ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2994/2023

Ședința publică din data de 31 mai 2023

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 10.09.2020 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea hotărârii nr. 408/13.05.2020 a Consiliului Naționale pentru Combaterea Discriminării dispusă în dosarul nr. x/2019, să se constate că aspectele sesizate prin petiția cu nr. x/07.10.2019 întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare conform prevederilor O.G. nr. 137/2000, că s-a dovedit existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări, pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii revenindu-i sarcina de a dovedi că faptele expuse în petiție și în completările ulterioare nu constituie discriminare, conform dispozițiilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, să se constate că, având în vedere circumstanțele elementelor factuale descrise în petiție, completările ulterioare, precum și în cuprinsul acțiunii, sunt de natură a atrage răspunderea contravențională potrivit dispozițiilor O.G. cu nr. 137/2000.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să refacă investigația și să soluționeze pe fond petiția.

1.2 Soluția primei instanțe

Prin încheierea din data de 20.04.2021 s-a dispus amânarea pronunțării.

Prin sentința nr. 79/F-CONT din data de 04.05.2021 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins contestația ca nefondată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din data de 20.04.2021 și a sentinței nr. 79/F-CONT din data de 04.05.2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A. invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, recurentul-reclamant arată că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la cererea formulată prin notele scrise din data de 07.04.2021, prin care a solicitat ca în conformitate cu dispozițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor din C. proc. civ., să se dispună ca pârâtul CNCD să înainteze instanței de judecată și să depună la dosarul cauzei întreaga documentație (dosarul administrativ) care a stat la baza emiterii Hotărârii cu nr. 408/2020, prin care a soluționat petiția cu nr. 5871/07.10.2019, care face obiectul dosarului CNCD nr. x/2019.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentul-reclamant a arătat că interpretarea dată de judecător situației de fapt este greșită și este relaționată în mod greșit cu dispozițiile legale aplicabile în materia discriminării, cu jurisprudența, precum și cu teoriile și argumentele existente în această materie.

Instanța de judecată a reținut în mod greșit că faptele reclamate nu reprezintă discriminare întrucât detașarea reprezintă o măsură care se dispune în interesul angajatorului și instituției la care se dispune detașarea.

Excluderea unor magistrați pe criteriul că au cumulat mai mult de 6 ani de detașare pe parcursul întregii cariere, în timp ce pentru alți magistrați 14-15 ani de carieră nu mai reprezintă un impediment pentru accederea într-o funcție care se ocupă prin detașare, este opusă ireductibil cu obiectivitatea, meritocrația și transparența.

Un alt drept încălcat prin tratamentul discriminatoriu este și dreptul de proprietate.

Contestatorul a susținut că în mod greșit instanța a reținut că promovarea la care se referă art. 7 alin. (1) lit. c) din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale este cea promovarea prevăzută de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

De asemenea, în mod greșit instanța a reținut că motivele și argumentația din cauza Feryn nu este aplicabilă întrucât în cauza Feryn este vorba de o discriminare pe criterii etnice a dreptului la muncă.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. conform cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurentul-reclamant arată că, motivarea hotărârii nu este în concordanță cu probele administrate în cauză, care nici măcar nu au fost contestate de pârâtul CSM.

1.4 Soluția Înaltei Curți asupra recursului

Prin decizia nr. 5125 din 2 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, s-a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din data de 20 aprilie 2021 și sentinței nr. 79/F-CONT din 4 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 5125 din 2 noiembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, recurentul-reclamant a formulat contestație în anulare în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ.

2.1 Motivele contestației în anulare

Întemeiat pe motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., s-a arătat că instanța de recurs, respingând recursul, a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate în termenul legal, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv, au fost invocate șapte motive de recurs privind faptul că hotărârea a fost data cu încălcarea sau greșită a normelor de drept material, în timp ce instanța de recurs a analizat doar subpunctul "a" al punctului 2 din motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deși s-au invocat și argumentat la subpunctele "b", "c", "d", "e", "f" și "g" și alte motive privind greșita aplicare a normelor de drept material.

S-a invocat, cu titlu de exemplu, subpunctul "g", privind aplicarea de către instanța fondului, în mod greșit, a art. 12 alin. (4) din Procedura Interna de Soluționare a Petițiilor și Sesizărilor adoptată prin Ordinul nr. 144/11.04.2008 al CNCD, publicat în Monitorul Oficial nr. 348/06.05.2008, subpunctul "f" cu privire la obligația C.N.C.D. de a motiva corespunzător hotărârea atacată, subpunctul "e" privind greșita aplicare a dispozițiilor legale speciale privind investigarea faptelor de discriminare, subpunctul "b" privind greșita aplicare a dispozițiilor legale privind discriminarea, motive care nu au fost cercetate.

În cadrul motivelor contestației întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., s-a arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unor erori materiale.

S-a susținut că în încheierea din data de 19.10.2022 se reține, în mod greșit, ca motiv pentru cererea contestatorului de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare, faptul că acesta își desfășoară activitatea în prezent în străinătate, amânarea cauzei fiind solicitată întrucât participa la o activitate de pregătire profesională.

Or, această eroare materială a condus la faptul că recursul a fost soluționat fără a avea posibilitatea de a participa și de a expune situația și argumentele în fața completului de recurs.

Totodată, în încheierea din data de 19.10.2022 se reține, în mod greșit, că dosarul cu nr. x/2020 aflat pe rolul Curții de Apel București este suspendat, deși fusese admis recursul formulat împotriva acestei soluții.

