ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 917/2022

Ședința publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 4 septembrie 2020, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat obligarea pârâtei A., în calitate de titular al Întreprinderii Individuale A., la plata sumei de 3.618,06 RON (3.036 RON fără TVA) reprezentând triplul remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.10.2017-30.09.2020 și la plata sumei de 1.754,59 RON reprezentând penalități de întârziere, care au fost calculate până la data de 31.08.2020 și în continuare la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% până la data achitării integrale a remunerației de mai sus. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la încheierea autorizației/licenței neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru toate spațiile administrate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.349 și următoarele C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Decizia ORDA nr. 120/2016 și Decizia ORDA nr. 60/2019, ca norme de aplicare.

Prin sentința civilă nr. 135 din 2 februarie 2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta A., în calitate de titular al Întreprinderii Individuale A., la plata către reclamanta a sumei de 3.036 RON reprezentând repararea prejudiciului cauzat artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual, reprezentând triplul remuneraților datorate în perioada 01.10.2017-30.09.2020, a obligat pârâta să încheie cu reclamanta autorizații/licențe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în spatiile administrate, a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată în sumă de 100 RON.

Prin decizia nr. 1269A din 6 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă A. - titular al Întreprinderii Individuale A. împotriva sentinței civile nr. 135/02.02.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă și a obligat apelanta la plata sumei de 800 RON, cheltuieli de judecată către intimată.

În motivare, a reținut că pensiunea în cauză este înregistrată ca punct de lucru la ONRC și este autorizată pentru activități de restaurant și facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată, fiind clasificată cu 3 flori, dotată cu 12 spații de cazare, aspecte de rezultă și din existența și valabilitatea certificatului de clasificare eliberat de Ministerul Turismului pentru unitatea de cazare Brădet.

Instanța de apel a reținut, din probatoriul administrat, că în pensiune există aparate TV, sens în care a constatat calitatea de utilizator a pârâtei, în sensul Metodologiei aplicabile cauzei, publicată în Monitorul Oficial în temeiul Deciziei ORDA nr. 120/2016.

A fost înlăturată, ca fiind lipsită de relevanță susținerea în sensul că aparatele TV nu ar fi folosite, deoarece calitatea de utilizator al fonogramelor rezultă din simpla amplasare a aparatelor apte a reda muzica în camerele puse la dispoziția clienților și nu este necesară dovedirea folosirii lor efective.

Curtea de apel a respins și critica legată de autoritatea de lucru judecat, reținând că prin sentința civilă nr. 1020/22.07.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. Întreprindere Individuală, pentru lipsa capacității de folosință a pârâtei. S-a arătat că, în pricina de față, reclamanta a chemat în judecată persoana fizică titulară a Întreprinderii Individuale, nu însăși Întreprinderea, astfel încât nu există identitatea de părți cerută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Critica privind necomunicarea încheierii de amânare a pronunțării a fost respinsă, cu motivarea că aplicarea de către instanță a prevederilor art. 396 alin. (1) C. proc. civ. nu presupune și comunicarea către părți a încheierii de ședință prin care s-a dispus amânarea pronunțării - la acel moment, ea urmând a fi ulterior comunicată, ca regulă odată cu hotărârea pronunțată asupra fondului, putând fi atacată odată cu aceasta - ci impune doar ca publicitatea acestei măsuri să fie asigurată fie prin anunțarea în ședință publică a măsurii de amânare a pronunțării, fie prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, potrivit art. 402 teza finală C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate la pct. 3, pârâta a formulat recurs.

Prin cererea de recurs, pârâta a solicitat admiterea cererii, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei, fiind invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pârâta susține că este nelegală decizia instanței de apel, întrucât gradul de ocupare este un criteriu pentru determinarea remunerației cuvenite artiștilor, la fel și eventualul grad de ocupare al unităților de cazare.

Totodată, recurenta a susținut că este incidentă în cauză autoritatea de lucru judecat a dosarului nr. x/2020, iar soluția instanței de apel pe acest aspect este nelegală.

II. Considerentele Înaltei Curți

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta a criticat decizia pronunțată în apel, susținând că instanța ar fi aplicat greșit dreptul material incident în cauză, în sensul că lipsa turiștilor sau gradul de ocupare al unității de cazare nu ar reprezentat un criteriu pentru determinarea remunerațiilor cuvenite artișilor interpreți sau executanți, critică ce a fost circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Printr-o altă critică, recurenta a mai susținut și greșita respingere a excepției de autoritate de lucru judecat, prin raportare la soluția pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului București.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivul de recurs invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte urmează să respingă această excepție, reținând că recurenta a formulat critici sumare, referitoare la inexistența obligației unității de cazare de a plăti remunerațiilor cuvenite artișilor interpreți sau executanți în situația în care unitățile de cazare nu au clienți, critică ce poate fi circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiindcă se susține aplicarea greșită a Metodologiei privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental și lucrativ.

