ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1253/2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată la data de 15 iulie 2021 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta Asociația Centrul Roman Pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6.703,50 RON (2.234,50 leix 3) la care se adaugă TVA, ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada: 01.08.2018 - 31.03.2020 și, respectiv, 01.06.2020 -30.06.2021, în temeiul art. 1349 C. civ., pentru unitățile nedeclarate la CREDIDAM, respectiv pensiunea turistică B. clasificată 3 stele, situată în sat Greșu, județul Vrancea, precum și recepția și restaurantul aflate în cadrul pensiunii; la plata sumei de 4.044,24 RON (1.348,08 RON x 3) ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând penalități de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 1, calculate la remunerația fără TVA până la data de 18.06.2021, conform dispozițiilor Deciziei ORDA nr. 120/2016 și în continuare până la recuperarea creanței datorate; obligarea pârâtei să încheie autorizații/licențe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spațiile administrate; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 1827 din 02 decembrie 2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.775 RON la care se adaugă TVA, pentru repararea prejudiciului cauzat artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual, reprezentând triplul remuneraților datorate în perioada 01.08.2018 - 31.03.2020 și, respectiv, 01.06.2020 - 30.06.2021; a obligat pârâta să încheie cu reclamanta autorizații/licențe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în spațiile administrate; a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 770 RON, cheltuieli de judecată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1421A din 12 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilăa respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1827 din 02 decembrie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1421A din 12 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta A. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 12 ianuarie 2023, sub nr. x/2021, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 13 ianuarie 2023, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în raport de dispozițiile art. 24 alin. (2) coroborat cu art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit obligația în sarcina recurentei-pârâte privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, sub sancțiunea anulării recursului; dovada achitării taxei judiciare de timbru a fost transmisă prin poștă electronică la data de 29 ianuarie 2023, conform dovezii plății on-line efectuate la data de 25 ianuarie 2023 la SNEP, Focșani VN - Impozite și Taxe Locale .

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în rejudecare, să se dispună respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, invocând incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În expunerea motivelor de recurs, a arătat că,potrivit relațiilor identificabile în conținutul paginii de internet credidam.ro, intimata Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM are ca scop colectarea și repartizarea banilor cuveniți artiștilor interpreți români și străini proveniți din difuzarea înregistrărilor comerciale de către posturile radio și TV, operatorii de cablu, etc.

Având în vedere activitatea societății și prevederile art. 20 alin. (1) din Legea 8/1996, este evident că intimata CREDIDAM colectează bani proveniți din difuzarea înregistrărilor comerciale inclusiv de la posturile de radio și TV, operatorii de cablu, cinematografe, toate acestea figurând în cuprinsul enumerării ce include restaurantele și hotelurile.

A precizat că deține contract pentru serviciile de televiziune prin cablu, pentru care plătește lunar un abonament, contractul fiind încheiat în calitatea sa de persoană juridică, care desfășoară activitatea constând în servicii de turism, context în care apare exclusă ipoteza în care CREDIDAM poate colecta banii cuveniți pentru drepturi de autor, atât de la operatorul de cablu, cât și de la societatea recurentă care achită serviciile de cablu pentru a beneficia de ele în scopul desfășurării activităților de comerț pentru care este înregistrată

A menționat că simpla existență a unor televizoare în cadrul pensiunii nu justifică în mod implicit și certitudinea difuzării unor înregistrări comerciale de genul acelora pe care intimata este legitimată să le urmărească.

Or, dreptul material îmbrățișează cu caracter de principiu in dubio pro reo, pe care instanța de apel l-a ignorat cu desăvârșire în condițiile în care cererea de chemare în judecată este construită pe acuzațiile reclamantei ce invocă încălcarea de către pârâtă a unor dispoziții legale.

De altfel, demersul juridic este întemeiat pe dispozițiile art. 1349 C. civ., ce definesc răspunderea civilă delictuală; una dintre condițiile răspunderii delictuale o reprezintă probarea fără dubiu a ilicitului, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

Cât privește jurisprudența Curții de justiție a Uniunii Europene, a susținut că aceasta vizează cazuistică de radiodifuziune, aspect neprobat în cauză.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 20 februarie 2023, în termen legal, intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca fiind nul, iar în subsidiar, ca fiind nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a deciziei atacate și obligarea recurentei la achitarea cheltuielilor de judecată.

