ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3601/2023

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Primăria Sectorului 2 al Municipiului București și Primarul Sectorului 2 al Municipiului București, a solicitat obligarea pârâților de a emite certificatul de urbanism, astfel cum a fost solicitat prin intermediul cererii nr. x/17.02.2021, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancțiunea amenzii în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în sarcina intimatului Primarul Sectorului 2; obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de soluționarea cauzei, cu motivarea esențială că la data depunerii cererii nr. x, respectiv 17.02.2021, erau în vigoare și aplicabile prevederile documentației de urbanism PUZ Sector 2 - aprobat prin intermediul HCGMB nr. 339/13.08.2020, documentație de urbanism ce reprezintă un act administrativ normativ cu un conținut de reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes. Prin sentința civilă nr. 555/03.02.2022, Tribunalul București a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtele Primăria Sectorului 2 al Municipiului București și UAT Sector 2 al Municipiului București ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și completată, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Sectorului 2 al Municipiului București, a anulat certificatul de urbanism nr. 926/45 "V"/30.09.2021, emis de Primarul Sectorului 2 al Municipiului București și a obligat pârâtul să emită certificatul de urbanism, astfel cum a fost solicitat prin cererea înregistrată la Primăria Sectorului 2 al Municipiului București, sub nr. x/17.02.2021, adică în conformitate cu HCGMB nr. 339/13.08.2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Sector 2 București. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Primarul Sectorului 2 al Municipiului București. Prin cererea înregistrată la dosar la data de 19.09.2022, recurentul-pârât Primarul Sectorului 2 al Municipiului București și intimații pârâți Primăria Sectorului 2 prin Primar și UAT Sector 2 au solicitat suspendarea judecății recursului pendinte până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2020 și a Dosarului nr. x/2022 aflate pe rolul Tribunalului București, secția a II-a CAF, motivând în esență că petitele vizate de cele două dosare față de care s-a solicitat suspendarea prezentei cauze privesc anularea HCGMB nr. 339/2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Sector 2 al Municipiului București, iar executarea acestui PUZ, aprobat prin HCGMB nr. 339/13.08.2020, este deja suspendată prin Hotărârea nr. 860/2022, rămasă definitivă prin Hotărârea nr. 2007/2022, ambele pronunțate în Dosarul nr. x/2021.

Încheierea de suspendare pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Prin încheierea din data de 17.11.2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis, în principiu, cererea de intervenție accesorie formulată de Primarul General al Municipiului București. A suspendat judecata cauzei privind recursul formulat de recurentul-pârât Primarul Sectorului 2 al Municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 555/03.02.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și intimații-pârâți Primăria Sectorului 2 a Municipiului București prin Primar, UAT Sector 2 al Municipiului București prin Primarul Sectorului 2 și intimata-intervenientă B., până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiect al dosarului x/2020

Cererea de recurs. Împotriva încheierii din data de 17.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A. invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Prin primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. se susține pe de o parte, că încheierea Curții de Apel este nemotivată, iar pe de altă parte, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii. Astfel, se arată că nu s-a analizat deloc apărările esențiale ale recurentului invocate prin concluziile orale din 17.11.2022 și prin notele scrise depune la dosar cu privire la cererea de suspendare: - nu a analizat și motivat apărarea dedusă din art. 23 din Legea nr. 554/2004 privind efectul pentru viitor al nulității actelor administrative