ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2240/2020

Ședința publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015 la data de 28.12.2015, ulterior modificată la 11.04.2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General și Consiliul General al Municipiului București, au solicitat anularea HCGMB nr. 278/31.10.2013 de aprobare a Planului Urbanistic Zonal Coordonator Sector 6 București, anularea HCGMB nr. 2/26.01.2016 de modificare a PUZ aprobat prin HCGMB 278/2013 și anularea Certificatului de urbanism nr. x/18.01.2011.

Prin cererea modificatoare depusă la primul termen de judecată din data de 09.05.2016, reclamanții au arătat că înțeleg să formuleze acțiunea și în contradictoriu cu Primarul sectorului 6 București, care a fost introdus în cauză, în calitate de pârât.

La dosar s-a depus o cerere de intervenție principală formulată de către terțul K., precum și o cerere de intervenție principală formulată de către terții L., M. și N..

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 la data de 11.07.2016, reclamanții O., P., Q., R., S., T. și U. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primar General, Consiliul General al Municipiului București și Primarul Sectorului 6, solicitând anularea HCGMB nr. 278/31.10.2013, a certificatului de urbanism nr. x/18.01.2011 și a HCGMB nr. 2/2016.

Prin încheierea din data de 10.11.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția conexității, dosarul nr. x/2016 fiind conexat la dosarul nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 1081/20.02.2017, Tribunalul București a admis excepția netimbrării cererilor de intervenție, a anulat ca netimbrate cererile de intervenție formulate de K., L., M. și N., a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității, invocate de pârâtul Municipiul București, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active, a lipsei de interes, a tardivității modificării cererii, a lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității, invocate de pârâtul Consiliul General al Municipiului București, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității, invocate de pârâtul Primarul Sectorului 6 București și a respins cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 382 din 25.01.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de recurenții reclamanți A., B., C., J., O., P.,Q., R.,S., T. și U., recurs ce viza soluția adoptată pe fondul cererii de chemare în judecată, a casat sentința recurată și a trimis cauza primei instanței, în vederea rejudecării fondului.

În rejudecare, cauza a fost înregistrata pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ si fiscal la 04.04.2018, sub nr. x/2015*.

La termenul din data de 22.06.2018 reclamanta O. a fost introdusă în cauză potrivit art. 39 C. proc. civ. și în calitate de moștenitor al reclamantului P. (decedat).

Prin sentința civilă nr. 4976/24.07.2018, Tribunalul București a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., O., Q., R., S., T. și U., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General, Consiliul General al Municipiul București și Primarul Sectorului 6 București, astfel cum a fost modificată, a anulat HCGMB nr. 278/31.10.2013, certificatul de urbanism nr. x/18.01.2011 emis de Primăria Sectorului 6 și HCGMB nr. 2/26.01.2016. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei O. de obligare a pârâților la plata de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții O., Q., S., U. și R. și pârâții Municipiul București prin Primarul General, Consiliul General al Municipiul București și Primarul Sectorului 6 București au declarat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.02.2019.

În cadrul dosarului de recurs, la data de 20 februarie 2019, terțul V. S.R.L. a formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul recurenților-pârâți Consiliul General al Municipiul București, Municipiul București și Primarul Sectorului 6 București, solicitând admiterea recursurilor declarate de acești pârâți, casarea sentinței recurate în ceea ce privește anularea în parte a HCGMB nr. 278/2013 și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Titularul cererii de intervenție accesorie a arătat că are interes să intervină în recurs, în calitate de elaborator al proiectul PUZ, justificând interesul său prin aceea că "are dreptul și interesul de a apăra rezultatul muncii de susțineri neadevărate și admise de prima istanță cu greșita aplicare a legislației urbanismului".

Prin încheierea din 10 octombrie 2019, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamanții O., Q., S., U. și R. și, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de terțul V. S.R.L.

