ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3692/2023

Ședința publică din data de 29 iunie 2023

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 1552/18.12.2020, secția pentru judecători, recunoașterea dreptului pretins în urma punctajului obținut la examenul de promovare efectivă din perioada august- decembrie 2020, acela de a fi declarată admisă și promovată efectiv la secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Arad și invalidarea în parte a concursului de promovare menționat întrucât nu au fost respectate condițiile prevăzute de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 1348/2019, fiind încălcate dispozițiile art. 30 alin. (1), art. 36 alin. (3) din Regulamentul de promovare, art. 125 alin. (2) și art. 1 alin. (4) și alin. (5) din Constituția României.

Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 60 din 26 mai 2021, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 3267 din data de 7 iunie 2022 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 60 din 26 mai 2021 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., A. a formulat prezenta contestație în anulare.

În motivarea căii extraordinare de atac, referindu-se la cazul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea a arătat că prima eroare vizează faptul că, la data soluționării cauzei, 07.06.2022, la dosarul nr. x/2021 erau depuse de către contestatoare două cereri de repunere pe rol, una din data de 27.05.2022 și una din data de 02.06.2022, de urgentare a procedurii de repunere pe rol, astfel că instanța de recurs trebuia să manifeste diligență, pentru a observa această situație și nu să rețină în mod eronat o altă stare a procesului.

Sub acest aspect, contestatoarea a apreciat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, fiind pe deplin aplicabile statuările C.E.D.O. dn cauza S.C. B. S.R.L. împotriva României.

O a doua eroare săvârșită de instanța de recurs este reținerea faptului că indicarea în sentința recurată a dispozițiilor art. 53 din hotărârea C.S.M. nr. 1552, ca temei al sentinței, nu impietează asupra legalității acesteia, fiind o simplă eroare material. S-a omis însă împrejurarea că prima instanță nu îndreptase eroarea, astfel că, în recurs, din punct de vedere formal, nu i se pot înlătura efectele, cu atât mai mult cu cât în cauză se invoca nelegalitatea unei hotărâri a C.S.M. dată cu încălcarea art. 53 din hotărârea C.S.M. nr. 1348/2019, textul incident făcând referire la toate termenele, deci și la cel prevăzut la art. 51 alin. (1) din hotărârea C.S.M. nr. 1348/2019, deoarece nu este prevăzută nicio derogare în sensul invocat de pârât și I.C.C.J., iar pe de altă parte, comisia de organizare nu avea, din punct de vedere legal, printre atribuțiile stabilite de art. 34 din hotărârea C.S.M. nr. 1348/2019 și stabilirea termenului de opțiune.

Chiar dacă s-ar putea reține că această comisie are o atribuție subsidiară, aceasta trebuie subsumată legii în stabilirea termenului de opțiune, deoarece acest termen nu poate fi încadrat decât în termenul prevăzut de art. 181 C. proc. civ., nefiind la dispoziția comisiei. O atrare dispoziție legală nu există, întrucât Regulamentul, prin art. 53, face trimitere expresă la dispozițiile art. 181 și următoarele C. proc. civ.. Ca atare, în opinia contestatoarei sunt aplicabile dispozițiile art. 50 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 24/2000, trimiterea fiind făcută la întregul act normativ, nu doar la o subdiviziune, art. 51 alin. (1) sau art. 53 nefăcând o atare precizare.

Redând conținutul dispozițiilor art. 50 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 24/2000, contestatoarea a arătat că instanța de fond nu a îndreptat această eroare, iar Înalta Curte nu putea să o înlăture și nici să o rețină formal.

Cea de-a treia eroare invocată de contestatoare a vizat faptul că Înalta Curte a reținut că instanța de fond a răspuns criticilor reclamantei referitoare la inaplicabilitatea prevederilor art. 181 C. proc. civ. și următoarele, reținând că dispoziția regulamentară susmenționată se referă la un termen fix stabilit de comisia de organizare a concursului, însă, la un alineat mai jos a reținut că este vorba despre un termen (fiind anunțat un termen), deci un termen simplu, nu fix, nearătând niciun text de lege care să-l justifice în drept cu putere de adevăr judiciar. De asemenea, Î.C.C.J. nu a indicat incidența unei date care să se circumscrie noțiunii de termen, conform art. 180 alin. (2) C. proc. civ., context în care este necesar a se ști, sub aspect formal, care este această dată, termen, deoarece, în lipsa indicării ei, pronunțarea soluției este greșită, instanța de fond indicând ca și termen al opțiunii - 18.02.2020 ora 10, o dată cu mult anterioară examenului.

