Decizia nr. 4961/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — conflict de competență

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020 din data de 14.08.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Consiliul Superior al Magistraturii solicitând instanței de judecată: 1. Anularea hotărârii nr. 264/25.03.2020 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării emisă în dosarul nr. x/2019 ca urmare a petiției sale înregistrată sub nr. x/10.10.2019

Să sa constate ca aspectele sesizate prin această petiție întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare conform prevederilor O.G. nr. 137/20000

Să se constate ca reclamantul și-a îndeplinit obligația de a dovedi existența unei discriminări, ceea ce implică faptul că pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii îi revine sarcina de a dovedi că faptele expuse în petiție și în completările ulterioare nu constituie discriminare conform dispozițiilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000

Să se constate că având în vedere circumstanțele elementelor factuale descrise în petiție, completările ulterioare, precum și în cuprinsul acțiunii sunt de natură a atrage răspunderea contravențională potrivit dispozițiilor O.G. nr. 137/2000

Obligarea pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea DiscriminăriI să refacă investigația și să soluționeze pe fond petiția ce face obiectul dosarului menționat. În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, O.G. nr. 137/2000, Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul nr. 12 la CEDO, precum și toate prevederile legale la care s-a făcut trimitere în cererea de chemare în judecată. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Hotărârea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal Prin sentința civilă nr. 122/F-Cont din 04 noiembrie 2020, Curtea de Apel Pitești a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în esență că prin dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a fost instituită o competență exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat, nici părțile și nici instanța neputând deroga de la această regulă imperativă. Reține, de asemenea, Curtea de Apel Pitești că nu sunt incidente cauzei dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ. întrucât acest text de lege are în vedere numai instanțele din circumscripția curților de apel (judecătorii, tribunale, curți de apel), nu și Înalta Curte de Casație și Justiție care este instanța ierarhic superioară tuturor instanțelor din țară, și, în mod similar, nici Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unitate ierarhic superioară tuturor parchetelor din țară. 2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal Pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub același număr de dosar. Prin sentința civilă nr. 462 din 02 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în esență că, din punct de vedere material, instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este într-adevăr curtea de apel. Din punct de vedere teritorial, Curtea de Apel București a reținut că în soluționarea prezentei cauze competența aparține Curții de Apel Pitești în raport de împrejurarea că reclamantul are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și în raport de dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. În acest sens a reținut Curtea de Apel București că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. au o dublă semnificație: pe de o parte, instituie un caz de necompetență teritorială absolută a instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul/procurorul care are calitatea de reclamant al unei pricini (respectiv a instanței inferioare acesteia) și, pe de altă parte, prevede o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate. Apreciază Curtea de Apel București că sunt incidente în această cauză și dispozițiile Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale a României publicată în Monitorul Oficial al României nr. 638/23.07.2018 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ.. . II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență. Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente. 1. Argumente de fapt și de drept relevante În cauză, problema care a generat conflictul de competență vizează calitatea de procuror a reclamantului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție precum și interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ. Reclamantul A. are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar prin cererea formulată a investit instanța cu o acțiune întemeiată în drept pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000, calitatea de pârâți în cauză aparținând Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și Consiliului Superior al Magistraturii. Cererea de chemare în judecată a fost depusă de către reclamantul A. Curtea de Apel Pitești considerând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ. în conformitate cu care: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor." A apreciat atât reclamantul cât și Curtea de Apel București că în baza acestor dispoziții legale competența teritorială aparține Curții de Apel Pitești. Înalta Curte de Casație și Justiție constată, însă, că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. nu sunt incidente prezentei cauze. Cu prioritate, Înalta Curte observă că ulterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018, legiuitorul a pus de acord prevederile art. 127 din C. proc. civ. cu cele statuate de instanța de contencios constituțional prin această decizie, forma în vigoare a normei art. 127 din C. proc. civ., la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată, fiind cea menționată mai sus. Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul a reglementat o competență teritorială alternativă ce se aplică în situația în care reclamantul are calitatea de judecător la instanța competentă a soluționa respectiva cauză sau are calitatea de judecător la o instanță inferioară. Înalta Curte împărtășește opinia exprimată de Curtea de Apel Pitești în sensul că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. își găsesc aplicarea numai atunci când cererea care urmează să fie formulată de un judecător ar fi, potrivit legii, de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, respectiv, de competența instanței în a cărei circumscripție se află parchetul la care funcționează procurorul sau a unei instanțe în a cărei circumscripție se află parchetul inferior celui la care funcționează, situație în care reclamantul judecător/procuror este obligat să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța, respectiv parchetul la care își desfășoară activitatea reclamantul. Constată Înalta Curte că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. are în vedere numai instanțele din circumscripția curților de apel (judecătorii, tribunale, curți de apel), nu și Înalta Curte de Casație și Justiție, care este instanță ierarhic superioară tuturor instanțelor din țară, și în mod similar, nici Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unitate ierarhic superioară tuturor parchetelor din țară. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu este o unitate din circumscripția Curții de Apel București, ci după cum rezultă chiar din titulatura lui, acesta funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, făcând parte din circumscripția acestei instanțe. Observă Înalta Curte că termenul de circumscripție vizează aria de competență a instanței, cu referire la instanțele arondate și parchetele care funcționează pe lângă acestea, și nu poziționarea geografică a instanței/parchetului. Împrejurarea că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are sediul în București nu poate duce la concluzia că această unitate de parchet se află în circumscripția Curții de Apel București, circumscripție care potrivit legii include doar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. În atare situație, în cazul procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca de altfel și al judecătorului de la Înalta Curte de Casație și Justiție, nu există o instanță egală în grad cu cea pe lângă care funcționează și care este unică în ierarhia instanțelor judecătorești astfel că nu mai subzistă rațiunea instituirii unei competențe facultative și cu privire la această instanță. Prin urmare, competența de soluționare a prezentei cauze se stabilește în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, norme legale ce stabilesc o competență exclusivă a instanței de la domiciliul sau sediul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat. În această situație, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.