ÎCCJ, Decizia nr. 277/2022

Ședința publică din data de 12 decembrie 2022

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea pronunțată de instanța disciplinară

Prin hotărârea nr. 2J din 16 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Pitești și, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), a aplicat doamnei judecător sancțiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcție pentru o perioadă de 6 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din același act normativ.

Sub aspectul situației de fapt, instanța disciplinară a reținut că, potrivit datelor statistice aferente semestrului II 2020, pe rolul completului prezidat de doamna judecător au fost identificate: 13 dosare cu o durată mai mare de 10 ani de la data înregistrării în sistemul judiciar; cele mai multe cauze (28) cu vechime de 3-5 ani în sistemul judiciar; 11 dosare cu o vechime de peste 5 ani de la data înregistrării în sistemul judiciar; 72 de dosare cu o vechime mai mare de 1 an de la data înregistrării. Prin prisma datelor statistice, pârâta judecător înregistra cel mai mare sau aproape cel mai mare număr de dosare cu vechimile menționate la nivelul instanței.

Cu referire la dosarele cu vechimea cea mai mare de la data înregistrării în sistem, instrumentate de doamna judecător, instanța disciplinară a reținut următoarele: (i) în dosarul nr. x/2007, având ca obiect fond funciar, din durata totală a procedurii judiciare de 14 ani și 9 luni, o perioadă de 13 ani și 6 luni dosarul a fost instrumentat de doamna judecător, judecarea cauzei fiind suspendată pentru un interval de 5 ani și 7 luni, iar, la data pronunțării hotărârii, dosarul nu era soluționat în primă instanță; (ii) în dosarul nr. x/2008, având ca obiect fond funciar, durata totală a procedurii judiciare este de aproximativ 14 ani, dosarul a fost instrumentat de doamna judecător un interval de 13 ani și 4 luni, judecarea cauzei fiind suspendată pentru o perioadă de 1 an și 1 lună, iar, la data pronunțării hotărârii, dosarul nu era soluționat în primă instanță; (iii) în dosarul nr. x/2008, având ca obiect fond funciar, durata totală a procedurii judiciare era de 13 ani și 10 luni, o perioadă de 13 ani și 7 luni dosarul a fost instrumentat de doamna judecător, iar, la data pronunțării hotărârii, dosarul nu era soluționat în primă instanță; (iv) în dosarul nr. x/2009, având ca obiect fond funciar, durata totală a procedurii judiciare era de 12 ani și 10 luni, iar, la data pronunțării hotărârii, cauza nu era soluționată în primă instanță, următorul termen de judecată fiind acordat la 4 noiembrie 2021; (v) în dosarul nr. x/2009, având ca obiect fond funciar, durata totală a procedurii judiciare era de 14 ani și 10 luni, dosarul fiind instrumentat de doamna judecător pentru un interval de 12 ani și 8 luni, iar, la data pronunțării hotărârii, cauza nu era soluționată în primă instanță; (vi) în dosarul nr. x/2009, având ca obiect partaj judiciar, durata totală a procedurii judiciare era de 12 ani și 4 luni, dosarul a fost instrumentat de pârâta judecător un interval de 11 ani și 7 luni, judecarea cauzei fiind suspendată pentru o perioadă de 1 an și 3 luni, iar, la data pronunțării hotărârii, dosarul nu era soluționat în primă instanță; (vii) în dosarul nr. x/2010, având ca obiect fond funciar, durata totală a procedurii judiciare era de 11 ani și 9 luni, judecata fiind suspendată pentru o perioadă de 3 luni, iar, la data pronunțării hotărârii, cauza nu era soluționată în primă instanță; (viii) în dosarul nr. x/2010, având ca obiect partaj judiciar, durata totală a procedurii judiciare era de 10 ani și 11 luni, până la data finalizării verificărilor prealabile, judecarea cauzei fiind suspendată pentru un interval de 1 an și 6 luni, iar, la data pronunțării hotărârii, dosarul nu era soluționat în primă instanță, fiind acordat un nou termen de judecată la 4 noiembrie 2021, în vederea efectuării expertizei; (ix) în dosarul nr. x/2007, având ca obiect fond funciar, durata totală a procedurii judiciare era de 14 ani și 7 luni, până la data soluționării în primă instanță, dosarul a fost instrumentat de pârâta judecător un interval de 10 ani și 10 luni, din care judecarea cauzei a fost suspendată pentru o perioadă de 4 ani și 9 luni, iar, la data pronunțării hotărârii, dosarul era soluționat în primă instanță, hotărârea nefiind definitivă; (x) în dosarul nr. x/2011, având ca obiect fond funciar, durata totală a procedurii judiciare era de 12 ani și 5 luni, la data finalizării cercetării disciplinare, dosarul a fost instrumentat de doamna judecător un interval de 10 ani și 3 luni, iar, la data pronunțării hotărârii, dosarul nu era soluționat în primă instanță; (xi) în dosarul nr. x/2011, având ca obiect fond funciar, durata totală a procedurii judiciare era de 11 ani și 2 luni, la data finalizării cercetării disciplinare, dosarul a fost instrumentat de doamna judecător un interval de 10 ani și 4 luni, din care judecarea cauzei a fost suspendată pentru o perioadă de 4 ani și 9 luni, iar, la data pronunțării hotărârii, dosarul nu era soluționat în primă instanță; (xii) în dosarul nr. x/2011, având ca obiect fond funciar, durata totală a procedurii judiciare era de 14 ani și 5 luni, dosarul a fost instrumentat de doamna judecător pentru o perioadă de 10 ani și 7 luni, iar, la data pronunțării hotărârii, cauza nu era soluționată în primă instanță.