Cu privire la excepția nulității recursului, a precizat că cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă critica ce vizează plata unor remunerații de către societățile de cablu cu care utilizatorii de fonograme și prestații artistice au contract, ar conduce la exonerarea acestora din urma de plata remunerațiilor către CREDIDAM a fost formulată omisso medio, cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. civ. raportat la art. 459 C. proc. civ., sens în care instanța de recurs nu o poate analiza.

De asemenea, a menționat că recurenta a reiterat motivele de apel referitoare la nedovedirea de către CREDIDAM, prin probele administrate, a activității de comunicare publică de fonograme și prestații artistice în incinta unităților administrate de recurentă, simpla existență a televizoarelor în camerele pensiunii nejustificând certitudinea difuzării de fonograme și prestații artistice, care, însă, și-au găsit deja o dezlegare jurisdicțională prin decizia recurată.

Având în vedere că această cale extraordinară de atac a recursului poate fi exercitată doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat respingerea cererii de recurs, ca fiind nulă, întrucât în cauză nu se aplică dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, a arătat că recurenta în mod eronat a considerat că achitarea de către firma de cablu a unor remunerații către CREDIDAM o exonerează de achitarea remunerațiilor pentru activitatea de comunicare publică în scop ambiental în unitatea pe care aceasta o administrează.

Astfel, colectarea remunerațiilor pentru retransmiterea prin cablu reprezintă o sursă diferită de cea aferentă activității de comunicare publică în scop ambiental, intimata având obligația legală de a solicita utilizatorilor, plata de remunerații echitabile pentru artiștii interpreți sau executanți, reprezentați de CREDIDAM, pe fiecare sursă în parte.

Faptul că utilizează doar fonograme în baza unui abonament cu societatea de cablu, nu o exonerează de plata remunerației pentru comunicarea publică, întrucât această obligație este prevăzută de art. 98 lit. h) din Legea nr. 8/1996, republicată,fiind distinctă de obligația operatorului care realizează activitatea de retransmisie prevăzută de art. 98 lit. i) din Legea nr. 8/1996, republicată.

Totodată, existența unui contract între o firmă de cablu și societatea A. S.R.L. reprezintă o recunoaștere a activității de comunicare publică a fonogramelor și prestațiilor artistice din domeniul audiovizual de către aceasta, prin intermediul televizoarelor care retransmit programele TV din grila firmei de cablu.

Cu privire la critica prin care se susține că simpla existența a unor televizoare în cadrul pensiunii nu justifică în mod implicit și deducția în sensul certitudinii difuzării unor înregistrări comerciale de genul celor pe care intimata este legitimată să le urmărească, a precizat că instanța de apel, analizând hotărârea instanței de fond și probele admnistrate (extras ONRC, valabilitate certificat de clasificare emis de Ministerul Turismului, fotografiile atașate la dosar obținute de pe site-urile de rezervare turistică) a constatat, în mod legal, pe baza unei prezumții, că pârâta A. S.R.L. are calitatea de utilizator de fonograme și prestații artistice și, în consecință, este obligată la plata de despăgubiri ca urmare a săvârșirii faptei de comunicare publică în scop ambiental, fără autorizarea artiștilor interpreți și fără plata de remunerații echitabile.

Atâta timp cât CREDIDAM a administrat proba cu înscrisuri, din cuprinsul cărora a rezultat existența calității de utilizator, revenea recurentei-pârâte sarcina de a face dovada contrară.

Este adevărat că art. 249 C. proc. civ. impune, din punct de vedere cronologic, în sarcina reclamantului obligația de a face dovada pretențiilor sale, acesta fiind cel care susține primul temeinicia cererii de chemare în judecată, însă recurenta-pârâtă este cea care trebuia să iasă din pasivitate și să se apere, criticând probele aduse de reclamant și făcând dovada susținerilor sale, fapt ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 15 iulie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 28 februarie 2023, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru nr. 2 a stabilit termen de judecată la data de 06 iunie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Fiind luată în analiză cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, prin întâmpinare, Înalta Curte constată că din analiza motivelor de recurs se pot identifica în mod clar criticile aduse hotărârii instanței de apel, astfel cum impun dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., sub aspectul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material ce reglementează răspunderea civilă delictuală, cu consecința încadrării în drept în mod corespunzător, aspect ce dă posibilitatea instanței de recurs să realizeze examenul de legalitate în calea de atac dedusă judecății.

Ca atare, nu este aplicabilă sancțiunea prevăzută de art. 489 C. proc. civ., astfel că excepția nulității recursului urmează să fie respinsă.

