ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1180/2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la 27 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat: obligarea pârâtei la plata sumei de 2.004.15 RON cu TVA reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.07.2019 - 30.06.2022; obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 829,92 RON reprezentând penalități de întârziere aferente sumei solicitate pe capătul 1 calculate până la data de 25.02.2022 și în continuare la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% până la data achitării integrale a remunerației de mai sus; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1166, art. 1350 și urm. C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Decizia ORDA nr. 120/2016 și Decizia ORDA nr. 60/2019.

La termenul din 04 aprilie 2023, reclamanta a depus precizări prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.004,15 RON cu TVA reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.07.2019 - 30.06.2022, obligarea pârâtei penalităților de întârziere în cuantum de 829.92 RON reprezentând penalități de întârziere aferente sumei solicitate pe capătul 1 calculate până la data de 25.02.2022 și în continuare la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% până la data achitării integrale a remunerației de mai sus, obligarea pârâtei cheltuielilor de judecată, în cuantum de 920 RON (onorariu avocațial 800 RON și taxa de timbru 100 RON) conform art. 453 C. proc. civ.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 390 din 04 aprilie 2023, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea reclamantei CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., astfel cum a fost precizată; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.004,15 RON (TVA inclus), reprezentând remunerație aferentă perioadelor 01.07.2019- 31.12.2019, 01.07.2020-30.06.2022 și suma de 829,92 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 25.02.2022 precum și în continuare, penalități de 0,1% pe zi de întârziere, până la data plății integrale a remunerației și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 920 RON, cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu avocațial, taxă extras ONRC).

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1138A din 06 noiembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 390 din 04 aprilie 2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ca nefondat; a obligat apelantul la plata către intimat a sumei de 1.200 RON cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1138A din 06 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta A. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 09 ianuarie 2025, sub nr. x/2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 15 ianuarie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în temeiul art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurenta-pârâtă datorează taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

II.1 Motivele de recurs:

Recurenta-pârâtă A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei atacate și, rejudecând fondul, să se pronunțe o nouă hotărâre judecătorească prin care să se admită cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în referire la istoricul litigiului și incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a analizat și interpretat în mod eronat probatoriul administrat în cauză.

Astfel, a menționat că are ca obiect de activitate principal CAEN 561 - Restaurante și CAEN 563 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor, iar în perioada cuprinsă între 15.03.2020 -15.05.2020, restaurantul a fost complet închis și a încetat desfășurarea oricărei activități economice, având în vedere prevederile Decretului emis de către Președintele României la 16 martie 2020, precum și a celor ale Ordonanței Militare emise la 17 martie 2020.

A precizat că restaurantul a funcționat numai în regim de livrări la domiciliu până în iunie 2021, ulterior, reluându-și activitatea, a permis accesul clienților în incinta acestuia în perioada 01.06.2021 -31.08.2021, pentru ca începând cu 01 septembrie 2021, restaurantul să funcționeze exclusiv prin intermediul livrărilor la domiciliul clienților, situație ce a durat până la finalul lunii martie 2022, când spațiul a intrat în renovare, fiind deschis la 01 mai 2022.

În atare circumstanțe, neexistând o comunicare publică a vreunei prestații artistice în scop ambiental din moment ce restaurantul nu a avut clienți prezenți în incinta acestuia, acțiunea reclamantei este doar parțial întemeiată, respectiv pentru sumele aferente perioadei în care pârâta a funcționat în spațiul comercial din Calea x, terasă și restaurantul care au fost deschise publicului consumator în perioada 01.07.2019-14.03.2020, 01.06.2021-31.08.2021 și 01.05.2022-30.06.2022.

Contrar celor reținute de instanța de judecată, prin documentele înaintate la dosarul cauzei și raportul de expertiza extrajudiciară, a făcut dovada că în perioada de referință activitatea societății a fost afectată de urmările pandemiei, operațiunile desfășurate fiind restrânse pe durate lungi de timp și adeseori chiar sistate, înregistrând pierderi semnificative în contabilitate, ceea ce impune restrângerea în mod corespunzător a cuantumului penalităților de întârziere pretinse de intimată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate de introducerea cererii de chemare în judecată, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., sumele stabilite cu titlu de onorariu avocat contravin prevederilor art. 127 din Statutul Profesiei de avocat, fiind disproporționate față de valoarea, complexitatea cauzei și activitatea efectiv desfășurată în cauză.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

Prin întâmpinarea formulată la 03 martie 2025, prin poștă, în termen legal, intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat ca instanța să constate, în principal, că recursul este nul, iar, în subsidiar, să respingă calea de atac, ca nefondată, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea poziției sale procesuale, cu privire la nulitatea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., intimata-reclamantă a arătat că partea adversă nu a argumentat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta fiind invocat pur formal din moment ce memoriul de recurs nu prezintă argumente care să corespundă în drept exigențelor impuse de legiuitor, respectiv care sunt dispozițiile de drept material încălcate de către instanța de apel.

A considerat că, în speță, nu se poate realiza un control al legalității deciziei pronunțate de instanța de apel, întrucât sunt aduse în discuție aspecte care țin de fondul cauzei și care au fost dezlegate în calea ordinară de atac promovară, fiind respinse ca neîntemeiate.