În cursul cercetării disciplinare, pentru conturarea modalității de lucru a magistratului au fost consultate, prin sondaj, dosare cu vechime mare în sistemul judiciar, reținându-se următoarele: (i) în dosarul nr. x/2012, având ca obiect nulitate titlu proprietate, la data finalizării cercetării disciplinare, dosarul nu era soluționat în primă instanță, iar durata mare de soluționare (aproximativ 8 ani și 11 luni) este determinată de modul de exercitare a atribuțiilor de către experți, dar și de faptul că s-au acordat termene lungi pentru a se lua cunoștință de conținutul raportului, au fost înlocuiți în mod repetat experții, respectiv au fost soluționate cu întârziere cererile experților privind plata onorariilor; (ii) în dosarul nr. x/2016, având ca obiect revendicare imobiliară, obligație de a face și grănițuire, se înregistrează o vechime de aproximativ 5 ani și o lună, determinată în primul rând de durata suspendării judecății - aproximativ 3 ani și 9 luni, dar și de termenele lungi acordate în vederea soluționării cererii de repunere pe rol, dar și pentru aducerea la îndeplinire a celorlalte măsuri dispuse de instanță; (iii) în dosarul nr. x/2016, având ca obiect contestație la executare, se înregistrează o vechime în sistem de aproximativ 5 ani și 8 luni, determinată în primul rând de neadaptarea măsurilor procesuale la natura litigiului, de lipsa clarificării cererilor părților și a obiectivelor raportului de expertiză în timp util, respectiv de intervalele lungi acordate pentru a se lua cunoștință de completările la raportul de expertiză sau de obiecțiunile formulate de părți, fără a se manifesta rol activ și a se dispune măsuri între termenele de judecată; (iv) în dosarul nr. x/2013, având ca obiect acțiune pauliană, repartizat completului pârâtei judecător la 31.03.2015, judecata cauzei a fost suspendată la termenul din 30 iunie 2016, în baza art. 413 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016, fiind repusă pe rol la 6 mai 2021, când au fost încuviințate cererile de amânare în vederea angajării unui apărător, astfel cum au fost formulate de părți, fiind acordat în acest sens termen la 3 iunie 2021, când s-a amânat din nou judecata cauzei pentru a se lua cunoștință de înscrisurile depuse la dosar; la termenul de judecată din 7 octombrie 2021, instanța a soluționat cauza în sensul constatării perimării cererii; (v) în dosarul nr. x/2016, având ca obiect partaj bunuri comune, durata totală a procedurii judiciare era de 5 ani și 1 lună, la data finalizării cercetării disciplinare, dosarul a fost instrumentat de pârâta judecător pentru o perioadă de 2 ani și 4 luni, iar, la data pronunțării hotărârii, dosarul nu era soluționat în primă instanță; (vi) în dosarul nr. x/2016, având ca obiect partaj bunuri comune, durata totală a procedurii judiciare era de 5 ani și 6 luni, la data finalizării cercetării disciplinare, dosarul a fost instrumentat de pârâta judecător pentru o perioadă de 3 ani și 8 luni, iar, la data pronunțării hotărârii, dosarul nu era soluționat în primă instanță; (vii) în dosarul nr. x/2015, având ca obiect revendicare imobiliară, durata totală a procedurii judiciare era de 6 ani și 5 luni, la data finalizării cercetării disciplinare, dosarul a fost instrumentat de pârâta judecător pentru o perioadă de 2 ani și 5 luni, iar, la data pronunțării hotărârii, dosarul nu era soluționat în primă instanță.

