ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2091/2022

HOTĂRÂRE

02.11.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2091/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 16.12.2021, contestatoarea Curtea de Apel Oradea a solicitat, în contradictoriu cu intimatul A., anularea tuturor actelor de executare din dosarul execuțional nr. x/2020 al BEJ B..

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința civilă nr. 700/17.02.2022, Judecătoria Arad a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Arad și a declinat în favoarea Judecătoriei Oradea competența de soluționare a contestației la executare, instanța reținând că executarea silită a fost încuviințată prin încheierea nr. 5246/2020 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2020, astfel că aceasta a devenit instanța de executare competentă să soluționeze toate incidentele intervenite în cursul executării silite, inclusiv contestația la executare formulată de către debitoare, prin raportare la Decizia nr. 20/2021, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta curte de Casație și Justiție.

Prin sentința civilă nr. 4223/15.06.2022 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a înaintat instanței supreme cauza în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a considerat că decizia RIL nr. 20/2021 a instanței supreme nu vizează situația din prezenta speță, întrucât în cauză, reclamant este Curtea de apel Oradea, fiind astfel incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (2)

din C. proc. civ.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, pentru următoarele considerente:

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 650 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, conform dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În speță, prin încheierea nr. 5246/14.10.2020, Judecătoria Oradea a încuviințat executarea silită în dosarul execuțional nr. x/2020 al BEJ B..

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea anterior menționată, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare, revine acestei instanțe care a încuviințat executarea silită, ca instanță de executare, potrivit principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 650 alin. (2) din C. proc. civ., în forma în vigoare de la momentul introducerii cererii de executare silită.

Prin urmare, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute art. 650 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum acestea erau în vigoare la data cererii de executare silită, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În acest sens, s-a pronunțat și Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, în dosarul nr. x/2021, de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, aplicabilă în cauza pendinte, care a avut de lămurit "dacă, după ce a fost încuviințată executarea silită de către instanța de executare, competența acesteia mai poate fi reevaluată în funcție de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestația la executare" (par. 47).

Prin această decizie instanța supremă a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Astfel, potrivit celor reținute în această decizie, s-a statuat că "încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel" (par. 70), iar "ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare" (par. 71).

Câtă vreme nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (2) al art. 650 C. proc. civ., astfel cum acestea erau în vigoare la data cererii de executare silită, reținând decizia pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Oradea este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății.

Competența instanței de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu cereri sau incidente ulterioare, precum contestația la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite și indiferent de schimbarea domiciliului debitorului, după încuviințarea executării silite.

De altfel, referitor la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., reținute de Judecătoria Oradea, Înalta Curte constată că acestea nu reprezintă o normă de competență în materia executării silite, ci instituie o prorogare legală a competenței teritoriale.

Înalta Curte mai constată că, în cazul în care partea apreciază că sunt motive de bănuială legitimă, aceasta poate formula cerere de strămutare.

Față de argumentele expuse și de dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Oradea.