ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3997/2022

Ședința publică din data de 16 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3599 din data de 15 iulie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 118 din data de 26 septembrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în cauza vizând anularea deciziilor nr. 6080/22.09.2016 și nr. 6081/22.09.2016 emisă de pârâtă și obligarea la plata despăgubirilor pentru zădărnicirea dreptului de proprietate asupra imobilelor solicitate a fi retrocedate.

La data de 29.04.2022, petenta A. a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 3599/15.07.2020 anterior menționate, cererea primind termen pentru soluționare în ședință publică, cu citarea părților.

În acest cadru procesual, la data de 24.05.2022 petenta a depus cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 și art. 72 din Legea nr. 303/2004.

Prin încheierea din 26 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea petentei A. de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 și art. 72 din Legea nr. 303/2004.

Împotriva încheierii din 26 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs petenta A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 și 6 și 8 din C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare separat.

Recurenta invocă, în esență, lipsa motivării încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în sensul că, instanța nu a analizat cererea prin prisma îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, limitându-se a menționa că respinge cererea ca inadmisibilă și oferind drept remediu, calea de atac a recursului în termen de 48 de ore de la pronunțare.

În continuare, recurenta enumeră cele 4 cerințe de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale despre care afirmă că sunt îndeplinite, susținând că soluția pronunțată este arbitrară și discreționară.

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate și raportat la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta nu a dezvoltat critici care să poată fi încadrate în ipoteza acestui text procedural, nefiind indicată nicio regulă de procedură sancționată cu nulitatea, pe care instanța să o fi încălcat cu ocazia judecării cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Prin urmare, această critică de nelegalitate nu poate fi reținută ca motiv de reformare a hotărârii atacate.

Analizând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., Înalta Curte îl găsește, de asemenea, nefondat.

Recurenta afirmă că încheierea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat soluția de inadmisibilitate.

Instanța de control judiciar, examinând hotărârea recurată, constată că aceasta respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., instanța prezentând, pe larg, raționamentul juridic ce a condus la convingerea judecătorului că soluția pronunțată este cea corectă și legală.

Astfel, contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte reține că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale a fost analizată prin raportare la condițiile cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, apreciind că două dintre acestea nu sunt îndeplinite, expunând argumentele și circumstanțele concrete ale cauzei pentru care nu se impune trimiterea sesizării la Curtea Constituțională.

În concluzie, motivul de casare referitor la nemotivarea hotărârii nu se regăsește în speță, hotărârea fiind legală din această perspectivă.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., care vizează admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reține că încheierea recurată a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legale menționate.

În raport de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că sesizarea instanței de contencios constituțional se poate dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:- excepția privește neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - legea, ordonanța sau dispoziția normativă are legătură cu soluționarea cauzei; - excepția a fost ridicată de una din părți, de instanță din oficiu sau de procuror; - dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale nu au fost deja declarate ca atare printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite două dintre cerințele cumulative enumerate anterior și anume aceea ca excepția să fie invocată într-un litigiu pendinte și cea a legăturii cu soluționarea cauzei a textelor de lege a căror neconstituționalitate se invocă, respectiv dispozițiile art. 71 și 72 din Legea nr. 303/2004, care prevăd că magistrații-asistenți au vot consultativ și redactează hotărâri.

În acest context, relevantă în cauză este împrejurarea că litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 nu mai este unul pendinte, întrucât a fost soluționat printr-o decizie definitivă pronunțată în recurs, iar cererea de sesizare a Curții Constituționale a României este ulterioară acestui moment.

Pe de altă parte, se constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cadrul unei cereri de completare a dispozitivului unei hotărâri judecătorești, întemeiată pe dispozițiile art. 444 C. proc. civ. și respinsă ca tardiv formulată.

Legătura cu soluționarea cauzei, la care fac trimitere dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune ca textele de lege asupra cărora poartă excepția de neconstituționalitate trebuie să influențeze direct sau indirect soluția ce urmează a se pronunța în cauză, în sensul că dezlegarea chestiunilor de drept deduse judecății să impună judecătorului aplicarea, chiar și tangențial a normelor legale vizate de excepția de neconstituționalitate.

Cum însă, dispozițiile art. 71 și 72 din Legea nr. 303/2004 nu pot constitui temeiul legal pentru soluționarea cererii de completare a dispozitivului unei decizii definitive, deoarece nu reprezintă norme de drept material sau procedural a căror analiză de constituționalitate să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

Pe de altă parte, soluția de respingere ca tardivă a cererii de completare a dispozitivului, pronunțată de Înalta Curte, a presupus împiedicarea, din punct de vedere procedural, a instanței de a analiza pe fond solicitarea petentei întemeiată pe dispozițiile art. 444 din C. proc. civ., astfel încât sesizarea Curții Constituționale este inadmisibilă și prin prisma faptului că poate determina schimbarea soluției de tardivitate.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 și 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă A. împotriva încheierii din 26 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2022.