Decizia nr. 1121/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2019 la data de 22 august 2019, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 1125,13 RON plus tva, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.07.2017-31.05.2019; să oblige pârâta la plata sumei de 620,10 RON, penalități de întârziere calculate până la data de 31.07.2019 și în continuare până la recuperarea integrală a remunerației datorate; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ. În drept, a invocat prevederile art. 1166, 1350 și următoarele C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare și Decizia ORDA nr. 399/2006, ca normă de aplicare (actualizată prin Decizia ORDA nr. 189/2013).

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 447/10.06.2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte acțiunea privind pe reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A.; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1125 RON remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual, în perioada 01.07.2017-31.05.2019. totodată, a obligat pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 620,10 RON, calculate până la data de 21.05.2019 și în continuare penalități de 0,1% pe zi întârziere, până la achitarea integrală a debitului. A respins în rest acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 695 RON, cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București a formulat apel pârâta A.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2019.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 1766A din 08 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă A. împotriva sentinței civile nr. 447/10.06.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă CREDIDAM, ca nefondat. A obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 500 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei sus-menționate, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta A.. În cuprinsul motivelor de recurs expuse, recurenta-pârâtă a arătat că înțelege să-și întemeieze recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și înțelege să critice decizia pentru motive contradictorii - în sensul că prima instanță de control judiciar a avut în vedere că recurenta trebuia să înștiințeze reclamanta cu privire la încetarea/suspendarea temporară a activității, invocând o eventuală încetare a comunicării publice. Susține că starea de necesitate/etapa de pandemie COVID19 pentru intervalul 15 martie 2020 - 15 mai 2020 a fost una fortuită în care persoanele fizice și/sau juridice (cu foarte puține excepții, unde recurenta nu se încadra) nu aveau posibilitatea să comunice cu partea litigantă. Pe de altă parte, tot în aceeași perioadă și chiar ulterior prin ordine ale Guvernului României, spațiile comerciale cu destinația "bar" și/sau terasă au fost închise mai multe luni, iar ulterior au fost deschise cu respectarea unor măsuri minime ca restricții. În acest context, arată faptul că este nelegală aprecierea instanței de apel prin care a considerat ca este culpa recurentei, că nu a îndeplinit obligația cuprinsă în pct. 7 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 10/2016, modificată prin Decizia ORDA nr. 120/2016, în sensul că nu a notificat partea litigantă în termenul de 48 de ore de la intervenirea cazului de forță majoră. Motivele contradictorii rezultă din modalitatea de apreciere a instituirii stării de urgență la 15 martie 2020, iar posibilitatea de comunicare a unei notificări nu numai ca este lipsită de sens (fiind închise inclusiv instanțele de judecată și numai pentru cazuri extreme cu măsuri de protecție speciale s-au dezbătut puține cauze) dar și lipsit de relevanță în contextul în care și instituția reclamantă își încetase activitatea din aceleași motive. O altă critică privind motivele contradictorii care au stat la baza deciziei recurate o reprezintă metodologia de calcul coroborat cu comunicările de plată/obligația de plata către debitori, calculul penalităților de întârziere, etc, iar comunicarea se realizează prin emiterea unei facturi lunare sau anuale privind suma datorată de entitatea respectivă. Motivul contradictoriu este acela că instanța a apreciat că neemiterea unei facturi fiscale nu este un motiv suficient pentru a justifica neplata, însă cum altfel ar avea cunoștință un debitor de câtimea unei plăți datorate către o entitate. Această obligație este impusă de Codul de procedură fiscală, precum și de relațiile comerciale dintre entitățile juridice; pe de altă parte, instanța a apreciat lacunar că legea nu impune parcurgerea unei proceduri prealabile sesizării instanței în această materie. Această frază consideră că este eliptică de conținut în sensul că instanța de apel nu a fost investită cu o critică în sensul procedurii prealabile între părți (deși contractul cadru o prevede) astfel încât, această critică este una pertinentă, concludentă și vizează aspecte de nelegalitate. În drept, pârâta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică ce pot fi invocate în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 octombrie 2022, sub nr. x/2019, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului nr.

