ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 962/2023

Ședința publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 04.10.2022, petentul A. a solicitat reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilită, în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin încheierea din 19 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de reexaminare a taxei de timbru, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 19 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs petenții B. și A..

Prin memoriul de recurs, nu au fost dezvoltate motive de nelegalitate.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 13 decembrie 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluția din 10 martie 2023, s-a stabilit termen pentru analiza recursului la data de 25 mai 2023.

La acest termen de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat două excepții procesuale, respectiv excepția nulității pentru lipsa semnăturii, în raport de prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) și alin. (3) din Codul de procedură și excepția inadmisibilității căii de atac în raport de prevederile art. 457 alin. (1), art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 și a rămas în pronunțare asupra acestora.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul, în raport de excepția nulității pentru lipsa semnăturii recurenților și inadmisibilității căii de atac, invocate din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…), precum și semnătura."

În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii", semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre consimțământul părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia.

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanței de judecată.

În egală măsură, când cererea este formulată de mai mulți recurenți, aceasta trebuie să poarte semnătura tuturor recurenților, sau, în cazul reprezentării acestora, trebuie anexată dovada mandatului de reprezentare al celor ce nu au semnat cererea.

Nulitatea fiind expresă, consecința este că sancțiunea va putea fi aplicată în condițiile art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs transmisă prin poștă electronică, la 02 decembrie 2022, nu poartă semnătura recurenților, iar prin rezoluția instanței din 14 decembrie 2022, s-a dispus citarea acestora cu privire la obligația de a complini lipsa semnăturilor, sub sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum rezultă din adresele emise la data de 11 ianuarie 2023.

Totodată, se constată că recurenții nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a comunica un exemplar al cererii de recurs care să le poarte semnătura și nici nu s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, la termenul acordat în cauză, pentru a complini această lipsă.

Or, în lipsa semnăturii părților, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată.

Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la acces la instanță nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiția ca dreptul sa nu fi fost afectat în substanța sa. O limitare a dreptului la acces la instanță nu se conciliază cu art. 6 din Convenție decât dacă urmărește un scop legitim și există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constat că nu au fost încălcate de către Statul Român prevederile art. 6 din Convenție. S-a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește a impune reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește buna administrare a justiției. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță, reținând că reclamanta a fost informată de instanță asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deși în speța redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziția, de principiu, a instanței de contencios european al drepturilor omului cu privire la soluțiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, cum este cazul în speță, atunci când limitările impuse îndeplinesc condițiile enunțate și standardele Curții în această materie.

Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condițiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanței, constatând lipsa semnăturii recurenților, întrucât aceștia nu s-au conformat dispozițiilor instanței de judecată de a semna calea de atac formulată, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.

De altfel, Înalta Curte reține și împrejurarea că recursul declarat în cauză este inadmisibil în raport de prevederile art. 457 alin. (1), art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Totodată, principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ., rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă soluționarea căii de atac a recursului exercitată de petenții A. și B. împotriva încheierii din 19 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

În conformitate cu dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, "Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă."

Așadar, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea interesată are deschisă o singură "cale de atac", specifică în această materie, respectiv, cererea de reexaminare - cerere ce se soluționează printr-o încheiere definitivă.

Prin încheierea civilă atacată cu recurs a fost soluționată calea de atac formulată de petenți împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, curtea de apel pronunțând o încheiere definitivă, astfel că recursul exercitat este inadmisibil.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ar constitui atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În raport de toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că în cazul în care au fost invocate mai multe excepții simultan, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc, Înalta Curte va constata prioritară excepția nulității pentru nesemnarea cererii de recurs și, admițând excepția, va anula calea de atac declarată de petenții A. și B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de petenții A. și B. împotriva încheierii din 19 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.