ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 943/2024

Ședința publică din data de 09 aprilie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a III –a Civilă, sub nr. x/2022, reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de RON 32.472,72 RON cu TVA inclus/27.288 RON fără TVA ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând triplul remunerației datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada 01.10.2019 - 31.03.2020 precum și pentru perioada 01.06.2020 - 31.03.2022, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unitățile nedeclarate la CREDIDAM, respectiv Apartamente de închiriat - CODRU, clasificate 3 stele din str. x, Arad, jud. Arad, Apartamente de închiriat -LORI, clasificate 3 stele din str. x, bl. 61. 4, Arad, Jud. Arad, Apartamente de închiriat - MARI, clasificate 3 stele din str. x. Arad, jud. Arad.

Prin sentința civilă nr. 778/18.05.2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, s-a admis cererea formulată de reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 32.472,72 RON (TVA inclus) reprezentând triplul remunerației pentru comunicarea publică de fonograme și prestații artistice din audiovizual, pentru intervalul 01.06.2020 – 31.03.2022, precum și suma de 900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, suma de 100 RON reprezentând taxă judiciară și suma de 20 RON reprezentând cheltuieli extras ONRC.

Prin decizia civilă nr. 1193A din 27 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 778/18.05.2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți-CREDIDAM și a fost schimbată în parte sentința, în sensul obligația de plată a pârâtei a fost stabilită pentru suma de 19.512 RON la care de adaugă TVA.

Împotriva deciziei civile nr. 1193A din 27 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta A. S.R.L.

Invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a făcut o analiză sumară a prevederilor legale incidente, interpretându-le într-o manieră eronată și trecând peste principii clare și imperative de tehnică legislativă, respectiv de aplicare a dispozițiilor legislației în vigoare, în sensul că a dat întâietate unor Decizii emise de ORDA în detrimentul unei legi, ca însemnătate și aplicabilitate.

Dezvoltând aceste critici, recurenta a arătat că pretențiile CREDIDAM, admise eronat de instanța de apel, sunt neîntemeiate cel puțin pentru faptul că se pretinde nelegal plata triplată a sumei reprezentând remunerații pentru activitatea de comunicare publică a fonogramelor și prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, sumă care a fost acordată ca atare de instanța de apel cu titlu de despăgubiri, câtă vreme acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost datorate poate fi dispusă doar în cazul în care nu se pot aplica anumite criterii, cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat sau beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor.

În acest sens, recurenta a solicitat să fie avute în vedere prevederile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, prevederi care sunt clare și imperative, și în raport de care se impune constatarea că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au procedat nelegal atunci când au apreciat că reclamanta CREDIDAM poate pretinde plata triplată a sumei solicitate, în condițiile în care, așa cum rezultă cu prisosință din textul legal invocat, criteriile stabilite la lit. b) trebuie avute în vedere doar în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a).

Or, în cauză, intimata-reclamantă nu a dovedit motive de neaplicare a prevederilor de la lit. a) a alin. (2) al art. 188 din Legea nr. 8/1996, pentru a putea solicita incidența prevederilor lit. b).

Potrivit raționamentului avut în vedere de legiuitor la redactarea art. 188 alin. (2), se poate stabili dacă există:

- "consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat - prin neachitarea remunerației de către subscrisa, ă suferit CREDIDAM consecințe economice negative.

- "beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor - prin neachitarea remunerației de către subscrisa" am avut beneficii realizate pe nedrept.

- "alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului - prin neachitarea remunerației de către subscrisa, am produs daune morale titularului dreptului.

În speță, recurenta consideră că este îndeplinit cel puțin criteriul referitor la câștigul nerealizat de către CREDIDAM, ca urmare a remunerației, ceea ce înseamnă că nu se putea recurge direct la aplicarea ipotezei reglementate de lit. b) a textului legal menționat.

Pe de altă parte, câtă vreme intimata-reclamantă afirmă că pârâta "cauzează prejudicii materiale" prin neachitarea remunerației solicitate, recunoaște implicit aplicabilitatea prioritară a prevederilor art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Pentru aceste motive, recurenta consideră că nu poate fi luată în considerare Metodologia stabilită de ORDA, ale cărei prevederi trebuie să fie în concordanță și să nu devieze de la prevederile Legii nr. 8/1996 și, în speță, de la dispozițiile imperative ale art. 188.

La data de 02 februarie 2024, intimata Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea recurentei la achitarea cheltuielilor de judecată.

În esență, a susținut că, în mod legal au constatat instanțele de fond că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C. civ. și că despăgubirea constând în triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite își găsește corespondent atât în dispozițiile de art. 188 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cât și în dispozițiile art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 și art. 3.12. din Decizia ORDA nr. 120/2016.

