ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4277/2022

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la 14.08.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 264/25.03.2020 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării emisă în dosarul nr. x/2019 ca urmare a petiției sale înregistrate sub nr. x/10.10.2019; să se constate că aspectele sesizate prin această petiție întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare conform prevederilor O.G. nr. 137/2000; să se constate că și-a îndeplinit obligația de a dovedi existența unei discriminări, ceea ce implică faptul că pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii îi revine sarcina de a dovedi că faptele expuse în petiție și în completările ulterioare nu constituie discriminare, conform dispozițiilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000; să se constate că având în vedere circumstanțele factuale descrise în petiție, completările ulterioare, precum și în cuprinsul acțiunii, sunt de natură a atrage răspunderea contravențională potrivit dispozițiilor O.G. nr. 137/2000; obligarea pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să refacă investigația și să soluționeze pe fond petiția ce face obiectul dosarului menționat.

Prin sentința civilă nr. 122/F-CONT din 04.11.2020 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția de necompetență teritorială și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 462 din 02.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență; s-a suspendat soluționarea cauzei și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului.

Prin decizia nr. 4961 din 22.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind reînregistrat pe rolul acestei instanțe, la data de 25.11.2021, sub nr. x/2020*.

Prin notele scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată stabilit la data de 25.03.2022, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat suspendarea judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020 aflat în recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu termen de judecată la data de 19.10.2022, în vederea evitării pronunțării unor soluții contradictorii.

Prin încheierea din 25 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva încheierii din 25 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a exercitat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac formulate și casarea în tot a încheierii recurate.

3.1. În dezvoltarea cererii principale de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut, în contextul expunerii situației de fapt, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material privind suspendarea, în concret a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., pe care le-a redat în cuprinsul cererii.

Astfel, a apreciat că obiectul dedus judecății în dosarul nr. x/2020 este diferit de obiectul din prezenta cauză și că, prin urmare, soluția pronunțată în acel dosar nu poate influența soluția pe care instanța trebuie să o dea instanța în cauza de față. Mai exact, a arătat că dosarul nr. x/2020 vizează anularea Hotărârii nr. 408/13.05.2020 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, hotărâre prin care se reține că aspectele sesizate au fost soluționate prin Hotărârea nr. 264/25.03.2020 emisă de același Consiliu și care face obeictul prezentului dosar.

A mai susținut distincția dintre obiectele deduse judecății în cadrul celor două dosare și din perspectiva vocațiilor de accedere în acele funcții, sub aspectul modului în care dreptul la carieră a fost încălcat, afirmând că dosarul nr. x/2020 se referă la participarea la o procedură de selecție pentru funcții de specialitate juridică în aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 58 din Legea nr. 303/2004, în timp ce funcțiile la care se referă cauza pendinte și, implicit, Hotărârea CNCD nr. 264/2020, se referă la funcția de formator la Școala Națională de Grefieri.

Sub acest aspect a mai subliniat că în sentința nr. 79/04.05.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, instanța a reținut că detașarea nu este un drept, fiind preluate apărările pârâtului Consiliul Suprior al Magistraturii cu privire la valențele Hotărârii Plenului CSM nr. 1050/2017 în sensul că prin aceasta doar au fost analizate duratele detașărilor, că nu reprezintă o practică discriminatorie, că hotărârea nu produce efecte juridice și că nu este un act administrativ cu caracter normativ. Or, aspectul menționat nu este supus analizei în prezenta cauză, aceasta vizând încălcarea mai multor drepturi, după cum urmează: dreptul de proprietate, dreptul la carieră ca și componentă a dreptului la viață privată, dreptul la demnitate în muncă, dreptul la demnitate.

În plus, a arătat că sentința anterior menționată este contrazisă de decizia nr. 6725/10.12.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017, invocând cu privire la aceasta puterea de lucru judecat în ceea ce privește caracterul de act normativ al Hotărârii Plenului nr. 1050/2017, în cuprinsul căreia, la art. 2, a fost introdusă regula duratei maxime cumulate.

A invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Kovesi contra României privind protecția efectivă a statutului magistraților și a solicitat a se avea în vedere că în prezenta cauză este vorba despre încălcarea unor drepturi ocrotite de Convenția Europeană privind Drepturile Omului, în contextul în care suspendarea dosarului îl lipsește de dreptul de acces la o instanță în prezenta cauză în care a solicitat judecarea pe baza actelor și a probelor aflate la dosar.

