ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 537/2023

Ședința publică din data de 04 aprilie 2023

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a Civilă, la data de 29.09.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Asociația Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1.349 și urm. C. civ.., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe cu modificările și completările ulterioare (în vigoare pentru perioada dedusă judecății), inclusiv cu forma republicată la data de 14.06.2018 în M.Of. Partea I nr. 489 din 14 iunie 2018 și Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016, ca norme de aplicare.

2.1 Prin sentința civilă nr. 486 din data de 06 aprilie 2022, Tribunalul București – secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Asociația Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM și pe pârâta A. S.R.L. în favoarea Tribunalului Bihor.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București – secția a III-a civilă a reținut că excepția este întemeiată în considerarea RIL–ului nr. 21/2021 pronunțat de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a statuat faptul că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 116 noul C. proc. civ., sintagma "loc al producerii prejudiciului" în acțiunile în pretenții formulate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor având ca obiect obligarea utilizatorilor de a achita remunerațiile cuvenite pentru comunicarea publică/radiodifuzarea neautorizată a fonogramelor de comerț sau publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora și/sau prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, corespunde locului săvârșirii faptei ilicite, iar nu celui al efectuării plații prejudiciului.

Astfel, Tribunalul București, secția a III-a civilă a reținut că în speță competența teritorială aparține Tribunalului Bihor, întrucât potrivit dispozițiilor art. 107 noul C. proc. civ. instanța în a cărei circumscripție se află sediul pârâtei nu este Tribunalul București și având în vedere cele stabilite de către Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea textului legal, locul producerii prejudiciului se afla pe raza județului Bihor.

2.2 Prin încheierea civilă nr. 8/C/2023 din data de 18 ianuarie 2023, Tribunalul Bihor – secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor, invocată de reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM și a declinat în favoarea Tribunalului București acțiunea formulată de reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L..

A constatat conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Bihor și Tribunalul București și, pe cale de consecință, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. A suspendat judecata cauzei.

Tribunalul Bihor – secția I civilă a reținut că dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., cu referire la decizia nr. 21/2021 dată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție sunt norme de competență teritorială alternativă de ordine privată, iar excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București – secția a III-a civilă a fost invocată de instanță din oficiu, iar nu de către pârât în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, Tribunalul Bihor a apreciat că Tribunalul București – secția a III-a civilă a devenit instanță competentă prin neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către partea pârâtă.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speță, instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei.

Înalta Curte mai constată că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune prin care a solicitat acordarea remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, fără autorizarea prealabilă din partea organismului de gestiune colectivă și fără plata remunerațiilor cuvenite titularilor ale căror drepturi sunt gestionate de către reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM. Acțiunea este întemeiată atât pe instituția răspunderii civile delictuale, cât și pe dispozițiile legale speciale din materia drepturilor de proprietate intelectuală (Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe cu modificările și completările ulterioare (în vigoare pentru perioada dedusă judecății), inclusiv cu forma republicată la data de 14.06.2018 în M.Of. Partea I nr. 489 din 14 iunie 2018 și Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016, ca norme de aplicare).

Astfel, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe normele ce reglementează acțiunea în răspundere civilă delictuală, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 rap. la art. 116 și art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că este vorba de o competență teritorială alternativă, reclamanta având posibilitatea de a alege între instanțele competente, conform art. 116 C. proc. civ.

Or, acest tip de competență este de ordine privată și raportat la dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Din interpretarea textului art. 130 alin. (3) C. proc. civ. rezultă că, atâta timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate în acest text, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

Mai mult, prin decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a reținut că: "65. Drept urmare, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.. (...) 67. În situația în care instanța de judecată inițial necompetentă, devenită însă competentă prin neinvocarea excepției în termenul legal, ar fi, totuși, considerată îndreptățită să își decline competența către instanța pe care o apreciază ca fiind competentă, termenul statuat de lege ar fi superfluu, deoarece declinarea competenței realizată cu nerespectarea dispozițiilor legale ar subzista, atât instanța de trimitere, cât și instanța ierarhic superioară care va pronunța regulatorul de competență fiind ținute de această soluție."

