ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5232/2022

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (ca efect al declinării de la Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1067/10.11.2020) sub nr. x/2020, la 2.07.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Consiliul National pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și pe B., solicitând instanței de contencios administrativ pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate că în cauză nu există fapte discriminatorii și să se dispună anularea Hotărârii nr. 448/27.05.2020 pronunțată de Consiliul National pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2019.

În motivare s-a arătat că, prin Hotărârea nr. 448/27.05.2020 pronunțată de CNCD în dosarul nr. x/2019, s-a decis că faptele sesizate de petenta B. ce fac obiectul petiției nr. 3667/2019 reprezintă hărțuire, așa cum este prevăzută de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000.

Prin sentința nr. 21/F-CONT din 18 februarie 2021, Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B..

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru motive ce pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, a susținut că sentința instanței de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000.

În ceea ce privește aspectul privind neacordarea tichetelor de masă, recurenta a susținut că a fost un caz singular de acordare a tichetelor de masă anterior datei stabilite și a avut ca moment inițial cererea expresă a angajatei C., motivată de situația familială afectată de o boală gravă a unui membru de familie, care ulterior a decedat. Motivul acordării tichetelor de masă anterior datei stabilite a fost explicat și instanței de judecată și este de neînțeles cum poate fi asimilată această situație, pornită la cererea expresă a unui membru cooperator de sprijin cu o conduită continuă inegală, așa cum apreciază instanța de fond.

Situația pârâtei cu privire strict la acordarea tichetelor de masă anterior datei stabilite nu poate fi asimilată situației doamnei C., întrucât pârâta B. nu a solicitat niciodată să îi fi acordate tichete de masă anterior datei stabilite pentru acordarea acestora.

În lipsa unei asemenea cereri, recurenta nu poate stabili unilateral acordarea anterioară a acestor tichete pentru o anumită persoană, motivat de necunoașterea situației solicitantului și a nevoilor acestuia.

Consideră recurenta că un tratament inegal ar fi putut consta în aceea de a nu acorda tichete de masă anterior datei stabilite dacă acest lucru ar fi fost solicitat de pârâta B.. Doar în această situație ar fi putut exista un tratament inegal, când ambele părți ar fi formulat o cerere în acest sens, iar recurenta ar fi avizat favorabil doar una dintre acestea.

A menționat că doamna B. nu a solicitat niciodată o astfel de facilitate în acordarea tichetelor de masă, în sensul de a le solicita mai devreme decât termenul prevăzut pentru acordarea acestora, nu a adus la cunoștință în nicio modalitate o eventuală dorință a sa în acest sens și nu a invocat niciodată dificultăți de natură socială pe care recurenta să le poată sprijini.

În ceea ce privește atribuirea unor sarcini fizice de îndemânare care implicau un efort fizic deosebit, recurenta a susținut că activitatea de curățare a terasei sediului nu a presupus muncă la înălțime, ci la sol. Toate persoanele implicate în această activitate s-au aflat în interiorul clădirii, la sol, cu picioarele pe podeaua camerei, lucrându-se în echipă cu mâinile, pentru a elibera spațiile de la terasa geamurilor. Niciun moment nu a fost nevoie de ancorare sau ridicare, totul s-a petrecut la sol. Astfel, activitățile desfășurate de intimata B. au fost cele prevăzute în fișa postului și au fost respectate recomandările din fișa de medicina muncii - s-a lucrat la sol și în echipă.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării Deciziei CNCD nr. 448/27.05.2020.

Intimata – pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000: "Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv."

Din textul de lege precitat, rezultă că, pentru a fi în prezența hărțuirii reglementate de O.G. nr. 137/2000, crearea cadrului intimidant, ostil, degradant ori ofensiv trebuie să reprezinte o consecință a comportamentului bazat pe unul sau mai multe dintre criteriile interzise. În cazul hărțuirii trebuie să fie relevată o legătură de cauzalitate între criteriul interzis și crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, astfel încât nu orice comportament abuziv, care duce la crearea unui astfel de cadru, poate fi considerat hărțuire, atât timp cât nu are la bază un criteriu discriminatoriu.

Examinând documentația care a stat la baza emiterii Hotărârii C.N.C.D. nr. 448/27.05.2020, constând în înscrisuri și declarațiile persoanelor reclamate, instanța de fond în mod greșit a reținut că faptele prezentate de CNCD reprezintă discriminare, conform dispozițiilor art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, republicată.

Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod eronat situația de fapt și a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente, din probatoriul administrat în cauză nereieșind o atitudine a societății reclamante față de pârâta B., care să se bazeze pe unul din criteriile legale prevăzute de O.G. nr. 137/2000 și care ar fi de natură să califice această atitudine ca fiind de hărțuire.

Aspectele invocate de recurenta-reclamantă privind neacordarea tichetelor de masă și atribuirea unor sarcini fizice de îndemânare care implicau un efort fizic deosebit nu se încadrează în criteriile legale prevăzute de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000.

Astfel, prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 și la probatoriul furnizat de părțile implicate în procedura desfășurată în fața C.N.C.D., precum și în fața instanței de judecată, se poate concluziona în mod just că în speță societatea reclamantă nu a adoptat față de pârâtă un comportament diferențiat care să conducă la "crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant și ofensiv".

Acordarea tichetelor de masă anterior datei stabilite s-a realizat în privința unei singure angajate (C.) și la cererea expresă a acesteia, motivată de situația familială deosebită în care se afla. Intimata-pârâtă B. nu a solicitat niciodată să îi fi acordate tichete de masă anterior datei stabilite pentru acordarea acestora.

Ori, un tratament inegal ar fi putut consta în aceea de a nu acorda tichete de masă anterior datei stabilite dacă acest lucru ar fi fost solicitat și de către pârâta B., iar reclamanta ar fi acordat această facilitate doar angajatei C..

De asemenea, probatoriul administrat în fața CNCD contrazice și cealaltă susținere a intimatei B. referitoare la atribuirea îndeplinirii unor sarcini fizice de îndemânare care implicau un efort fizic deosebit și pe care, din pricina dizabilității, aceasta nu le-a putut îndeplini.

Din declarațiile date de D.-contabil și C. – șef atelier producție reiese că activitatea de curățare a terasei sediului nu a presupus muncă la înălțime, ci la sol, nefiind periculoasă, iar pentru îndeplinirea acestei sarcini, dispuse ca urmare a unei plângeri din partea unei vecine de imobil, pârâta B. a fost ajutată de o colegă contabil, astfel încât afirmația intimatei-pârâte nu poate constitui un motiv suficient pentru constatarea unui comportament abuziv, care să poată fi considerat hărțuire.

Totodată, simpla existență a unor comportamente care pot afecta din punct de vedere psihic și emoțional o persoană la locul de muncă nu poate conduce la constatarea existenței hărțuirii, în măsura în care din probele administrate nu rezultă că respectivele comportamente au avut la bază un criteriu de discriminare. Prin urmare, analiza eventualelor consecințe pe care le pot produce asemenea comportamente, dar care nu au la bază un criteriu discriminatoriu, nu se poate realiza în cadrul special reprezentat de O.G. nr. 137/2000.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că în cauză s-au conturat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat, și anume Hotărârea C.N.C.D. nr. 448/27.05.2020, argumentele expuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului fiind apte să determine casarea sentinței de fond, întrucât a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în speță.

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A., va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamantă și va anula Hotărârea nr. 448/27.05.2020 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 21/F-CONT din 18 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamanta A..

Anulează Hotărârea nr. 448/27.05.2020 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 noiembrie 2022.