ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 943/2023

Ședința publică din data de 23 mai 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 09.11.2021, reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., pronunțarea unei hotărâri prin care:

I.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 827/12.05.2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a reținut că, la stabilirea competenței teritoriale, trebuie avut în vedere locul unde s-a produs prejudiciul, în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., în interpretarea dată de instanța supremă prin decizia nr. 21/27.09.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. În cauză, acesta este sediul pârâtei, aflat în circumscripția Tribunalului Timiș.

I.2.2. Tribunalul Timiș, prin sentința nr. 251 pronunțată la data de 2 martie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată de către instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a constatat că reclamantul a înțeles să opteze pentru introducerea cererii la Tribunalul București, în a cărui circumscripție a apreciat că s-a produs prejudiciul, în raport de dispozițiile art. 113 pct. 9 din C. proc. civ., iar pârâta a invocat necompetența teritorială nu în raport de aceste dispoziții, ci de cele de drept comun, învederând că prezentul litigiu trebuie soluționat de către instanța de la domiciliul pârâtului, în condițiile art. 107 din C. proc. civ.. Competența în acest caz fiind de ordine relativă, excepția nu putea fi invocată din oficiu, astfel încât instanței sesizate îi revine competența soluționării cauzei. Tribunalul București a soluționat excepția invocată de către pârâtă pentru motive avute în vedere din oficiu.

Tribunalul a mai apreciat că decizia nr. 21/27.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, este ulterioară introducerii de către reclamantă a prezentei acțiuni judiciare, astfel încât normele de procedură ce se impun a fi aplicate sunt cele de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 24 - 25 din C. proc. civ., astfel încât se impune reținerea competenței în favoarea Tribunalului București.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că Tribunalul București, secția a V-a civilă, și Tribunalul Timiș, secția I civilă, și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ambele instanțe făcând aplicarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., prezentul conflict negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale celor două instanțe cu privire la locul producerii prejudiciului.

În speță, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru fapta de comunicare publică de fonograme sau de reproduceri ale acestora și de prestații artistice din domeniul audiovizual, fără autorizarea prealabilă din partea organismului de gestiune colectivă și fără plata remunerațiilor cuvenite titularilor ale căror drepturi sunt gestionate de către reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe normele ce reglementează răspunderea civilă delictuală, situație în care sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112 din același cod, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Fiind vorba despre o competență teritorială alternativă, reclamantul poate alege între instanțele competente, conform art. 116 din C. proc. civ.

Conflictul negativ de competență a fost generat de determinarea diferită a locului producerii prejudiciului de către instanțele care s-au dezînvestit reciproc de soluționarea cauzei. Prin decizia nr. 21 din data de 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1114 din data de 23 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 116 C. proc. civ., s-a statuat că sintagma "loc al producerii prejudiciului" în acțiunile în pretenții formulate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, având ca obiect obligarea utilizatorilor de a achita remunerațiile cuvenite pentru comunicarea publică/radiodifuzarea neautorizată a fonogramelor de comerț sau publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual corespunde locului săvârșirii faptei ilicite, iar nu celui al efectuării plății prejudiciului.

În motivarea acestei decizii, s-a reținut că, față de modalitatea de săvârșire a faptei ilicite și de felul în care se produce prejudiciul în astfel de spețe, locul în care apare consecința negativă asupra patrimoniului supus reparației nu poate fi înțeles decât în sensul locului săvârșirii faptei vătămătoare.

Astfel, instanța supremă a constatat că prejudiciul se reflectă în patrimoniul titularilor de drepturi conexe (artiști interpreți sau executanți, respectiv producători de fonograme), chiar dacă în numele acestora acționează organismele de gestiune colectivă (care au atribuții de a colecta remunerațiile și de a le repartiza apoi titularilor, proporțional cu repertoriul utilizat), dar o fac în baza unui mandat legal, iar nu ca persoană îndreptățită la plata remunerației.

În același timp, instanța supremă a arătat că locul producerii prejudiciului nu poate fi acela în care pierderea pecuniară, ca urmare a neplății remunerațiilor de către un utilizator neautorizat, este resimțită de organismul de gestiune colectivă (pus astfel în imposibilitate de a repartiza drepturile cuvenite titularilor), ci acela în care se săvârșește fapta ilicită, întrucât aceasta este însoțită de un prejudiciu produs instantaneu. Acest prejudiciu este cert din chiar momentul săvârșirii faptei ilicite, întrucât acela este momentul în care se aduce atingere drepturilor patrimoniale ale altor persoane prin utilizarea lucrărilor acestora fără autorizație și fără plata remunerației corespunzătoare.