În raport cu situația de fapt, instanța disciplinară a reținut îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, pentru considerentele expuse rezumativ în continuare.

Obligația ce incumbă judecătorilor de a soluționa într-un termen rezonabil cauzele deduse judecății este impusă prin dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, art. 12 și art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Sub aspectul laturii obiective, situația de fapt dovedește că modul specific de lucru adoptat de doamna judecător a condus la temporizarea procedurilor judiciare în dosarele menționate, fapt ce dovedește un management defectuos în gestionarea lucrărilor repartizate spre soluționare, iar această modalitate de instrumentare a cauzelor nu are un caracter izolat, fiind identificate în activitatea doamnei judecător mai multe situații în care s-a procedat de aceeași manieră.

Astfel, cu referire la dosarele mai vechi de 1 an înregistrate pe rolul completului doamnei judecător, s-a constatat că în cele mai multe cauze judecata este amânată pentru administrarea probei cu expertiză, sens în care sunt acordate termene de judecată la intervale mari de timp, fără a se uza de măsurile procesuale prevăzute de lege față de experți pentru întocmirea cu întârziere a lucrărilor. Chiar dacă în unele situații doamna judecător a aplicat experților sancțiunea amenzii judiciare, nu rezultă că aceste măsuri au fost puse în executare și nici că au fost aduse la cunoștința experților.

O altă caracteristică a modului de lucru adoptat de doamna judecător este și faptul că dispune în mod obișnuit înlocuirea experților, fără a indica de cele mai multe ori considerentele avute în vedere, încuviințând, fără nicio cenzură, obiecțiunile formulate de părți la rapoartele de expertiză. Procedând în această manieră au fost prelungite în mod nejustificat procedurile judiciare, cu consecința afectării drepturilor părților din aceste cauze.

Motivele de amânare au fost determinate de luarea unor măsuri procesuale sau efectuarea unor acte procesuale cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege și care au avut ca efect direct prelungirea duratei procedurilor judiciare în mod nejustificat.

Cu privire la apărarea pârâtei în sensul că, pentru modalitatea de instrumentare a dosarelor nr. x/2007, nr. y/2008, nr. z/2008, nr. w/2009, nr. t/2009, nr. s/2009, nr. q/2010 și nr. 5460/280/2011, a fost deja sancționată prin hotărârea nr. 2J din 5 februarie 2020, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară, definitivă prin decizia nr. 213 din 16 noiembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, instanța disciplinară a reținut că în prezenta procedură disciplinară a fost analizat modul de lucru în aceste dosare ulterior lunii septembrie 2019, perioadă care nu a făcut obiectul analizei instanței disciplinare la momentul pronunțării hotărârii menționate.

Sancționarea anterioară a pârâtei nu exclude analiza situației dosarelor care nu au fost încă soluționate și care se regăsesc în același stadiu și la acest moment, altfel ar fi lipsită de eficiență aplicarea sancțiunii și s-ar ajunge în situația în care aceste dosare să nu mai fie soluționate odată ce judecătorul a fost sancționat disciplinar anterior. Astfel, nu ar mai exista un mijloc de responsabilizare a magistratului, împrejurare ce ar afecta deosebit de grav drepturile procesuale ale părților. Prin urmare, pârâta avea obligația de a soluționa cu celeritate dosarele menționate anterior și după sancționarea sa disciplinară anterioară, verificările din prezenta lucrare vizând perioada ulterioară celei reținute în hotărârea de sancționare anterioară.

Față de cele reținute anterior, instanța disciplinară a reținut o lipsă de fermitate din partea doamnei judecător în luarea măsurilor care se impuneau pentru soluționarea cu celeritate a cauzelor și pentru respectarea dreptului părților la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil din perspectiva acordării termenelor de judecată în raport cu obiectul cauzei și cu vechimea dosarului în sistem, context în care, prin amânarea succesivă a judecății, soluționarea cauzelor a fost tergiversată nejustificat, nefiind determinată de cauze obiective, externe conduitei magistratului, această practică a pârâtei reprezentând o exercitare necorespunzătoare a atribuțiilor judiciare prevăzute de legi și regulamente, de natură a afecta drepturile procesuale ale părților și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Referitor la apărarea doamnei judecător în sensul că numărul mare de cauze mai vechi de 1 an se datorează volumului mare de activitate și gradului de complexitate al cauzelor, s-a reținut că tocmai modul de lucru adoptat de doamna judecător și lipsa de diligență în gestionarea ședințelor de judecată au generat creșterea volumului de activitate.

