest punct de vedere, nu este posibil ca, pe de-o parte, societățile pretins vătămate, așa cum au fost consemnate în Decizia nr. 51/2016 emisă de Consiliul Concurenței să cadă în pretenții, toate cererile acestora să fie respinse de către instanțele de contencios administrativ, cu autoritate de lucru judecat, iar, pe de altă parte, aceleași părți să obțină o decizie administrativă favorabilă unde au dobândit satisfacție. În cadrul litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x/2012 se constată că acțiunea formulată de reclamanți a avut aceleași pretenții ca și cele formulate în cadrul prezentei cauze unde a fost emisă Decizia nr. 51/2016 de către autoritatea de concurență și care contrazice soluția pronunțată inițial de justiție. Din punct de vedere procesual rezultă că nu ne aflăm în cadrul unei veritabile excepții a autorității de lucru judecat, nefiind îndeplinite toate condițiile impuse de lege, însă soluția decisă în dosarul nr. x/2012 are un efecte pozitive de netăgăduit, fiind obligatorie pentru reclamantă, pentru administrația portuară, ceea ce înseamnă ca nu este permisă o anomalie în care aceleași firme ce au căzut în pretenții în justiție, formulând aceleași pretenții către autoritatea de concurență să obțină o soluție contrară. Chiar dacă hotărârea judecătorească produce în principal efecte relative, între părți, nu poate fi trasă concluzia inopozabilității acestor efecte față de terți, pentru că în timp ce relativitatea efectelor presupune nașterea drepturilor și obligațiilor în favoarea, respectiv, în sarcina părților, opozabilitatea înseamnă că hotărârea judecătorească nu poate fi ignorată de către terți, ci, dimpotrivă, ea trebuie să fie respectată și recunoscută de orice persoană chiar dacă nu a fost participantă în litigiu. Opozabilitatea față de terți reprezintă tocmai obligația tuturor de a respecta situația juridică creată, adică obligația de abținere de la săvârșirea vreunei acțiuni care să împiedice exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor de către titularii acestora. Importanța respectării principiului autorității de lucru judecat a fost subliniată de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 357 din 07.04.2021. Contestatoarea a invocat Decizia CEDO din 21.10.2014 în cauza Lungu și alții contra România în care s-a decis condamnarea României pentru caracterul inechitabil al procedurii. În această decizie se menționează că și dacă nu există nici identitate de părți, nici identitate de obiect între două proceduri interne, procedura fiscală și cea penală vizau aceeași chestiune determinantă pentru soluționarea acestora, respectiv încadrarea juridică a acelorași operațiuni de transformare și de revânzare a anvelopelor. În acest caz nu este vorba despre casarea unei hotărâri judecătorești "irevocabile" și care a dobândit autoritate de lucru judecat, însă derularea simultan și în paralel a două proceduri independente având ca obiect aceleași fapte, care a determinat secția penală a curții de apel să ajungă la o nouă apreciere a faptelor respective, radical opusă hotărârii anterioare a secției comerciale a aceleiași curți de apel, a adus atingere principiului securității juridice. Prin urmare, revenind asupra unei chestiuni în litigiu care fusese deja soluționată și care făcuse obiectul unei hotărâri definitive, și în absența oricărui motiv valabil, curtea de apel a încălcat principiul securității raporturilor juridice. Din acest motiv, a fost încălcat dreptul reclamanților la un proces echitabil în sensul art. 6 §1 din Convenție. În al doilea rând, contestatoarea a arătat că decizia atacată trebuie anulată deoarece instanța de recurs nu a analizat, în cadrul motivului de recurs referitor la aplicarea sancțiunilor și individualizarea amenzii, aspectul referitor la noua legislație aplicabilă sancțiunilor ulterior soluționării cauzei în fond, deși recurenta a expus pe larg aceste motive de casare referitoare la legea mai favorabilă. Se impunea a se stabili, în speță, dacă recurentei îi sunt mai favorabile Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor prevăzute de art. 51 din Legea nr. 21/1996 din anul 2011 (în vigoare la momentul emiterii deciziei de sancționare) sau cele din anul 2020 aprobate prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 1077 din 19.11.2020, publicate în M. Of. nr. 1158 din 1 decembrie 2020, ulterior adoptării deciziei contestate. În raport de dispozițiile legislației noi, adică Ordinul nr. 1.077 din 19 noiembrie 2020 privind punerea în aplicare a Instrucțiunilor pentru modificarea și completarea Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenței nr. 21/1996, publicat în Monitorul Oficial nr. 1158 din 1 decembrie 2020 instanța de recurs nu a efectuat nicio analiză. Recurenta-reclamantă se încadrează în tranșele de reducere, fiind necesar un calcul exact, de specialitate, în etapa judiciară a recursului fiind imposibilă administrarea unei probe cu o expertiză de specialitate contabilă - audit pentru determinarea cuantumului exact al sumei ce s-ar putea diminua din cuantumul amenzii aplicate. Dar instanța de recurs nu a făcut nicio referire la această solicitare a recurentei, deși, este binecunoscută practica instanțelor de contencios administrativ care, în aplicarea principiului legii contravenționale mai favorabile, au procedat la reindividualizarea sancțiunilor aplicate de autoritatea de concurență și au aplicat amenzi mult reduse atunci când s-a constatat că a fost încălcat acest principiu. Cum instanța de recurs nu a motivat nimic în legătură cu respectarea acestui principiu, nu se poate ști dacă recurenta se afla sau nu într-o asemenea situație.