Raportat la această eroare materială instanța de recurs nu a mai analizat cererea contestatorului de suspendare a judecării recursului și a procedat la soluționarea recursului.

A arătat contestatorul că eroarea materială cu privire la motivul cererii de amânare, a avut ca efect faptul că acesta nu a putut susține cauza personal în fața instanței de recurs, producându-se o vătămare a dreptului de acces la instanța și a dreptului la un proces echitabil.

Față de aceste considerente, s-a solicitat admiterea contestației în anulare.

2.2 Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat inadmisibilitatea contestației în anulare, întrucât motivele invocate nu se încadrează în cazurile prevăzute de lege.

În subsidiar, contrar susținerilor contestatorului, s-a arătat că instanța de recurs a răspuns la toate motivele de casare invocate, aceasta neavând obligația de a analiza fiecare argument în parte.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției privind existența unei erori materiale, în sensul dispozițiilor ce reglementează cazul respectiv de contestație în anulare, intimatul a arătat că aceasta trebuie să fie esențială pentru adoptarea soluției, neputându-se îndrepta greșeli de judecată.

În concluzie, a solicitat respingerea contestației în anulare și menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate, apreciind că aceasta cuprinde argumentele pe care se sprijină, iar instanța de control judiciar a răspuns la toate motivele invocate prin cererea de recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate și cu dispozițiile legale aplicabile, o va respinge pentru considerentele în continuare arătate.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

În primul rând, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivele invocate sunt prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ., iar încadrarea efectivă a argumentelor prezentate în cazurile prevăzute de lege, reprezintă o chestiune ce tine de temeinicia căii de atac, iar nu de admisibilitatea acesteia.

1.1. Motivul de contestație în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi reținută în cauză.

Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când (...) instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)".

Acest articol are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care se sprijină.

Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare și argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Ca urmare, instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.

Analizând în continuare susținerile contestatorului, constată Înalta Curte că, în argumentarea contestației în anulare, contestatorul face referire la o serie de aspecte ce țin de fondul cauzei, în condițiile în care, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența unuia dintre motivele strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, în realitate, contestatorul nu este de acord cu modalitatea în care instanța de recurs a analizat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu referire la respingerea argumentelor referitoare la constatarea unei fapte de discriminare, însă din parcurgerea deciziei atacate se observă că decizia atacată analizează motivele de recurs, în limitele cazului de casare invocat care nu permit, reaprecierea situației de fapt, ci doar verificarea legalității soluției primei instanțe, în raport de textele de lege aplicabile speței.

În aceste condiții, motivele contestației în anulare, nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ci tind la o reapreciere a fondului cauzei.

Modalitatea în care instanța de recurs a analizat criticile punctuale ale recurentului, în cauză nefiind vorba despre omisiunea de a analiza un motiv de casare, nu poate fi analizată pe calea contestației în anulare, dat fiind caracterul acesteia, de cale de atac de retractare, instanța învestită cu soluționarea sa neexercitând un control de legalitate asupra deciziei atacate.

Contestația în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziția părților pentru a ataca hotărârea judecătorească devenita anterior definitivă în calea de atac. Așadar, contestația în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative prevăzute la articolul 503 C. proc. civ.

Principiul securitatii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, si, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare si o noua analiza a cauzei. Puterea de control a instantelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justitiei, iar nu pentru a se efectua o noua analiza a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista doua opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O exceptie de la aceasta regula se admite numai atunci cand este justificata de circumstante riguroase si de substanta (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Așa fiind, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispozițiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de casare, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că instanța de control judiciar, pronunțând decizia ce formează obiectul contestației în anulare, a răspuns motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant.

Instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor, acestea pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, astfel că nu se poate reține incidența motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care se referă la omisiunea instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu la argumentele aduse de acesta în susținerea motivelor de casare, astfel cum s-a reținut anterior.

1.2. Nici incidența motivului de contestație în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. nu poate fi reținută în cauză.

Dispozițiile invocate reglementează motivul de contestație în anulare specială pentru situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale (greșeli materiale), care se referă la aspecte formale ale judecării recursului și care au drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Astfel, greșeala pe care o comite instanța trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunțarea soluției.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunțată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorității de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 7 iulie 2009 (definitivă la 7 octombrie 2009), pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99].

Motivul de contestație în anulare invocat are în vedere doar erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecății, care au fost determinante în pronunțarea unei soluții greșite asupra recursului (dezlegării recursului), iar nu greșeli de judecată de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural.

Or, tocmai modul de soluționare a unor cereri incidentale, respectiv cererea de amânare și cererea de suspendare a cauzei, este ceea ce se critică pe calea contestației în anulare, împrejurare care nu se încadrează în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.. Fiind vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv asupra unor împrejurări care nu au legătură directă cu soluția pronunțată în recurs. Cu privire la nerespectarea dreptului la apărare, a cărui încălcare este reclamată pe calea contestației în anulare, se observă că legiuitorul a reglementat în mod expres motivul de contestație prevăzut de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., care vizează doar nelegala citare a părții la termenul la care a avut loc judecata.

În jurisprudența Curții Constituționale s-a arătat că principiul potrivit căruia, după pronunțarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate reprezintă o componentă esențială a ideii de justiție, a asigurării autorității de lucru judecat și a ocrotirii drepturilor procesuale ale părților, ca element fundamental al statului de drept. (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 355/2019), astfel că pe calea contestației în anulare nu este permisă rejudecarea unei hotărâri definitive, pentru motive care nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 5125 din 2 noiembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 31 mai 2023.