ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 987/2023

Ședința publică din data de 25 mai 2023

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la 26 septembrie 2022, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat admiterea contestației la executare formulată împotriva executării silite înseși, desfășurată în dosar execuțional nr. x/2015 al BEJ C., cu consecința anulării executării silite, restabilirii situației anterioare și restituirii sumelor de bani executate silit.

Prin sentința civilă nr. 7764 din 20 decembrie 2022, Judecătoria Oradea a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., care determină o competență teritorială exclusivă a instanței de executare, respectiv a judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, instanță ce soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

A mai reținut că, prin încheierea din 3 iulie 2015, pronunțată în dosar nr. x/2015, în conexitate cu încheierea din 24 septembrie 2015, Judecătoria Sectorului 1 București a dispus încuviințarea executării silite prin învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/23.04.2008.

A apreciat că, în aplicarea principiului unicității instanței de executare, recunoscut prin considerentele deciziei nr. 20/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, odată ce o anumită instanță a încuviințat executarea silită, instanța de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, ca urmare a caracterului imperativ al normei. Astfel, principiul presupune că una și aceeași instanță să soluționeze atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, respectiva instanță fiind calificată de legiuitor drept instanță de executare.

Prin urmare, având în vedere principiul unicității instanței de executare, a apreciat că se impune ca și contestația la executare să fie soluționată de instanța care a încuviințat executarea silită împotriva debitorului A., respectiv de către Judecătoria Sectorului 1 București, care a pronunțat la 3 iulie 2015 încheierea de învestire cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/23.04.2008 în dosar nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 3672 din 10 aprilie 2023, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Oradea, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a arătat că se va raporta la dispozițiile C. proc. civ. de la data formulării cererii de executare silită, respectiv 26 noiembrie 2015, și a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 641 și art. 651 din acest act normativ, titlul executoriu se învestea cu formulă executorie de către instanța de la locul creditorului sau debitorului, iar în cauza pendinte, învestirea cu formulă executorie s-a făcut de instanța de la locul creditorului, respectiv Judecătoria Sectorului 1.

A mai reținut că instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare rămâne cea de la domiciliul debitorului și, doar pentru ipoteza prevăzută de teza a II-a de la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., ar fi fost competentă instanța de la domiciliul creditorului, respectiv în ipoteza în care debitorul nu ar fi avut domiciliul în țară.

Având în vedere că domiciliul debitorului A. a fost din totdeauna în Oradea, a constatat că Judecătoria Oradea este instanță de executare competentă să soluționeze contestația la executare, iar nu Judecătoria Sectorului 1.

Referitor la decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a reținut că acest recurs în interesul legii nu este aplicabil având în vedere că, în cauză, nu există pluralitate de debitori, singurul debitor fiind contestatorul A..

A apreciat că rațiunea pronunțării recursului în interesul legii nu presupune schimbarea dispozițiilor procesual civile ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanța de executare este cea care a încuviințat executarea silită în toate cazurile, ci strict în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., atunci când există pluralitate de debitori, existând astfel mai multe instanțe deopotrivă competente.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la 26 septembrie 2022, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat admiterea contestației la executare formulată împotriva executării silite înseși, desfășurată în dosar execuțional nr. x/2015 al BEJ C., cu consecința anulării executării silite, restabilirii situației anterioare și restituirii sumelor de bani executate silit.

Potrivit dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că în cazul contestației la executare competența teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În speță, instanțele de judecată au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispozițiile art. 714 și art. 651 C. proc. civ., ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de executare, conflictul negativ fiind generat de modalitatea diferită în care instanțele aflate în conflict au înțeles să facă aplicarea dispozițiilor art. 651 C. proc. civ., Judecătoria Oradea reținând că instanța de executare a fost deja stabilită prin pronunțarea încheierii din 3 iulie 2015 de învestire cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/23 aprilie 2008, în dosarul nr. x/2015 de către Judecătoria Sectorului 1 București, iar această ultimă instanță prin raportare la domiciliul debitorului.

Din examinarea actelor dosarului se constată că, în dosarul execuțional nr. x/2015, nu s-a făcut dovada existenței unei încheieri de încuviințare a executării silite pronunțate de către o instanță judecătorească pentru a atrage competența de soluționare a contestației la executare de către instanța ce a pronunțat încuviințarea executării silite.

Încheierea din 3 iulie 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2015, la care instanțele în conflict au făcut trimitere, se referă la învestirea cu formulă executorie a contractului de credit nr. x/23 aprilie 2008, și nu la încuviințarea executării silite pronunțată de o instanță de judecată. Astfel, conform dispozițiilor C. proc. civ. în vigoare la data formulării cererii de executare silită, titlurile executorii puteau fi executate doar dacă erau învestite cu formula executorie de către prima instanță, fără ca această formalitate să suprime obligativitatea încuviințării executării silite.

Se mai reține că debitorul contestator A. avea domiciliul, la data demarării executării silite, în Oradea, str. x, jud. Bihor, aspect în raport de care se reține, în aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,că instanța de executare competentă să soluționeze prezenta contestație la executare este Judecătoria Oradea.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății este Judecătoria Oradea urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.