Totodată, a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 112 din Legea nr. 8/1996, valoarea remunerației, condițiile de plată și modalitatea de recuperare a prejudiciului cauzat ca urmare a nedeclarării spațiilor în care își desfășoară activitatea un utilizator de fonograme și prestații artistice sunt chestiuni prevăzute special în metodologiile de aplicare a Legii nr. 8/1996, respectiv în Decizia ORDA nr. 120/2016, actualizată prin Decizia ORDA nr. 60/2019, iar criteriile prevăzute de art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 sunt criterii subsidiare celor stabilite prin Decizia ORDA nr. 120/2016.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenta pârâtă și prin raportare la actele și lucrările dosarului precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Prin acțiunea dedusă judecății în prezenta cauză, reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei ca urmare a săvârșirii faptei ilicite de a nu achita remunerația datorată artiștilor interpreți și executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, pentru mai multe unități de cazare pe care le deține, respectiv, apartamente de închiriat - CODRU, clasificate 3 stele din str. x, Arad, jud. Arad, apartamente de închiriat - LORI, clasificate 3 stele din str. x, bl. 61. 4, Arad, jud. Arad și apartamente de închiriat - MARI, clasificate 3 stele din str. x, Arad, jud. Arad.

Raportat la probele administrate și la dispozițiilor legale aplicabile, instanțele de fond au constatat că, în cauză, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv, fapta ilicită, constând în comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual aparținând artiștilor interpreți, fără a deține autorizații/licențe neexclusive din partea CREDIDAM și fără a achita remunerațiile echitabile cuvenite acestora prin lege, prejudiciul, reprezentând echivalentul remunerațiilor care ar fi fost datorate pentru o utilizare legală, conform Legii nr. 8/1996 și normelor de aplicare a legii, metodologiile prevăzând despăgubiri echivalente la nivelul triplului sumelor legal datorate, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, activitatea de comunicare publică desfășurată de pârâtă în incinta unităților deținute fiind de natură a cauza prejudicii artiștilor interpreți, câtă vreme aceasta s-a desfășurat în lipsa autorizației/licenței neexclusive din partea CREDIDAM și fără a se achita remunerațiile datorate, potrivit metodologiilor.

Suma datorată de pârâtă a fost determinată în conformitate cu dispozițiile pct. 3.12, teza finală, din Decizia ORDA nr. 10/2016 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii arbitrale nr. 1 din 15 februarie 2016 prin care a fost stabilită forma finală a Metodologiei referitoare la remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental și lucrativ, și cu tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți pentru fonograme și pentru audiovizual și ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, care stabilesc obligația de plată a triplului remunerației, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 19.512 RON cu titlu de despăgubiri, reprezentând triplul remunerației plătite în mod uzual de utilizatorii din aceeași categorie, aferente perioadei 01.06.2020 – 31.03.2022, la care de adaugă TVA.

Pe calea prezentului recurs, recurenta contestă modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, susținând, pe de o parte, că, în cauză, erau aplicabile criteriile reglementate de dispozițiile art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, și nu cele de la lit. b) a aceluiași text legal, care devin operante numai în cazul în care nu se pot aplica criteriile de la lit. a), iar, pe de altă parte, că, atât timp cât reclamanta a invocat cauzarea unor prejudicii materiale constând în câștigul nerealizat ca urmare a neachitării remunerației datorate, instanța nu putea să o oblige decât la plata despăgubirilor pentru perioada aferentă, iar nu la plata triplului sumelor respective.

Criticile sunt nefondate.

Dispozițiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 instituie modalitatea de stabilire a despăgubirilor de către instanța de judecată, pentru repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe, și anume: prin utilizarea unor criterii, cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului [art. 188 alin. (2) lit. a)]; și, în mod subsidiar, atunci când nu se pot aplica criteriile mai sus enumerate, prin acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite [art. 188 alin. (2) lit. b)].

Modalitatea de despăgubire instituită de art. 188 alin. (1) lit. a) din lege este similară celei instituite de dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale. Astfel, așa cum art. 1.385 din C. civ. instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, prin luarea în calcul a pierderii efectiv suferite, a beneficiului nerealizat, precum și a cheltuielilor pe care victima faptei ilicite le-a făcut în îndeplinirea obligației legale de a evita sau limita prejudiciul, prevederile art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 reglementează evaluarea prejudiciului prin raportare la consecințele economice negative suferite de partea prejudiciată (în special câștigul nerealizat de către titularul dreptului, precum și beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor), precum și la prejudiciul moral cauzat titularului dreptului.

