ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.03.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1792/2023

HOTĂRÂRE
30.03.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1792/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 30 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 572 din 15 iulie 2021 a Tribunalului Gorj – secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Târgu Jiu.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 13.10.2021.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și respingerea ca rămasă fără obiect a cererii de chemare în judecată. În subsidiar, a solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În al doilea subsidiar, a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată și anularea Certificatului de Urbanism nr. x/12.11.2020 emis de Primăria Municipiului Târgu Jiu.

La data de 05.10.2021, recurenta-reclamantă a depus cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 406 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 3056 din 9 decembrie 2021, Curtea a luat act de renunțarea la judecata recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 572 din 15 iulie 2021 pronunțate de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/2021 în contradictoriu cu intimatul-pârât Primarul Municipiului Târgu Jiu.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei și pronunțarea unei hotărâri prin care să se ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată și prin care să se dispună anularea sentinței civile nr. 572 din 15 iulie 2021 a Tribunalului Gorj.

A susținut recurenta că prin cererea de renunțare depusă la dosarul de recurs a precizat în mod expres că dorește să renunțe la judecata cauzei în întregime, existând o contradicție evidentă între considerentele și dispozitivul deciziei recurate.

Înalta Curte, examinând decizia recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, constată că recursul este fondat.

3.1. În fața instanței de recurs, recurenta-reclamantă a depus cerere de renunțare la judecată, solicitând, în temeiul art. 406 C. proc. civ., a se lua act de renunțarea la judecarea cererii de chemare în judecată ce face obiectul cauzei.

Reține Înalta Curte că manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecată reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 406 alin. (1)-(4) C. proc. civ.

"Art. 406. - (1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză."

Conform art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

3.2. În cauză, recurenta-reclamantă a solicitat, în cursul judecății recursului, a se lua act de cererea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată.

Aspect consemnat și în decizia recurată, intimatul-pârât Primarul Municipiului Târgu Jiu, deși i-a fost comunicată cererea de renunțare, nu și-a exprimat poziția, fapt care echivalează cu un acord tacit la renunțare.

În atare situație, Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă un act de dispoziție al reclamantei, care nu poate fi supus intervenției instanței.

Astfel, avându-se în vedere și poziția intimatului-pârât, care nu s-a opus cererii de renunțare, instanța de recurs ar fi trebuit să ia act de voința recurentei-reclamante și să facă aplicarea dispozițiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și, rejudecând, va lua act de renunțarea reclamantei la judecata acțiunii și va anula sentința pronunțată de Tribunalul Gorj.

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 3056 din 9 decembrie 2021 a Curții de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia recurată și, în rejudecare:

Ia act de renunțarea reclamantei A. la judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Târgu Jiu.

Anulează sentința civilă nr. 572 din 15 iulie 2021 pronunțată de Tribunalul Gorj – secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4255/2022
casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 4. Hotărârea instanței de recurs contestată Prin Decizia nr. 67 pronunțată la 14 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal
ÎCCJ 2022-03-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 534/2022
2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâtă, reținând incidența dispozițiilor art. 466 alin. (1) C. proc. civ. și mențiunea inexactă din cuprinsul sentinței în pri
ÎCCJ 2022-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1538/2022
Ședința publică din data de 21 septembrie 2022 Asupra cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 20 mai 2019 pe rolul Tribunalu
ÎCCJ 2022-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 571/2022
Ședința publică din data de 17 martie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu sub nr. x/2019 din 10
ÎCCJ 2023-01-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 271/2023
statului în domeniul public al UAT Târgu Jiu, astfel că instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamantei. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că, în cauză, criticile sunt fondate, judecătorul fondului apreciind în m
Sursă