ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1331/2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 15 iulie 2021 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2021, reclamanta Asociația Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat:

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 1387 din 11 octombrie 2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte cererea formulată Asociația Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți, în contradictoriu cu pârâta A.; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.003,50 RON cu titlu de reparare prejudiciu rezultat în urma comunicării publice a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual, reprezentând triplul remunerațiilor datorate pentru unitățile B. clasificata 4 Flori și Restaurantul aflat în cadrul pensiunii, situate în județul Arad, pentru perioadele 01.08.2018-31.03.2020 și 01.06.2020-30.06.2021; a obligat pârâta să încheie cu reclamanta autorizație/licență neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual în spațiile administrate, a respins în rest cererea ca neîntemeiată; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbre - 100 RON și onorariu avocat - 800 RON.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1321A din 18 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de către apelanta-pârâtă A. împotriva sentinței civile nr. 1387 din 11 octombrie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ca nefondat; a obligat apelanta la 900 RON cheltuieli de judecată în apel către intimatul-reclamant.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1321A din 18 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 21 decembrie 2023, sub nr. x/2021, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 28 decembrie 2023, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerințelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs cuprinde mențiunile privind denumirea și sediul recurentei-pârâte; indicarea hotărârii care se atacă; semnătura reprezentantului convențional din cadrul S.C.A. C. (împuternicire aflată la fila x); în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) al aceluiași articol, s-a constatat că recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. în temeiul art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recurenta-pârâtă datorează pentru soluționarea recursului declarat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, cu respectarea etapelor obligatorii ale procesului civil, și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 470 alin. (1) lit. d), precum și pe cele ale art. 478 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care, deși a anexat cererii de apel documentele contabile pentru perioada aferentă pretențiilor reclamate de intimată, la care instanța de apel a făcut referire, din care reieșea gradul de ocupare a unității, precum și faptul ca în unitate se desfășoară activități cu titlu sezonier, aspecte de natură să invalideze soluția instanței de fond, Curtea de apel a reținut în considerentele deciziei atacate că pârâta nu ar fi depus dovezi concludente, respectiv, registre de cazare, evidențe contabile, care să releve acrtivitatea limitată la anumite luni precum și faptul că astfel de probe trebuiau propuse în condițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.. De altfel, recurenta consideră că instanța de apel avea posibilitatea să administreze probe noi în etapa apelului, în considerarea caracterului devolutiv al căii de atac, care repune pricina în starea ei inițială, în sensul în care are loc o nouă judecată a fondului pretenției ce a fost supusă judecății.

Or, instanța de apel nu a pus în discuția părților posibilitatea suplimentării probatoriului și nici nu a motivat în niciun fel rațiunea pentru care probele depuse în susținerea apelului (înscrisurile) nu au fost apreciate ca fiind relevante cu privire la stabilirea existenței faptei ilicite constând în inacțiunea recurentei.

Prin încheierea de ședință din 18 octombrie 2023, deși instanța de apel a reținut faptul că apelanta-pârâtă a solicitat administrarea probei cu înscrisuri atașate la dosar și comunicate părții adverse, precum și că probatoriul a fost astfel administrat, nu a arătat care sunt argumentele pentru care probele propuse nu au fost apreciate ca fiind concludente în soluționarea cererii de apel.

În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel nu a procedat la o analiză efectivă a probelor administrate, așa cum acestea au fost propuse de apelanta-pârâtă, în sensul de a argumenta motivul pentru care situația de fapt a fost sau nu a fost infirmată de probele propuse și administrate în fața acesteia.

Astfel, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de argumentele evocate în susținerea acesteia, relativ la neobținerea de autorizații de licență neexclusivă și neachitarea remunerațiilor pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în spațiile administrate, deși a fost notificată în acest sens, recurenta a susținut că soluția instanței de fond de admitere a cererii de chemare în judecată a fost fundamentată pe considerentul că pârâta nu a dovedit susținerile potrivit cărora activitatea pensiunii se desfășoară exclusiv cu titlu sezonier, anume pentru o perioadă de 3 luni/an.