Volumul de activitate din anii 2019 și 2020 nu justifică, în mod obiectiv, nerespectarea dispozițiilor referitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor, iar, în perioada de referință, nu au existat circumstanțe reale sau personale de natură a înlătura caracterul culpabil al faptelor ori de a justifica modul defectuos de lucru.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția pârâtei judecător în săvârșirea faptei este dovedită și rezultă din modul în care acesta a înțeles să facă aplicarea dispozițiilor legale ce se impuneau pentru soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, atitudinea psihică fiind de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.

În ceea ce privește atitudinea pârâtei referitoare la îndeplinirea obligațiilor profesionale, din înscrisurile depuse la dosarul disciplinar și din declarațiile domnilor judecători B., președintele Judecătoriei Pitești, și C., președintele secției civile, reiese că au fost luate măsuri pentru monitorizarea dosarelor cu vechime mare în sistemul judiciar, doamna judecător cunoscând situația dosarelor aflate pe rolul completului pe care îl prezidează, sens în care au existat discuții între aceasta și conducerea instanței în scopul reducerii numărului cauzelor cu vechime mare. Cu toate acestea, activitatea doamnei judecător a continuat în aceeași manieră.

În procesul de individualizare a sancțiunii disciplinare, au fost avute în vedere atât faptul că abaterea a fost săvârșită ca urmare a adoptării unui mod de lucru lipsit de rigoare, care s-a perpetuat în timp și a devenit o constantă în activitatea doamnei judecător, cât și faptul că pârâta a mai fost anterior sancționată disciplinar de trei ori pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi, lit. i) teza a doua și lit. t) teza a doua din aceeași lege pentru același gen de fapte și în legătură inclusiv cu unele dintre cauzele analizate în prezentul dosar. În acest context, s-a apreciat că sancțiunile anterioare nu și-au atins scopul urmărit de legiuitor, motiv pentru care, potrivit principiului gradual al angajării răspunderii disciplinare, se justifică aplicarea unei sancțiuni care să atragă atenția pârâtei asupra consecințelor ce se pot produce prin abordarea unui mod de lucru defectuos.

II. Recursul

Doamna judecător A. a declarat recurs împotriva hotărârii instanței disciplinare, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 și art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pentru criticile arătate în continuare, susținând în esență că în mod greșit a fost reținută îndeplinirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare.

Instanța disciplinară nu a avut în vedere faptul că toate dosarele ce formează obiectul acțiunii disciplinare sunt dosare de fond funciar, în care judecătorul este ținut de administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară, în condițiile în care, potrivit încheierilor de ședință din majoritatea dosarelor analizate, cauzele au fost amânate pentru faptul că experții nu și-au îndeplinit obligațiile procedurale de a întocmi și a depune, la termenele stabilite, rapoartele de expertiză. Sub acest aspect, se invocă numărul redus de experți în specialitatea topografie-cadastru la nivelul județului Argeș, cărui îi sunt arondați numai 18 asemenea experți, situație confirmată și de președintele instanței, care a declarat că, la nivelul Judecătoriei Pitești, sunt probleme cu termenele de judecată acordate din pricina întârzierilor depunerii rapoartelor de expertiză.

Toate întârzierile în soluționarea dosarelor în care trebuia efectuată expertiza tehnică judiciară nu i se datorează, de multe ori rezultând din încheierile aferente fiecărui dosar faptul că a dispus amendarea experților care au determinat amânarea nejustificată a cauzei.

Se învederează faptul că niciuna dintre părțile din dosare nu a reclamat tergiversarea cauzei, deoarece, de cele mai multe ori, părțile însele se opuneau înlocuirii expertului judiciar, invocând imposibilitatea financiară de a achita un nou onorariu de expert.

Printr-o altă critică, se susține că instanța disciplinară a înlăturat nejustificat și nu a analizat apărările formulate în cursul cercetării disciplinare și în faza administrativ-jurisdicțională, deoarece în hotărârea atacată nu se face referire la aceste apărări.