În continuare, a susținut că dezlegarea cauzei de față nu depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care să facă obiectul unei alte judecăți, obiectul celor două dosare vizând comiterea unor contravenții prevăzute de O.G. nr. 137/2000, respectiv refacerea unor investigații. Or, prin formularea cererii de suspendare, pârâtul nu a urmărit decât să tergiverseze cauza și să evite răspunderea pentru contravențiile comise, determinând golirea de conținut a principiului răspunderii pentru faptele de discriminare comise.

În finalul cererii principale de recurs a expus argumente în susținerea opiniei conform căreia contravenția sesizată prin petiția ce face obiectul Hotărârii CNCD nr. 408/2020 și a dosarului nr. x/2020, precum și constatarea acesteia de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu au nicio înrâurire sau influență asupra contravenției sesizate prin petiția ce face obiectul prezentului dosar, conchizând că, dimpotrivă, se impune mai întâi soluționarea dosarului care privește actul principal (Hotărârea CNCD nr. 264/2020, care face obiectul prezentei cauze) și nu soluționarea dosarului nr. x/2020 ce vizează un act subsecvent Hotărârii nr. 264/2020.

3.2. Prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză, recurentul-reclamant a înțeles să formuleze și noi motive de recurs ce au vizat greșita aplicare a art. 413 alin. (1) pct. 1 și a art. 124 alin. (1) din C. proc. civ., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din același act normativ.

Astfel, în contextul citării dispozițiilor art. 124 alin. (1) din C. proc. civ., a apreciat că pentru a se reține premisa prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 din același Cod, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ar trebui ca problema de drept ce face obiectul dosarului nr. x/2020 să reprezinte o chestiune prejudicială pentru obiectul prezentului dosar, mai exact să se urmărească stabilirea existenței unui drept, ceea ce nu este cazul având în vedere că ambele dosare vizează încălcarea unor drepturi și nu existența acestora.

A făcut trimitere la jurisprudența în materie, exemplificând în acest sens două hotărâri ale Curții de Apel Suceava și Curții de Apel Constanța și a opinat că în doctrină s-a reținut în privința chestiunilor prejudiciale că sunt probleme de fapt sau de drept, și chiar de procedură, prealabile abordării fondului și care, potrivit legii, sunt de competența exclusivă a altei instanțe, ipoteză ce nu se regăsește însă în prezenta cauză.

În aceeași ordine de idei a accesorialității litigiului din dosarul nr. x/2020 față de prezenta cauză, a susținut că prin încheierea din 09.04.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, ce are ca obiect Hotărârea CNCD nr. 678/2020, s-a dispus suspendarea judecății pe considerentul că soluția pronunțată în dosarul de față, nr. x/2020, ar putea să aibă o înrâurire asupra dosarului menționat, nr. x/2020, ținând cont că Hotărârea nr. 264/2020 este preluată drept fundament în Hotărârea nr. 678/2020.

În plus, dosarul nr. x/2020 vizează o altă contravenție comisă de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și o altă încălcare a drepturilor sale.

Pe de altă parte, a considerat că adoptarea măsurii suspendării în temeiul invocat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii depinde și de aprecierea instanței care este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci și oportunitatea suspendării judecății, așa cum a reținut instanța supremă într-o decizie de speță (decizia nr. 2331/2011 în BC nr. 11/2011, pag. 38). Eventuala suspendare a cauzei înseamnă întreruperea cursului normal al justiției și paralizarea judecării acțiunii civile ce are ca obiect nelegalitatea hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

În conformitate cu art. 124 alin. (1) din C. proc. civ., instanța competentă să judece cererea principală se va pronunța și asupra apărărilor și excepțiilor, dar, în realitate, în prezenta cauză aspectele invocate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă apărări în sensul că detașarea este un drept, că prin excluderea unor magistrați de la anumite oportunități de carieră nu reprezintă nicio încălcare a dreptului la carieră, că practica pe care a instituit-o își are izvorul în dispozițiile legale, că se aplică tuturor magistraților ce formulează cereri de detașare și că prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1050/2017 nu s/a urmărit a se da o interpretare restrictivă a dispozițiilor legale privind detașarea.

Așadar, a apreciat că pe aceste apărări este competentă a se pronunța instanța fondului din prezenta cauză și că nu este necesară clarificarea unui aspect care să facă obiectul altei judecăți, natura juridică a instituției prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. neputând fi decât una specific prejudicială, contrar situației din prezenta cauză în care nu se poate discuta despre o astfel de chestiune prejudicială.

