ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1206/2023

Ședința publică din data de 3 martie 2023

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3801 din 23 iunie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 26/F – CONT din 11 martie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 3801 din 23 iunie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, recurenta a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. (Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut (...)"

Contestatoarea susține că, astfel cum rezultă din motivarea deciziei contestate, pg. 4 alin. (2), instanța de recurs a fost învestită cu recursul având motivele de casare circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: " Criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate."

Instanța de recurs a pronunțat decizia contestată procedând însă la analiza unui motiv de casare pe care cererea de recurs nu îl susține ca motiv de nelegalitate și care nu a fost invocat în cauză. Astfel, instanța de recurs a respins recursul motivând că sentința "în mod judicios" "cu prioritate" a procedat la stabilirea naturii juridice a actelor administrative reclamate (pg. 4 alin. (6) din decizie); că instanța de fond "ținând cont de prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004/.../în mod corect a reținut că actele contestate nu reprezintă acte administrative/.../." (continuare pg. 5); "în mod judicios a constatat judecătorul fondului că oricum actele contestate nu puteau fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ, în raport de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care "statuează că nu pot fi atacate pe cafea contenciosului administrativ actele administrative pentru]modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară." (pg. 5 alin. (1) din decizie).

Întrucât cererea de recurs nu conține niciun motiv de casare care să critice sentința pentru nelegalitatea stabilirii naturii juridice a actelor administrative reclamate sau a neaplicării dispozițiilor din Legea nr. 554/2004 pe care decizia contestată le reține, și în cauză nici nu s-a invocat în ședință publică, din oficiu, vreun motiv de casare de ordine publică cu acest conținut de nelegalitate, această decizie a fost pronunțată de o instanță de recurs necompetentă absolut în accepțiunea art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., competența de verificare și de analiză a instanței de recurs fiind limitată imperativ de normele de procedură citate supra numai la motivele de casare invocate și analiza lor.

Prin, urmare, este întrunită ipoteza normativă reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 1 prima teză C. proc. civ. observând că decizia contestată pronunțată de instanța de recurs nu numai că a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut prin depășirea limitelor legale de verificare și de analiză, dar aceasta i-a înrăutățit situația în propria cale de atac încălcând dispoziția art. 502 C. proc. civ. cu denumirea marginală -Neînrăutățirea situației în propria cale de atac - și din perspectiva faptului că prin sentința recurată prima instanță nu a respins acțiunea judiciară administrativă ca inadmisibilă pentru lipsa căii de atac a contenciosului administrativ, ci pe fond, ca neîntemeiată. Or, soluția de respingere a acțiunii judiciare administrative pe fond, ca neîntemeiată, ab initio a exclus posibilitatea vreunei verificări și analize a instanței de recurs sub aspectul de drept menționat supra chiar și dacă s-ar fi invocat un motiv de casare cu acest conținut de nelegalitate. De altfel, după cum rezultă din arhitectura motivării deciziei contestate, motivul de casare neinvocat în cauză a fost și singurul motiv decizoriu în pronunțarea soluției de respingere a recursului ca nefondat.

Intimatul Tribunalul București a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției inadmisibilității, iar, în subsidiar, respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată.

Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație în anulare este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge ca atare.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când contestatorul nu a fost legal citat nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

3.instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4.instanta de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deci, pentru a promova contestație în anulare se cere, pe o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac.

Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestația în anulare specială. Se reține așadar că pe calea contestației în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, nepronunțarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).

Greșeala materială trebuie să fie una evidentă, săvârșită de instanță urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, determinante în soluția pronunțată de instanța a cărei hotărâre este atacată, textul de lege se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecății procesului, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Dispozițiile normelor menționate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund realității, obligă la respingerea contestației.

Înalta Curte constată că, în fața instanței de recurs, contestatoarea nu a invocat încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, astfel că nu poate susține că deși invocase excepția, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acestuia.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., nu este incidentă în cauză.

Exercițiul legal al contestației în anulare, cale extraordinară de atac, este condiționat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

În cauza de față, aspectele învederate de contestatoare nu pot fi circumscrise niciuneia dintre motivele expres și limitativ prevăzute de legiuitor.

Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3801 din 23 iunie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2023.