Se solicită a fi avut în vedere faptul că dosarele mai vechi de 10 ani au fost suspendate la cererea părților ori pentru nerespectarea obligațiilor ce le reveneau, pentru perioade cuprinse între 1,6 ani și 4 ani, suspendarea nefiindu-i imputabilă, iar, pe de altă parte, nu se ridică problema celerității în situația suspendării judecății, care are ca efect perimarea cererii, așa cum s-a întâmplat în două dintre dosarele indicate în acțiunea disciplinară.

Este criticată aprecierea instanței disciplinare referitoare la faptul că în mod corect acțiunea disciplinară a fost exercitată cu privire la dosare pentru care mai fusese sancționată anterior, prin hotărârea nr. 2J din 5 februarie 2020 a secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, susținând că în acest fel în mod nelegal a fost de două ori sancționată pentru aceeași faptă.

Hotărârea recurată este criticată pentru că nu a fost luat în considerare faptul că niciuna dintre părțile din dosarele mai vechi de 5 ani nu a sesizat Inspecția Judiciară și nu a formulat contestație la tergiversare.

În mod greșit s-a reținut că sancțiunile disciplinare anterioare nu și-au produs efectele, contrar indicilor statistici referitori la operativitate, complexitate și număr de dosare, din care rezultă că pârâta a soluționat 923 de dosare în 2019, 850 de dosare în 2020, înregistrând o medie de circa 70-80 de dosare/ședință.

Totodată, recurenta-pârâtă arată că, în perioada 2018-2021, i-au fost repartizate ciclic dosare ca urmare a desființării unor completuri de judecată, astfel că, deși a gestionat unul dintre cele mai aglomerate completuri din cadrul instanței și în ciuda vechimii de peste 28 de ani în magistratură și evaluării activității prin calificativ "bine" obținut la ultima evaluare din perioada 2016-2018, a fost sancționată disciplinar pentru nerespectarea principiului celerității judecării cauzelor.

În consecință, se solicită aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, cu luarea în considerare a următoarelor circumstanțe profesionale: are o vechime de aproape 30 de ani în cadrul Judecătoriei Pitești; este apreciată pozitiv de către colegii judecători, inclusiv de cei de la alte instanțe din raza Curții de Apel Pitești; se află pe primele locuri în cadrul instanței în privința numărului de dosare soluționate.

III. Întâmpinarea

Intimata-reclamantă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, argumentând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța disciplinară.

IV. Considerentele Înaltei Curți

Cu titlu prealabil, în sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 381/2018 și în acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunțate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos și Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 și 78077/13) și Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 și 74041/13), în cadrul recursului declarat în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 împotriva hotărârilor pronunțate de CSM în materie disciplinară, sunt supuse analizei inclusiv criticile referitoare la temeinicia hotărârii instanței de disciplină în ceea ce privește stabilirea situației de fapt și aprecierea probatoriului administrat (Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători nr. 129/2017, nr. 139/2017, nr. 164/2017, nr. 5/2018 - pct. 70, nr. 173/2018 - pct. 78).

În contextul factual prezentat în hotărârea atacată, raportat la criticile din recurs, analizate sistematizat prin prisma probatoriului administrat și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Cu titlu prealabil, se constată că recurenta-pârâtă invocă numai formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu sunt identificate critici care să poată fi circumscrise motivului respectiv. În consecință, criticile din recurs vor fi analizate prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză, este supusă analizei examinarea condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare a pârâtei judecător pentru săvârșirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, constând în "nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor".

În acord cu instanța de disciplină, se reține că, în analiza acestei abateri disciplinare, este verificată conformitatea conduitei profesionale a judecătorului cu dispozițiile legale care îi impun obligația de a soluționa cauzele cu celeritate și cu respectarea termenului rezonabil, obligație prevăzută expres în legislație și consacrată jurisprudențial, prin dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, conform cărora "judecătorii au următoarele îndatoriri: g) să soluționeze într-un termen rezonabil cauzele deduse judecății", ale art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, conform cărora "judecătorii (...) sunt datori să depună diligența necesară în vederea îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale, iar în cazul în care legea nu prevede, înăuntrul unor termene rezonabile" și ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului corelat cu jurisprudența aferentă a CEDO, conform cărora "caracterul rezonabil al duratei procedurii trebuie evaluat în lumina circumstanțelor cauzei și în raport cu următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și obiectul litigiului din perspectiva reclamantului [...]" (CEDO, Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Vlad și alții împotriva României, par. 131).