cu caracter normativ (HCGMB nr. 339/2020 privind aprobarea PUZ Sector 2), - nu a analizat și motivat apărările privind principiul neretroactivități legii și extinderea de drept a valabilități documentației de urbanism și în cazul anulării acesteia, cererea de emitere a certificatului de urbanism fiind depusă anterior; - nu a analizat și motivat apărarea privind obiectul și părțile diferite din dosarele în conflict; - nu a analizat și motivat apărările privind prejudicierea recursului și a principiului neretroactivității. Simpla susținere conform căreia aceste argumente ar viza fondul recursului este irelevantă și străină de natura pricinii întrucât, independent de aceasta, apărările respective au fost invocate și cu privire la cererea de suspendare, or, ca atare ar fi trebuit analizate. O interpretare contrară restrânge în mod nejustificat și disproporționat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil ale recurentului. Prin cel de-al doilea motiv de recurs se susține că încheierea recurată conține o contradicție evidentă între considerente și dispozitiv, încălcarea dreptului la un proces echitabil (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și art. 414 C. proc. civ. rap. la art. 6 par. 1 CEDO și art. 6, art. 14 - art. 20 C. proc. civ.) Se arată că încheierea recurată este lovită de nulitate întrucât, deși părțile au pus concluzii cu privire la ambele dosare nr. x/2020 și nr. y/2022, în minută s-a menționat suspendarea până la soluționarea dosarului nr. x/2020 Procedând astfel, prin contradicția dintre considerente și dispozitiv, prima instanță a depășit limitele învestirii, iar pe de altă parte nu se poate cunoaște care sunt în realitate dosarele până la care s-a dispus suspendarea judecății și nici raționamentul instanței care a dispus suspendarea. Mai exact nu se cunoaște raportat la motivarea instanței care a dispus suspendarea dacă aceasta a fost dispusă până la soluționarea dosarului x/2020 sau și până la soluționarea definitivă a dosarului x/2022 Prin cel de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. se susține că încheierea recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 413 C. proc. civ., deoarece în speță nu se impunea suspendarea cauzei. Soluționarea prezentei cauze nu depinde de existența vreunui drept care formează obiectul dosarelor invocate x/2020 și y/2022, respectiv de existența HCGMB nr. 339/2020. Dosarul nr. x/2020 are ca obiect acțiunea introdusă la data de 15.10.2020 de reclamanta C. în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București, Municipiul București prin Primarul General al Municipiului București, Primarul Sectorului 2, prin care s-a solicitat anularea HCGMB nr. 339/2020 privind aprobarea PUZ Sector 2 și suspendarea HCGMB nr. 339/2020 privind aprobarea PUZ Sector 2. Dosarul nr. x/2022 are ca obiect acțiunea introdusă la data de 14.04.2022, de reclamanta D. în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București, prin care s-a solicitat, între altele, anularea și suspendarea executării HCGMB nr. 339/2020 privind aprobarea PUZ Sector 2. Prin urmare, obiectul prezentului dosar este diferit de obiectele dosarelor invocate prin cererea de suspendare și prin Încheierea recurată. În continuare, susține că certificatul de urbanism (CU926) ce face obiectul prezentului dosar nu a fost emis în temeiul PUZ aprobat prin HCGMB 339/2020, ci în temeiul PUZ aprobat prin HCGMB 294/2013, după cum se reține în mod expres în conținutul acestuia. Recurentul nu este parte în respectivele dosare și ca atare hotărârile pronunțate în cadrul acestora nu produc efecte față de acesta raportat la obiectul prezentului dosar, conform art. 435 alin. (1) C. proc. civ. În acest sens, prima instanță a ignorat apărările recurentului, dezvoltate în continuare, privind efectele textului art. 23 din Legea nr. 554/2004 și extinderea de drept a valabilității documentației de urbanism conform art. 56 alin. (5) Legea nr. 350/2001 și art. 2, alin. (2) 1 din Legea nr. 50/1991. Încălcarea art. 23 din Legea nr. 554/2004 conform căruia hotărârea de anulare a unui PUZ produce efecte doar pentru viitor de la data rămânerii definitive a hotărârii de anulare. Conform