ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5522/2024

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 06.08.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea în parte a Hotărârii secției pentru Judecători nr. 1552/18.12.2020, cu privire la soluția de validare și promovare la secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Arad a domnului judecător B., întrucât nu au fost respectate prevederile art. 30 și art. 32 alin. (5) coroborat cu art. 7 alin. (5) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor, aprobat prin Hotărârea secției pentru Judecători nr. 1348/2019, precum și ale art. 463 coroborat cu art. 46 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările ulterioare.

1.2. Prin sentința nr. 171 din 3 iulie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și terțul B., având ca obiect anularea în parte a Hotărârii secției pentru judecători nr. 1552/18.12.2020, cu privire la soluția de validare și promovare la secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Arad a domnului judecător B.; a respins excepția de nelegalitate a Hotărârilor CSM, secția pentru judecători nr. 1551/18.12.2020 și nr. 1552/18.12.2020 și, totodată, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 317/2004.

1.3. Împotriva sentinței nr. 171 din 3 iulie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal și a încheierilor prin care s-au respins cererile de recuzare a formulat recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

1.4. În cursul soluționării recursului, recurenta A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, arătând că acestea încalcă prevederile art. 21, art. 52 alin. (1) și alin. (2) și art. 126 alin. (6) din Constituția României deoarece nu sunt predictibile, iar respectarea Constituției a supremației sale și a legilor este obligatorie.

Prin încheierea din 21 iunie 2024, pronunțată în dosarul asociat x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, formulată de recurenta-reclamantă A..

Împotriva încheierii de ședință din data de 21.06.2024 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs petenta A., care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) și art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004.

Recurenta își întemeiază calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., invocând, în esență, trei categorii de critici.

În primul rând, aceasta arată că instanța de fond a încălcat normele de procedură privind soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, în sensul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, referitoare la calea de atac și termenul de judecată. Se susține că instanța nu a verificat și motivat punctual îndeplinirea condiției legăturii dintre excepția invocată și soluționarea cauzei, respingerea cererii fiind făcută într-o manieră formală, cu încălcarea garanțiilor procesuale fundamentale, respectiv dreptul la apărare, contradictorialitatea și dreptul la un proces echitabil.

În al doilea rând, se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținându-se că încheierea atacată nu este motivată corespunzător. Recurenta arată că hotărârea nu cuprinde considerente proprii, ci reproduce pasaje din alte cauze, respectiv dintr-o decizie pronunțată de Înalta Curte, secția penală, fără individualizarea situației prezente. O asemenea motivare, străină de obiectul litigiului, ar fi contradictorie și insuficientă, atrăgând nulitatea hotărârii.

În al treilea rând, se arată că instanța a aplicat greșit normele de drept material, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta susține că judecătorii au ignorat jurisprudența relevantă a Curții Constituționale (Deciziile nr. 558/2017 și nr. 454/2020) și au refuzat în mod nejustificat sesizarea Curții, deși excepția ridicată îndeplinea condițiile de admisibilitate. Totodată, se critică modul de calificare a naturii juridice a secției pentru judecători a CSM, tratată ca autoritate publică, fără a se analiza efectele juridice persistente ale actelor individuale contestate și vătămarea concretă produsă prin acestea.

În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu trimitere expresă la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8, precum și ale art. 497-502 C. proc. civ.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând motivele de recurs invocate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite, recursul fiind nefondat în considerarea celor ce urmează:

Cu privire la critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se reține că instanța de fond a respectat cadrul legal incident în materia verificării admisibilității unei cereri de sesizare a Curții Constituționale.

În mod corect, prima instanță a constatat neîndeplinirea condiției legăturii dintre dispozițiile criticate și soluția ce ar putea fi pronunțată în cauză, condiție esențială prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Așadar, contrar celor susținute de recurentă, nu s-a produs o încălcare a dreptului la apărare sau a garanțiilor procesuale, ci o aplicare a dispozițiilor legale care conferă instanței de judecată atât competența, cât și obligația de a cenzura admisibilitatea excepției, înainte de a sesiza jurisdicția constituțională.

În ceea ce privește invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că încheierea atacată este motivată în fapt și în drept. Instanța de fond a arătat explicit rațiunile pentru care cererea apare ca inadmisibilă, subliniind că argumentele petentei nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, ci vizează interpretarea și aplicarea legii, aspect ce excedează competenței Curții Constituționale. Faptul că prima instanță a făcut referiri la jurisprudența anterioară nu echivalează cu o lipsă de motivare sau cu existența unor considerente străine cauzei, ci reflectă integrarea raționamentului său în cadrul legal și jurisprudențial relevant.

Referitor la susținerile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea nu pot fi primite, întrucât nu se poate reține aplicarea greșită a normelor de drept material.

Dimpotrivă, instanța de fond a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, subliniind că sesizarea Curții Constituționale nu poate fi transformată într-un mecanism prin care se solicită, pe cale indirectă, interpretarea textului de lege de către jurisdicția constituțională.

Or, Curtea Constituțională, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care este sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Astfel, instanața de recurs în acord cu opinia primei instanțe apreciază că aspectele invocate de recurentă nu constituie critici de constituționalitate, ci probleme de aplicare a legii, care rămân în competența instanței de judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 21 iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.