Contrar susținerilor din recurs referitoare faptul că acțiunea disciplinară nu putea fi exercitată cu privire la dosare pentru care mai fusese sancționată anterior, se reține că sancționarea magistratului pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004 nu exclude exercitarea acțiunii disciplinare pentru săvârșirea aceleiași abateri cu privire la aceleași dosare care au făcut obiectul analizei în cadrul unei proceduri anterioare, întrucât, într-o eventuală procedură ulterioară, cum este și cea din prezenta cauză, se examinează modalitatea de respectare a dispozițiilor legale cu privire la soluționarea cu celeritate a cauzelor pentru perioadele de întârziere consecutive intervalelor de timp analizate anterior.

A accepta teoria pârâtei judecător ar însemna ca, după sancționarea disciplinară pentru nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la soluționarea cu celeritate a unor cauze, dosarele respective să poată fi soluționate oricând sau, prin reducere la absurd, niciodată, fără a fi posibilă recurgerea la modalitățile legale de responsabilizare și sancționare a judecătorului pentru o conduită care se circumscrie aceleiași abateri disciplinare săvârșite cu privire la aceleași cauze, însă într-un interval de timp ulterior. Or, în acord cu instanța disciplinară, se constată că, în privința dosarelor pentru care fusese sancționată anterior pentru săvârșirea aceleiași abateri disciplinare, pârâta a adoptat aceeași manieră de lucru lipsită de fermitate și rol activ în ceea ce privește administrarea probei cu expertiză judiciară și acordarea termenelor de judecată cu respectarea principiului soluționării cu celeritate a litigiilor. Astfel, abaterea disciplinară analizată nu era epuizată în privința cauzelor analizate, deși acestea mai făcuseră în precedent obiectul procedurii disciplinare.

Sub aspectul laturii obiective, sunt analizate elementul material, urmarea imediată și legătura de cauzalitate dintre primele două elemente.

În privința elementului material, probatoriul relevă faptul că pe rolul completului condus de pârâta judecător au fost identificate 12 dosare de primă instanță cu o vechime în sistemul judiciar cuprinsă între 10 ani și aproape 15 ani, dintre care 11 dosare nu erau soluționate în primă instanță la data pronunțării hotărârii recurate, ceea ce reflectă nerespectarea dispozițiilor legale menționate anterior care impun judecătorului obligația de a soluționa cauzele cu celeritate. Or, cu privire la nerespectarea obligației de soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil, în jurisprudența Completului de 5 judecători, s-a reținut că există o astfel de nerespectare în ipoteza în care un dosar trenează pe rolul primei instanțe o perioadă de peste 7 ani, relevantă fiind, ca argument de comparație, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Vlad și alții împotriva României (hotărârea din 26 noiembrie 2013, §131), în care s-a constatat încălcarea art. 6 par. 1 din Convenție, sub aspectul duratei excesive a procedurilor judiciare, în situația unor litigii cu o vechime în sistemul judiciar de 9, 12 sau 16 ani (decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători nr. 132/2017, par. 41).

Existența laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004 este condiționată de caracterul imputabil al nerespectării dispozițiilor legale referitoare la soluționarea cauzelor cu celeritate, element definitoriu care, în lipsa unor criterii prevăzute de lege, este examinat prin prisma tuturor aspectelor ce țin de activitatea profesională a magistratului în perioada de referință, precum durata efectivă a procedurii judiciare, complexitatea cauzelor, numărul total de dosare mai vechi de un an aflate în curs de soluționare pe completul aceluiași judecător sau volumul de activitate al judecătorului.

Modul în care pârâta judecător a instrumentat dosarele cu o vechime în sistemul judiciar mai mare de 10 ani denotă un management defectuos al cauzelor și nu reprezintă situații izolate în activitatea magistratului, ci situații care se regăsesc și în privința celorlalte dosare individualizate în hotărârea recurată, cu o vechime pe rolul completului de 8 ani (dosarele nr. x/2012 și nr. y/2013), 6 ani (dosarul nr. x/2015) și 5 ani (dosarele nr. x/2016, nr. y/2016, nr. z/2016 și nr. 7055/280/2016).