Or, din corespondența anexată cererii de apel rezultă că recurenta a intenționat să obțină autorizația de licență neexclusivă, însă unitatea are destinația de casă de vânătoare care organizează evenimente ocazionale, lucru care reiese și din gradul de ocupare a unității aferent perioadei 01.08.2018-31.03.2020, respectiv 01.06.2020-30.06.2021, pe care l-a adus la cunoștința intimatei, fără ca aceasta să procedeze în sensul recalculării remunerației pretins datorate.

În plus, pentru perioada februarie 2020- aprilie 2021, locația a fost închisă, fapt ce reieșea, de asemenea, din înscrisurile anexate cererii de apel, astfel că instanța de fond a admis în mod greșit pretențiile intimatei, recurenta nedatorând remunerația în cuantumul pretins de aceasta.

Nu în ultimul rând, a susținut că soluția pronunțată de instanța fondului este greșită și prin raportare la suprafața restaurantului, în considerarea faptului că recurenta a depus documente relevante în scopul stabilirii în mod corect a suprafeței ce trebuie avută în vedere la calculul cuantumului remunerației, însă acestea au fost apreciate ca fiind nerelevante, în caz contrar, intimata îmbogățindu-se fără justă cauză.

În fine, recurenta a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1349 C. civ. pentru atragerea răspunderii civile delictuale din moment ce obligația de plată a remunerației în cuantumul indicat de intimată nu s-a născut, aspect care poate fi constatat prin examinarea înscrisurilor din care reiese gradul de ocupare a unității, precum și faptul că aceasta este deschisă publicului în mod sezonier.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 04 martie 2024, prin poștă, în termen legal, intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți-CREDIDAM a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei atacate, ca legală, și obligarea recurentei la achitarea cheltuielilor de judecată.

Referitor la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 470 alin. (1) lit. d) coroborate cu cele ale art. 478 alin. (2) C. proc. civ., întrucât aceasta a luat act de înscrisurile noi depuse de apelantă, odată cu cererea de apel, aspect consemnat în preambulul deciziei civile atacate, iar în motivarea soluției de respingere a apelului a arătat că apelanta nu a făcut dovada caracterului sezonier al activității, ci doar a gradului de ocupare scăzut al cazării în unele perioade.

Raportându-se la dispozițiile art. 112 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, a menționat că gradul de ocupare al unității de cazare nu poate constitui o excepție de la plata remunerațiilor lunare datorate pentru activitatea de comunicare publică în scop ambiental, deoarece prin Metodologiile pe sursa comunicare publică, opozabile erga omnes, nu este stabilită doar modalitatea de calcul a remunerațiilor, ci și reducerile ce pot fi acordate, nefiind permisă o extindere la alte situații decât cele în mod expres arătate în cuprinsul acestora.

Or, în Deciziile ORDA nr. 10/2016, nr. 120/2019 și nr. 69/2019, aplicabile speței, nu se regăsește vreo dispoziție care să permită ca la efectuarea calculelor pentru remunerațiile lunare să se ia în considerare gradul de ocupare al cazării, astfel că diminuarea activității într-o anumită perioadă nu poate însemna că recurenta ar datora remunerații în raport de gradul de ocupare al camerelor de închiriat pe care le administrează, întrucât remunerațiile lunare pentru activitatea de comunicare publică a fonogramelor și a prestațiilor artistice sunt fixe, indiferent de durata efectivă a comunicării publice (art. 2.1 alin. (2) din Decizia ORDA 120/2016).

Cu privire la motivul de recurs ce vizează neîndeplinirea condițiilor art. 1349 C. civ. pentru atragerea răspunderii delictuale a recurentei, intimata-reclamantă a arătat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile stipulate de textul de lege invocat coroborate cu dispozițiile art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 și ale art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016.

