ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1624/2021

Ședința publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 29.08.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Târgu-Jiu prin primar, a chemat în judecată pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul de Inspecție Economico-Financiară, Ministerul Finanțelor Publice, Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile, solicitând anularea Deciziei nr. 7/C/17.07.2017, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile, înregistrată la registratura Municipiului Târgu Jiu sub nr. x/20.07.2017 și a Procesului-verbal de inspecție nr. CRR-AIF-3223/10.11.2016, înregistrat la registratura Municipiului Târgu Jiu sub nr. x/11.11.2016, emis de către Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Craiova, Activitatea de Inspecție Fiscala, Serviciul de Inspecție Economico-Financiară.

Prin sentința nr. 258/2018 din data de 4 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Târgu-Jiu prin primar, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul de Inspecție Economico-Financiară, și Ministerul Finanțelor Publice, Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și intervenienții accesorii S.R.L. A. și B., având ca obiect "contestație act administrativ fiscal" și a dispus anularea Deciziei nr. 7/C/17.07.2017 emisă de MFP-Serviciul de Soluționare a plângerilor prealabile și a procesului-verbal de inspecție nr. CRR-AIF-3223/10.11.2016 întocmit de pârâta DGRFP Craiova-Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul de Inspecție economico-financiară.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de UAT Tărgu Jiu și intervenții accesorii S.C. A. S.R.L. și B..

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond cuprinde motive străine de natura cauzei, în sensul că judecătorul fondului a reținut în mod eronat că în cauză obligațiile fiscale derivă din fapte de natură penală ce au fost clasate prin Ordonanța nr. 26P/2017 din 14.03.2018.

Astfel, a învederat că Ordonanța nr. 26/P/2017 privește fapte penale din care deriva obligații stabilite de organele de inspecție economico-financiară printr-un alt act administrativ de control, respectiv Procesul-verbal de inspecție nr. CRR-AIF 588/12.10.2017 si nu procesul-verbal de inspecție nr. CRR-AIF 3223/10.11.2016 ce a fost anulat de instanța de fond prin sentința nr. 258/04.05.2018.

Faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. x/2017 privesc achiziționarea în decembrie 2015 în mod abuziv de către reprezentanții intimatei a unui brad de Crăciun cu suma de 100000 euro, iar nu realitatea operațiunilor financiare indicate prin procesul-verbal de inspecție nr. CRR-AIF 3223/10.11.2016.

In cauză, obligațiile stabilite prin procesul-verbal de inspecție nr. CRR-AIF 3223/10.11.2016 ce a fost anulat de instanța de fond prin sentința nr. 258/04.05.2018, derivă din fapte penale cercetate în dosarul penal x/2016 soluționat prin Ordonanța din 13 martie 2018 prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție/Direcția Națională Anticorupție/Serviciul Teritorial Craiova a dispus clasarea cauzei penale sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a apreciat că judecătorul fondului a apreciat eronat că se impune anularea actelor fără a mai fi necesară analizarea apărărilor vizând netemeinicia actelor fiscale contestate deoarece s-a încălcat termenul de prescripție a dreptului de a stabili obligații suplimentare în baza art. 9 din O.G. nr. 94/2011 privind organizarea inspecției economico financiare.

Prin Ordonanța nr. 398/P/2017 din 13.03.2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție/Direcția Naționala Anticoruptie/Serviciul Teritorial Craiova a dispus clasarea cauzei penale sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, însă la data efectuării inspecției economico-financiare (perioada 18.07.2016-29.08.2016, respectiv 11.10.2016-10.11.2016) măsurile dispuse prin procesul-verbal de inspecție nr. CRR-AIF 3223/10.11.2016 derivă din fapte penale cercetate prin dosarul penal mai sus indicat, astfel încât, termenul de prescripție privind dreptul organelor de a stabili obligații în sarcina operatorilor economici este de 10 ani, prevăzut de art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea si funcționarea inspecției economico financiare.

Totodată, și în situația în care termenul de prescripție a dreptului de a stabili obligații în sarcina operatorilor economici este de 5 ani, respectiv cel prevăzut de alin. (1) din același articol de lege mai sus indicat, acesta nu este împlinit, întrucât inspecția economico-financiară efectuată de autoritatea fiscală în perioada 18.07.2016-29.08.2016, respectiv perioada 11.10.2016-10.11.2016 a vizat operațiunile financiare efectuate de intimata-reclamantă în ceea ce privește facturile fiscale seria x, nr. 149/01.02.2011 în valoare de 1.226.682,83 RON, inclusiv TVA și seria x nr. x/02.05.2011 în valoare de 883.754,81 RON, inclusiv TVA., achitate către S.C. A. S.R.L. .