Pentru a hotărî astfel, în esență, instanța a reținut că recursul reclamanților O., Q., S., U. și R. este admisibil prin raportare la prevederile art. 461 C. proc. civ. și, de asemenea, că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 61 C. proc. civ., întrucât terțul intervenient nu justifică un interes propriu, născut și actual, pentru a interveni în litigiu, argumentele invocate în cererea de intervenție, respectiv că urmărește să apere "rezultatul muncii sale", nefiind de natură a reprezenta justificarea unui interes legitim în sensul art. 61 C. proc. civ.

Împotriva încheierii menționate, în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție accesorie, a formulat recurs intervenienta V. S.R.L., întemeiat pe art. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a încheierii și, în rejudecare, admiterea cererii de intervenție accesorie pe care a formulat-o în cauză.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de fond a apreciat în mod nelegal că nu îndeplinește condițiile de a interveni în faza procesuală a recursului, încheierea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept procesual, respectiv art. 61, coroborat cu art. 33 C. proc. civ.

Intervenienta susține că justifică interesul de a interveni în cauză, conform art. 33 din C. proc. civ.

Astfel, interesul său de a interveni este personal și direct, având în vedere sancțiunile prevăzute de art. 63 alin. (2) din Legea nr. 350/2001, conform cărora constituie contravenție supunerea spre avizare sau aprobare a unei documentații de urbanism incomplete ori care conține date eronate. În plus, pe lângă răspunderea contravențională, sunt incidente în cauză și prevederile privind răspunderea recurentei pentru serviciile de proiectare care au condus la elaborarea PUZ-ului. Cum prin sentința recurată s-au reținut neconcordanțe între PUZ și situația faptică a zonelor reglementate, recurenta consideră că are atât dreptul, cât și obligația de a interveni în proces pentru a dovedi netemeinicia hotărârii recurate.

De asemenea, interesul său este născut și actual, urmare a anulării PUZ-ului prin sentință și reținerea unor nelegalități în elaborarea și aprobarea acestuia, dar și legitim, având în vedere scopul pe care îl urmărește, respectiv de a susține legalitatea PUZ-ului și de a sublinia erorile din sentință care au dus la anularea acestuia.

Mai mult de atât, includerea elaboratorului PUZ-ului în consorțiul procesual este și fără îndoială utilă soluționării cauzei, putându-se lămuri toate pretinsele neconcordanțe față de situația de fapt invocată de intimații-reclamanți.

Astfel, încheierea a fost pronunțată cu încălcarea art. 61 din C. proc. civ., întrucât a fost respinsă ca inadmisibilă o cerere de intervenție accesorie cu privire la care interesul procesual este evident.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că încheierea recurată este nemotivată, întrucât cele câteva paragrafe ce reprezintă considerentele sunt neclare și în parte străine de natura pricinii, aspect de natură a afecta dreptul la un proces echitabil.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că încheierea a fost pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 63 din Legea nr. 350/2001 și ale art. 1349 din C. civ.

Potrivit art. 63 din Legea nr. 350/2001, sunt considerate contravenții supunerea spre avizare sau aprobare a unei documentații de urbanism incomplete ori care conține date eronate, iar potrivit art. 1349 C. civ., atunci când, fără justificare, o persoană nu își îndeplinește îndatorirea, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

Recurenta arată că PUZ-ul pe care l-a elaborat este legal și conform situației de fapt reglementate, astfel că nu se poate susține că nu ar suferi consecințe patrimoniale urmare unei hotărâri judecătorești în care se reține contrariul.

Mai mult decât atât, în domeniul proiectării contează nu numai calitatea serviciilor, dar și renumele elaboratorului, sentința fiind de la sine suficientă să conducă la pierderi semnificative, urmare anulării unui plan de urbanism pe care recurenta l-a elaborat.

Prin urmare, recurenta consideră că cererea sa de intervenție îndeplinește condițiile de admisibilitate ale unei cereri de intervenție accesorie, potrivit art. 61 C. proc. civ.