Din această perspectivă, a susținut că fapta ilicită este reprezentată de comunicarea publică în scop ambiental a fonogramelor/prestațiilor artistice din domeniul audiovizual aparținând artiștilor interpreți fără a deține autorizații/licențe neexclusive valabile din partea CREDIDAM și fără a achita remunerațiile echitabile cuvenite acestora prin lege; prejudiciul este echivalent cu remunerațiile și penalitățile de întârziere datorate conform Legii nr. 8/1996 și normelor de aplicare a acesteia (metodologii) pentru fiecare perioadă în parte, instanța având posibilitatea să stabilească despăgubiri echivalente la nivelul triplului sumelor legal datorate; legătura de cauzalitate între fapta ilicită rezultă ex re, fiind dată de faptul că activitatea de comunicare publică desfășurată de recurenta-pârâtă în incinta unităților deținute a fost de natură a produce prejudicii artiștilor interpreți, aceasta neavând autorizație din partea CREDIDAM și neachitând remunerațiile datorate potrivit metodologiilor în vigoare, fapta fiind săvârșită cu intenție de către recurentă, în condițiile în care i-a comunicat prin intermediul notificărilor atât dispozițiile legale în materie, cât și actele necesare, procedura și necesitatea de a încheia autorizații licență neexclusive cu CREDIDAM.

Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți, în recurs:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 21 decembrie 2023, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 martie 2023, s-a fixat termen de judecată la data de 21 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului declarant în cauză.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă A. a pretins încălcarea dispozițiilor art. 470 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., respectiv a dispozițiilor art. 478 alin. (2) din același act normativ, în ceea ce privește modul în care instanța de apel a valorificat probele administrate în cauză, probe din care reieșea gradul de ocupare a unității, precum și faptul că în unitate se desfășoară activități cu titlu sezonier, în perioada aferentă pretențiilor reclamate de intimată, aspect care, în opinia recurentei, erau de natură să invalideze soluția primei instanțe. Recurenta a invocat, totodată, încălcarea dispozițiilor art. 479 alin. (2) C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 22 alin. (2) teza a II-a din același act normative, care reglmentează rolul activ al instanței și care permit instanței devolutive să administreze probe noi în această etapă procesuală.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că aprecierea instanței devolutive asupra aptitudinii probelor de a conduce la soluționarea procesului nu poate fi cenzurată pe calea recursului, întrucât această chestiune vizează netemeinicia și nu nelegalitatea hotărârii atacate.

Prin urmare, nu pot fi primite criticile ce exprimă nemulțumirea recurentei-pârâte cu privire la modul de evaluare de către instanța devolutivă a probatoriului administrat în cauză, întrucât acestea nu vizează chestiuni ce reclamă un control de legalitate a hotărârii atacate în cadrul restrictiv impus de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci tind să conducă la reaprecierea probelor și la schimbarea situației de fapt reținute, împrejurare ce contravine dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., din cuprinsul cărora rezultă că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu temeinicia acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi, propuse în condițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel cum reiese fără echivoc din norma prevăzută de art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel, exercitându-și atributele de jurisdicție, poate fie să refacă sau să completeze probele de primă instanță, fie să administreze probe noi în această etapă procesuală, câtă vreme au fost propuse potrivit regulilor instituite de art. 478 alin. (2) din același act normative, după cum poate să pronunțe decizia numai în baza dovezilor administrate la prima instanță fără a le mai reface sau completa prin administrarea de probe noi.

Înalta Curte reține că, în speță, prin apelul declarat, pârâta A. a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia a anexat cererii de apel un document contabil ce indica gradul de ocupare a unității de cazare în discuție pe perioada ianuarie 2018- decembrie 2020, act care a fost comunicat părții adverse. Aceste aspect au fost reținute ca atare de către instanța de apel la termenul de judecată din data de 18 octombrie 2023, când a fost pus în discuție probatoriul, termen la care recurenta pârâtă a lipsit. Luând act de faptul că intimata-reclamantă, prezentă în instanță, nu a solicitat probe suplimentare în apel, Curtea a încuviințat pentru pârâtă probatoriul propus și a constatat că acesta a fost depus la dosar.