De asemenea, se reține că, în cauzele care au făcut obiectul verificărilor în cadrul procedurii disciplinare, durata îndelungată a procedurilor judiciare a fost determinată de amânarea judecării cauzelor pentru administrarea probei cu expertiză, acordarea termenelor de judecată la intervale mari de timp, încuviințarea necenzurată a obiecțiunilor la rapoartele de expertiză și neutilizarea instrumentelor procesuale prevăzute de lege pentru situațiile în care lucrările de expertiză nu erau depuse la dosar în termenele stabilite de instanță. Sub acest aspect, întemeiat instanța disciplinară a observat că și în situațiile în care judecătorul a dispus sancțiunea amenzii judiciare pentru nedepunerea rapoartelor de expertiză tehnică judiciară, această măsură fie nu a fost pusă în executare, fie nu a fost adusă la cunoștința experților, aspecte de altfel necombătute prin criticile din recurs.

În aprecierea caracterului îndelungat al duratei procedurilor judiciare în cauzele de fond funciar, în mod just s-a reținut că practica pârâtei judecător de gestionare a dosarelor de fond funciar constând în acordarea unor termene de 2 luni și de a nu fixa termene în perioada vacanței judecătorești contravine atât dispozițiilor Legii nr. 247/2015, care prevăd că termenele se stabilesc la intervale de până la 15 zile, cu excepția cazului când părțile sunt de acord cu fixarea unui termen mai lung, cât și hotărârilor colegiului de conducere prin care s-a stabilit că aceste cauze sunt urgente și se soluționează și în perioada vacanței judecătorești, aspecte necombătute în recurs.

Relevant în privința modului de lucru al pârâtei judecător este și faptul că, în dosarul nr. x/2016, având o vechime de 5 ani, nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 717 C. proc. civ., referitoare la judecarea de urgență și cu precădere a contestației la executare, cu citarea părților în termen scurt, aspect de asemenea necombătut în recurs.

Maniera defectuoasă de lucru a pârâtei care a determinat prelungirea duratei procedurilor judiciare este evidențiată de situații precum cele reținute în hotărârea atacată, și anume: în dosarul nr. x/2007, raportul de expertiză nu era întocmit după 13 ani de la data înregistrării dosarului, din cauza înlocuirii succesive a experților, încuviințării repetate a obiecțiunilor formulate de părți și comunicării deficitare a obiectivelor expertizei; în dosarul nr. x/2011, raportul de expertiză nu era întocmit în anul 2022, deși proba cu expertiza fusese încuviințată în februarie 2015, din cauza modului în care judecătorul a clarificat cererile părților, a stabilit obiectivele expertizei, a înlocuit în mod repetat experții și a cenzurat obiecțiunile părților. Nici aceste aspecte reținute în hotărârea atacată nu sunt combătute în recurs.

Pentru aceste considerente se reține că nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la soluționarea cauzelor cu celeritate este imputabilă pârâtei judecător, care, în exercitarea funcției, a manifestat o conduită caracterizată de pasivitate și lipsă de rol activ, nu a depus diligențele necesare și nu a folosit instrumentele procedurale pentru a asigura judecata cauzelor cu celeritate și într-un termen rezonabil. Astfel, în cauzele în care durata procedurii judiciare în primă instanță a fost întârziată pentru intervale atât de mari de timp, nu au fost identificate elemente obiective care să justifice întârzierile constatate.

Urmarea imediată a faptei imputate pârâtei constă în atingerea adusă dreptului părților cu privire la soluționarea cauzelor lor cu celeritate, într-un termen rezonabil, iar legătura de cauzalitate cu elementul material al abaterii disciplinare este implicită, nefiind necesare inferențe demonstrative suplimentare.

În ceea ce privește apărările recurentei întemeiate pe volumul de activitate, se constată, pe de o parte, că nu sunt indicate date statistice care să susțină criticile din recurs, iar pe de altă parte, probatoriul administrat nu relevă existența unor discrepanțe în privința volumului de activitate la nivelul secției, care să confere un caracter scuzabil conduitei culpabile a judecătorului cercetat. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că volumul de activitate, complexitatea cauzelor, gradul de încărcare sau conduita procesuală a părților nu constituie ipso facto cauze exoneratoare de răspundere disciplinară, atât timp cât acestea reprezintă o constantă în activitatea tuturor judecătorilor, iar amploarea întârzierilor se regăsește în cazul particular al recurentei-pârâte.