În concluzie, a susținut că în raport cu prezentul dosar nu există niciun motiv întemeiat pentru a se aștepta soluționarea dosarului nr. x/2020, instanța de fond având competența și posibilitatea de a lămuri și soluționa orice controversă din dosarul de față, pe baza probelor și argumentelor pe care le-a prezentat.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. În esență, a arătat că în mod corect a făcut instanța de fond aplicarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., constatând că dezlegarea prezentei cauze depinde de soluția definitivă ce va fi pronunțată în dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât prin care a arătat că înțelege să-și mențină toate argumentele invocate în cererea de recurs, invocând, totodată, și noi motive de recurs ce vizează greșita aplicare a art. 413 alin. (1) pct. 1 și a art. 124 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată față de noile motive de recurs invocate de recurentul-reclamant, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, în principal respingerea acestora ca inadmisibile, iar, în subsidiar, ca nefondate, considerând că sunt neîntemeiate argumentele recurentului-reclamant în susținerea opiniei conform căreia obiectele celor două cauze sunt diferite.

Analizând încheierea recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate de recurentul-reclamant și de apărările formulate de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinările formulate în cauză, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este fondat și-l va admite pentru următoarele considerente:

Cât privește contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că prin încheierea din data de 25.03.2022 Curtea de Apel București a dispus, în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Consiliul Superior al Magistraturii, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin sentința nr. 79/04.05.2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de reclamant împotriva Hotărârii CNCD nr. 408/13.05.2020, constatându-se că aspectele sesizate de petent au fost soluționate prin Hotărârea nr. 264/25.03.2020 ținând cont de faptul că cele două petiții ale acestuia privesc aceeași pretinsă faptă discriminatorie a Consiliului Superior al Magistraturii generată de modul în care a stabilit durata maximă pentru care poate fi detașat un magistrat în temeiul dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 303/2004 și la modul de aplicare a Hotărârii Plenului CSM nr. 1050/12.10.2017.

Astfel, pornind de la considerentele arătate și văzând chestiunea litigioasă concretă dezlegată prin sentința nr. 79/04.05.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, având în vedere și prevederile art. 430 alin. (1), alin. (2) și alin. (4) din C. proc. civ., Curtea de Apel București a considerat că se impune suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din același Cod, până la soluționarea definitivă a dosarului menționat.

Împotriva acestei încheieri a exercitat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate. Cererea principală de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar motivele noi de recurs invocate în cuprinsul răspunsului la întâmpinare au fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din același act normativ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că prin întâmpinarea formulată față de noile motive de recurs invocate de recurent, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, în principal respingerea acestora ca inadmisibile.

Relativ la acest aspect se observă că la art. 414 alin. (2) din C. proc. civ. legiuitorul a prevăzut un regim juridic diferit în ceea ce privește termenul de formulare a căii de atac îndreptate împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății, statuând în sensul că împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, fără să prevadă în mod expres că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, cum a procedat la art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. în cazul formulării căii de atac împotriva hotărârii prin care se soluționează cauza.

Or, astfel cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, reglementarea procedurii de judecată, inclusiv a exercitării căilor de atac, se stabilește prin lege, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, iar caracterul rațional și obiectiv al diferenței de tratament juridic al normei procedurale cuprinse în art. 414 alin. (2) din C. proc. civ. rezultă din voința legiuitorului de a stabili o procedură specială în ipoteza în care se critică măsura suspendării judecății cauzei dispuse de instanța de fond sub toate aspectele de nelegalitate invocate de parte, care vor fi astfel în mod definitiv tranșate. Ca urmare, la verificarea legalității soluției criticate vor fi avute în vedere și argumentele invocate de recurentul-reclamant în cuprinsul răspunsului la întâmpinare.

În ceea ce privește motivele de recurs formulate, Înalta Curte reține, ca o primă observație, că recurentul-reclamant a invocat atât dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cât și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, clamând incidența acestor motive de casare referitoare la pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și la darea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă încheierea atacată urmează a fi analizată doar din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Aceasta întrucât textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege și, de asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În egală măsură, în doctrină și în jurisprudența recentă s-a statuat că sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural săvârșite de instanță, altele decât cele menționate la pct. 1-4 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, aplicarea greșită a unor texte de lege, precum și încălcarea unor principii ale procesului civil, altele decât cele care sunt sancționate prin celelalte motive de recurs, cum ar fi dreptul la apărare, dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, dreptul de acces la justiție, nesocotirea principiului publicității ședinței de judecată, principiul oralității sau al contradictorialității, inclusiv principiul disponibilității părților cu privire la derularea procedurii.

Or, încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancțiunea nulității, pricinuindu-se astfel vătămarea dreptului reclamantului prin încălcarea dreptului său la apărare. Ca urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

În acest punct se mai impune a se aminti faptul că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art. 22 C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Judecătorul soluționează litigiul conform normelor de drept aplicabile"; "(2)Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. (…)"; "(7) Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință".

