ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1100/2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 15 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, în contradictoiru cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

În ședința publică din 02 februarie 2022, reclamanta a depus cerere precizatoare ca urmare a încasării unei plăți parțiale efectuate de către pârâtă și Tribunalul a reținut că a fost achitată suma de 906,78 RON în data de 14 septembrie 2021, potrivit dovezilor depuse constând în extras de cont.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 104 din 02 februarie 2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 11.773,86 RON, cu TVA inclus, remunerație cuvenită artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora în perioada 01.03.2019 - 31.03.2020; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.398 RON penalități de întârziere calculate până la data de 13.09.2021 și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, în continuare până la plata efectivă a debitului principal; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 970 RON cheltuieli de judecată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1519A din 26 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 104 din 02 februarie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1519A din 26 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a sentinței civile nr. 104 din 02 februarie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a declarat recurs pârâta A. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 05 ianuarie 2023, sub nr. x/2021, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția de primire a dosarului din 06 ianuarie 2023, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., iar cu privire la cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol a reținut că recurenta-pârâtă nu a procedat la încadrarea criticilor în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. a menționat că recurenta-pârâtă a atașate cererii de recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, conform chitanței seria x/2016 din x din 10 decembrie 2022, eliberată de Direcția Fiscală Brașov, aflate la dosarul de recurs.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri, rejudecarea cauzei în fond, cu consecința respingerii acțiunii.

În expunerea motivelor de recurs, neîncadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., a arătat că prin hotărârea primei instanțe, debitorul a fost obligat la plata sumei de 11.773,86, cu TVA inclus, plus penalități de întârziere de 8.398 RON, iar pe toată perioada luată în calcul, creditorul a emis facturi proforme, după cum a recunoscut și în cererea de chemare în judecată, eludând legea fiscală și astfel prejudiciindu-l pe debitor.

A precizat că factura proformă este furnizată debitorului în avans de către creditor, fără a fi înregistrată în contabilitatea debitorului și înainte de efectuarea tranzacției prin care să se specifice prețurile și termenii în care este încheiată.

Cât timp nu au fost întocmite facturi fiscale, așa cum prevede Codul fiscal, nu se poate recunoaște ca datorie partea de TVA din creanță, întrucât nu s-a beneficiat de recuperarea sumei pretinse în decontul de TVA și debitorul nu a fost pus în întârziere, astfel că nu se pot accepta accesorii pentru plata debitului, după cum s-a apreciat în sentința apelată. Creditorul a înțeles să-și dovedească creanța cu facturi proforme, însă acestea reprezintă doar o ofertă sau o invitație de cumpărare emisă de cel care vinde bunuri sau servicii unui potențial client fără a avea vreo semnificație contabilă.

Pentru ca o creanță să existe trebuie să întrunească cele 3 condiții impuse de lege: să fie certă, lichidă și exigibilă.

În ceea ce privește caracterul cert al creanței pretinse de către partea adversă și reținute de prima instanță în hotărârea atacată cu apel, a arătat că aceasta nu îndeplinește condiția ca existența sa să fie neîndoielnică și să rezulte dintr-un înscris câtă vreme creditoarea a prezentat facturi care nu au fost acceptate la plată prin semnătură și nu au făcut dovada raporturilor contractuale dintre părți.

De asemenea, nu este întrunit nici caracterul lichid al creanței, întrucât în cuprinsul convenției nu este determinat obiectul creanței și nici nu conține elemente care să permită stabilirea acestuia în prezența unor facturilor proforme prin care creditoarea a transmis tarifele serviciilor sale.

Referitor la caracterul exigibil al creanței, a susținut că nici această condiție nu este îndeplinită, deoarece creditoarea nu a făcut dovada existenței neîndoielnice a unei creanțe izvorâte din facturi fiscale.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 03 februarie 2023, în termen legal, intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca fiind nul, iar în subsidiar, ca fiind nefondat, cu consecința menținerii a deciziei atacate ca temeinice și legale, precum și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la excepția nulității recursului, a arătat că recurenta a reiterat motivele de apel referitoare la nelegalitatea facturilor proforme și la lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței solicitate la plată de către intimata-reclamantă, însă aceste critici și-au găsit deja o dezlegare jurisdicțională prin decizia recurată.

Având în vedere că în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ci poate fi exercitată doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat respingerea cererii de recurs, ca fiind nulă, întrucât în cauză criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, raportându-se la considerentele hotărârii atacate, a arătat că obligația de achitare a remunerației izvorește din prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, ale Metodologiilor pe sursa comunicare publică în scop ambiental publicate prin Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016, coroborate cu declarațiile pe proprie răspundere sub semnătura privată și în raport de convenția încheiată încheiată între părți.

După cum în mod corect a reținut instanța de apel, convenția părților nu condiționa plata remunerației de emiterea facturilor și, totodată, nici Decizia ORDA nr. 10/2016 sau Decizia ORDA nr. 120/2016 nu condiționa plata remunerațiilor de emiterea de facturi fiscale, așa încât recurenta era obligată la termenul scadent prevăzut în convenție să achite remunerația stabilită în baza declarației pe propria răspundere, urmând ca, ulterior, să i se comunice și factura fiscală de către CREDIDAM.

Totodată, în mod legal, instanța de apel a apreciat că sunt întrunite condițiile creanței de a fi certă, lichidă și exigibilă, după distincțiile făcute de art. 663 C. proc. civ., câtă vreme prin convenția încheiată între părți s-a stabilit obligația de plată, baza și modalitatea de calcul, precum și data scadenței.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 15 iulie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 09 februarie 2023, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru nr. 2, a stabilit termen de judecată la data de 06 iunie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând, cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de recurs, pârâta a menționat că respectiva cale de atac vizează și sentința civilă nr. 104 din 02 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, însă împotriva acestei hotărâri aceeași parte a exercitat apel, soluționat prin decizia ce face obiectul prezentului recurs, în sensul respingerii acestuia, ca nefondat.