De asemenea, recurenta a susținut nelegala soluționare a excepției autorității de lucru judecat, invocată prin apel, critică ce poate fi, la rândul său, circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Așadar, reținând că recurenta a formulat critici ce pot fi circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Autoritatea de lucru judecat reprezintă unul din principiile ce guvernează activitatea de înfăptuire a justiției și în virtutea căruia un litigiu, soluționat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu mai poate forma obiectul unui nou proces având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Potrivit legii procesual civile, autoritatea de lucru judecat este o excepție procesuală de fond care face de prisos orice cercetare a cauzei privitor la fondul acesteia.

Efectul negativ al autorității de lucru judecat constă în împiedicarea unei a doua judecăți între aceleași părți, cu același obiect și cu aceeași cauză, fiind prevăzut de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., ca excepția autorității de lucru judecat.

De asemenea, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat este descris de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Examinând prin prisma acestor considerații teoretice speța, se constată, contrar susținerilor recurentei, că instanța de apel, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanței de apel, Înalta Curte reține la rândul său, că dosarul nr. x/2020 a avut ca obiect acțiunea formulată de reclamanta CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. Întreprindere Individuală.

Acest dosar a fost soluționat prin sentința civilă nr. 1020/22.07.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin care acțiunea a fost respinsă pentru lipsa capacității de folosință a pârâtei.

În speța de față, reclamanta a chemat în judecată persoana fizică titulară a Întreprinderii Individuale, nu însăși Întreprinderea, astfel încât nu există identitatea de părți, cum este menționată în art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de textele legale anterior citate, hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2020 are autoritate de lucru judecat exclusiv cu privire la capacitatea de folosință a pârâtei, iar nu cu privire la temeinicia cererii de chemare în judecată, câtă vreme litigiul nu a fost soluționat în fond, ci pe excepție.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

În cauză, prin raportare la situația de fapt ce nu a fost contestată, se reține că recurenta apreciază că lipsa turiștilor, respectiv gradul de ocupare al pensiunii este un criteriu în aprecierea obligației de a plăti remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți.

Această susținere este nefondată.

Așa cum a reținut și instanța de apel, pârâta a înregistrat pensiunea în cauză ca punct de lucru la ONR și a primit autorizare pentru activități de restaurant și facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată, fiind clasificată cu 3 flori, ceea ce presupune existența aparatelor TV în camere.

În raport de situația de fapt, ce nu a fost contestată de pârâtă, Înalta Curte reține că au fost corect aplicate prevederile Metodologiei privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental și lucrativ, față de calitatea de utilizator a pârâtei, cum este definit la pct. 1:

"Prin utilizator, în sensul prezentei metodologii, se înțelege persoana fizică autorizată (PFA, II etc.) sau persoana juridică care deține ori folosește cu orice titlu (drept de proprietate, administrare, închiriere, subînchiriere, comodat, concesiune, leasing etc.) spații închise sau deschise, în care sunt instalate ori deținute aparate sau orice alte mijloace mecanice, electronice, digitale, cum ar fi aparatură de redare a înregistrărilor sonore, receptoare radio ori televizoare, echipament informatic, instalații de amplificare și orice alte aparate ce permit recepția, redarea sau difuzarea sunetelor ori imaginilor însoțite de sunet, spații în care are acces publicul".

Așadar, Înalta Curte va respinge susținerile recurentei, reținând că aceasta este utilizator al fonogramelor, ceea ce rezultă din simpla existență a aparatelor apte a reda muzica, ce sunt amplasate în camerele puse la dispoziția clienților; ca urmare, nu este necesară dovedirea folosirii lor efective.

Văzând prevederile art. 453 C. proc. civ. și dovada cheltuielilor de judecată depuse de intimata reclamantă reprezentând onorariu de avocat, va obliga pe recurenta pârâtă la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. - titular al Întreprinderii Individuale A. împotriva deciziei nr. 1269A din 6 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a Civilă.

Obligă pe recurenta pârâtă A. - titular al Întreprinderii Individuale A. la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 mai 2022.