ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 915/2022

Ședința publică din data de 3 mai 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 11 septembrie 2019, reclamanta Centrul Român Pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei:

- la plata sumei de 1806 RON x 3, reprezentând triplul remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, aferentă perioadei 1.10.2016-30.06.2019 pentru punctele de lucru nedeclarate;

- la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1012,36 x 3 RON, reprezentând triplul penalităților de întârziere;

- la încheierea autorizațiilor licența neexclusivă cu CREDIDAM pentru comunicarea publica a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în spațiile administrate.

Prin sentința civilă nr. 783/07.07.2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte cererea, a obligat pârâta la plata sumei de 5.418 RON reprezentând triplul remunerațiilor datorate, începând cu data de 1.10.2016 - 30.06.2019, pentru unitatea nedeclarată, a obligat pârâta să încheie autorizații/licențe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora si a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spatiile administrate, a respins cererea reclamantei vizând acordarea triplului penalităților de întârziere aferente remunerațiilor pentru spatiile nedeclarate, a respins cererea reclamantei de acordare a TVA, a obligat pârâta la plata către reclamanta a sumei de 520 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, taxa ONRC și onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 1338A din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 783/07.07.2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă și a obligat apelanta la plata sumei de 700 RON către intimata reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

În motivare, instanța de apel a constatat, contrar susținerilor pârâtei, că există la dosar un referat întocmit la 25.06.2019 de către un inspector al CREDIDAM, care s-a deplasat la unitatea hotelieră B. și a constatat că în incinta unității de tip pensiune se comunică public fonograme de comerț ori publicate în scop comercial și prestații artistice din domeniul audiovizual prin intermediul aparatelor TV din camerele pensiunii.

Instanța a mai reținut și că pârâta a avut apărări diferite în fața tribunalului, unde a susținut că a închiriat, în calitate de furnizor/locator, spațiul unor alte persoane, depunând copia unor contracte de închiriere din 2012 și 2013 în acest sens, contracte care se referă la spații relativ mici și încheiate unul în anul 2012, altul în anul 2013, altul în 2016, respectiv 2017 pe perioade de un an.

Ulterior, prin motivele de apel, pârâta, pentru prima dată în calea de atac, a susținut că nu mai are calitatea de proprietar/administrator al clădirii, aspect pe care instanța nu l-a avut în vedere, în contextul în care, în fața primei instanțe, nu negase această calitate, ci o afirmase implicit atunci când pretindea că închiriase spațiile respective.

De altminteri, pârâta apelantă a declarat că ar fi renunțarea la închirierea acestuia, încheiată cu locatorul C., renunțare pe care a adus-o la cunoștință acestuia în septembrie 2018, când asociatul pârâtei, D., a cerut cumpărarea clădirii.

Instanța a constatat deci că apărările pârâtei sunt, pe de o parte, contradictorii, iar pe de altă parte nesusținute de probele administrate.

Împotriva deciziei menționate la pct. 3, pârâta a formulat în termenul legal recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București.

Pârâta a invocat incidența art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., susținând că instanța competentă să judece cauza ar fi cea de la sediul recurentei și nu Tribunalul București, făcând referire la decizia nr. 21/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind examinarea recursului în interesul legii.

Pârâta a mai arătat că decizia recurată ar conține motive străine de natura cauzei și contradictorii, cu privire la susținerile pârâtei de la instanța de fond și de la cea de apel. În realitate, aceste susțineri nu sunt contradictorii; astfel, prin întâmpinarea depusă la tribunal, pârâta a arătat foarte clar că nu mai desfășoară activitate în spațiul care aparținea Cooperativei de Consum, întrucât acesta se află în folosința altor societăți, iar prin motivele de apel, pârâta a susținut că nu mai desfășoară activitate și că nu a lucrat în perioada în care sunt solicitate despăgubiri.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta pârâta a invocat nelegalitatea deciziei recurate pentru nemotivare și motivare contradictorie, întrucât apărările pârâtei conținute în cuprinsul întâmpinării depuse la tribunal și al motivelor de apel depuse la curtea de apel sunt coerente și se sprijină pe situația de fapt.

Aceste critici au fost circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în ansamblul prevederilor generale și abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

În cauză, recurenta a susținut incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva existenței unor considerente contradictorii pe care instanța de apel și-a argumentat soluția pronunțată.

Înalta Curte reține că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contrarietatea dintre dispozitiv și considerente.

Din aceasta perspectivă, raportat la motivul de recurs invocat, la considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că, prin întâmpinarea depusă la tribunal și aflată la filele x, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată. A motivat, arătând că respectivul spațiu a fost deținut de C., fiind înstrăinat altor persoane fizice, care, la rândul lor, l-au dat în folosința unor persoane fizice sau juridice, cu alt obiect de activitate. Atașat întâmpinării, a depus copia unor contracte de închiriere din 2012 și 2013, care se referă la spații relativ mici și încheiate unul în anul 2012, altul în anul 2013, altul în 2016, respectiv 2017, pe perioade de un an.

Prin memoriul de apel, aflat la fila x și verso din dosarul de apel, pârâta a susținut că nu mai are calitatea de proprietar/administrator al clădirii și nici nu mai desfășoară activități turistice.

Ca urmare, Înalta Curte constată că este legală reținerea instanței de apel, în sensul că apărările pârâtei exprimate în scris prin întâmpinarea depusă în fața tribunalului și motivele de apel sunt contradictorii, câtă vreme, pe de-o parte, asociatul pârâtei este și presupusul cumpărător la licitație al clădirii la 30.01.2019, iar pe de altă parte este și membru cooperator în cadrul C., cu referire la modalitatea în care a fost transferată responsabilitatea cu privire la obligațiile decurgând din activitatea hotelieră.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că instanța de apel și-a argumentat atât în fapt, cât și în drept soluția adoptată, iar motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Cu privire la critica privind incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste susțineri au fost formulate pentru prima dată direct în recurs, fără a fi invocate și în motivele de apel.

Din lucrările dosarului, se constată că pârâta a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 783/07.07.2020, prin care Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată.

Din cuprinsul motivelor de apel, aflate la fila x și verso dosar apel, Înalta Curte reține că pârâta a formulat critici referitoare la situația de fapt dedusă judecății, respectiv cu privire la chestiunea administrării B.; pe aspectul necompetenței instanței nu au fost formulate critici.

Înalta Curte reamintește părților că recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel, cel puțin în parte.

Aceasta este una din expresiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Doar în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța investită cu calea extraordinară de atac.

Văzând prevederile art. 453 C. proc. civ. și dovada cheltuielilor de judecată depuse de intimata reclamantă reprezentând onorariu de avocat și aflată la dosar recurs, va obliga pe recurenta pârâtă la plata sumei de 700 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1338A din 13 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a Civilă.

Obligă pe recurenta pârâtă A. S.R.L. la plata sumei de 700 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 mai 2022.