În privința verificării propriei sale competențe de către instanța investită în urma declinării de competență, Înalta Curte s-a pronunțat în sensul că "68. răspunsul la problema de drept contradictorie existentă în jurisprudența instanțelor naționale vizând posibilitatea instanței căreia i se declină competența de a analiza în ce măsură instanța care și-a declinat competența în favoarea sa a respectat și prevederile legale privind condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență nu poate fi decât acela că trebuie acordată această posibilitate instanței la care se declină competența, deoarece, în caz contrar, prevederile legale care reglementează condițiile și, mai ales, termenele de invocare a excepției de necompetență ar fi lipsite de orice eficiență. 69. Nu poate fi primit argumentul exprimat în a doua opinie jurisprudențială în sensul că instanța în fața căreia se ivește conflictul de competență s-ar transforma într-o instanță de control judiciar, deși declinatorul de competență nu este supus niciunei căi de atac, întrucât instanța trebuie să verifice cui îi aparține competența în cauza concretă dedusă judecății. 70. De altfel, legalitatea declinării de competență nu este sustrasă controlului, o atare situație fiind inacceptabilă din perspectiva cerințelor statului de drept. Și aceasta, deoarece instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate. Faptul că prevederile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. dispun în sensul că hotărârea de declinare a competenței nu este supusă niciunei căi de atac nu poate duce la altă concluzie, deoarece s-a eliminat calea de atac împotriva hotărârii de declinare a competenței cu scopul asigurării celerității procesului civil și având în vedere că declinarea de competență nu are caracter obligatoriu pentru instanța de trimitere, aceasta fiind, la rândul său, îndrituită să își verifice competența și, dacă este cazul, să se desesizeze în favoarea instanței pe care o consideră competentă. 71. Așadar, instanța care primește dosarul își poate invoca din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 din C. proc. civ., necompetența materială procesuală și poate declina competența în favoarea instanței inițial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale procesuale. 72. Pe de altă parte, instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară".

Prin urmare, în conformitate cu paragrafele sus evocate, instanța de conflict poate verifica dacă competența a fost câștigată, confirmată, în raport de respectarea sau nerespectarea normelor și termenelor procedurale, de "întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței" de către prima instanță sesizată.

În cauză se constată că pârâta nu a depus întâmpinare în dosarul Tribunalului București – secția a III-a civilă, prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale, însă la termenul de judecată din 06 aprilie 2022 instanța a invocat din oficiu această excepție, apreciind că excepția este întemeiată în considerarea deciziei nr. 21/2021 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Or, având în vedere că în prezenta cauză operează o competență de ordine privată, precum și faptul că pârâta nu a depus la dosar întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale, instanța Tribunalului București – secția a III-a civilă nu putea invoca din oficiu această excepție, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepția necompetenței teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței.

Prin urmare, necompetența s-a acoperit definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată – în speță Tribunalul București – secția a III-a civilă – a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost învestită, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., operând astfel o prorogare legală de competență sui-generis.

Pe de altă parte, sub aspectul determinării instanței competente în raport cu statuările din decizia nr. 21 din 27 septembrie 2021, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1114 din 23 noiembrie 2021), decizie invocată de Tribunalul București – secția a III-a civilă cu ocazia admiterii excepției necompetenței sale teritoriale, Înalta Curte reține că această decizie, prezintă, într-adevăr, relevanță pentru identificarea instanței competente teritorial, date fiind considerentele acesteia, din care reiese modalitatea de determinare a locului producerii prejudiciului, același cu locul săvârșirii faptei ilicite, însă dezlegările obligatorii ale acesteia ar fi putut fi aplicate numai în situația în care excepția ar fi fost invocată în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. (de către pârâtă prin întâmpinare).

Or, deși Tribunalul București nu este nici instanța de la sediul pârâtei și nici instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, acesta a devenit competent să soluționeze cauza, tocmai prin faptul că pârâta nu a depus la dosar întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale, iar instanța, așa cum s-a arătat mai sus, nu putea invoca din oficiu această excepție, dat fiind caracterul de ordine privată al acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 aprilie 2023.