Înalta Curte a validat în totalitate raționamentul instanței de fond, deci și acest termen de 18.02.2020 ora 10, ceea ce nu poate sta ca temei pentru legalitatea hotărârii C.S.M. nr. 1552/2020 si nici pentru clasamentul reținut.

Subsumat motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea a arătat că instanța de recurs nu a reținut și nu a analizat toate motivele de nelegalitate invocate în conținutul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deși avea această obligație conform art. 499 din același cod.

Astfel, Înalta Curte nu a analizat motivul vizând mențiunea din hotărârea atacată, conform căreia "Astfel, se reține că în temeiul prevederilor regulamentare amintite, candidații care îndeplinesc condițiile pentru a fi declarați admiși au formulat opțiuni pentru secțiile corespunzătoare din cadrul instanțelor pentru care au susținut concursul la data de 18 decembrie 2020" (ultimul alineat pagina 1).

Prin motivele de recurs se invocase faptul că instanța de fond nu a analizat această mențiune, care, deși nereală, dovedea faptul că acest concurs a avut în vedere principiul specializării, respectiv secția și specializarea judecătorului, astfel că opțiunea trebuie să fie conformă cu această specializare. Asupra acestui aspect intimatul nu formulase apărări, deci nu îl contestase, astfel că atât instanța de fond cât și cea de recurs erau obligate să îl analizeze.

A mai arătat contestatoarea că la penultimul alineat de la pagina 2 și ultimul alineat de la pagina 4 din recurs, a invocat nerespectarea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2005, apreciind că instanța de fond nu a analizat hotărârea contestată prin prisma tuturor dispozițiilor legale invocate, în condițiile în care din definiția actului administrativ individual dată de dispoziția legală menționată rezultă și regimul juridic al acestuia. Înalta Curte nu a analizat de ce termenului contestat nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 181 C. proc. civ., ci doar a preluat motivarea instanței de fond fără vreun argument juridic.

De asemenea, Î.C.C.J. nu a analizat motivul referitor la nerespectarea calendarului concursului, la abrogarea ulterioară a articolului pe baza căruia a formulat opțiunea candidatul care a susținut concursul pe o specializare diferită.

Prin recursul formulat se invocase și lipsa de claritate a dispozițiilor privind termenul de opțiune, dar instanța nu a lămurit concret acest aspect, refuzând să îl analizeze, ceea ce are consecințe directe asupra exercitării dreptului de acces la justitie și a dreptului consacrat de art. 52 alin. (1) din Constituția României.

În opinia contestatoarei, prin stabilirea termenului de opțiune în mod nelegal în afara calendarului concursului intimatul C.S.M. a acționat cu exces de putere, fiind incidente dispozițiile art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004. Sub acest aspect a fost încălcat principiul legalității, ce trebuia să guverneze raportul juridic ce a stat la baza hotărârii contestate. Exercitarea competenței în sensul menționat de către intimat s-a realizat fără nici o justificare rezonabilă și fără a exista un raport adecvat și echitabil între măsura dispusă (stabilirea termenului de opțiune în mod nelegal), situația de fapt și scopul legitim urmărit, iar acest motiv nu a fost analizat nici de instanța de fond și nici de cea de recurs.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea căii extraordinare de atac, apreciind că susținerile contestatoarei nu se încadrează în textele de lege invocate.

Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și în condițiile prevăzute de art. 503 C. proc. civ.. Motivele contestației în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., conform cărora:

"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când …. (2) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; (3) instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen."

Pe calea contestației în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, nepronunțarea asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză etc).

Ipoteza textului art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestatoare și înțelesul noțiunii de "eroare materială" vizează numai erorile cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții greșite, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat etc.