Astfel, fără a combate argumentele recurentei legate de chestiunile de fond invocate, întrucât acestea au fost deja analizate în celelalte etape, respectiv cele cu privire la calculul efectuat în temeiul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, intimata-reclamantă a arătat că instanța de apel a aplicat în mod legal toate dispozițiile aplicabile perioadei pentru care au existat restricții, precum și perioadei pentru care recurenta nu a avut activitate. În acest sens, raportându-se la înscrisurile depuse de către apelantă, instanța de apel a reținut în mod corect faptul că în fiecare lună aceasta a desfășurat activitatea potrivit actului constitutiv.

De asemenea, din înscrisurile anexate rezultă că activitatea de catering invocată de apelantă a existat în următoarele zile: 28.05.2020, 01.06.2020, 01.07.2020, 01.08.2020, 07.08.2020, 21.10.2020, 25.11.2020, 01.05.2021, 18.06.2021, 01.10.2021, 01.11.2011 și 18.11.2021. Această activitate este sporadică și nu este în măsură să conducă la excluderea unei luni întregi din remunerația datorată, aspect care a fost avut în vedere la recalcularea sumeleor, chestiune reținută în mod corect de către instanța de apel.

Totodată, a susținut că, potrivit dispozițiilor metodologiei aplicabile pe sursa comunicare publică în scop ambiental, remunerațiile datorate artiștilor interpreți sau executanți sunt în cuantum fix, stabilite lunar. Astfel, calculul nu poate fi refăcut în condițiile în care apelanta nu a făcut dovada faptului că nu există activitate sau că ar fi existat exclusiv activitate de catering pentru o lună întreagă și nu doar pentru o zi din lună, însă chestiunile relevate nu mai pot fi discutate la acest moment procesual.

În ceea ce privește criticile privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, intimata-reclamantă a făcut trimitere la decizia nr. 3/20.01.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii și la faptul că proporționalitatea cuantumului cheltuielilor de judecată nu poate face obiectul recursului.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

Recurenta-pârâtă A. S.R.L. nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 27 iunie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 21 martie 2025, s-a fixat termen de judecată la 03 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului declarat în cauză.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, în temeiul art. 248 C. proc. civ., aplicabil în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul reprezintă o cale de atac nedevolutivă, controlul exercitat fiind doar unul de legalitate, prin prisma motivelor expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fără a se realiza o nouă judecată în fond a cauzei.

Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 457 C. proc. civ., care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătorești a căror modificare sau casare se poate obține pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea tezei de nelegalitate din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci mai ales în dezvoltarea argumentelor pe temeiul tezei de casare indicate de recurent sau încadrate de către instanță, pentru situația în care criticile dezvoltate sunt apte a susține un alt caz de casare decât cel invocat de recurent.

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, respectiv atunci când doar se enunță nemulțumiri legate de situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză de către instanța de apel, precum cele invocate de recurenta-pârâtă, fără a se critica, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legalitatea dezlegărilor date de instanța anterioară criticilor pe care le-a analizat ori care i-au fost deduse judecății în calea de atac (obligarea la plata remunerațiilor aferente perioadei 01.07.2019-31.12.2019 și 01.07.2020-30.06.2020).

Recursul urmărește verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Examinarea situației de fapt nu este atributul instanței de recurs, întrucât aceasta nu judecă pricina, ci controlează legalitatea hotărârii instanței de apel.

Or, în speță, recurenta-pârâtă a invocat la nivel formal motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. câtă vreme nu a arătat care ar fi dispozițiilor legale incidente și în ce ar consta o eventuală încălcare a acestora săvârșită la judecata în apel, argumentație care este deosebit de relevantă în contextul cazului de casare invocat. Invocarea aplicării greșite ori încălcării unei norme de drept material într-un recurs presupune pe lângă prezentarea normei de drept material în mod punctual și reflectarea mecanismului său corect de aplicare ori interpretare și modul în care instanța de apel a înfrânt acest procedeu.

Prin decizia civilă nr. 1138A din 06 noiembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 390 din 04 aprilie 2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM; a obligat apelantul la plata către intimat a sumei de 1.200 RON cheltuieli de judecată în apel.

În fundamentarea acestei soluții, analizând apelul formulat prin prisma criticilor aduse sentinței atacate, în condițiile prevăzute de art. 477 C. proc. civ., instanța de apel a reținut caracterul nefondat al primei critici prin care apelanta-pârâtă A. S.R.L. a susținut că, în mod eronat, prima instanță a obligat-o la plata remunerațiilor aferente perioadei 01.07.2019-31.12.2019 și 01.07.2020-30.06.2022, având în vedere activitatea prestată în aceste perioade ori lipsa activității.

În analiza acestei critici, curtea de apel a avut în vedere motivarea hotărârii primei instanțe și a cererii de chemare în judecată din care rezultă că reclamanta nu a formulat pretenții cu privire la perioada stării de urgență, această durată fiind exclusă prin precizarea formulată de către reclamantă la data de 29 noiembrie 2022, prin care și-a restrâns pretențiile formulate, în calculul remunerației pretinse nefiind incluse perioadele respective.