art. 23 din Legea nr. 554/2004, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului București, fiind scutite de plata taxelor de publicare. Ca atare, și în cazul în care, prin reducere la absurd, HCGMB nr. 339/2020 ar fi anulată în dosarele invocate prin cererea de suspendare, hotărârea respectivă ar produce efecte numai pentru viitor. Din această perspectivă Curtea de Apel București a interpretat eronat și dispozițiile Deciziei ICCJ HP 10/2015. Conform acestei decizii, dispozițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004 se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte și în privința actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătorești de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești. Or, motivarea sumară și lacunară a încheierii recurate ignoră total faptul că prezenta cauză nu are ca obiect un act emis în temeiul PUZ Sector 2 (HCGMB 339/2020) și ca atare nu există niciun act administrativ individual emis în temeiul PUZ Sector 2 (HCGMB 339/2020) care, la data publicării hotărârii judecătorești de anulare (inexistentă), să fie contestat într-o cauză aflată în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești. Certificatul de urbanism (CU926) ce face obiectul prezentului dosar nu a fost emis în temeiul PUZ aprobat prin HCGMB 339/2020, după cum se reține în mod expres în conținutul acestuia, ci în temeiul PUZ aprobat prin HCGMB 294/2013. Instanța a încălcat dispozițiile art. 56 alin. (5) din Legea 350/2001 și art. 2 alin. (2 1 ) din Legea 50/1991 privind extinderea de drept a valabilității HCGMB nr. 339/2020. Extinderea de drept a valabilității HCGMB nr. 339/2020 și art. 2 alin. (2 1 ) din Legea 50/1991prin efectul depunerii cererii de emitere a certificatului de urbanism în privința procedurii autorizării executării lucrărilor de construcție solicitate de reclamant a operat deja la data depunerii cererii de emitere a certificatului de urbanism (17.02.2021) și nu poate fi afectată de o eventuală hotărâre ulterioară de anulare a PUZ. Potrivit art. 56 alin. (5) din Legea 350/2001: "(5) Valabilitatea prevederilor documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism se extinde de drept pentru acele investiții care au început în timpul perioadei de valabilitate, până la finalizarea acestora, în următoarele situații: a) dacă în timpul perioadei de valabilitate a fost începută, în condițiile legii, procedura de autorizare a executării lucrărilor de construire/desființare; (...)" Potrivit art. 2 alin. (2 1 ) din Legea 50/1991:"Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obținerii, ca act final, a autorizației de construire (...)" Din coroborarea celor două texte legale rezultă că valabilitatea PUZ aprobat prin HCGMB 339/2020 s-a extins de drept pentru că, la 17.02.2021, în perioada sa de valabilitate, a început procedura de autorizare a executării lucrărilor de construire, prin depunerea de către reclamant a cererii pentru emiterea certificatului de urbanism. Încheierea recurată încalcă principiul neretroactivității legii/tempus regit actum consacrat prin textele anterior menționate, menit să protejeze securitatea circuitului civil. Prevederile art. 56 alin. (5) din Legea 350/2001 și art. 2 alin. (2 1 ) din Legea 50/1991, aplicabile și valabile în cazul de față, reprezintă o aplicare a principiului neretroactivității legii/tempus regit actum prin intermediul cărora legiuitorul a securizat domeniul urbanistic ce constă în aplicabilitatea documentațiilor de urbanism, modalitatea de emitere a certificatelor de urbanism si a autorizațiilor de construire precum și reglementările urbanistice aplicabile acestora, indicând un reper fix, respectiv data de începere a procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcții, care nu mai poate fi influențat de evenimente ulterioare. În concret, procedura de autorizare începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obținerii, ca act final, a autorizației de construire, procedură de autorizare care la rândul său extinde valabilitatea prevederilor documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, respectiv PUZ Sector 2 (HCGMB 339/2020), dacă în timpul perioadei de valabilitate