Așadar, în condițiile în care pârâta a atașat apelului înscrisul de care a înțeles să se folosească în soluționarea căii de atac, însă nu s-a prezentat în fața instanței de apel, la termenul la care probatoriul a fost pus în discuție, aceasta nu poate pretinde cu temei încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 479 alin. (2) C. proc. civ. pentru a invoca lipsa rolului activ al acesteia în materie probatorie, întrucât, deși dispozițiile legale în vigoare îi îngăduie instanței să ordone chiar din oficiu administrarea unei probe, aceasta este doar o posibilitate și nu o obligație. Procesul civil este, în regulă general, un proces al intereselor private astfel că rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextual asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilității și al contradictorialității. În cauză, pârâta a avut posibilitatea de a propune și administra probatorii, ceea ce a și făcut, prin cererea de apel, iar împrejurarea că aceasta a lipsit la termenul la care probatoriile au fost discutate și încuviințate nu poate conduce la concluzia că sarcina probei ar reveni instanței, aceasta neputându-se substitui părții în exercitarea propriilor drepturi și obligații procesuale.

Așadar, chiar dacă, potrivit regulilor procedurale, în apel pot fi administrate probe noi, soluția fiind logică și decurgând din efectul devolutiv al acestei căi de atac, care repune pricina în starea inițială, în sensul în care are loc o nouă judecată a fondului pretenției ce a fost supusă judecății, aceasta nu înseamnă că rolul activ al judecătorului poate să înlocuiască implicarea părții însăși, instanța nefiind, deci, obligată ca din oficiu să ordone probe noi, cu încălcarea principiului disponibilității, ci, dimpotrivă, este îndreptățită să soluționeze cauza prin raportare la cele invocate la fond, la probele administrate în fața instanței de fond, precum și la probele administrate în calea de atac, la solicitarea părții interesate formulate în condiții procedurale.

În ceea ce privește susținerile recurentei-pârâte vizând utilitatea probei cu înscrisul atașat cererii de apel în raport de obiectul pricinii și, respectiv, valoarea probatorie a acestuia în dovedirea faptului că pentru perioada aferentă pretențiilor formulate de intimata-reclamantă, în unitatea de cazare se desfășoară activități cu titlu sezonier, nevalorificată de către instanța de apel, Înalta Curte constată că aprecierea asupra necesității administrării de probe noi, în apel, reprezintă atributul exclusiv al instanței învestite cu o cerere de încuviințare a probatoriului și nu poate fi cenzurat de către instanța de recurs prin prisma controlului judiciar de legalitate specific acestei etape procesuale.

În considerarea celor mai sus arătate, Înalta Curte va înlătura ca nefondate criticile subsumate de recurent cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., acesta nefiind incident în cauză.

Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii, vizând prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 425 C. proc. civ.

În speță, deși reclamantul a invocat ca temei de drept al recursului său și aceste dispoziții legale, motivarea acestuia nu cuprinde nicio critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în cazul de casare reglementat de acest text legal.

Viciile motivării unei hotărâri, în sensul art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție însă în dispozitiv instanța s-a oprit la soluția contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății iar din altele netemeinicia acestora și, în consecință, se exclud reciproc, când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

Raportat la acest caz de casare, pârâta ar fi trebuit să invoce și să demonstreze incidența uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele mai sus arătate, însă, din analiza cererii de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu conține precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate a deciziei instanței de apel, susceptibilă de a fi încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., toate susținerile recurentei constituind, în realitate, critici la adresa modului în care instanța de apel a analizat și interpretat probele administrate în cauză, solicitarea expresă a acesteia fiind aceea de a se reanaliza situația de fapt prin prisma probelor administrate.

