Decizia nr. 452/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 31.03.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2395,50 RON (la care se adaugă TVA)/2350,65 (cu TVA inclus), reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora în perioada 01.04.2019-31.03.2020 și respectiv 01.06.2020-31.03.2022; obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1390,95 RON calculate până la data de 30.03.2022 și, în continuare, până la recuperarea integrală a remunerației datorate; plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 94/01.02.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2022 s-a admis acțiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2609,61 cu TVA inclus RON remunerație cuvenită artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora în perioadele 01.04.2019-31.03.2020, 01.06.2020-30.09.2020 și 01.01.2021- 31.03.2022. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1295,95 RON penalități de întârziere calculate până la data de 31.03.2022 și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, în continuare până la plata efectivă a acesteia. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 870 RON, cheltuieli de judecată. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 462A din 17 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 94/01.02.2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - Credidam, fiind obligată apelanta la plata către intimată a cheltuielilor de judecată de 900 RON onorariu de avocat. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr nr. 462A din 17 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 488 alin. (2) C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanta a arătat că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material. Susține că "deși în cererea de apel am menționat perioadele pentru care unitatea turistică a fost închisă în baza reglementărilor legale privitoare la pandemie, iar reclamanta CREDIDAM a precizat că a corectat sumele datorate excluzând perioadele de nefuncționare, instanța de apel în mod greșit a admis aceste sume care sunt eronate". Având în vedere că din pretențiile reclamantei trebuia scăzut un cuantum mai mare al sumelor, solicită admiterea recursului și casarea în parte a hotărârii. I.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat în principal, anularea recursului și în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. A susținut intimata că recursul este nul întrucât pârâta reiterează motivele de apel care au fost deja cenzurate de către instanța de apel. În aceste condiții, apreciază că nu se poate realiza un control al legalității deciziei pronunțate în apel. Totodată, a invocat și netemeinicia cererii de recurs, arătând că împrejurarea că unitatea nu a funcționat pe perioada pandemiei a fost avută în vedere atât de către reclamantă, care și-a precizat acțiunea în sensul eliminării anumitor perioade, cât și de către instanțele de fond. I.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 22 august 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie . În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 noiembrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 25 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În condițiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate și prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Criticile trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. De asemenea, simpla încadrare în drept de către parte a unuia sau a mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea de recurs, invocând motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanței de apel pentru faptul că a fost "dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material", argumentând, în esență, că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că unitatea a fost închisă pe perioada pandemiei, astfel că sumele datorate reclamantei ar fi trebuit să fie mai mici. Înalta Curte constată că o atare motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel. Astfel, deși recurenta-pârâtă a indicat ca temei de drept al căii de atac promovate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul nu cuprinde nicio critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în acest caz de casare a unei hotărâri judecătorești. Încălcarea sau aplicarea greșită a legii la care se referă punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greșită a unui text de lege corespunzător situației de fapt, etc. Or, în cauză, recurenta-pârâtă nu a invocat și nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci s-au referit în mod generic la faptul că "deși în cererea de apel am menționat perioadele pentru care unitatea turistică a fost închisă în baza reglementărilor legale privitoare la pandemie, iar reclamanta CREDIDAM a precizat că a corectat sumele datorate excluzând perioadele de nefuncționare, instanța de apel în mod greșit a admis aceste sume care sunt eronate". Or, se poate observa că în speță Curtea de apel a examinat apărarea pârâtei sub acest aspect, observând că însăși reclamanta și-a limitat pretențiile în fața primei instanțe în funcție de dovezile administrate cu privire la perioadele cât a fost închisă unitatea în timpul pandemiei, astfel că în aceste limite pârâta nu a fost obligată la plata de remunerații pentru perioade când nu a funcționat. De aceea, o eventuală dezlegare nelegală a acestei chestiuni trebuia să fie dezvoltată și detaliată, în absența oricărui element concret susținerea mai sus evocată neputând constitui un motiv de recurs apt a fi examinat. Se reține că invocarea în mod general a aplicării greșite a unor norme de drept substanțial, fără indicarea în concret a acestora, nu echivalează cu aplicarea greșită a legii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nu cuprinde prin ea însăși concluzia nelegalității hotărârii, deoarece nelegalitatea la care se referă acest text de lege trebuie să fie legată de legea aplicabilă, iar nu de chestiuni de fapt ori de apreciere a probelor administrate în cauză. Pe de altă parte, este necesar ca recurenta-pârâtă să demonstreze modul în care instanța de apel a încălcat normele de drept material, să arate care ar fi interpretarea corectă a acestora în raport de circumstanțele cauzei și să explice, totodată, modul în care, în aprecierea sa, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății. Însă, în cererea de recurs nu se regăsește nicio critică concretă prin care recurenta-pârâtă să contrazică argumentele instanței de apel, ci doar aspecte de netemeinice a hotărârii recurate, aspecte ce nu pot face obiect de analiză în recurs. În consecință, Înalta Curte reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, iar recurenta-pârâtă nu s-a conformat acestor imperative, astfel că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..nu este incident în cauză, fiind formal indicat, și nici nu se poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de aceasta prin cererea de recurs într-un alt caz expres și limitativ prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspect de natură a determina incidența sancțiunii nulității recursului reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, instanța observă că în memoriul de recurs pârâta a indicat, tot formal, și incidența dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., ignorând că aceleași susțineri din recurs au fost formulate și în memoriul de apel. Prin urmare, față de cele anterior reținute și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod, va constata nul recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 462A din 17 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Totodată, reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va dispune obligarea acesteia, ca parte care a pierdut procesul în sensul textului legal menționat, la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, astfel cum rezultă din documentul justificativ aflat la dosar.