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție În temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța mai intâi asupra excepției inadmisibilității contestației în anulare. Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare, deoarece contestatoarea a invocat nepronunțarea instanței de recurs asupra unui motiv de recurs și nu asupra unui argument de fapt sau de drept care să sprijine un motiv de recurs, așa cum afirmă intimatul. Conform art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când acestea au respins recursul sau l-au admis în parte și au omis să cerceteze un motiv de casare invocat de recurent în termen. Analizând fondul contestației în anulare, Înalta Curte observă că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII –a contencios administrativ și fiscal la data de 10.01.2017, sub numărul x/2017, reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a solicitat în principal anularea deciziei pârâtului nr. 51/10.08.2016 în tot sau în parte și, implicit, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia (inclusiv a Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. 1115/19.11.2012 și a Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. 70/20.02.2013 prin care au fost declanșate procedurile de investigare, precum și a Raportului asupra investigației astfel declanșate), în partea privitoare la sancțiunile aplicate societății reclamante; în subsidiar, retrimiterea cauzei către instituția publică intimată în vederea refacerii investigației si emiterea ulterioară a unei decizii noi în baza administrării probatoriului solicitat pe durata investigației/în cursul judecații de către reclamanta; în subsidiar admiterea excepției de nulitate/nelegalitate absolută a Ordinului nr. 1115/19.11.2012 de declanșare a procedurii de investigare, disjungerea prezentei cauze prin soluționarea cu celeritate a motivelor de nulitate absolută a ordinului de declanșare a investigației; în subsidiar, anularea în parte a deciziei pârâtului nr. 51/10.08.2016, în sensul reindividualizării sancțiunii aplicate prin înlocuirea amenzii cu avertisment; fie prin reducerea cuantumului amenzii contravenționale aplicate raportat la criteriile legale de individualizare, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 4732 din 19 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, ca neutilă, a respins cererea, astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiat, a încuviințat în parte cererea de majorare a onorariului specialistului, pentru suma de 20.000 RON, a obligat reclamanta la plata către specialist a sumei de 20.000 RON reprezentând diferență onorariu expert. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. Prin decizia nr. 1279/03.03.2022, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat. Examinând cererea de recurs, Înalta Curte observă că, la punctul 6 al acesteia, recurenta-reclamantă a invocat efectele puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 1001/CA/24.06.2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2012, sentință rămasă definitivă prin decizia nr. 1690/2016 1 Curții de Apel Timișoara, prin care s-a respins recursul declarat de C. S.R.L.. Din examinarea considerentelor deciziei civile nr. 1279/03.03.2022, Înalta Curte constată că instanța de recurs nu a analizat acest motiv de recurs. În al doilea rând, recurenta-reclamantă a mai invocat la punctul 2 al cererii sale de recurs principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, solicitând instanței de recurs să analizeze dacă recurentei îi sunt mai favorabile Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor prevăzute de art. 51 din Legea nr. 21/1996 din anul 2011 (în vigoare la momentul emiterii deciziei de sancționare) sau cele din anul 2020 aprobate prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 1077 din 19.11.2020, publicate în Monitorul Oficial nr. 1158 din 1 decembrie 2020, ulterior adoptării deciziei contestate. În considerentele deciziei civile nr. 1279/03.03.2022, instanța de recurs nu a analizat nici acest motiv de recurs, neexistând nici o referire la acest principiu și la eventualele efecte juridice ale aplicării acestuia. Ca urmare a omisiunii instanței de recurs de a analiza cele două motive de recurs menționate anterior, invocate în termen, sunt aplicabile dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte va admite contestația în anulare, va anula decizia atacată, urmând să soluționeze recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4732 din 19 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII –a contencios administrativ și fiscal, la data de 20 septembrie 2023.