Organele de inspecție economico-financiară au verificat, realitatea și legalitatea operațiunilor comerciale efectuate, precum și modul de înregistrare în evidența contabilă și tehnico-operativă a facturilor fiscale seria x, nr. 149/01.02.2011 în valoare de 1.226.682,83 RON, inclusiv TVA și seria x nr. x/02.05.2011 în valoare de 883.754,81 RON, inclusiv TVA, în baza contractului nr. x/02.12.2010 și a actului adițional nr. 1.

Cuantumul acestor două facturi (2.110.437,64 RON), reprezintă obligația stabilită în sarcina intimatei/reclamante și precizată în măsura dispusă prin procesul-verbal de inspecție nr. CRR-AIF 3223/10.11.2016.

In aceste condiții, în raport de data operațiunilor financiare efectuate de UAT Târgu Jiu, a celor două facturi mai sus indicate care au făcut obiectul inspecției economico-financiare și data efectuării inspecției economico-financiare (perioada 18.07.2016-29.08.2016, respectiv 11.10.2016-10.11.2016) consideră reclamanta că termenul de prescripție de 5 ani nu era împlinit, întrucât se calculează de la data de 1 ianuarie a anului următor exercițiului financiar încheiat, respectiv de la data de 01 ianuarie 2012.

In raport de cele mai sus indicate, este evident că în mod eronat judecătorul fondului prin sentința civila nr. 258/04.05.2018 a apreciat ca fiind prescris dreptul organelor de inspecție economico-financiară de a stabili obligații în sarcina intimatei/reclamante încălcând textul art. 9 din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea si funcționarea inspecției economico-financiare.

Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Târgu-Jiu prin primar și intimatul intervenient S.R.L. A. au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței nr. 258/04.05.2018 pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, ca legală.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Târgu-Jiu prin primar a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, următoarele:

Prima instanță a admis contestația formulată de reclamantă și a dispus anularea Deciziei nr. 7/C/17.07.2017 și a procesului-verbal de inspecție nr. CRR-AIF-3223/10.11.2016, reținând că:

- atribuțiile organelor de inspecție economico-financiară sunt prevăzute în dispozițiile art. 22 din O.U.G. nr. 119/1999 și verificările concrete efectuate în cauză se circumscriu acestora.

Faptul că organele de control au fost sesizate prin ordonanța procurorului nu constituie cauză de nulitate a procesului-verbal de control și nu atrag necompetența acestora "de plano".

Eventualele nereguli procedurale pot fi invocate în cursul urmăririi penale, sub aspectul probatoriului, nu în plan administrativ. Din punct de vedere al instanței de contencios este relevant doar faptul că actul supus controlului de legalitate îmbracă forma unui act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 motivat în fapt și în drept.

Or, prin Ordonanța 26/P/2017 din 14.03.2018 s-a clasat cauza în temeiul art. 314 alin. (1) lit. a) și 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

- obiectul controlului a fost reprezentat de modul de implementare și executare a contractului nr. x/2010 cu actele adiționale și operațiunile financiare incluse în exercițiul financiar 2010, controlul s-a desfășurat în perioada 18.07.2016-29.08.2016, respectiv 11.10.2016 - 10.11.2016 și s-a finalizat cu întocmirea procesului-verbal 3223/10.11.2106.

- raportat la această stare de fapt și de drept, Curtea constată că s-a încălcat termenul de prescripție a dreptului de a stabili obligații suplimentare în baza O.G. nr. 94/2011, O.U.G. nr. 119/1999, acesta expirând la data de 1 ianuarie 2016.

A mai reținut că, este adevărat că potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 94/2011 "dreptul de a stabili obligații, după caz, în sarcina operatorilor economici se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală". Cu toate acestea, alin. (4) al art. 9 din O.G. nr. 94/2011 stabilește că termenul de la alin. (3) curge de la data săvârșirii faptei ce constituie infracțiune sancționată ca atare printr-o hotărâre judecătorească.

În cauză, obligațiile derivă din fapte de natură penală, însă cu privire la acestea s-a dispus clasarea prin Ordonanța nr. 26/P/2016, nefiind pronunțată în cauză vreo hotărâre judecătorească, astfel cum impune textul de lege.

Prin urmare, nu se poate opera termenul de perimare de 10 ani prevăzut de ipoteza art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 94/2011.

Înalta Curte nu împărtășește soluția primei instanțe, apreciind că aceasta a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale incidente, conform considerentelor mai jos expuse.

Prealabil, Înalta Curte înlătură criticile vizând nesocotirea termenului imperativ de prescripție de 10 ani, în interiorul căruia organele inspecției economico-financiară au dreptul de a stabili obligații în sarcina operatorilor economici.