Dat fiind caracterul specific al drepturilor de proprietate intelectuală, ce poartă asupra unor bunuri necorporale (opere audiovizuale, etc.), precum și modalitatea facilă de utilizare ilegală, prin intermediul mijloacelor moderne de comunicație electronică, este evident că, în domeniul proprietății intelectuale, dovedirea întinderii exacte a prejudiciului este dificilă, având în vedere numărul imposibil de cuantificat al încălcărilor produse prin intermediul mijloacelor de comunicație electronică.

Cu atât mai mult, în situația în care acordarea despăgubirilor este solicitată, în numele și pentru titularii de drepturi, de către organismele de gestiune colectivă, indicarea și dovedirea în concret a câștigului sau a beneficiilor realizate pe nedrept de făptuitor pe seama artiștilor pe care organismul îi reprezintă constituie o sarcină excesivă, chiar imposibil de realizat, dat fiind numărul mare al celor pentru care aceste organisme acționează și ale căror drepturi urmăresc să le protejeze.

Din acest motiv, atunci când nu se pot aplica criteriile de evaluare cuprinse la lit. a) iar prejudiciul nu poate fi cuantificat, instanța de judecată ia în considerare modalitatea subsidiară de evaluare a acestuia, reglementată de lit. b) a art. 188 alin. (2) din lege, procedând la acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite.

Este și cazul speței de față în care se solicită antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual aparținând artiștilor interpreți, fără a deține autorizație sau licență exclusivă și fără a achita remunerațiile echitabile cuvenite acestora prin lege, faptă ce s-a perpetuat pe o perioadă îndelungată de timp, 01.06.2020 – 31.03.2022, la nivelul mai multor unități de cazare administrate de pârâtă, fiind evident că o cuantificare a prejudiciului concret suferit de reclamantă, prin raportare la criteriile reglementate de art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, este imposibil de realizat.

În aceste circumstanțe, este pe deplin justificată instituirea unei despăgubiri, apelând la criteriul redevenței legale datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, instanța de fond și cea devolutivă făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, astfel că, susținerile în sens contrar formulate de recurenta pârâtă urmează a fi înlăturate ca neîntemeiate.

Nefondată este și susținerea potrivit căreia, pentru câștigul nerealizat invocat de reclamantă, instanța nu putea să o oblige pe pârâtă decât la plata despăgubirilor pentru perioada aferentă, iar nu la plata triplului sumelor respective.

În acest sens, Înalta Curte reține că despăgubirea constând în triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite își găsește corespondent deplin în dispozițiile legale aplicabile litigiului, atât art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cât și art. 3.12 din Metodologia de calcul aprobată prin Decizia ORDA nr. 120/20016 instituind-o ca atare.

Prin urmare, instanța nu putea apela la o altă modalitate de stabilire a despăgubirii decât cea reglementată de lege astfel că, și din această perspectivă decizia instanței de apel este legală, normele de drept material fiind corect aplicate.

Dincolo de acest aspect, opinia pârâtei în sensul că ar trebui să plătească doar contravaloarea câștigului nerealizat de reclamantă, respectiv cuantumul remunerațiilor datorate potrivit legii și nu triplul acestora, este de neacceptat, întrucât autorul faptei ilicite nu este în situația unui debitor contractual, ținut să răspundă numai pentru prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului, posibilitatea acordării de către instanța de judecată a unei despăgubiri reprezentând triplul sumei ce ar fi fost legal datorată pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite reprezentând, de fapt, chiar transpunerea legală a dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale, respectiv regula răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, atât pentru pagubele previzibile, cât și pentru cele neprevizibile.

Este evidentă funcția preventivă a acestei modalități de stabilire a despăgubirii, constând în triplul sumelor care ar fi fost datorate în mod legal, cu rol de combatere a pirateriei în domeniu, dat fiind faptul că eventuala obligare doar la plata redevenței legal datorate l-ar favoriza pe autorul faptei ilicite, care ar fi, practic, în situația de a plăti aceeași sumă de bani, indiferent de utilizarea legală sau ilegală a dreptului de proprietate intelectuală, ceea ce ar fi neechitabil.

Pentru toate aceste considerente, reținând că niciuna dintre criticile formulate de recurenta pârâtă prin motivele de recurs nu justifică casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de aceasta.

Totodată, constatând că recurenta pârâtă este partea care a pierdut procesul, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea acesteia către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – C.R.E.D.I.D.A.M., la plata sumei de 1.300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit dovezii existente la dosarul instanței de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1193A din 27 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a sumei de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 aprilie 2024.