Conform art. 460 alin. (1) C. proc. civ., "O cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede același termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac". De asemenea, conform art. 97 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Ca atare, în aplicarea prevederilor legale redate, Înalta Curte constată că obiectul recursului exercitat de pârâta A. S.R.L. este reprezentat de decizia civilă nr. 1519A din 26 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, apreciind că trimiterea recurentei la sentința civilă nr. 104 din 02 februarie 2022 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a urmărit doar reformarea hotărârii instanței de apel care a confirmat soluția primei instanțe.

Plecând de la premisa că recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, instanța de recurs reține că nelegalitatea hotărârii trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. sub denumirea de "motive de casare". Așadar, simpla nemulțumire a părții în privința hotărârii pronunțate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația generală că hotărârea atacată este nelegală, recurenta fiind obligată să își sprijine recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

În mod firesc, recursul nu poate fi exercitat decât pentru motive de nelegalitate a hotărârii, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului (atât în fapt, cât și în drept) în apel.

Astfel, de lege lata, C. proc. civ. reglementează exclusiv motive care vizează nelegalitatea hotărârii, motivele fiind limitativ enumerate de textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., după cum urmează: 1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale; 2. dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii; 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii; 4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de casare avut în vedere prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici de nelegalitate privind modul de judecată/raționamentul juridic al instanței de apel, raportat la motivul de recurs invocat.

Legea nu impune o anumită formă de prezentare a motivelor de recurs invocate, lăsând aceasta la latitudinea părții, și nici nu stabilește obligația prezentării motivelor în ordinea prevăzută de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. Aceeași este sancțiunea și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de lege.

Cu toate acestea, Înalta Curte observă, pe de o parte, că recurenta-pârâtă nu a invocat, în cuprinsul cererii sale de recurs, nici unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., limitându-se la indicarea generică a art. 483 și urm. C. proc. civ., iar, pe de altă parte, nici nu a expus critici care să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată apte a se circumscrie acestor motive de casare pentru se putea exercita controlul judiciar eficient de către instanța de recurs.

Dimpotrivă, partea recurentă s-a rezumat la reluarea motivelor de apel, care au primit deja o dezlegare juridicțională prin decizia atacată, fără a indica nici o prevedere legală de drept material sau procesual interpretată ori aplicată eronat de către instanța de apel, manieră prin care tinde de fapt la repunerea în discuție a situației de fapt reținute de instanțele de apel și de fond urmărind, astfel, reaprecierea probatoriului de către instanța de recurs.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel și o minimă argumentare a criticilor în fapt și în drept, arătarea cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii atacate.

Trebuie subliniat că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul supune atenției instanței competente aspectele de nelegalitate a deciziei din apel, respectiv conformitatea hotărârii cu normele de drept aplicabile, nu și chestiuni care țin de netemeinicia acesteia, ținând cont că în calea de atac a recursului, care are natura unei căi de atac de reformare, nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare.

Așadar, verificarea argumentelor invocate de parte în susținerea nelegalității facturilor proforme și a lipsei caracterului cert, lichid și exigibil al creanței solicitate la plată de către reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM sunt incompatibile cu etapa recursului, întrucât readuc în discuție aspecte ce țin de fondul cauzei, de situația de fapt existentă în cauză, recurenta-pârâtă tinzând să dovedească netemeinicia deciziei atacate, însă stabilirea situației de fapt, pe baza probelor administrate de instanțele de fond, este atributul exclusiv al acestora, instanței învestite cu soluționarea recursului nefiindu-i permisă o cenzură de temeinicie a hotărârii atacate, nici modificarea situației de fapt și nici reaprecierea probatoriului cauzei.

Astfel, cu privire la inexistența obligației de plată prin prisma emiterii facturilor proforme și nu a celor fiscale, Înalta Curte observă că instanța de apel, validând raționamentul primei instanțe, a reținut ca temei juridic al cererii de chemare în judecată răspunderea civilă contractuală având în vedere că între părți s-a încheiat convenția nr. 133 din 15 ianuarie 2018, iar potrivit prevederilor acesteia (pct. 4.1.1 și pct. 4.2.1) pârâta avea obligația să efectueze plata datorată pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental, plată care nu era condiționată de emiterea și transmiterea unor facturi fiscale, conform convenției, Metodologiilor aplicate și Deciziilor ORDA nr. 10/2016 și nr. 120/2016.

Relativ la lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței solicitate la plată de către reclamantă, instanța de apel a constatat întrunirea condițiilor prevăzute de art. 663 C. proc. civ. prin raportare la conținutul convenției încheiate între părți - obligația de plată, baza de calcul, modalitatea de calcul și data scadenței.

În consecință, având în vedere că recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege prin aceea că nu a indicat în cererea de recurs vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, din oficiu, într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text de lege, rezumându-se la a relua situația de fapt ce a generat prezentul litigiu, în aceste condiții, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) și art. 486 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1519A din 26 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Bucuresti, secția a IV-a civilă.

În temeiul prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte, ca parte căzută în pretenții, o va obliga la plata către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.100 RON, potrivit extrasului bancar nr. x din 17 februarie 2023, eliberat de B., Scursala București, aflat la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1519A din 26 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Bucuresti, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.100 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2023.