Astfel, conform dispozițiilor art. 9 alin. (3) și (4), dreptul de la alin. (1) se prescrie în 10 ani în cazul în care rezultă din săvârsirea unei fapte prevăzută de legea penală, termen ce curge, însă, de la data săvârșirii faptei sancționată ca atare printr- o hotărâre judecătorească.

În cauză, obligațiile derivă din fapte de natură penală, însă cu privire la acestea s-a dispus clasarea prin Ordonanța din 13 martie 2018 prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție/Direcția Națională Anticorupție/Serviciul Teritorial Craiova a dispus clasarea cauzei penale sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, nefiind pronunțată în cauză vreo hotărâre judecătorească, astfel cum impune textul de lege.

Răspunzând punctual criticilor de nelegalitate ale sentinței atacate, subsumate motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține:

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a formulat critici care, în realitate vizează încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel că, urmează să fie analizate în cadrul criticilor expuse pentru pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Critica pârâtei vizând termenul de prescripție a dreptului de a stabili obligații în sarcina operatorilor economici de 5 ani este întemeiată.

În cauza de față, operațiunile financiare analizate prin procesul-verbal de inspecție nr. CRR-AIF 3223/10.11.2016, vizează realitatea operațiunilor financiare derulate în baza contractului de furnizare nr. x/02.12.2010 și a actului adițional nr. x încheiate cu A. S.R.L. Târgoviște.

Prin contract a fost stabilit ca achizitorul să plătească furnizorului prețul produselor livrate și al serviciilor accesorii prestate, respectiv 1.146.000 RON, la care se adaugă TVA în cuantum de 275.040 RON. Durata contractului a fost stabilită de la data de 02.12.2010 până la data de 02.03.2011.

Prin actul adițional nr. x la contractul nr. x/02.12.2010 au fost suplimentate lucrările de iluminat ornamental festiv și pentru celelalte străzi necuprinse în contract, cu suma de 555.965,84 RON TVA.

Totodată, la fila x, respectiv fila x (dosar fond volumul I) din cuprinsul raportului de inspecție fiscală se reține că A. S.R.L. Târgoviște a emis către Municipiul Târgu Jiu factura fiscală seria x nr. x/01.02.2011 în valoare de 1.226.682,83 RON, inclusiv TVA și factura fiscală seria x nr. x/02.05.2011 în valoare de 883.754,81 RON, inclusiv TVA. Cuantumul celor două facturilor anterior menționate în sumă de 2.110.437,64 RON reprezintă obligația stabilită în sarcina reclamantei și precizată în măsura dispusă prin procesul-verbal de inspecție care face obiectul prezentei cauze.

Raportat la data operațiunilor financiare efectuate de Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Târgu-Jiu, potrivit facturilor fiscale analizate în cadrul raportului de inspecție economico-financiară și la perioada efectuării controlului, termenul de prescripție pentru exercițiul financiar 2011 (perioadă cuprinsă intre 01.01 si 31.12 a unui an caledaristic) se calculează de la data de 1 ianuarie a anului următor exercițiului financiar încheiat, respectiv de la data de 1 ianuarie 2012.

De asemenea, la fila x (dosar fond volumul I), în același act constatator se face referire la facturile fiscale x/09.12.2010, nr. y/25.01.2011, z/03.03.2011, w/13.12.2010, t/22.11.2010, s/17.04.2009.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din Ordonanță de Urgență nr. 94 din 2 noiembrie 2011privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare:,,(1) Dreptul organului de inspecție economico-financiară de a stabili obligații în sarcina operatorilor economici se prescrie în termen de 5 ani de la încheierea exercițiului financiar, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor exercițiului financiar încheiat."

În raport aspecte învederate în precedent și dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Astfel, instanța de fond urmează a aprecia asupra termenului de prescripție în raport de fiecare exercițiu financiar față de data operațiunilor financiare efectuate de către Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Târgu-Jiu prin primar, de toate facturile fiscale la care se face referire în cuprinsul procesului-verbal de inspecție fiscală nr. CRR-AIF 3223/10.11.2016 și ținând seama și de aspectul potrivit căruia termenul de prescripție a dreptului organului de inspecție economico-financiară de a stabili obligații în sarcina operatorilor economici începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor exercițiului financiar încheiat, precum și de perioadele în care s-a desfășurat inspecția economico-financiară, respectiv în perioadele 18.07.2016 - 29.08.2016, repectiv 11.10.2016 - 10.11.2016.

În raport de soluția pronunțată, instanța de fond urmează a analiza fondul litigiului având în vedere argumentele prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată și reiterate în prezentul recurs, prin raportare la apărările formulate de pârâtă și la probatoriul administrat în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situației de fapt.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. .(1) și 497 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 și cu aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 258/2018 din data de 4 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 258/2018 din data de 4 mai 2018 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

Casează în tot sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2021.