Examinând, în continuare, recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, se reține că recursul este o cale extraordinară de atac, pusă la dispoziția părții interesate numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 488 C. proc. civ., ce vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, sens în care controlul judiciar se poate exercita doar asupra problemelor de drept discutate în speță, fără a antrena o devoluțiune a cauzei și, deci, fără posibilitatea stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanțele de fond.

Având în vedere aceste elemente caracteristice ale recursului în discuție, instanța învestită cu soluționarea acestuia nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 488 C. proc. civ., fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.

Cum instanța de recurs nu a fost învestită cu o cale de atac devolutivă, raportarea se va realiza la situația de fapt stabilită de instanțele de fond și numai în măsura în care aceasta este necesară pentru interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

Prin cererea de recurs a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, care are în vedere situațiile în care instanța,deși a apelat la textele de lege incidente speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Înalta Curte constată că, exceptând redarea conținutului art. 20 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, critica grefată pe o pretinsă exonerare a societății recurente de la plata remunerațiilor către CREDIDAM în contexul în care plata se efectuează de către societățile de cablu cu care utilizatorii de fonograme și prestații artistice au încheiat contract, nu a fost valorificată mai întâi în apel, fiind invocată omisso medio, adică pentru prima oară în această cale extraordinară de atac, contravenind dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care dispun în sensul că "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor", legiuitorul înțelegând astfel să acorde garanții suplimentare caracterului extraordinar al recursului, văzut exclusiv ca o verificare a legalității hotărârii pronunțate în apel.

De altfel, recurenta-pârâtă pleacă de la premisa că existența contractului încheiat cu operatorul de cablu îi dă dreptul utilizării fonogramelor și a prestațiilor artistice și o exonerează de la plata remunerațiilor către intimata-reclamantă, însă contractul invocat reglementează raporturile dintre pârâtă și operatorul de cablu care furnizează serviciile de televiziune, internet și date, iar clauzele pe care acesta le conține cu privire la drepturile de autor se referă, în fapt, la dreptul operatorului de cablu de a transmite fonogramele respective, drept care nu se răsfrânge și asupra recurentei-pârâte și la sumele de bani pe care aceasta trebuie să i le plătească furnizorului de servicii de comunicații electronice, sume care nu sunt echivalentul remunerației pe care recurenta-pârâtă o datorează intimatei-reclamante pentru propriile sale fapte de comunicare, mai departe, către public, a fonogramelor.

O altă critică pe care se axează recursul privește împrejurarea că simpla amplasare a unor televizoare în incinta pensiunii nu dovedește, în mod implicit, difuzarea unor înregistrări comerciale de genul celor pe care intimata este legitimată să le urmărească. Cum îndoiala se interpretează în favoarea recurentei, devine incident principiul in dubio pro reo.

Înalta Curte constată că prin critica expusă în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanța de apel mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea extraordinară de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Instanța de apel a reținut că pârâta are calitatea de utilizator, în sensul Legii nr. 8/1996 și al Metodologiei aprobate prin Decizia nr. 120/2016, respectiv de deținătoare a unor spații în care se comunică public prestații ale artiștilor interpreți, pe baza elementelor probatorii administrate de intimata-reclamantă (autorizarea funcționării și clasificării B. cu 3 stele, cu restaurant și recepție, situată în sat Greșu, județul Vrancea, conform certificatului de clasificare eliberat de Ministerul Turismului și extrasului de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, planșele fotografice printate de pe site-urile de rezervări de pe booking.com, turistinfo.ro, bookfast.ro, înscrisuri de natură a fundamenta o prezumție judiciară a utilizării operelor gestionate colectiv de către reclamantă, nerăsturnată de către recurentă), aspecte ce rezultă din simpla deținere a mijlocelor tehnice, precum televizoarele, apte a reda fonograme protejate în spațiile puse la dispoziția clienților săi.

Calitatea de utilizator prin efectul comunicării publice a fonogramelor în spațiile deținute de recurentă a rezultat și din aprecierea globală a situației concrete și a compatibilității acesteia cu dezlegările de drept regăsite în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (C-135/10, SCF, Hotărârea din 15 martie 2012), referitoare la aspectele legate de comunicarea publică de fonograme prin utilizarea lor de către prestatorii de servicii, în cadrul căreia instanța de apel a realizat o analiză individuală a criteriilor, dar și în interacțiune unele cu celelalte, în ceea ce privește calificarea activității recurentei-pârâte ca incumbând și o comunicare publică de fonograme, cu consecința obligării sale la achitarea remunerației echitabile datorate utilizării prestației artiștilor interpreți și executanți.