a documentației, a fost începută procedura de autorizare, astfel cum s-a și produs prin intermediul depunerii cererii depuse de reclamant sub nr. x/17.02.2021. Prin dispunerea suspendării judecății se ajunge la prejudicierea vădită a recurentului, care nu poate valorifica conținutul economic al dreptului său de proprietate, dar și posibil a intimatului Primarul Sectorului 2, care, în cazul anulării actului, va fi obligat să achite contravaloarea lipsei de folosință a terenului într-un cuantum mai mare, corelativ cu trecerea unei perioade mai lungi de timp din cauza măsurii suspendării. Suspendarea reglementată de art. 413 alin. (1) pct. 1 este o măsură facultativă, iar nu obligatorie, lăsată la latitudinea judecătorului. Din această perspectivă, subliniază că suspendarea prezentei cauze până la soluționarea dosarelor invocate, ar reprezenta o măsură în defavoarea Recurentului, dar și a Intimatului PS2 însuși, în condițiile în care, raportat la conduita culpabilă a acestuia din urmă, ulterior soluționării definitive a prezentului dosar și în funcție de soluția ce se va pronunța, există posibilitatea formulării unei acțiuni în daune pentru contravaloarea lipsei de folosință a Terenului proprietatea Recurentului și a imposibilității de construire pe acesta. Iar cuantumul daunelor se mărește odată cu trecerea timpului. Prin cel de-al patrulea motiv de recurs se critică executarea de către intimatul Primarul Sector 2 a obiectului acțiunii de fond. Achiesarea PS2 la sentința pronunțată de Tribunalul București conform art. 463 C. proc. civ. (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 8 și art. 414 noul C. proc. civ.). Astfel, recurentul a solicitat emiterea unui certificat de urbanism în temeiul HCGMB 339/2020 pentru aprobarea PUZ Sector 2 București. Inițial Primarul Sector 2 București a refuzat emiterea acestuia, iar după 7 luni de la depunerea cererii a emis certificatul x/30.09.2021 însă în temeiul PUZ Sector 2 anterior, iar nu cel aprobat prin HCGMB 339/2020, sens în care am solicitat anularea certificatului emis pe PUZ anterior. În timpul dosarului, Primarul Sector 2 alături de ceilalți intimați au solicitat suspendarea dosarului până la soluționarea dosarelor nr. x/2022 și nr. y/2020 aflate pe rolul Tribunalului București, având ca obiect anularea PUZ Sector 2 aprobat prin HCGMB nr. 339/2020. Din dosarul nr. x/2022 a fost disjuns dosarul nr. x/2022 având ca obiect anularea PUZ Sector 2 aprobat prin HCGMB 339/2020, care a fost soluționat în primă instanță la data de 28.02.2023 prin respingerea acțiunii, ambele intimate fiind parte și în acel dosar. Prin urmare, la acel moment, a încetat suspendarea executării HCGMB 339/2020 dispusă pe cale judecătorească, în temeiul art. 14 din Legea 554/2004, invocată de către cele 2 intimate și în acest dosar. Ulterior acestei date, s-a reluat practic emiterea de autoritățile administrației publice locale, inclusiv Primarul Sector 2, emiterea de certificate de urbanism în temeiul HCGMB 339/2020, inclusiv cel anexat. A fost emis inclusiv certificatul care formează obiectul acțiunii de fond în prezentul dosar, fiind emis de această dată, în temeiul HCGMB nr. 339/2020 pentru aprobarea PUZ Sector 2 București, chiar dacă dosarul este suspendat la cererea Primarului Sector 2 și a intimaților din prezentul dosar și chiar în timpul suspendării care a fost dispusă până la soluționarea dosarului nr. x/2022 având ca obiect anularea PUZ Sector 2 aprobat prin HCGMB nr. 339/2020. Astfel, din aceste înscrisuri rezultă că acțiunea de fond nu depinde de dosarele având ca obiect cererea de anulare a PUZ Sector 2 București inclusiv din perspectiva intimaților și a autorităților subordonate acestora, care emit acte administrative în temeiul PUZ Sector 2 București aprobat prin HCGMB 339/2020, chiar cu privire la terenuri ce formează obiectul dosarelor suspendate chiar la cererea acestora până la soluționarea dosarelor având ca obiect anularea PUZ Sector 2. În concluzie, măsura suspendării nu se impune nici în prezenta cauză în care deja a fost emis un certificat de urbanism pentru unul din terenurile care formează obiectul dosarului de fond, în temeiul aceluiași PUZ Sector 2.

