ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.01.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 67/2021

HOTĂRÂRE
14.01.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 67/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgu Jiu, prin Primarul Municipiului Târgu Jiu, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul de Inspecție Economico-Financiară, anualrea Deciziei nr. 8/C/23.04.2018 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile, înregistrată la registratura Municipiului Târgu-Jiu sub nr. x/27.04.2018, și a Procesului-verbal de inspecție nr. CRR-AIF-588/12.10.2017, înregistrat la registratura Municipiului Târgu-Jiu sub nr. x/17.10.2017, emis de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul de Inspecție Economico-Financiară.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 434 din 21 septembrie 2018, a admis excepția tardivității și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Târgu Jiu, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a respiuns acțiunea ca tardiv formulată, reținând eronat data formulării contestației ca fiind 23.05.2018, în loc de 22.05.2018 când a fost depusă contestația înregistrată sub nr. x, potrivit borderoului nr. 22/22.05.2018, în care apare coletul poștal nr. 4735, astfel cum rezultă din recipisa oficiului postal cu același număr, având trecut numărul x la rubrica indicații speciale.

Astfel, a arătat că, raportat la data comunicării deciziei conestate (27.04.2018), acțiunea a fost depusă în termenul legal, de 15 zile lucrătoare, la data de 22 mai 2018.

Nu în ultimul rând, recurenta a apreciat că termenul de sesizare a instanței este de 6 luni, conform art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru judecata cauzei pe fond.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatului și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 8/C/23.04.2018 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, prin care a fost soluționată contestația formulate împotriva Procesului-verbal de inspecție nr. CRR-AIF-588/12.10.2017, emis de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea reclamantei ca tardiv formulată.

La aceeași concluzie ajunge și instanța de control judiciar.

Potrivit art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999,

"(8) În cazul în care în urma inspecției efectuate se constată abateri de la legalitate care au produs pagube pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, se va întocmi proces-verbal de inspecție. Împotriva procesului-verbal de inspecție se poate formula contestație în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării acestuia. Contestația se va depune la structura care a efectuat inspecția. Contestațiile vor fi soluționate prin decizie motivată, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării. Decizia este definitivă. Dacă prin soluționare contestația a fost respinsă, procesul-verbal de inspecție devine titlu executoriu și va fi transmis spre executare organului fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul contestatorul. Împotriva deciziei se poate formula acțiune în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia, conform Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, la curtea de apel în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul."

Se constată că, în cauză, este în discuție un termen de procedură, stabilit de legiuitor în procedura contestării procesului-verbal de inspecție, procedură ce cuprinde o etapă administrativă, constând în atacarea procesului-verbal de inspecție și soluționarea acesteia de către Comisia de soluționare a contestațiilor, prin decizie, și o etapă în fața instanței de judecată, în care se contestă respectiva decizie, în cazul respingerii contestației.

Așadar, termenul de 15 zile prevăzut de art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999, fiind un termen de procedură, regulile aplicabile în materie de termene sunt cele prevăzute de art. 180-186 din C. proc. civ.

În cauză, instanța de control judiciar reține că actul a cărui anulare se solicită a fost comunicat recurentei-reclamante la data de 27.04.2018, aspect de altfel necontestat, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 23.05.2018, termenul de 15 zile lucrătoare prevăzut de art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999 pentru introducerea demersului judiciar fiind astfel depășit, având în vedere modalitatea de calcul a termenelor instituită prin art. 181 din C. proc. civ., potrivit căruia, "(1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează:

(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează".

Se observă că, în cadrul termenului stabilit pe zile, este determinat punctul de început și punctul de împlinire.

Cât privește susținerea părții, în sensul că data introducerii acțiunii este 22.05.2018 și nu de data de 23.05.2018 avută în vedere de judecătorul fondului, deși din cuprinsul borderoului invocat nu rezultă în concret că a fost transmisă cererea de chemare în judecată, ci un colet, nefiind depusă la dosar, în primă instanță și nici în recurs, dovada din care să reiasă în mod expres expedierea respectivei cereri, se reține că nici această dată nu conduce la o altă concluzie, în raport cu modalitatea de calcul a termenelor prevăzută de C. proc. civ. (art. 181), termenul limită de depunere a acțiunii (17.05.2018) fiind depășit.

Totodată, nu pot fi primite nici alegațiile recurentei legate de faptul că termenul de sesizare a instanței este de 6 luni, conform art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, întrucât termenul de 15 zile de contestare a deciziei în litigiu este unul special în raport cu termenele instituite de prevederile Legii nr. 554/2004, actul atacat fiind emis în temeiul O.G. nr. 119/1999, act normativ care stabilește în mod expres, la art. 22 alin. (8), termenul de contestare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgu Jiu prin Primarul Municipiului Târgu Jiu împotriva sentinței nr. 434 din 21 septembrie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-28
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4255/2022
Ședința publică din data de 28 septembrie 2022 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul
ÎCCJ 2021-03-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1624/2021
Ședința publică din data de 16 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administr
ÎCCJ 2020-03-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1509/2020
Ședința publică din data de 11 martie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregi
ÎCCJ 2021-05-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2843/2021
a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal invocată din oficiu si s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administr
ÎCCJ 2022-05-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2808/2022
S.C. A. S.A. astfel cum a fost precizată. 1.2. Împotriva acestei sentințe, pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj și Direcția Gen
Sursă