ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 961/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 961/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 25 mai 2023
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauze
Obiectul cauzei
Prin încheierea civilă nr. 1699 din 11 mai 2021 a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosar nr. x/2021, s-a respins cererea de reexaminare a anulării cererii de chemare în judecată formulată de petentul A., împotriva încheierii civile nr. 778/2021 din data de 01 martie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 272/A/CC din data de 08.10.2021 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. x/2021 s-a admis excepția inadmisibilității apelului și, în consecință:
S-a respins ca inadmisibil apelul formulat de A., împotriva încheierii civile nr. 1699 din data de 11 mai 2021 pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr. x/2021.
Hotărârea Curții de Apel Cluj
Prin decizia civilă nr. 308/R/2022 din data de 04 octombrie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă s-a constatat perimat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 272 pronunțată la data de 08.10.2021 al Tribunalului Cluj.
Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 308/R/2022 din data de 04 octombrie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs recurentul A..
Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 20 octombrie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .
Prin rezoluția din 16 februarie 2023, s-a stabilit termen pentru analiza recursului la data de 25 mai 2023.
La acest termen de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepțiile nulității pentru lipsa semnăturii, în raport de prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) și alin. (3) din Codul de procedură, excepția tardivității în raport de dispozițiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. și excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, excepție invocată în baza art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și a rămas în pronunțare asupra acestora.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând recursul, în raport de excepția nulității pentru lipsa semnăturii recurentului și cea a tardivității căii de atac, invocate din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., și având în vedere și prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.
Alin. (3) al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Nulitatea fiind expresă, consecința este că sancțiunea va putea fi aplicată în condițiile art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs transmisă prin poștă electronică, la 12 octombrie 2022, nu poartă semnătura recurentului, iar prin rezoluția instanței din 24 octombrie 2022, s-a dispus citarea acestuia cu privire la obligația de a complini lipsa semnăturii, sub sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum rezultă din adresa emisă la data de 27 octombrie 2022 și din procesul-verbal de înmânare a actelor de procedură, aflat la dosar.
Totodată, se constată că recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a comunica un exemplar al cererii de recurs care să îi poarte semnătura și nici nu s-a prezentat, personal sau prin reprezentant, la termenul acordat în cauză, pentru a complini această lipsă.
Or, în lipsa semnăturii părții, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată.
Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la acces la instanță nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiția ca dreptul sa nu fi fost afectat în substanța sa. O limitare a dreptului la acces la instanță nu se conciliază cu art. 6 din Convenție decât dacă urmărește un scop legitim și există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constat că nu au fost încălcate de către Statul Român prevederile art. 6 din Convenție. S-a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește a impune reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește buna administrare a justiției. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță, reținând că reclamanta a fost informată de instanță asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă a-i fi aplicată.
Deși în speța redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziția, de principiu, a instanței de contencios european al drepturilor omului cu privire la soluțiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, cum este cazul în speță, atunci când limitările impuse îndeplinesc condițiile enunțate și standardele Curții în această materie.
Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condițiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanței, constatând lipsa semnăturii recurenților, întrucât aceștia nu s-au conformat dispozițiilor instanței de judecată de a semna calea de atac formulată, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.
Pe de altă parte, în ceea ce privește excepția tardivității, Înalta Curte constată că și aceasta este întemeiată, cererea de recurs fiind tardiv formulată, în raport cu dispozițiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, potrivit dispozițiilor mai sus menționate, hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Calculul termenelor procedurale este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 2 al aceluiași articol, se prevede expres că, atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește.
În cauză, hotărârea care constată perimarea, respectiv decizia civilă nr. 308/R/2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă a fost pronunțată la data de 04 octombrie 2022, dată de la care curge termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului.
Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., referitor la calculul termenelor procedurale stabilite pe zile, în cauză, termenul de recurs s-a împlinit la data de 10 octombrie 2022.
Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost transmisă prin poștă electronică la data de 12 octombrie 2022, astfel cum rezultă din dovada aflată la dosarul de recurs.
Având în vedere dispozițiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., menționate anterior, referitoare la termenul de declarare a recursului împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea, Înalta Curte reține că recursul declarat în cauză a fost formulat cu depășirea termenului legal.
Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:
"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Cum articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a nulității în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege, rezultă că, în cauză, este incidentă și această sancțiune.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de contestatorul B. împotriva deciziei civile nr. 237 din 07 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 308/R/2022 din 04 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.