Greșeala instanței de recurs trebuie să fie una de fapt și nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Analizând aspectele invocate drept erori materiale săvârșite de instanța de recurs, Înalta Curte reține că judecata recursului nu fusese suspendată, pentru a putea fi pusă în discuție repunerea pe rol, hotărârea C.E.D.O. din cauza B. S.R.L. împotriva României nu are legătură cu prezenta cauză, ea vizând problema nelegalei citări a unei părți din dosar și încălcarea dreptului de acces efectiv la instanță, astfel că nu se poate vorbi nici despre încălcarea dreptului contestatoarei la un proces echitabil. De asemenea, în privința pretinsei erori materiale strecurate în cuprinsul sentinței recurate instanța de recurs a precizat în mod expres că aceasta nu a afectat raționamentul și modul de interpretare a dispozițiilor legale.

În egală măsură și celelalte susțineri referitoare la dispozițiile art. 181 C. proc. civ., art. 51 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfîșurarea concursului de promovare a judecătorilor, nu conturează, prin ele însele, o eroare materială esențială în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., prin toate aceste argumente criticându-se, în realitate, aprecieri ale instanței de recurs, modul de soluționare de către aceasta a cererilor formulate de către părți, precum și interpretarea dispozițiilor legale incidente și aplicarea lor la situația concretă din speță, aspecte care, în mod evident, privesc dezlegarea pe fond a pricinii.

Întrucât ipoteza prevăzută de textul legal vizează doar erorile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru a căror verificare nu este însă necesară o reapreciere a circumstanțelor factuale sau a probelor administrate în cauză, ori o verificare a modului de interpretare și de aplicare a legii de drept substanțial sau procedural, Înalta Curte reține că susținerile contestatoarei nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil recurs, imposibil de analizat pe calea contestației în anulare.

În privința dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: … 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen", Înalta Curte reține că acestea au în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului pe care îl sprijină .

Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare și argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Prin urmare, instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns punctual tuturor argumentelor recurentului.

Verificând cererea de recurs din dosarul nr. x/2021, se constată că recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulând mai multe critici în privința hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Din examinarea deciziei nr. 3267 din data de 07 iunie 2022, rezultă faptul că instanța de recurs a cercetat cazul de casare invocat, precum și argumentele contestatoarei, în considerentele hotărârii fiind redate motivele pentru care s-a constatat că acesta nu este incident în cauză. Astfel, instanța a răspuns susținerilor din recurs și a apreciat că Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor (forma în vigoare la 3.08.2020) nu interzicea ca un judecător să promoveze la o altă secție, cu o altă specializare, dacă obținea un punctaj superior, opțiunea exprimată la momentul înscrierii la concurs vizând instanța avută în vedere de candidat și nicidecum secțiile din cadrul instanței unde erau scoase la concurs. De asemenea, s-a mai reținut că nu exista vreo dispoziție legală care să impună o altă ordine de opțiune pentru posturile scoase la concurs la instanța sau instanțele pentru care candidații au optat, decât cea descrescătoare a punctajelor obținute. Instanța a validat raționamentul instanței de fond și a reținut că prevederile art. 181 și următoarele C. proc. civ. nu erau aplicabile în cauză, câtă vreme art. 51 alin. (1) din Regulament se referă la un termen fix stabilit de comisia de comisia de organizare a concursului pentru exercitarea dreptului de opțiune, nicidecum la un termen procedural aplicabil pe zile, ore sau ani.

Se observă, așadar, faptul că în argumentarea acestui motiv de contestație în anulare, contestatoarea a făcut referire la o serie de aspecte ce țin de fondul cauzei, Modalitatea în care instanța de recurs a analizat criticile punctuale ale recurentei, în cauză nefiind vorba despre omisiunea de a analiza un motiv de casare, nu poate fi analizată pe calea contestației în anulare, dat fiind caracterul acesteia, de cale de atac de retractare, instanța învestită cu soluționarea sa neexercitând un control de legalitate asupra deciziei atacate.

Contestația în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziția părților pentru a ataca hotărârea judecătorească devenită anterior definitivă în calea de atac. Așadar, contestația în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative prevăzute la articolul 503 C. proc. civ.

Principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, si, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei. Puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiției, iar nu pentru a se efectua o nouă analiză a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista două opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O excepție de la această regulă se admite numai atunci când este justificată de circumstanțe riguroase și de substanță. (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Pentru considerentele expuse, constatând că aspectele învederate de contestatoare nu pot fi circumscrise dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 508 din același cod Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 3267 din 07 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 iunie 2023.