4.1. Intimații A., B., C., H., J., O., P., Q., S. și U. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Astfel, motivul de casare de la pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu este incident, întrucât aprecierea instanței în sensul că recurenta nu are un interes propriu de a participa la judecata procesului nu e o problemă de încălcare a formelor procedurale, ci o chestiune de drept material. Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident, întrucât încheierea este corect motivată, "cele câteva paragrafe" prezentând de o manieră clară care este silogismul judiciar, pornind de la premisă spre concluzia în considerarea căreia s-a respins cererea de intervenție accesorie ca inadmisibilă. În fine, nefondate sunt și criticile subsumate motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând greșita aplicare a art. 63 din Legea nr. 350/2001 și art. 1350 alin. (2) C. civ., întrucât niciuna dintre normele de drept invocate nu au aplicabilitate în cauza în care a fost pronunțată încheierea recurată.

4.2. Intimatul Primarul Sectorului 6 a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii și, în rejudecare, admiterea cererii de intervenție accesorie așa cum a fost formulată. Arată că documentația PUZ Coordonator Sector 6 ce a stat la baza HCGMB nr. 278/31.03.2013 de aprobare a documentației PUZ respectă prevederile legislative în vigoare privind amenajarea teritoriului și urbanismului și are la bază toate avizele și acordurile necesare cerute prin certificatul de urbanism nr. x din 18.01.2011, avizul de oportunitate nr. x din 5.05.2011 emis de PMB și avizul preliminar de urbanism nr. x din 19.08.2011. Împrejurarea că unele dintre avize erau expirate la data aprobării HCGMB nr. 278/31.10.2013 nu atrage nelegalitatea PUZ-ului în condițiile în care aceste avize au fost emise în scopul elaborării și avizării acestei documentații de urbanism nefiind necesar ca aceasta să fie valabile la data aprobării prin hotărâre de consiliu.

4.3. Intimatul Consiliul General al Municipiului București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii și, în rejudecare, admiterea cererii de intervenție accesorie formulată. Consideră că, în calitatea sa de elaborator al PUZ, recurentul-intervenient are un interes în formularea cererii sale, fiind pasibil de răspundere contravențională, conform art. 63 din Legea nr. 350/2001, pentru supunerea spre avizare și aprobare a unei documentații de urbanism incomplete ori care conține date eronate. De asemenea, pe lângă răspunderea contravențională sunt incidente în cauză și prevederile privind răspunderea societății interveniente pentru serviciile de proiectare care au condus la elaborarea PUZ-ului. În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de la art. 33 C. proc. civ., interesul acestui intervenient accesoriu este născut și actual, având în vedere anularea de către instanța de fond a PUZ-ului. De asemenea, interesul acestei societăți este cât se poate de legitim în formularea cererii de intervenție accesorie, având în vedere că scopul urmărit este acela de a susține legalitatea PUZ-ului și de a sublinia din punct de vedere tehnic, erorile din hotărârea pronunțată de către instanța de fond cu privire la situația de fapt.

4.4. Intimații O., Q., S., U. și R. au formulat din nou întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Au arătat că terțul intervenient este executantul PUZ al cărui inițiator și beneficiar este Primăria Sector 6, iar obținerea avizelor legale și în termen pentru PUZ Sector 6 este datoria primăriei și nu a societății. Deși societatea susține că are un interes personal și direct, având în vedere sancțiunile prevăzute de art. 63 alin. (2) din Legea nr. 350/2001, aceste prevederi nu fac obiectul acestui dosar. Atât timp cât societatea a respectat cerințele/datele furnizate de primărie, aceasta nu are cum să cadă sub incidența Legii nr. 350/2001. Cererea de intervenție bazată pe art. 63 din Legea nr. 350/2001 poate conduce la concluzia că documentația de urbanism executată de societate ar putea conține date eronate. Dar, și în acest caz, primăria este cea care are obligația de a verifica respectarea cerințelor sale și de a trage la răspundere executantul pentru eventuale greșeli. Prin urmare, societatea intervenientă - executant al unei lucrări - nu a demonstrat în cauză îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de intervenție accesorie voluntară.

II. Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

Examinând încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de intervenientă este nefondat.

Prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurenta a invocat și motivul de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub un prim aspect, invocă încălcarea dispozițiilor art. 61 și art. 33 C. proc. civ., așadar încălcarea unor norme de procedură, aspecte care se circumscriu doar motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Chiar dacă recurenta s-a referit și la o greșită aplicare a art. 63 din Legea nr. 350/2001 și art. 1350 alin. (2) C. civ., nu se poate reține incidența motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar criticile subsumate acestui motiv nu pot fi primite, întrucât niciuna dintre normele de drept invocate nu au aplicabilitate în litigiul în care a fost pronunțată încheierea recurată.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține fără temei că încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de declarare ca inadmisibilă a cererii de intervenție accesorie. Încheierea este motivată, iar criticile recurentei se subsumează exclusiv prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referindu-se la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale cererii de intervenție accesorie.

Aceste critici sunt nefondate, încheierea pronunțată în cauză fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept procesual incidente, raportat la circumstanțele factuale ale litigiului.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare, iar intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.

Reiese, așadar, că intervenția voluntară accesorie este cererea prin care un terț ce justifică un interes solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de desfășurare, în vederea sprijinirii apărării uneia dintre părți.

Una din condițiile de admisibilitate a cererii de intervenție accesorie voluntară este interesul, care, potrivit dispozițiilor art. 33 din C. proc. civ. trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Deși natura juridică a intervenției accesorii este de apărare, totuși trebuie reținut că terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit, acesta trebuind să justifice interesul personal în participarea la judecata procesului ce se desfășoară între alte persoane.

Așadar, terțul intervenient trebuie să tindă la obținerea unui folos pentru sine, nu doar pentru partea pe care o susține, fiind vorba despre un interes personal, distinct de cel al părții, în sensul că drepturile sale ar putea fi afectate prin pronunțarea soluției în defavoarea părții respective.

Deși prejudiciul pe care l-ar suferi terțul în această eventualitate este doar eventual, conduita sa de a preveni realizarea acestui prejudiciu conferă caracter născut și actual interesului intervenientului accesoriu, fiind vorba despre un interes actual pentru a preveni un prejudiciu eventual.

Pornind de la aceste premise, se observă că în cauza dedusă judecății, în mod judicios instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale de admisibilitate întrucât, față de motivarea cererii, terțul V. S.R.L. nu justifică interesul de a interveni.

În același sens apreciază și Înalta Curte, reținând că motivarea din cuprinsul cererii de intervenție accesorie indicată de intervenient nu este de natură a contura un interes care să justifice admisibilitatea acestei cereri de intervenție, interesul titularului cererii trebuind să fie actual și direct și nu ipotetic sau teoretic, cum este cazul de față, legea nepermițând oricărei persoane ale cărei drepturi nu sunt în niciun fel influențate de litigiul dedus judecății să intervină în cadrul acestui litigiu.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că cererea de intervenție accesorie formulată de V. S.R.L. corect a fost respinsă în principiu, reținându-se neîndeplinirea condițiilor art. 61 C. proc. civ.. Intervenienta nu a justificat un interes propriu, legitim, actual, concret de a interveni. Interesul este legitim atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut, în cauză nefiind îndeplinită condiția legitimității.

Prin intermediul intervenției accesorii se pot săvârși numai acele acte de procedură prin care se sprijină în mod obiectiv poziția procesuală a părții în favoarea căreia s-a formulat intervenția și al cărei câștig de cauză îl folosește ceea ce nu se regăsesc în cerere.

Prin urmare, se constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar încheierea pronunțată în litigiu a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept procesual incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate motivele de recurs încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 64 alin. (4) același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat intervenientă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de intervenienta V. S.R.L. împotriva încheierii din 10 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2020.