ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 443/2024

HOTĂRÂRE
14.02.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 443/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 14 februarie 2024

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 28 noiembrie 2018, Judecătoria Sectorului 4 București a dispus suspendarea judecății cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018

Prin decizia civilă nr. 135 din 25 aprilie 2019 a Tribunalului București a fost respins, ca nefondat, recursul declarat reclamantul A. împotriva încheierii din 28 noiembrie 2018 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București.

Prin decizia civilă nr. 45 din 4 iunie 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 135 din 25 aprilie 2019.

Prin decizia nr. 24 din 4 februarie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a anulat cererea de îndreptare eroare materială și completare a dispozitivului deciziei civile nr. 45 din 4 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, formulată de contestatorul A.

Împotriva acestei ultime decizii, contestatorul a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 195 din 03 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva deciziei civile nr. 24R/04.02.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

La data de 05 mai 2022, petentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 195 din 03 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, invocând dispozițiile art. 509-513 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 890 din 10 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire împotriva deciziei civile nr. 195 din 03 martie 2022.

Împotriva deciziei civile nr. 890 din 10 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs revizuentul A..

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 20 iunie 2023, și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs transmisă prin poștă electronică la data de 18 decembrie 2022, fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-contestator a făcut o prezentare a litigiului, susținând că probele, cererile și demersurile sale au fost ignorate de către instanțe.

A arătat că i-a fost îngrădit accesul la justiție, precum și că a invocat mai multe excepții de neconstituționalitate care nu au fost luate în seamă de către instanțe.

Totodată, a arătat că achită taxa judiciară de timbru, dar că se impune a se avea în vedere că s-a conformat acestei solicitări și până acum, însă excepția de neconstituționalitate invocată sub acest aspect a fost ignorată, deși recurentul a reclamat o discriminare a acestuia și o inegalitate a părților în ceea ce privește obligația de achitare a taxelor de timbru, în condițiile în care Asociația de Proprietari este scutită de la plata acestora.

Recurentul-contestator a solicitat pronunțarea asupra celor 11 excepții de neconstituționalitate pe care susține că le-a invocat și sesizarea Curții Constituționale. A subliniat că insistă în suspendarea judecării cauzei până ce instanța de contencios constituțional va soluționa excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin raport, s-a reținut că, în opinia raportorului, recursul este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri care nu are deschisă această cale de atac, precum și faptul că recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 100 RON, aferentă soluționării recursului.

Completul de filtru nr. 10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea către părți, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților în data de 08 decembrie 2023, respectiv 11 decembrie 2023.

Examinând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport cu excepțiile procesuale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

II.1. Cu privire la excepția netimbrării, a cărei analiză este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al aceluiași articol statuează în sensul că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de aceasta și de a transmite dovada achitării taxei în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.

În speță, prin rezoluția din data de 22 iunie 2023, s-a stabilit în sarcina recurentului-revizuent obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii de recurs. De asemenea, prin aceeași rezoluție, recurentului i s-a adus la cunoștință faptul că, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, are posibilitatea formulării cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 33 și 42 din O.U.G. nr. 80/2013.

Obligația privind achitarea taxei judiciare de timbru a fost comunicată recurentului, prin adresa emisă la data de 05 iulie 2023 și depusă la cutia poștală, în lipsa destinatarului, la 07 iulie 2023, potrivit mențiunilor efectuate de către factorul poștal în cuprinsul procesului-verbal aflat la dosarul de recurs.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa, recurentul a formulat cerere de reexaminare, care a fost, însă, respinsă, prin încheierea din 03 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul asociat, iar încheierea definitivă i-a fost comunicată recurentului în data de 25 octombrie 2023, potrivit procesului-verbal aflat la dosarul de recurs.

Întrucât recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanță, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, coroborate cu art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este legal timbrat, astfel încât se impune sancțiunea anulării acestuia.

Potrivit art. 483 din C. proc. civ., "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului (...)."

Art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând ca mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.

În speță, calea de atac are ca obiect decizia civilă nr. 890 din 10 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire împotriva deciziei civile nr. 195 din 03 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost admisă excepția inadmisibilității și a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A..

Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Hotărârea atacată cu revizuire este o hotărâre definitivă, pronunțată în soluționarea unei cereri de recurs, iar dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Cum cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 195 din 03 martie 2022 a Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, nu a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nesusținându-se existența unor hotărâri potrivnice, rezultă că decizia civilă nr. 890 din 10 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, este definitivă.

Prin urmare, având în vedere aceste excepții, precum și efectele pe care acestea le produc, aplicând art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite, ca fiind prioritară, excepția nulității recursului pentru netimbrare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de contestatorul A..

Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 890 din 10 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-05-15
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1297/2024
Ședința publică din data de 15 mai 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Obiectul cauzei Prin încheierea din 28 noiembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2018, s-a dispus suspendarea ju
ÎCCJ 2024-03-07
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 699/2024
art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori comple
ÎCCJ 2023-10-25
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1808/2023
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021. Prin decizia nr. 384/11.05.2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția netimbrării și a anulat, ca netimbrat, recursul formulat de către A. împo
ÎCCJ 2024-05-14
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1264/2024
Ședința publică din data de 14 mai 2024 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin sentința civilă nr. 11430/06.09.2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosar
ÎCCJ 2022-12-06
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2396/2022
împotriva încheierii din 28 noiembrie 2018, pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2018. Prin decizia civilă nr. 39 R din 28 mai 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea
Sursă