Apărările recurentei referitoare la complexitatea dosarelor, conduita părților sau a experților ori alte particularități ale cauzelor nu pot primi relevanța propusă și nu sunt apte să înlăture caracterul imputabil al conduitei reprobabile a magistratului, care s-a răsfrânt în mod negativ asupra soluționării cu celeritate a cauzelor, întrucât circumstanțele invocate în apărare nu se regăsesc în mod exclusiv în activitatea pârâtei ori în cauzele analizate în cadrul prezentei acțiuni disciplinare, ci sunt specifice întregului sistem judiciar și activității oricărui judecător.

Nu pot fi primite nici apărările referitoare la faptul că părțile din dosarele analizate nu au reclamat tergiversarea cauzei, întrucât analiza respectării dispozițiilor referitoare la soluționarea cauzelor cu celeritate este o obligație ce incumbă tuturor judecătorilor și care formează, independent de sesizări ale justițiabililor, obiectul unor monitorizări și evaluări constante la nivelul întregului sistem judiciar în considerarea imperativului de respectare a celerității în soluționarea cauzelor.

Susținerile din recurs referitoare la faptul că nu au fost analizate apărările pârâtei sunt neîntemeiate, întrucât, așa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, instanța disciplinară a analizat apărările referitoare la exercitarea acțiunii disciplinare pentru dosare care mai fuseseră analizate anterior, la volumul de activitate, la gradul de complexitate al cauzelor, la circumstanțele personale și profesionale.

În analiza laturii subiective a abaterii disciplinare, în acord cu instanța disciplinară, se reține că vinovăția pârâtei judecător, sub forma intenției indirecte, este conturată de modul deficitar, în sensul celor expuse în precedent, în care pârâta a aplicat dispozițiile procedurale în instrumentarea dosarelor într-o manieră care a condus la durata îndelungată a procedurilor judiciare, ceea ce impune concluzia că atitudinea psihică a fost de prevedere a rezultatelor, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.

În aprecierea vinovăției, sunt relevante și aspectele reținute în hotărârea atacată în sensul că, așa cum rezultă din declarațiile președintelui Judecătoriei Pitești și președintelui secției civile din cadrul judecătoriei, în pofida faptului că au fost purtate discuții cu pârâta judecător în scopul soluționării cu celeritate a dosarelor cu vechime mare în sistemul judiciar, magistratul și-a păstrat modalitatea de lucru care a condus la perpetuarea situației cauzelor menționate.

În consecință, pentru toate considerentele arătate, se impune concluzia că instanța disciplinară în mod corect a reținut întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, criticile din recurs nefiind apte să conducă la o altă soluție.

Sancțiunea disciplinară aplicată prin hotărârea recurată răspunde criteriilor de individualizare referitoare la împrejurările, gravitatea concretă și consecințele faptei săvârșite, care, în esență, constau în adoptarea și persistența unei maniere de lucru deficitare care a condus la întârzieri foarte mari (de peste 10 ani) în soluționarea mai multor cauze, cu afectarea dreptului părților la judecarea litigiilor cu celeritate, în condițiile în care acestea se află în primă instanță, ceea ce conduce, încă din această fază procesuală incipientă, la nerespectarea termenului rezonabil al procedurii.

La individualizarea sancțiunii aplicate, în mod corect instanța disciplinară a avut în vedere faptul că pârâta judecător a mai fost sancționată anterior de trei ori pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi, lit. i) teza a doua și lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004 și pentru același gen de fapte, inclusiv în legătură cu unele dintre cauzele analizate și în prezentul dosar, ceea ce demonstrează persistența modului deficitar de lucru al pârâtei și faptul că, prin sancțiunile anterioare, nu a fost atins scopul de remediu al conduitei neconforme a pârâtei în ceea ce privește respectarea dispozițiilor legale privind soluționarea cu celeritate a cauzelor.

În condițiile în care pentru același gen de fapte, pârâtei i-au fost aplicate anterior, în mod succesiv, de două ori sancțiunea prevăzută de art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 și, ulterior, sancțiunea prevăzută de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, conform principiul aplicării graduale a sancțiunilor disciplinare, în mod corect a fost aplicată sancțiunea prevăzută de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, constând în "suspendarea din funcție pentru o perioadă de 6 luni", apreciată ca având potențialul, prin severitatea sa, să își atingă scopul aflictiv și de remediu al conduitei reprobabile.

Pentru considerentele arătate, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de doamna judecător A. împotriva hotărârii nr. 2J/16.02.2022, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 2J din 16 februarie 2022, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 decembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.