Reține Înalta Curte că respectarea acestor dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie și obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanțiale în măsura în care acestea nu sunt însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).

Așadar, analizând încheierea recurată prin prisma acestor considerente, a criticilor formulate de recurentul-reclamant și a apărărilor formulate de intimatul-pârât, Înalta Curte reține incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., criticile formulate de parte din această perspectivă fiind întemeiate, de natură a conduce la casarea soluției criticate.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că dată fiind chestiunea litigioasă concretă dezlegată prin sentința nr. 79/04.05.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, pentru a se evita pronunțarea unor soluții contradictorii, se impune suspendarea judecării cauzei de față, până la soluționarea definitivă a dosarului amintit.

Instanța de control judiciar nu poate valida raționamentul instanței de fond, deoarece acesta reflectă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., regulă de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității încheierii pronunțate.

Contrar opiniei instanței de fond, Înalta Curte apreciază că nu se impunea suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020 pe considerentul că soluția pronunțată în acea cauză ar avea o înrâurire hotărâtoare, influențând astfel soluția ce urmează a fi dată în dosarul pendinte și constituind din această perspectivă un impediment în continuarea judecății.

Dimpotrivă, instanța de control judiciar reține că dezlegarea prezentei cauze nu depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care să facă obiectul unei alte judecăți, așa cum prevede art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, este de observat că prin petiția nr. 5991/10.10.2019, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, recurentul-reclamant a sesizat comiterea de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a unor fapte de discriminare, solicitând constatarea și sancționarea practicii discriminatorii prin care i-a fost blocat accesul la o funcție de formator în cadrul Școlii Naționale de Grefieri

Prin Hotărârea nr. 264/25.03.2020, care face obiectul prezentului dosar, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că aspectele sesizate de către recurentul-reclamant prin petiția nr. 5991/10.10.2019 nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, conform O.G. nr. 137/2000, republicată.

Urmarea altei petiții formulate de către același petent și înregistrată sub nr. x/07.10.2019, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a emis Hotărârea nr. 408 din 13.05.2020 în dosarul său nr. x/2019(ce formează obiectul dosarului nr. x/2020), prin care a hotărât că aspectele sesizate au fost soluționate prin Hotărârea nr. 264 din data de 25.03.2020 și că soluția adoptată de Colegiul director prin Hotărârea nr. 264 din 25.03.2020 va opera și asupra respectivei hotărâri.

În acest context, întrucât prin Hotărârea nr. 408/13.05.2020, care face obiectul dosarului nr. x/2020, nu s-a dispus o soluție propriu-zisă, ci s-a reținut că aspectele sesizate au fost deja soluționate prin Hotărârea CNCD nr. 264/25.03.2020, contestată în cauza pendinte, nu se poate susține cu suficient temei că soluția pronunțată în acest dosar depinde de soluția definitivă ce urmează a fi pronunțată în dosarul menționat, litigiul de față putând fi judecat indiferent de soluția ce urmează a fi pronunțată în acea cauză.

În sensul prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecății cauzei este facultativă, neconstituind o obligație pentru instanță. Or, în condițiile în care recurentul-reclamant s-a opus acestei măsuri, susținând că soluția pronunțată în dosarul nr. x/2020 nu poate influența soluția pe care urma să o pronunțe instanța în dosarul pendinte, ținând cont de obiectul dedus judecății în fiecare dintre aceste dosare, cu referire la motivul clasării petiției nr. 5871/07.10.2019 la dosarul nr. x/2019, ce a determinat emiterea Hotărârii CNCD nr. 408/13.05.2020, Înalta Curte apreciază că prima instanță nu a cercetat cu atenție toate circumstanțele cauzei, aplicând în mod greșit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și nesocotind, astfel, unul dintre principiile fundamentale ale dreptului, și anume rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art. 22 din același Cod, precum și dreptul părții la un proces echitabil.

În consecință, instanța de control judiciar constată că prin măsura suspendării judecării cauzei în considerarea existenței unei presupuse legături între soluția ce urma a se da în mod definitiv în dosarul nr. x/2020 și soluția ce urma a fi pronunțată în dosarul pendinte, prima instanță a aplicat în mod greșit art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., o atare situație neregăsindu-se în speță, aspect de natură a atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitor la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În cauză, vătămarea procesuală constând în imposibilitatea recurentului-reclamant de a continua procesul nu poate fi înlăturată decât prin casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății, conform celor reținute de instanța de control judiciar prin prezenta hotărâre.

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, constatând că în mod greșit Curtea de Apel București a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pronunțând astfel o soluție cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) din același Cod, raportat la art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamant, va casa încheierea recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 25 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.