Prin rezoluția de primire a dosarului s-a dispus comunicarea cererii de recurs, iar recursul a fost comunicat intimatei reclamante CREDIDAM la data de 09 noiembrie 2022. Intimata Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, în limita impusă de criticile de nelegalitate, susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează: Prealabil, în ceea ce privește excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege, invocată de intimata CREDIDAM, se constatată că în cuprinsul cererii de recurs se pot identifica susțineri de natură a fi analizate din perspectiva dispozițiilor legale anterior menționate, în sensul că pârâta expune critici care pot fi încadrate în pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., și anume caracterul contradictoriu al motivării hotărârii. Având în vedere că recursul poate fi examinat din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., excepția nulității urmează a fi respinsă. Înalta Curte reține că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". a. În dezvoltarea acestui motiv, partea a indicat drept considerente contradictorii reținerea instanței de apel potrivit cu care pârâta avea obligația de a înștiința reclamanta cu privire la încetarea sau suspendarea temporară a activității pe perioada pandemiei COVID 19, invocând o eventuală încetare a comunicării publice. Această apreciere a fost considerată contradictorie prin prisma faptului că în starea de urgență, respectiv în starea de necesitate, recurenta nu avea posibilitatea să comunice cu intimata, care își oprise și ea activitatea. Analizând această critică de recurs, Înalta Curte constată că respectivele rețineri au fost expuse în cadrul analizei primului motiv de apel, în care se imputa instanței de fond reținerea greșită a comunicării publice a fonogramelor de comerț/fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora, precum și/sau prestații artistice din domeniul audiovizual de către pârâtă, în ciuda faptului că pârâta ar fi depus la dosar declarație pe proprie răspundere a administratorului societății din 20 august 2020, prin care a învederat că din ianuarie 2016 și până la momentul declarației s-a ascultat doar muzică ambientală în locația respectivă. Înalta Curte observă că instanța de apel a reținut din probatoriul administrat că, în baza declarației nr. 620/08.02.2016, a fost încheiată convenția în vederea obținerii autorizației de licență neexclusivă nr. 621/08.02.2016. Această autorizație are natura juridică a unui contract legal de adeziune, a cărui încheiere este impusă de punctul 2.1 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 10/2016, care prevede că "Utilizatorii care comunică public fonograme de comerț/fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora, precum și/sau prestații artistice din domeniul audiovizual au obligația ca înaintea oricărei utilizări să obțină autorizația-licență neexclusivă din partea organismelor de gestiune colectivă abilitate, în schimbul remunerațiilor prevăzute în tabelele din prezenta metodologie". Respectiva autorizație de licență neexclusivă a generat drepturi și obligații reciproce, pârâtă obținând, astfel, dreptul de a comunica public opere muzicale și obligația de a plăti remunerațiile aferente. Așa cum a arătat instanța de apel, este adevărat că încetarea calității de utilizator trebuia să aibă loc potrivit procedurii impuse de pct. 2.7 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 10/2016 modificată prin Decizia ORDA nr. 120/2016. Raportat însă la perioada pentru care au fost solicitate pretențiile, și anume 01.07.2017-31.05.2019, criticile formulate prin recurs (ca, de altfel, și prin apel) și care privesc încetarea activității în perioada pandemiei de COVID-19, sunt străine cauzei, deoarece pandemia și respectiv starea de urgență au debutat în luna martie 2020, după epuizarea perioadei de referință pentru cauza de față, mai sus arătată. Astfel, reținerile instanței de apel privitoare la obligativitatea urmării procedurii impuse de pct. 2.7 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 10/2016 modificată prin Decizia ORDA nr. 120/2016 în vederea încetării calității de utilizator privesc, în mod evident, doar perioada dedusă judecății, iar utilizatorul nu a dovedit încetarea comunicării publice de opere muzicale pe această perioadă. De aceea, nu se poate reține caracterul contradictoriu al considerentelor, din perspectiva faptului că aspectele evocate prin recurs nu privesc perioada dedusă judecății prin cererea de chemare în judecată. b. A doua critică de nelegalitate privește motivarea contradictorie sub aspectul aprecierii că neemiterea unei facturi fiscale nu este un motiv suficient pentru a justifica neplata, această obligație fiind impusă de codul de procedură fiscală, precum și de relațiile comerciale dintre entitățile juridice și, pe de altă parte, aprecierea lacunară că legea nu impune parcurgerea unei proceduri prealabile sesizării instanței în această materie, instanța nefiind învestită cu o critică în acest sens. În mod corect a arătat instanța de apel că, potrivit Metodologiei menționate, cuantumul remunerației este predeterminat în funcție de anumite criterii, în speță, pentru perioada 01.07.2016 - 01.04.2019, s-a aplicat pentru fiecare lună criteriul A1.1 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 10/2016, iar plata acesteia este una legală și, conform pct. 3.2 din Metodologie și pct. 6 din Convenția nr. 621/08.02.2016, se efectuează trimestrial, termenul-limită de plată fiind de 5 zile de la data scadenței, neplata la scadență atrăgând obligația de plată a penalităților de întârziere, conform pct. 3.4 din Metodologie și pct. 6.3 din Convenția încheiată între părți. Prin urmare, s-a concluzionat corect că neemiterea unei facturi fiscale ori a unei somații de plată nu poate fi invocată pentru a justifica neplata, deoarece cuantumul fix al sumei datorate conform Metodologiei (publicată în Monitorul Oficial) este prezumat a fi cunoscut utilizatorului pe de-o parte, și, pe de altă parte, pentru că legea nu impune parcurgerea vreunei proceduri prealabile sesizării instanței în această materie. Înalta Curte reține totodată că obligația utilizatorilor are izvor legal, fiind prevăzută în dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, astfel că pârâta nu se poate apăra de această manieră. Mai mult, având în vedere încheierea convenției reținute de instanțele de fond, recurenta nu se poate prevala de necunoașterea obligațiilor sale, care erau consemnate în convenție, în sensul obligativității achitării remunerațiilor la scadență. Întrucât în decizia recurată nu se identifică vicii de nelegalitate privind motivarea contradictorie din aceste perspective, motivele de recurs urmează a fi respinse, ca nefondate. Pentru toate aceste considerente, reținând că motivele de recurs invocate, examinate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei nr. 1766A din 8 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Cât privește cererea formulată de intimata-reclamantă de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, aceasta urmează a fi admisă, recurenta-pârâtă aflându-se în culpă procesuală, față de soluția care urmează a se pronunța asupra recursului declarat de aceasta. În consecință, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-pârâtă A. la plata sumei de 900 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, reprezentând onorariul de avocat achitat de aceasta conform dovezii efectuării tranzacției bancare de la dosar.