ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1386/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1386/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 16 iunie 2021
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda, la data de 27 aprilie 2021, sub nr. x/2021, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului B., la cererea creditorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. x din data de 20 septembrie 2017, emis de D..
În drept, au fost invocate prevederile art. 651 C. proc. civ. și cele ale art. 665 din același cod.
Prin încheierea civilă nr. 1592/2021 din 05 mai 2021, pronunțată de Judecătoria Turda, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, în favoarea Judecătoriei Oradea.
În motivare, această instanță a reținut că este învestită cu o cerere de încuviințare a executării silite împotriva debitorului B., domiciliat în municipiul Oradea, str. x, jud. Bihor, iar potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanța de executare, care, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este instanța în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul debitorului.
Concluzionând, instanța a apreciat că instanța de executare competentă în cauză este Judecătoria Oradea, în a cărei rază teritorială se află domiciliul debitorului.
Învestită prin declinare, Judecătoria Oradea, secția civilă, prin încheierea nr. 1309/2021 din 27 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, în favoarea Judecătoriei Turda, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că este învestită cu o cerere de încuviințare a executării silite împotriva debitorului B., cu domiciliul activ în jud. Cluj, astfel cum rezultă din verificările efectuate, din oficiu, în baza de date DEPABD.
S-a mai reținut incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanța de executare, care, potrivit art. 651 alin. (1) din același cod, este instanța în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul debitorului.
Prin urmare, această instanță a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, apreciind că instanța de executare este Judecătoria Turda, întrucât domiciliul debitorului se află în circumscripția teritorială a acestei din urmă instanțe.
Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Obiectul demersului judiciar îl constituie cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda, prin care petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului B., la cererea creditorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. x din data de 20 septembrie 2017, emis de D..
Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., în maxim 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita instanței de executare încuvințarea executării silite.
În conformitate cu art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ.:
"Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."
Alin.(3) al acestui articol a atribuit instanței de executare competența de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, potrivit verificărilor efectuate de Judecătoria Oradea la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, debitorul B. figurează cu domiciliul activ în județul Cluj, din luna septembrie 2020, iar în perioada 04 octombrie 2000 - 27 septembrie 2020, acesta a avut domiciliul în județul Bihor .
Având în vedere că cererea de executare silită formulată de creditorul C. a fost formulată la data de 16 aprilie 2021, iar debitorul are domiciliul din luna septembrie 2020 în localitatea Câmpia Turzii, jud. Cluj, se constată că instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite este Judecătoria Turda.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită formulate de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., în contradictoriu cu creditorul C. și debitorul B., în favoarea Judecătoriei Turda.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită formulate de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., în contradictoriu cu creditorul C. și debitorul B., în favoarea Judecătoriei Turda.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2021.