Considerentele instanței de apel pe aceste aspecte relevă îndeplinirea obligației ce revine instanței naționale de a interpreta dreptul intern în conformitate cu dreptul Uniunii Europene, așa cum a fost consacrată prin Hotărârea din cauza C-14/83 Von Colson și Kamann pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și menționată constant în jurisprudența Curții.

Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza C-282/10 Maribel Dominguez (cauză ce viza interpretarea unei directive), Curtea a arătat că "principiul interpretării conforme impune (...) ca instanțele naționale să facă tot ce ține de competența lor, luând în considerare ansamblul dreptului intern și aplicând metodele de interpretare recunoscute de acesta pentru a garanta efectivitatea deplină a directivei în discuție și pentru a identifica o soluție conformă cu finalitatea urmărită de aceasta (...)" - par. 27.

Așadar, pe baza unui raționament similar celui dezvoltat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea din 15 martie 2012, în cauza C-162/10, Phonographic Performance (Ireland) Limited împotriva Irlandei și C., care a reiterat cele statuate anterior în Hotărârea din 7 decembrie 2006, în cauza C-306/05, SGAE, reținând că situația de fapt este identică cu cea examinată în cauza la care s-a făcut referire, instanța de apel a calificat în mod corect ca fiind comunicare publică de fonograme, activitatea pârâtei de a le utiliza, prin intermediul televizoarelor cu care sunt dotate spațiile aflate în exploatarea sa, fiind relevantă punerea la dispoziția clientelei a dispozitivelor, existența lor și aptitudinea lor de a comunica public fonogramele și nu dovedirea folosirii lor efective.

Nu este fondată nici critica prin care recurenta-pârâtă a pretins nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 1349 C. civ., pe care s-a întemeiat demersul judiciar inițiat de reclamantă, de vreme ce nu a fost probată una dintre condițiile răspunderii civile delictuale (fapta ilicită), iar jurisprudența Curții de de Justiție a Uniunii Europene vizează cazuistica de radiodifuziune, la fel neprobată, reiterând incidența principiul in dubio pro reo.

Potrivit dispozițiilor art. 1349 C. civ., "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral", iar conform prevederilor art. 1357, "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă".

Din conținutul prevederilor legale mai sus amintite, rezultă că pentru a exista o răspundere civilă delictuală, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția autorului faptei ilicite.

Deși recurenta-pârâtă a susținut că, în speță, nu este îndeplinită prima condiție a răspunderii civile delictuale, mai precis, sub aspectul existenței unei fapte ilicite, Înalta Curte constată că argumentele redate în cuprinsul cererii de recurs se referă la chestiuni grefate pe neprobarea caracterului ilicit al faptei imputate, prin care se tinde la o reapreciere a situației de fapt deduse judecății și nu pe o interpretare a normei legale evocate, însă o atare evaluare excedează motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât vizează aspecte de temeinicie a hotărârii recurate și nu legalitatea sa, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Este bine știut faptul că în recurs nu se poate reaprecia starea de fapt și reinterpreta probelor administrate în fața instanțelor de fond, astfel că a concluziona în alt sens decât a făcut-o instanța de apel ar presupune schimbarea stării de fapt reținute, ceea ce este inadmisibil în recurs, cu privire la împrejurarea că fapta pârâtei de a comunica public prestații ale artiștilor interpreți, fără a solicita în prealabil autorizația/licența neexclusivă în calitate de utilizator, desfășurând activitatea fără a achita remunerațiile cuvenite reclamantei, este o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii menită a activa mecanismul răspunderii civile pe tărm delictual în condițiile art. 1349 C. civ.

De vreme de comunicarea publică de fonograme este licită doar în condițiile obținerii autorizației/licenței neexclusive și plății remunerației datorate potrivit legii și metodologiei aplicabile, cuvenite artiștilor interpreți, corespunzător încălcării drepturilor instituite de art. 106 din Legea nr. 8/1996, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este prezumată, nefiind necesară administrarea unor dovezi suplimentare. Specificul activității desfășurate de pârâtă conduce la concluzia că aceasta a acționat cu vinovăție, sub forma intenției, întrucât avea cunoștință de faptul că încalcă drepturile titularilor de drepturi conexe dreptului de autor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1421A din 12 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte în formularea prezentei căi de atac, urmează să o oblige la plata către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a sumei de 1.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, potrivit conform extrasului bancar nr. x din 17 februarie 2023, eliberat de D. existent la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1421A din 12 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.100 RON către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iulie 2023.