Totodată, a apreciat că susținerile apelantei-pârâte referitoare la lipsa activității sau existența activității restrânse au fost formulate la nivel general, fără a fi însoțite de dovezi concludente (registre de cazare, evidențe contabile) care să reflecte aspectele evidențiate de parte în legătură cu limitarea activității la câteva luni, probe ce trebuiau propuse în condițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, a reținut că expertiza extrajudiciară nu este de natură să valideze argumentele apelantei conform cărora în perioada 01.07.2019-31.12.2019 și 01.07.2020-30.06.2022, activitatea acesteia a fost una restrânsă din moment ce a desfășurat doar activitate de catering și s-a aflat în curs de renovare neefectuând, astfel, acte de comunicare, iar din situațiile contabile a reieșit că veniturile realizate au înregistrat o scădere în perioada la care a făcut referire, însă aceste împrejurări, în aprecierea instanței, nu au fost în măsură a înlătura obligațiile asumate prin încheierea autorizației menționate în cauză.

Totodată, instanța de apel a constatat din situația depusă la dosar că activitatea de catering a fost limitată doar la un număr limitat de zile, respectiv: 28.05.2020, 01.06.2020, 01.07.2020, 01.08.2020, 07.08.2020, 21.10.2020, 25.11.2020, 01.05.2021, 18.06.2021, 01.10.2021 și 18.11.2021), însă, potrivit dispozițiilor metodologiei, remunerațiile sunt stabilite lunar, acestea având un cuantum fix, iar pe temeiul tabelelor anexă la metodologie se poate verifica în concret corectitudinea calculului debitului principal efectuat de către intimata-reclamantă, care s-a dovedit a fi în concordanță cu metodologia.

Aceste dezlegările jurisdicționale date de instanța de apel în privința criticilor deduse judecății apelului prin care s-a pretins nelegalitatea hotărârii primei instanțe cu privire la obligarea pârâtei la plata remunerației și a penalităților aferente perioadelor 01.07.2019-31.12.2019 și 01.07.2020-30.06.2022, au fost combătute de către recurentă doar sub aspectul modului de interpretare și apreciere de către instanța de apel a mijloacelor de probă în contradicție evidentă cu circumstanțele factuale deduse judecății în apel, reiterate, de altfel, și în recurs, apreciere ce reprezintă prerogativa exclusivă a instanțelor fondului.

Înalta Curte constată că motivele recursului formulate în cauză reprezintă critici de netemeinicie a deciziei pronunțate în calea de atac a apelului, a căror cercetare presupune o analiză a unor aspecte de fapt, a unor circumstanțe apte a contura situațiile clamate de recurenta-pârâtă, cu toate că pentru a ajunge la un deznodământ judiciar, instanța trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

Din moment ce recurenta-pârâtă nu a indicat în concret critici de nelegalitate susceptibile de încadrare în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv nu a arătat o omisiune concretă ori prevedere legală care să fi fost încălcată sau aplicată greșit de către instanța de apel, Înalta Curte constată că recursul trebuie considerat nemotivat, prin raportare la prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aspect ce reclamă sancțiunea nulității căii de atac.

De altfel, această sancțiune nu intervine doar în situația în care motivarea cererii lipsește cu desăvârșire, ci și atunci când recurenta-pârâtă se limitează la a relua susținerile și apărările formulate în etapa procesuală anterioară legate de situația de fapt reținută în mod eronat de prima instanță la care a adăugat semnificația dată probelor administrate în cauză de către instanța de apel a căror încadrare în unul din motivele de casare prevăzute de lege nu este posibilă.

Nici aspectele sesizate cu privire la caracterul disproporționat al cheltuieilor de judecată acordate de instanța de apel, în raport de criteriile la care fac referire dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., nu pot avea natura unor critici care să privească legalitatea hotărârii recurate, ele vizând chestiuni de temeinicie care excedează limitelor în care instanța de recurs poate analiza hotărârea atacată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune analiza unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a avocatului, și raportarea în permanență la circumstanțele cauzei, ceea ce înseamnă că evaluarea și stabilirea în concret a cuantumului cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt și nu pe interpretarea normei juridice evocate.

Această concluzie este în acord cu cele statuate prin decizia nr. 3/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care instanța supremă a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În raport de aceste argumente și de caracterul obligatoriu al deciziei nr. 3/2020, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., susținerile recurentei-pârâte prin care tinde la repunerea în discuție a chestiunii proporționalității onorariului de avocat cu complexitatea cauzei și cu munca depusă de avocat nu pot fi analizate întrucât nu se circumscriu cadrului legal în limitele căruia poate fi exercitat controlul judiciar în recurs.

Așa fiind, reținând că modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie încadrarea chestiunilor sesizate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1138A din 06 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanța va obliga pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.500 RON, reprezentând onorariu avocațial, către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, potrivit extrasului bancar nr. 37751 din 05 martie 2025, eliberat de B. Sucursala București, aflat la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1138A din 06 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.500 RON, către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 iunie 2025.