Apărările formulate în cauză. Intimații-pârâți Primăria Sectorului 2 București, UAT Sector 2 și Primarul Sectorului 2 București au depus întâmpinare prin care au invocat nulitatea recursului pentru lipsa motivelor. Cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul-intervenient Primarul General al Municipiului București a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 05 mai 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 28 iunie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Prin cererea de recurs adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul-reclamant critică încheierea din data de 17.11.2022, prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei privind recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 555/03.02.2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2021, până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiect al dosarului x/2020, sub aspectul incidenței cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Astfel, prin primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. se susține pe de o parte, că încheierea Curții de Apel este nemotivată, iar pe de altă parte, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii. Cu titlu prealabil, se constată că, deși a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform cărora, "casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", recurentul-reclamant a susținut că "hotărârea este nemotivată, iar pe de altă parte, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii" critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care, sentința atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare. În ceea ce privește motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată, iar hotărârea recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la conținutul hotărârii atacate având în vedere că nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a dispus măsura suspendării. Prin cel de-al doilea motiv de recurs se susține că încheierea recurată conține o contradicție evidentă între considerente și dispozitiv, încălcarea dreptului la un proces echitabil, respectiv faptul că raportat la motivarea instanței nu se cunoaște dacă suspendarea a fost dispusă până la soluționarea dosarului x/2020 sau și până la soluționarea definitivă a dosarului x/2022 Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, prin dispozitivul încheierii din data de 17.11.2022 s-a dispus suspendarea judecății cauzei privind recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 555/03.02.2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2021, până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiect al dosarului nr. x/2020 Faptul că, în analiza cererii de suspendare a judecării cauzei, Curtea de Apel a reținut că cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, are ca obiect anularea Hotărârii CGMB nr. 339/13.08.2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Sector 2 al Municipiului București, iar prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Tribunalului București, s-a solicitat anularea aceleiași Hotărâri CGMB nr. 339/13.08.2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Sector 2 al Municipiului București, nu poate duce la concluzia că între considerentele și dispozitivul încheierii există contradicție, atât timp cât dispozitivul hotărârii nu conține elemente contradictorii. Prin cel de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. se susține că încheierea recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 413 C. proc. civ., deoarece în speță soluționarea prezentei cauze nu depinde de existența vreunui drept care formează obiectul dosarelor invocate nr. x/2020 și nr. y/2022, respectiv de existența HCGMB nr. 339/2020. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, deși recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., criticile vizând "pronunțarea încheierii cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 413 C. proc. civ.." se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, hotărârea atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare. Astfel, Înalta Curte constată că potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Acest motiv de recurs nu poate fi primit având în vedere, pe de o parte, că recurentul-reclamant susține că din coroborarea dispozițiilor art. 56 alin. (5) din Legea nr. 350/2001 cu cele prevăzute de art. 2 alin. (2 1 ) din Legea nr. 50/1991 rezultă că valabilitatea PUZ aprobat prin HCGMB nr. 339/2020 s-a extins de drept pentru că, la 17.02.2021, în perioada sa de valabilitate, a început procedura de autorizare a executării lucrărilor de construire, iar pe de altă parte, se susține că în mod greșit Curtea de Apel a reținut că în raport cu motivele de recurs invocate de pârâtul-recurent, soluționarea cauzei pendinte având ca obiect atât anularea certificatului de urbanism emis de autoritatea publică pârâtă, cât și cererea intimatului-reclamant de emitere a certificatului de urbanism solicitat prin intermediul cererii nr. x/17.02.2021 va fi determinată în mod logic de modalitatea de soluționare a dosarului nr. x/2020, care vizează însuși controlul jurisdicțional de legalitate asupra actului administrativ cu caracter normativ pe care intimatul reclamant și-a fundamentat demersul administrativ de emitere a certificatului de urbanism. Sub acest aspect, în mod corect s-a reținut că problematica principiului neretroactivității legii sau a incidenței și efectelor juridice ale art. 56 alin. (5) din Legea nr. 350/2001 și 2 alin. (2) 1 din Legea nr. 50/1991 constituie aspecte ce vizează fondului recursului și nu pot fi antamate în analiza temeiniciei incidentului procedural privind suspendarea judecății. Prin ultimul motiv de recurs se susține că din dosarul nr. x/2022 a fost disjuns dosarul nr. x/2022 având ca obiect anularea PUZ Sector 2 aprobat prin HCGMB 339/2020, care a fost soluționat în primă instanță la data de 28.02.2023, prin respingerea acțiunii, iar măsura suspendării în prezenta cauză în care deja a fost emis un certificat de urbanism pentru unul din terenurile care formează obiectul dosarului de fond, în temeiul aceluiași PUZ Sector 2, nu se impune. Nici acest motiv de recurs nu poate fi primit atât timp cât dosarul nr. x/2020 nu a fost soluționat în mod definitiv, iar soluționarea cauzei pendinte având ca obiect atât anularea certificatului de urbanism emis de autoritatea publică pârâtă, cât și cererea intimatului-reclamant de emitere a certificatului de urbanism solicitat prin intermediul cererii nr. x/17.02.2021 va fi determinată în mod logic de modalitatea de soluționare a acestei cauze. Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident motivul de casare invocat de către acesta, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.