De asemenea, în decizia menționată, s-a reținut și că determinarea cuantumului prejudiciului este strâns legată de locul unde se săvârșește fapta ilicită, câtă vreme această cuantificare se realizează prin luarea în considerare a suprafeței spațiului în care a avut loc utilizarea neautorizată, astfel că rațiunea identificării locului producerii prejudiciului ca fiind acela al săvârșirii faptei ilicite își are fundamentul și în considerente de bună administrare a justiției, respectiv a probelor necesare soluționării cauzei, regăsite ca atare acolo unde s-a produs comunicarea publică neautorizată.

Totodată, potrivit deciziei menționate, "concluzia potrivit căreia locul producerii prejudiciului este identic cu locul săvârșirii faptei ilicite constând în realizarea comunicării publice de opere protejate în absența autorizării prealabile și a plății remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți/executanți sau producătorilor de fonograme concordă și cu raționamentele juridice dezvoltate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene; pierderea patrimonială survine chiar în locul în care a fost săvârșită fapta ilicită și a avut loc încălcarea dreptului conex de autor, prin producerea unui prejudiciu instantaneu, astfel că stabilirea competenței în funcție de acesta răspunde și cerințelor de facilitare a administrării probelor și de organizare utilă a justiției. În același timp, sediul/domiciliul reclamantului ori cel al băncii la care acesta are un cont deschis, ca loc în care se reflectă efectele patrimoniale ale faptei ilicite sau în care are loc plata, sunt nerelevante din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., neputând constitui nici loc al săvârșirii faptei ilicite și (...) nici loc al producerii prejudiciului".

De altfel, anterior pronunțării deciziei în procedura recursului în interesul legii, în jurisprudența sa constantă, instanța supremă a reținut că, în măsura în care comunicarea publică are loc fără autorizare și, implicit, fără plata remunerațiilor, titularii sunt îndreptățiți la despăgubiri, conform dispozițiilor art. 188 din Legea nr. 8/1996, iar prejudiciul devine cert după utilizarea efectivă și poate fi cuantificat în funcție de spațiul în care a avut loc respectiva utilizare și de durata acesteia, pe baza documentelor aflate în posesia utilizatorului.

În speță, Înalta Curte constată că fapta ilicită care se impută pârâtei este aceea de comunicare publică de fonograme sau de reproduceri ale acestora și de prestații artistice din domeniul audiovizual, fără autorizarea prealabilă din partea organismului de gestiune colectivă și fără plata remunerațiilor cuvenite titularilor ale căror drepturi sunt gestionate de către reclamantă, locul săvârșirii faptei fiind în Cabanele turistice și Restaurantul situate în județul Timiș. De asemenea, față de aspectele expuse mai sus, locul în care se produce și devine certă pierderea pecuniară pretinsă de către reclamant este chiar locul în care a avut loc respectiva comunicare publică.

Față de prevederile art. 116 din C. proc. civ., alegerea reclamantului se face între mai multe instanțe deopotrivă competente. În raport de cele arătate mai sus, locului producerii prejudiciului, alături de locul săvârșirii faptei, reprezintă criterii de determinare a competenței alternative, în afara instanțelor enumerate la art. 107 - 112 din C. proc. civ., conform normei de trimitere din art. 113 alin. (1) din C. proc. civ.

Întrucât locul plății nu se circumscrie criteriilor legale prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., el neputând fi asimilat locului producerii prejudiciului, instanța competentă potrivit art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., pentru care poate opta reclamantul, conform criteriului examinat și elementelor de fapt ale speței, este Tribunalul Timiș. De altfel, chiar reclamanta, exprimându-și poziția procesuală, a considerat că în cauză este competent Tribunalul Timiș.

În consecință, față de dezlegările deciziei nr. 21 din 27 septembrie 2021 pronunțate în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, așa cum rezultă din art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., reținând că locul producerii prejudiciului, care coincide cu cel al săvârșirii faptei ilicite, este în Județ Timiș, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2023.