Or, aceste aspecte nu vizează nelegalitatea deciziei atacate ci netemeinicia acesteia, astfel că ele nu pot forma obiect de analiză pentru instanța de recurs.

Simpla afirmare a împrejurării că hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, urmată de prezentarea situației de fapt, a probelor administrate și de propria analiză și interpretare pe care recurenta a dat-o acestora, nu cuprinde prin ea însăși concluzia nelegalității hotărârii, deoarece nelegalitatea trebuie să fie legată de legea aplicabilă (fie legea procesuală, fie legea substanțială), iar nu de chestiuni de fapt, de apreciere a probelor administrate în cauză.

Împrejurarea că reclamantul nu este mulțumit de concluzia la care a ajuns instanța de apel cu privire la pretențiile deduse judecății nu justifică incidența în cauză a motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., întrucât această situație nu echivalează cu lipsa motivării, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile legale mai sus menționate.

Pentru aceste motive, având în vedere că susținerile subsumate de de recurentă cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. nu se circumscriu cadrului restrictiv în limitele căruia poate fi veruficată legalitatea deciziei atacate în recurs, Înalta Curte urmează a constata că acestea nu pot fi analizate.

În cadrul ultimului motiv de recurs, pârâta a invocat neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C. civ., reiterând, în esență, susținerile formulate în fața instanțelor de fond cu privire la gradul de ocupare a unității și la faptul că aceasta este deschisă publicului în mod sezonier.

Astfel, Înalta Curte reține că prin acțiunea dedusă judecății în prezenta cauză, reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei A. ca urmare a săvârșirii faptei ilicite de a nu achita remunerația datorată artiștilor interpreți și executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în perioadele 01.08.2018-31.03.2020, respectiv 01.06.2020-30.06.2021, pentru B., clasificată cu 4 flori, precum și restaurantul aflat în cadrul pensiunii, situate în județul Arad.

Raportat la probele administrate și la dispozițiilor legale incidente, instanțele de fond au constatat că, în cauză, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv, fapta ilicită, constând în comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual aparținând artiștilor interpreți, fără a deține autorizație/licență neexclusivă din partea CREDIDAM și fără a achita remunerațiile compensatorii cuvenite acestora prin lege, prejudiciul, reprezentând echivalentul remunerațiilor care ar fi fost datorate pentru o utilizare legală, conform Legii nr. 8/1996 și normelor de aplicare a legii, metodologiile prevăzând despăgubiri echivalente la nivelul triplului sumelor legal datorate, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, activitatea de comunicare publică desfășurată de pârâtă în incinta unității deținute fiind de natură a cauza prejudicii artiștilor interpreți și executanți, câtă vreme aceasta s-a desfășurat în lipsa autorizației/licenței neexclusive din partea CREDIDAM și fără a se achita remunerațiile datorate, potrivit metodologiilor.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a optat pentru stabilirea despăgubirii în varianta reglementată de art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea 8/1996, respectiv acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite.

Drept urmare, reținând calculul efectuat de reclamantă, în conformitate cu dispozițiile art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, pentru unitățile nedeclarate la CREDIDAM, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 10.003,50 RON, fără TVA (3334,5 RON x 3), reprezentând remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în perioada 01.08.2018-31.03.2020, respectiv 01.06.2020-30.06.2021, soluția fiind menținută și în apel.

Prin apelul declarat în cauză, pârâta a criticat soluția primei instanțe apreciind că este nelegală dispoziția privind obligarea sa la plata triplului remunerației datorate pentru perioada de referință, având în vedere caracterul sezonier al activității desfășurate, numărul de camere utilizate și suprafața restaurantului, critici reiterate în aceeași formă și în cadrul prezentei căi de atac și pe care Înalta Curte, în acord cu instanța devolutivă, le apreciază ca fiind nefondate.

În ceea ce privește situația de fapt, instanțele de fond au reținut că pârâta administrează B., clasificată 4 Flori, situată în județul Arad, și restaurantul din cadrul pensiunii, conform extrasului obținut de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, coroborat cu planșele foto de pe pagina de internet a pensiunii și de pe platforma booking.com.

În evaluarea calității de utilizator și a caracterului de comunicare publică a fonogramelor au fost avute în vedere următoarele: clasificarea unității pe care pârâta o administrează, conform Anexei 1.5 din Ordinul Autorității Naționale pentru Turism nr. 65/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, a licențelor și brevetelor de turism, precum și dispozițiile art. 1 alin. (1) din Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental și lucrativ, și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți pentru fonograme și pentru audiovizual și ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, publicată în Monitorul Oficial în baza Deciziei ORDA nr. 10/2016, astfel cum a fost modificată prin Deciziile ORDA nr. 120/2016 și nr. 60/2019, coroborat cu art. 106

5

și cu art. 15 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

În calitate de utilizator, pârâta avea obligația de a semna contractul de licență neexclusivă cu reclamanta în calitatea acesteia de organism de gestiune colectivă a drepturilor artiștilor interpreți și executanți și să plătească remunerația compensatorie pentru utilizarea prestațiilor acestora, obligații ce rezultă din prevederile art. 130 alin. (1) lit. a) și art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 [art. 162 alin. (1) lit. a), art. 168 alin. (1)].

Evaluarea prejudiciului produs reclamantei s-a realizat conform Metodologiei aplicabile, obligatorie pentru toți utilizatorii de la data publicării acesteia, care face trimitere expresă la sancțiunea triplului remunerațiilor pentru ipoteza în care utilizatorul nu declară activitatea ce atrage această calitate, prevedere ce se regăsește fundamentată în art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 [devenit art. 188 alin. (2), după republicare].

Cu privire la caracterul sezonier al activității desfășurate de pârâtă, în mod corect instanțele de fond au constatat că acesta nu poate fi invocat drept cauză exoneratoare de la plata remunerațiilor datorate reclamantei câtă vreme pârâta nu a putut proba cu înscrisurile depuse la dosar limitarea activității la anumite luni din an, susținerile acesteia fiind contrazise de înscrisurile care dovedesc clasificarea unității de cazare de către Ministerul Turismului. Simpla împrejurare că unitatea nu a fost ocupată în anumite perioade nu conduce prin ea însăși la concluzia caracterului sezonier al activității. De altfel, în situația în care spațiile deținute de pârâtă nu ar fi oferit servicii de cazare publicului, recurenta ar fi avut posibilitatea de a solicita suspendarea activității ori a certificatului de clasificare, or, în cauză, nu a fost dovedită o astfel de ipoteză.

Cât privește gradul de ocupare a unității de cazare, acesta nu prezintă relevanță din perspectiva calculului remunerațiilor, în sensul că diminuarea activității într-o anumită perioadă nu conduce la reducerea remunerațiilor datorate, cuantumul remunerațiilor lunare pentru activitatea de comunicare publică a fonogramelor și a prestațiilor artistice fiind fixe, indiferent de durata efectivă a comunicării publice, așa cum în mod explicit rezultă din dispozițiile art. 2.1 alin. (2) din Decizia ORDA nr. 120/2016.

Deși recurenta solicită reevaluarea acestor chestiuni, Înalta Curte reține că, fiind vorba de aspecte de fapt stabilite de instanțele de fond pe baza probelor administrate, ele nu pot fi reapreciate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că niciuna dintre criticile formulate de recurentă nu justifică casarea deciziei atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 1321A din 18 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., față de soluția ce urmează a fi pronunțată, reținând că recurenta-pârâtă A. este partea care a pierdut procesul, va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.500 RON, către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți -CREDIDAM, reprezentând onorariu avocat, conform extrasului bancar nr. x din 27 martie 2024, eliberat de D., aflat la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 1321A din 18 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.500 RON, către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2024.